Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cuvintele

Cuvintele sunt sângele meu adevărat,
am toate batistele pătate de sânge
sunt un ftizic nevindecabil

cineva a spus: „lumina apartine celor
ce o privesc”, s-ar putea să aibă dreptate
s-ar putea să fie adevărat

cuvintele ca lumină hieratică
coborând de sub frunte
pulsând în sufletul
împreună cu care sufăr

cineva a spus: „iubirea perfectă nu există
doar căutarea ei ne salvează”
s-ar putea să nu însele
s-ar putea să aibă dreptate

cuvintele ca sânge al lumii
prelingându-se
înrosind hârtia
pe care scriu.



Lăsați-le

strig către voi surzilor, lăsați cuvintele
să vină la mine, lăsați-le…

la Veneția, Vivaldi se plimbă încă
prin piețe, are perucă si pantofi
rosii cu funde
la Veneția am trăit si eu în alt secol
dacă nu credeți
întrebați acolo lumea de mine

numai în somn poți rămâne tânăr
numai în moarte,
strig către voi surzilor, lăsați cuvintele
să vină la mine, lăsați-le…


Mai stii?

Iubesc tot ce te doare,
afară adevărul umblă desculț,
a auzit si el că mersul prin
iarbă e sănătos

mai stii când ascultam
Romeo si Julieta în teatrul
„La Fenice”?
iubesc tot ce te îngrijorează
bunăoară apropierea perfidă
a bătrâneții,
spaimele zilnice si cosmarul
care te însoțeste
mai stii când ploua la Veneția?


Încăpățânare

Ce încăpățânare: să trăiesti până mori,
să nu fi mort înainte de moarte,
asa cum li se întâmplă atâtora

să-ți fluturi brațele prin aer
ca niste cioburi de aripi,
să-ți legeni capul în mâini ca un craniu
din laboratoarele de anatomie

să fi viu atât cât se poate:
cu mâna dreaptă să te închini
si să scrii poeme si tot cu ea să mângâi
sânul imaginar al iubitei

si toate astea în timp ce trece
masina salvării pe stradă
cine stie pentru cine,
cine stie

ce încăpățânare: să ai un nume
când pe plante le cheamă mult mai frumos
decât pe tine si plantele nu se plâng de nimic,
Doamne, plantele nu se plâng de nimic…


Cum zbor

Ce densitate are aerul
sub aripa păsării
ca s-o ridice pre ea la cer

la subsuoara mea
tot aer este
dar eu pironit pământului
rămân
când mâinile acestea
se întind către tine
prelungi si albe
cum aripile condorului

numai iubirea nu ajunge,
orice s-ar spune,
uită-te la mine
cum zbor pe pământ.


Viața

Viața care ne-a fost hărăzită
de bunul nostru Dumnezeu
e o taină fără sfârsit,
chiar dacă vi se pare că
sunteți atotcunoscători

n-ai înțeles niciodată
cursul destinului
tu, om fără minte
care ți-ai pus pe față
masca lui Dumnezeu

puterea e mai trecătoare
decât adierea de aripă
a păsării călătoare,
mai instabilă decât tremurul
apei la țărmuri

puterea ta, omule, e doar nisipul
el e regatul tău
atotstiutorule,
atâta meriți!


Post festum

El avea armură de zale, părea o oglindă
Mergătoare în lumina amiezii
si chiar a fost întâmpinat cu urale

Fața îi era acoperită de vizieră, prin
tăieturile înguste nu i se vedeau ochii,
dar mulțimea urla în delir

Era nerăbdător, bătea cu degetele înmănusate
în coama calului,
se pregătea să ucidă

Eu venisem pe jos, în cămasă albă
cu fața descoperită,
nu purtam nicio armă

Eram calm, te căutam, iubito, cu privirea
atunci m-a lovit miseleste,
nedreaptă luptă am dus cu Timpul.


Ultimul carnaval

Cu viziera trasă, acoperit de zale
ucis sunt de-un secol si tu nu ai stiut
că vechea armură din noptile tale
e doar un sicriu pentru suflet si-atât.

la ora de scrimă cobor în saloane
si mor înc-odată asa cum stă scris,
rănit de lumina teribilei toamne
în care cu mâna pe pieptu-ti am nins.

un doge mă iartă, un abur mă cerne
Venetiei triste, sub vechiul portal,
armura de carne firavă-i, pe semne
de-o sfarmă chiar visul-ciudat animal.

port mască de diavol cucernic si straniu
trecând prin palate cu doamne iubind,
coloana din piată-i un paj fără craniu
în urmele mele pe vârfuri păsind

când zorii ridică picturi fastuoase
obloanele albe începi să deschizi
si masca îmi cade, atât cât să lase,
un loc pentru spadă, să mă ucizi.


Urbis

Iubito răspunde-mi când mielul zăpezii
ne-adulmecă tandru, ce va fi după noi,
spăla-vor de sânge cămasa amiezii
căzută-n orasul cu hoți si eroi ?

tot surzi vor fi zeii cântărilor tale,
tot strâmb o s-arate înaltul cântar
plimbat prin sinistre si reci tribunale
cu vieti irosite, pierdute la zar?

cuvintele răni sunt în gurile noastre
si ziua-i spitalul aproape pustiu
în care splendide, fecioare albastre
cu pletele blonde zâmbesc din sicriu

tu taci, n-ai răspunsul, sau e prea fierbinte
cum sângele negru din gâtul tăiat
al timpului-taur ce moare cuminte
în mijlocul urbei, căzut pe asfalt.


La umbra cărtilor ...

Trăsura care plimbă timpul
pe strada veche se preumblă,
si viata mea se scurge simplu
la umbra cărtilor, la umbră ...

imaginând femei destepte,
prea tinere să le iubesc,
în casa mea cu multe trepte
ca un conac împărătesc

trăsura e afară, parcă
a mai trecut un an, ca multi,
e dreptul timpului să treacă,
si-al tău iubito să nu uiți

pe caldarâmuri bat copite
sau sunt pendulele-n salon,
trăsura-i doar la mine-n minte
sau chiar a tras lângă peron?


Spovedanie

Câtă grandoare în tristetea din jur,
câtă muzică în linistea absolută,
copilul frizerului s-a spânzurat cu un snur
în podul casei, joia trecută

azi plouă molcom peste curtile verzi
în care toamna se roagă la rându-i
si sângele curge din trupuri de iezi
pe mâinile mele cu care te mângâi

Doamne, e timpul să stii pentru cine
înalt mănăstirea poemului viu,
am iubit o femeie mai mult ca pe tine
păcatul meu ultim si foarte târziu.


Autoportret

Viesparul dă miere si stupii otravă
lumina afară e numai extaz,
o vară ciudată ca o fată bolnavă
pozează pe scaun, cu un brat la obraz

pe umeri port păsări ca haine prea strâmte,
pe buze am sânge de la cuvânt,
ca formă a mortii iubirea ascute
simtirile toate, pumnal nevăzut

femei de hârtie sunt coalele albe
cu coapse deschise pe masa-mi, în vis
si sufletul bietul se dă pe tarabe
alături de ceapa cu ochiul deschis

se-amestecă toate în creier fierbinte,
dar trupul refuză stupide comenzi
trădarea din aer el o presimte
precum pogorârea unei zăpezi.









Mihai Dutescu    4/23/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian