Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


În Caruselul timpului , cu Viorel Lazăr

În anul 2010, a apărut volumul de povestiri (pentru tineret) Caruselul timpului de Viorel Lazăr. Ilustratia copertei sugera o miscare de carusel, iar în rotatia de joc se afla pământul ca planetă, care astepta apăsarea pasageră a vârstelor noastre, ca un copil, la târgul duminical, ce se avântă cu pofta lui de libertate în joc, în saua unui călut de lemn.
Aprecierea de care s-a bucurat cartea l-a determinat pe domnul Ioan David, directorul editurii David Press Print din Timișoara, s-o reediteze într-un format nou, revizuită si completată cu alte povestiri atractive, scrise într-un registru inedit, cu final percutant care valorifică poanta, cum făcea Arghezi în Pamflete. Povestirile noi, publicate într-o rubrică săptămânală regulată, în „TimNews”, au desfăsurare de nuvele, cu punct culminant rezolvat într-un epilog care surprinde cititorul (pe spatiu scurt). Seninătatea firului narativ redevine amplă, datorită fiorului metafizic rezultat din înclinația filosofică a autorului. Te simti deopotrivă salvat de la tristete, dar si dator să iei aminte la morala insinuată delicat, când accezi într-un univers cu adevărat original, al povestirilor de fată. În diegeză, ai ocazia să pleci în căutarea unei lumi pozitive, prevestită de incipit, si ajungi de fapt să-ti recuperezi propriul sine, în ceea ce păstrează el mai bun, de la alte generatii.
Viorel Lazăr are abilitatea nativă de a mentine în ce scrie, puncte comune valoroase ale înaintasilor săi în ale genului (de la I. L. Caragiale sau de la veșnic junii Frații Grimm, la N. V. Gogol): grija pentru un lexic optim neredundant, intrarea în scenă a fiecărui personaj cu o morală distinctă. Bogătia decorului, ca în textele rusești, amplifică trăsătura morală primordială a protagonistului. Este ca în tehnica basoreliefului, când detaliul din fată depinde foarte mult de fundal. Firele nevăzute care leagă figura proeminentă de ambient sunt de fapt emotiile pe care le are cititorul răsfoind cartea Caruselul timpului.
Cu ocazia prozei lui Viorel Lazăr, trăiesti simultan curiozitatea, dar si teama neprevăzutului, ceea ce te face să iei asupra ta, pentru cât durează lectura, emotia personajelor, ca pe-o haină de ploaie. Te simti dator fată de ele cu bunul tău simt uman.
Mentiunea autorului „Povestiri de azi, pentru copii si părinti“ se justifică întrucât de regulă, si aici remarcăm existenta unei maniere, povestirea este declansată de un eveniment care se consumă în viata unor copii, pentru ca mai încolo, să fie preluat si interpretat de pe pozitie matură si antagonică, de celelalte personaje, fără a se risipi starea de vrajă ingenuă, oricât de multe argumente de limitare a întâmplării ar depune de exemplu, părintii.
Prima povestire, Tributul naturii, este în genul La Mestecănei, de Sadoveanu. Tabloul naturii este umanizat, între altele, prin jocul si numele animalelor care-si realizează lumea: Puia, Ghită, Berbe: „Nu trecu mult timp si în poiană îsi făcură aparitia purcelusi, berbecuti si tăurasi, iar o parte dintre ei se opri direct în apă, unde începu o hărmălaie de nedescris. De pe un dâmb, se auzi un fâlfâit de aripi si lângă Azorel si Ghită, ateriză Puia“.
Al doilea text, În brădutul de Crăciun, se bazează pe un procedeu dificil, de pendulare a eului care povesteste, între lumea animală si cea umană, motivul de intersectie fiind fascinatia pe care o exercită în mod egal asupra tuturor, lumina bradului de Crăciun si mai ales, „staniolul albastru al bomboanelor de ciocolată“. Mediul este previzionat din interiorul si prin ochii unei veverite domestice si bineînteles, neapărat sprintare, în timp ce, în cazul băietelului Ciprian si al mamei, notarea este neutră, la persoana a treia, pentru că de fapt lumea este descoperită de Veve [numele veveritei], de oameni, doar descrisă. Mama este convinsă că băietelul subtilizează bomboanele din pom. Confuzia este posibilă: Veve si Ciprian manifestă acelasi spirit ludic. Deci, starea de joc facilitează interferente si defineste natura. Veve îsi depăseste conditia si pe Ciprian, captivul stării de uimire, prin siretenie veselă: „Mama îl luă pe băiat în brate si împreună admirară miile de stelute de nea. Veve, de pe ramura din vârful castanului privea si ea spre fereastră la cele două fiinte extaziate de superbul spectacol al naturii – ninsoarea. Femeia râse si făcu un semn discret veveritei din castan. - Ciprian, ai avut dreptate! Veverita a mâncat alunele“.
Emotionantă si bazată pe surpriză este Ursuletul gri. După ce suntem cuprinsi de odihna refugiului, pe care o va fi simtind ursul în bârlog, când ai impresia că nimic dramatic nu mai poate surveni, vom asista la etalarea unei drame, în mod treptat: sub pretextul nevinovat de a mai privi o dată spatiul, un pui de urs, depărtându-se, alunecă într-o râpă. Spaima pe care o generează lipsa totală de sansă este amplificată si de ideea că ursii sunt dominati de hibernare, o stare semi-letală, pe care, totusi ursoaica o abandonează si o înfrânge, pentru a-si regăsi puiul. Calmul replicii finale, rostite în regăsire: „Stai linistit! Când am văzut că întârzii, m-am hotărât să ies din bârlog să te caut. Noroc că ai lăsat urme“, confirmă forta dragostei de mamă, care nu are vârstă si nici margini de specie.
Aventură la zoo este ca o prelungire a poemului sorescian, La grădina zoologică, dar în locul animalelor exotice, uimitoare prin aparentă, vor apărea faptele de bine ale unui băietel, care, apostrofat deopotrivă de mamă si de îngrijitori, va mângâia leii: „Priviti! Leii nu reactionează.“ sau va salva puii unei găinuse pitice, după ce le intuise nevoia de ajutor în „piuiturile slabe, ca niste strigăte disperate de ajutor“.
Între omul modern si o preocupare naturală precum scăldatul, sunt atâtea aspecte de marketing, dificil de întrecut, astfel încât autorul printr-o parafrazare a unui celebru text de Ion Creangă, pretinde aproape neconditionat o detasare de lumea de azi: „Nu stiu altii cum gândesc, dar eu când mi-l imaginez pe Nică a lui Stefan a Petrei Ciubotariul la scăldat sau la cirese, mă cuprinde un fel de emotie, de parcă tot ce a scris Creangă s-a petrecut în altă lume“. Si Viorel Lazăr are dreptate; oricât am căuta, nu mai regăsim parcă aceeasi natură, acelasi răgaz de a fi noi însine, decât în paginile unor cărti si te întrebi totusi ce fel de planetă a fost pământul înainte si de ce omul a pus etichetă pe tot ce până la urmă, nu-i apartine doar lui.
Povestirea La scăldat în 2005 se realizează prin valorificarea unor elemente antagonice ale societătii de azi si celei de ieri: „Spuneti si voi cum să plătesti în fiecare zi câte 10 lei? Si dacă intri, cum crezi că poti rezista fără să consumi o înghetată, o clătită sau să bei un suc? nu vă întrebati cât costă petrecerea la scăldat? Întoarceti-vă la Nică a lui Stefan a Petrei si spuneti-mi dacă este drept? El se ducea la scăldat, unde nu-l oprea nimeni să intre în apă, îsi lăsa hainele pe mal, fără să dispară, dacă nu trecea mama lui pe acolo, se bălăcea până seara si nu pătea nimic“. Alternanta lor se regăseste în ofurile unui băiat, care ori de câte ori nu izbuteste în vreun demers, îsi deplasează esecul într-un monolog interior de tensiune relaxantă pentru cititor: „Repede, mi-am pus ochelarii pe nas si cu miscări arogante am încercat să imit băiatul de fite, dar împiedicându-mă, m-am întins pe gresie în râsetele Vivianei si ale colegelor ei care, ajungând lângă mine, mi-au recomandat să-mi schimb dioptriile la lentile. […] cum am putu să gafez în halul acesta? Torcălăul de Nică nu a avut succes de prima dată, însă zilnic era în prejma Măriucăi, pe când eu eram mereu în dezavantaj fată de el“.
Unele dintre subiectele lui Viorel Lazăr sunt de actualitate si inspirate de activitatea la catedră: mica dramă a tinerilor, ai căror părinti pleacă în străinătate să lucreze, pentru un trai mai bun, aroganta pe care o adolescentă o manifestă fată de părinti în numele Constitutiei care ar apăra-o de încercarea ultimă a acestora de-a o speria cu datul afară, că „oricum, tu esti mereu plecată de acasă“ etc.
Caruselul timpului de Viorel Lazăr este o carte scrisă cu dragoste umanistă.
Dedicatia pentru familie, sotie si copii, de asemenea relevă publicul tintă al acestei cărti.
Sunt rare cărtile de asemenea factură. Eu însumi n-am avut ocazia de a comenta până acum, astfel de volume.








de Dan Ionescu    5/27/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian