Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Marin Sorescu, altfel.


O mare operă, precum este cea a lui Marin Sorescu, nu-si epuizează niciodată sensurile, orice demers hermeneutic fiind susceptibil de aprofundări, de noi descoperiri si revelatii care i se oferă cititorului, implicat prin simpla lectură în actul de cooperare în urma căruia, după cum arăta R. Barthes, se nasc plăcerea si – în cazuri privilegiate – desfătarea textului. O viziune mai amplă propune Umberto Eco, pentru care cititorul trebuie să pună în legătură cu acel text tesătura intertextualitătii, din care acel text se generează si în care se contopeste: ,,o analiză componentială în formă de enciclopedie este în mod fundamental orientată spre text pentru că examinează atât selectiile contextuale, cât si selectiile circumstantiale” (Umberto Eco, Lector in fabula, Bucuresti, Editura Univers,1991, p.37)

A postula cooperarea cititorului nu înseamnă însă a rămâne în marginile textului literar, oricât de largi ar fi acestea, o cuprindere a tot ce înseamnă geneza textului, implicarea datelor care pun în lumină o experientă de viată fiind benefică actului interpretativ. O astfel de abordare se impune cu necesitate, în cazul unei personalităti cu largi disponibilităti creatoare ca Marin Sorescu, cel care a excelat în scris ca poet, dramaturg, prozator si critic de valoare, dar si în artele vizuale, ca artist plastic, desenul, pictura fiindu-i o altă formă de manifestare. Acestei întelegeri i se subordonează demersul de a scoate la lumină o mare parte din ceea ce înseamnă o existentă creatoare, prin produse care, altfel, ar fi rămas în linistea bibliotecilor si umbra sertarelor. Faptul se datorează, în totalitate, profesorului universitar George Sorescu, fratele genialului poet, al cărui traseu artistic l-a încurajat si l-a urmărit de la începuturi. Valorificarea unor texte răspândite în paginile revistelor, a numeroaselor manuscrise si documente din arhiva poetului a devenit pentru acesta o datorie de onoare, dar si un fapt de recuperare a unor valori care întregesc profilul unei mari personalităti a vietii artistice românesti, adăugându-i noi fatete si tot atâtea străluciri.

Cunoscut pretutindeni în lume pentru opera sa literară, Marin Sorescu face parte dintre acei creatori a căror operă este menită a străbate timpurile. ,,Imaginea lui va creste neîncetat”, afirma George Sorescu în cuvântul introductiv la volumul ,,Marin Sorescu în scrisori de familie”, Slatina, Editura Alutus, 2001. De mare interes pentru biografia poetului, volumul reface un univers de viată fascinant, permitând întelegerea modului de formare si a evolutiei unei personalităti pentru care matca satului si fiintele cele mai apropiate devin un topos si un reper fundamental pentru cel caracterizat dintotdeauna de simplitate si modestie, dar si de ambitia si puterea de a rezista, cu dintii strânsi sau râzând uneori, caracteristice ancestrale ale olteanului. Găsim aici si izvoarele lirismului din La Lilieci, epopeea Bulzestilor, document de limbaj cu note etnografice, studiu antropologic si comedie umană, imortalizată în acest mod original si singular în literatura română. Scrisorile poetului îi dezvăluie frământările si căutările, dar si certitudinea că portile literaturii i se vor deschide: ,,ori se deschid ori le dărâm” va afirma tânărul Sorescu, într-una dintre primele scrisori.

Bogatul fond de documente, manuscrise, caiete de lucru, culegeri de versuri inedite, ,,cam cât ar scrie un scriitor o viată întreagă”, după cum afirma sotia poetului, Virginia Sorescu , au constituit materialul din care s-au alcătuit volumele ,,Versuri inedite”, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2001; ,,Săgeti postume. Epigrame, fabule, parodii. Versuri. Proză scurtă”, Bucuresti, Editura Muzeului literaturii române, 2002; ,,Proză scurtă”, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2003; ,,Cronici literare”, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2004, ,,Cronici dramatice”, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2005.
Strălucitor în poezie, proză si teatru, Marin Sorescu se evidentiază si ca un fin si pretentios exeget în articolele publicate în presă, majoritatea în revista ,,Luceafărul”, strânse în volumul,,Cronici literare”, cu un cuvânt introductiv, note si anexe de George Sorescu. Alături de alte mari nume ale criticii literare, scriind într-o perioadă în care ideologia, politicul trebuiau să-si facă simtită influenta, nu a pregetat să îsi exprime direct optiunea pentru libertatea totală a creatiei si refuzul înregimentării, al comenzii sociale. Din acest motiv, cronicile sale primesc, în general, cu rezervă textul poetic si reliefează, cu subtile observatii, doar locurile în care arta se sustrage cliseului. El scrie despre Ioan Grigorescu, Alexandru Cazaban, Mihail Drumes, Nicută Tănase, Asztalos Istvan, Stefan Luca, Gheorghe Tomozei, Constanta Buzea, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Gabriela Melinescu, I. Pelz, Mircea Malita s.a., dar si despre poezia studentească, despre reportaje, despre umor si poezie sau versurile pentru copii. Observatiile sunt pertinente, purtând semnul originalitătii judecătilor de valoare, precum si al imboldurilor pentru integrare într-un univers cultural: ,,Tinerii mai ales, neavând de unde să stie câtă hârtie au consumat, prin câte focuri s-au purificat poemele lui Ritsos, Neruda, Quasimodo, Alberti sau Tvardovski, însăilează versuri insipide, mimând patosul si vibratia autentică a acestora” (,,Poezii fără variante”, p. 16) Alteori, se lasă pătruns de emotie în fata valorii autentice, cum este Nichita Stănescu: ,,Versul său mi-l închipui ca o pasăre suav colorată, nitel ciudată, al cărei zbor gratios ne place si ne încântă. Uneori, tot rotindu-se deasupra lucrurilor –mai aproape sau mai departe– ea face, ca să ne epateze, si zboruri de virtuozitate: zboară dând doar dintr-o aripă sau chiar numai dintr-o pană” (,,Nichita Stănescu: O viziune a sentimentelor”, p.114). Are în atentie si critica literară, modul în care se scriu cronicile literare si scrie un ,,Dialog despre tineretea poeziei” (p.128), precum si o ,,Invitatie la estetică”. Publicat în ,,Luceafărul” an. 12, nr. 15, 12 aprilie 1969, p.3, acest articol, ,,Invitatie la estetică”, este expresia directă a unei atitudini de fermă negare a unei ,,estetici” care, ,,dezorientată, buimacă,… îsi asumă rolul unui ventilator de confuzii în capul artistilor si cititorilor”, concluzionând că ,,a avea talent se pare că nu mai înseamnă nimic”, pentru că ,,Poezia a ajuns un fel de Garibaldi cu prea multi volintiri” (p.189).

Miscându-se cu lejeritate si în literatura universală, Marin Sorescu propune noi modalităti de interpretare, asa cum face si în articolul ,,Anabasis – un poem care hibernează” ), în care, vorbind despre St.J. Perse afirmă: ,,Poezia sa este în primul rând una de esente. Elementele disparate în natură apar aici presate atât de tare, încât intră unele în altele si ti-e foarte greu să deosebesti apa de foc.” (p.181)
Volumul ,,Cronici dramatice” cu un cuvânt introductiv, note si anexe de George Sorescu, precum si cu un studiu ,,Marin Sorescu, scriitorul si opera” datorat lui Florea Firan, ilustrează ipostaza de om de teatru a poetului, a cărui atractie pentru arta scenică s-a manifestat de timpuriu. ,,Cred că în teatru as avea succes”, mărturisea într-o scrisoare din 25 martie 1958. Într-adevăr, teatrul sorescian, expresie a unui larg orizont filosofic, departe de cliseele timpului, este bântuit de tragic, de adânci si grave reflectii asupra destinului uman, în viziuni si inovatii scenice surprinzătoare. Cronicile lui dramatice, urmare a contactului direct si permanent cu teatrul, în calitate de spectator, atât în tară cât si în teatre prestigioase din străinătate, stau sub semnul unor viziuni proprii, care pornesc de la un fundament mitologic, Sorescu fiind un admirator al antichitătii greco-latine: ,,Anticii erau mai realisti decât noi. Mai cruzi, mai lucizi si mai cumpliti. Noi suntem senini, melancolici si idilici în subiecte”. Vorbind despre Eschil, Sofocle, Euripide, Aristotel, Shakespeare, Hegel, Papini, Buchner, Blaga, Ion Băiesu ori Caragiale, Marin Sorescu reuseste corelări cu arhetipuri, cu mituri universale, dovedind capacitate de cuprindere si de integrare a operei în marele cor al creatiei umane. Scrie despre o ,,Stagiune la Praga” (p.54-57), unde asistă la un ,,teatru total”, despre un Becket montat la Hamburg si pierdut din cauza unei expozitii de artă plastică de la Muzeul de Artă a Secolului XX din Düsseldorf. (,,Grupul Zero”, p. 80-81). Marea artă îi este necesară. Nu refuză însă nici un alt gen de spectacol, ca cel de la Teatrul Satiric Muzical ,,C. Tănase” (,,Vorba revistei. În loc de cronică dramatică), un târg la Giurgiu, de fapt ,,un spectacol amintind de teatrul popular, cu încâlcite rădăcini în comedia antică si ritualul păgân” (,,Spectacol popular la Giurgiu”, p. 37-39) sau spectacolul de poezie din sala Radiodifuziunii, care si-a propus o evocare a baladei si cântecului de lume (,,Liru, liru”, p. 25-27)). Preocupat de teoretizări, Marin Sorescu aduce în discutie studiul lui Camil Petrescu, ,,Modalitatea estetică a teatrului” (1937) apreciat pentru ambitia de a descifra esenta teatrului, scrie despre importanta sufleurului, a corului, despre teatrul de buzunar, dar si despre arta viitorului (,,Happening&Fluxus”, p.66-67). Adâncimea judecătilor de valoare, ca si savoarea limbajului se regăsesc pretutindeni: ,,Scriitorul român este în asa fel structurat sufleteste, încât dacă se suie într-un copac, dorul de tară îl usucă. A depăsit Chitila – i se pare că s-a înstrăinat, devine păsunist; ajuns în cele două Americi, vede doar Bolintinul din Deal si din Vale.” (,,Cronicarul dramatic”, p 99)

Un loc cu totul aparte îl ocupă recuperarea corespondentei scriitorului, a cărei publicare a ajuns la al treilea volum. George Sorescu si Emil Istocescu publică la Editura Autograf, MJM din Craiova, în anul 2009, volumul ,,Marin Sorescu în scrisori – (I), al doilea, sub îngrijirea lui George Sorescu, ,,Marin Sorescu în scrisori si documente inedite”, în 2010, la aceeasi editură, si al treilea volum ,,Marin Sorescu în scrisori si documente inedite”, Editura Tiparg, Pitesti, 2011. Importanta acestora este subliniată de la început, pentru că ,,oferă cititorilor componente de bază în cunoasterea si studierea unui profil spiritual” (G. Sorescu, „Cuvânt introductiv”, p.5). Corespondenta lui Marin Sorescu, fie că este vorba despre creatorii de literatură, de prieteni sau simple cunostinte, fie de publicul cititor, evidentiază interesul de care se bucură opera sa în lumea întreagă. Nu vor surprinde, prin urmare, prezenta unora dintre cele mai prestigioase nume ca Mircea Eliade, Yaharia Stancu, Ovidiu Drimba, Virgil Ierunca, Adrian Marino, D. Panaitescu Perpessicius, C. Noica, Charles Carrere, Jean Lous Courriol, Osckar Pastior, Alain Bosquet si altele, care vin din spatii largi, geografice, dar si de cultură. În calitate de redactor, redactor sef sau director de reviste literare sau de editură, de conducător si îndrumător de cenaclu literar, a intrat în contact cu scriitori, critici literari, oameni de cultură ca Monica Pillat, Cella Serghi, Dumitru Radu Popescu, Laurentiu Fulga, Valentin Silvestru, Pavel Tugui, Liviu Petrescu, Eugen Simion, Marin Preda, Antonie Plămădeală, Florea Firan, Adam Puslojic, Leonida Lari, Adriana Iliescu, Amitha Bhose, Hertha Perez, Horst Fassel, Magdalena Kartmann s.a.m.d. Multe dintre scrisori vin din Polonia, Finlanda, Germania, Franta, Danemarca, Italia, Grecia, Ungaria si chiar de mai departe, ca America, India sau Taivan si Cuba. Toate surprind respectul si aprecierea de care se bucură Marin Sorescu pe meridianele lumii, ca scriitor, dar si ca om, atitudini puse în lumină, poate si mai pregnant, în scrisorile primite de la cititori, de la vârsta elevilor de scoală, până la cei în plină maturitate. Păstrarea acestor documente probează, pe de altă parte, pretuirea pe care poetul o are fată de cititorii săi, ale căror preocupări l-au interesat si cu care a rămas într-un continuu dialog. Corespondenta devine o panoramă a vietii culturale românesti, dar si din străinătate: profesoara Tania Macovei din Mizil solicită consimtământul pentru traducerea poeziei ,,Shakespeare” în limba Esperanto (p. 37), Radu Ceontea se oferă să ilustreze un volum de poezii de M. Sorescu (p.25)., Petre Stelian din Arad solicită publicarea unor poezii (p.39), Geo Vasile oferă spre publicare o traducere din Tagore (p.73), studentul italian Achille Tamarin solicită piesa de teatru ,,Lupoaica mea” (p.14), Iv. Martinovici (p.26) solicită colaborare în vederea publicării în limba albaneză a poeziilor lui Marin Sorescu etc.

Foarte numeroase sunt invitatiile la simpozioane, cercuri de creatie, congrese, conferinte si spectacole, ca si felicitările cu diferite ocazii. Atât cât s-a putut păstra si recupera din acest fond inedit dă posibilitatea reconstituirii unei atmosfere în care Marin Sorescu a trăit si a creat, punând în evidentă o activitate sustinută si, nu în ultimul rând, istovitoare.

Cu totul aparte, creatia plastică a lui Marin Sorescu este o modalitate de exersare a fortei sale creatoare. Scriind cu mâna dreaptă si pictând cu mâna stângă, poetul se dovedeste un artist plenar, capacitatea exceptională ,,de a surprinde fantasticul lucrurilor umile si latura imensă a temelor comune”, asa cum observase, de la început, G. Călinescu, manifestându-se în orice creează, prin cuvânt, linie sau culoare, fiind înclinat spre figurare din copilărie. O chemare interioară îl făcea să viziteze marile muzee, expozitiile de oriunde si chiar atelierele de pictură. Universul i se arăta în forme si culori. De aici chipurile umane, reprezentările animaliere sau de natură care se desprind arii cotidiene, din universul familiar poetului. Desenul, uneori stilizat până la câteva linii, este o probă a căutărilor esentialului sau, prin caricatură, a modalitătilor satirice de care acesta dispune.
Pasiunea pentru artele plastice se materializează în cele peste 400 de lucrări de grafică, de desen si ca tot atâtea de pictură, majoritatea prezente în expozitii. Un mare număr de schite si lucrări grafice au rămas însă în arhiva artistului sau în păstrarea profesorului George Sorescu care le-a prezentat în volumul exceptional redactat ,,Marin Sorescu. Configurări grafice”, Editura Alma, Craiova, 2009. Cele aproape 200 de schite, majoritatea portrete, sunt însotite de versuri originale, reproduceri după fotografii din arhiva poetului, mărturisiri ale acestuia despre importanta desenului în viata sa. Astfel, pictura este o eliberare, un răgaz pentru limpezire: ,,este vorba despre un adjuvant în tratamentul scriitorului care se droghează cu cuvinte. Pentru un aplecat peste litere, pictura înseamnă o evadare din cuvânt” (p.97); alteori, un mod complementar de exprimare: ,,În pictura mea se văd obsesiile din literatura mea. Pânzele mele au în cap brazda de poezie. Fatalitate de care nici nu vreau să scap.”(p.117), sau un mod cu totul special de semnalizare si de cunoastere a realitătii: ,,Am vrut să fac din pictură ceva care să nu semene cu vorbirea. Ceva care să fie altceva si să-mi dea si mie sentimentul că mă odihnesc pe un câmp.” (p.137). Câteva fragmente reliefează interesul si aprecierea de se care bucură apropierea poetului de artele plastice. Viorel Mărgineanu scrie: ‚,Marin Sorescu tăinuia o vână de pictor autentic, care nu-si propune să reproducă natura, ci se exprimă pe sine, ca si poezia lui, de altfel…” (p.27), iar Gabriel Bratu întelege: ,,ce a făcut el este pur si simplu un imbold al fiintei lui, o răbufnire a altei laturi a talentului său” (p.218). Un interviu cu Aurora Speranta Cernitu, artist plastic recunoscut, constituie o destructurare a unui mod original de reprezentare a lumii, asa cum a încercat Marin Sorescu: ,,în desenele sale nu exacerba trăsătura personală, ci puncta, sesiza diferenta, particularitatea fizionomică a modelului, ce crea o stare de spirit” (p.219). Artista remarcă fascinatia poetului pentru zborul păsărilor sau avântul cailor, cu care vorbea, în timp ce punea pe pânză ultimele tuse de culoare, ,,parcă îi descânta călutului”, după cum îsi aminteste ea. Un artist complet, renascentist în cele mai adânci fibre, atasat organic de tot ce înseamnă uman, cu largi deschideri spre lume, bucuros si mândru că poartă în numele său numele mării si al soarelui.

Parcursul printr-un profil unic si atât de complex este coplesitor.
Căutându-se pe sine însusi, poetul este însă cel care poate exprima, strălucitor, constiinta unicitătii sale:

Spre mine mă deschid ca o fereastră,
În care stă pe gânduri Dumnezeu.
Si iată vine pasărea măiastră
Si pasărea aceasta sunt tot eu.
(Presimt)





Prof. dr. Ada Stuparu    2/5/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian