Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Bita, porumbita

Soarele era spre asfintit. În apropiere se auzeau glasurile cristaline ale copiilor. Nu terminaseră joaca. Spre seara veneau tot mai multi în parc.

Picasem la marginea strazii, într-un loc unde iarba crescuse mai mare. Priviam nedumerita si speriată. Singură cum eram, nu stiam ce se va întâmpla cu mine. Pe alee vedeam cum treceau câinii vagabonzi. Mergeau cu pasul grabit, priviau înainte si erau foarte atenti la orice miscare.

Simtiam cum mi se taie respiratia si în acel moment încremeneam de frică. Mai aveam si durerea aceea de cap, iar cu ochiul stâng nu mai vedeam nimic.

Să vă povestesc ce pătisem.....

După ce venisem pe lume, mămica mea porumbita, mi-a predat lectii de zbor. Într-o zi când erau plecati ,,părintii mei,,, am încercat să fac pe viteaza si am părăsit cuibul.

Mă simteam liberă ca vântul, îmi plăcea să privesc lumea de sus si eram tare fericită. Reusisem !!! Nu a durat mult bucuria mea. În raza vizuală, mi-a apărut un pescărus. Asa imens cum era, mi-a atins capul cu ciocul, m-am dezechilibrat si am picat în iarbă. A durat mult până mi-am revenit...Se făcuse deja seara..

La un moment dat am auzit aproape de mine un glas de baiat care striga ,,Amigo, unde esti?" Din partea opusă a străzii, pe asfalt se auzeau pernitele de la lăbutele lui, din ce în ce, mai aproape de de mine. După ce câinele a terminat de rontăit oasele, băiatul s-a mai jucat un pic cu el.


M-a zărit în iarbă si m-a luat acasă la el. Până să ajungă m-a pupat pe aripi. Eram foarte veselă. Scăpasem ! Nu devenisem hrană la câini si pisici.

În familia în care intrasem, observasem că în total acum eram ,,patru". Mama băiatului, timp de două luni mi-a picurat apă pe cioc si m-a hrănit . Uneori o vedeam cum i se prelinge o lacrimă pe obraz....

După ce am mai crescut, am început să ciugulesc singură, unori dădeam de trei- patru ori într-un loc cu ciocul până reuseam să înghit. Nici cu apa nu mai era o problema. Beam singură din castronul alb pătrat. De fapt este preferatul meu.

Diminetile mi le petrec uneori pe pervazul de la bucătărie. Privesc pe geam afară cum de partea cealaltă a pervazului poposesc frati de-ai mei si asa mai schimb câteva ,,vorbe" cu ei.

Lovitura pe care am primit-o la cap, m-a lăsat cu un handicap. Pe lângă faptul că nu mai vedeam cu ochiul stâng, nu pot să îmi coordonez miscările si nu reusesc să planez..

Uneori noaptea visez că zbor. Când mă trezesc, realizez că a fost doar în vis....Asa că îmi fac gimnastica în fiecare dimineată: îmi dezmortesc oscioarele, întind pe rând aripă- picior, îmi ridic apoi aripile ca si cum as zbura si sunt foare atentă la cei trei membri ai familiei mele.

Îi ciupesc când pleacă si mă lasă singură si când se întorc, dacă mi se pare că nu îmi acordă atentie.


Mămica băiatului a cerut relatii la medicul veterinar si îmi face tratament. Am început să vad mai bine cu ochiul, mi-a dispărut albeata de pe el si nu mai este necesar să mă învârt în loc de câteva ori ca să nimeresc drumul spre bucătărie la ,, paradisul grânelor".

Am omis să vă spun... În urmă cu cu opt luni am avut companie un porumbel pe nume Belu. Si pe el îl salvase băiatul. Când se întorcea de la scoală, l-a găsit picat pe trotuar cu aripile întinse. Nu se mai putea tine pe picioare. O săptămână l-a hrănit si pe el mama băiatului, după care si-a revenit.

Mi-a povestit că si el fusăse atacat de pescărusi si primise o lovitură între aripi. Pescărusii acestia sunt un mare pericol pentru noi. Au migrat de la Râul Arges spre cartierele orasului, sunt foarte bine organizati si au început să ne atace. De ce oare? Noi nu le-am făcut rău...

Si cum vă spuneam, Belu, d-abia după opt luni a avut curajul să zboare. Resedinta lui de vară se află acum în pomii din grădina interioară a blocului. În treacăt, uneori se asează pe pervazul de la bucătărie si mai ,,vorbim" un pic. Vine însotit de aleasa inimii. Sper să devină ,,tătic".

Eu sunt linistită si fericită , îmi astept ,,familia" în fiecare zi în hol si pe toti îi întâmpin cu aceleasi gângureli.








Cornelia Curtean    8/26/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian