Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Lăcomia fără sfială


„Lăcomia si desfrânarea, pentru a fi satisfăcute, au nevoie de bani,
de unde al treilea păcat capital: avaritia, pofta de bani.”

Citim într-un ziar din data de 19 0ct. 2011: „România are 16.528 de locuitori cu averi de peste un milion de dolari, dintre care doi miliardari, și se află pe locul 47 în lume după numărul persoanelor bogate, în timp ce averea medie a unui român, de 13.987 dolari, este pe locul 59 din 160 de țări, potrivit unui raport al Credit Suisse….” Urmează numărul miliardarilor din alte tări, ca Statele Unite, Japonia, Franta si Germania.
În data de 25 oct. 2011 alt ziar ne informează că fostul lider libian Muammar Gaddafi ar fi cel mai bogat om de pe planetă: „Averea lui Gaddafi se ridică la 200 de miliarde de dolari și constă în conturi bancare, investiții imobiliare și financiare în corporații din întreaga lume”.
Iată statistici privind lăcomia extinsă pe planetă asemenea unui virus. Si nimeni nu s-a gândit să fabrice din timp un antidot. Trăim printre oameni bolnavi de Lăcomie, oameni care vor mai mult decât au nevoie, decât merită si care fac orice, călcând în picioare, de cele mai multe ori, principii morale, propria demnitate, lovind în interesele celor multi si chiar a celor neajutorati. „Lăcomia ucide mai multi oameni decât sabia”, spunea cineva pe bună dreptate. Dintotdeauna a existat acest instinct animalic de a însfăca în mod pofticios sau viclean de la altii, si de fiecare dată s-a dovedit a fi o „Glorie desartă!” Lăcomia - întrecere a măsurii -, numită si fărădelege sau nelegiuire, a luat diferite forme de-a lungul timpului, din ce în ce mai rafinate. În tara noastră am stat 50 de ani „striviti de lenea si ciubucăria comunist㔠si de oameni care au făcut averi pe sest în acea perioadă, iar imediat după 1989 i-am văzut pe acestia devenind persoane publice, oameni cu functii în stat - pe ei si odraslele lor – sau patroni ai unor mari firme. Între timp s-au dezmembrat platforme industriale si s-a furat tot ce mai era de folosintă, s-au devalizat bănci, s-au acordat împrumuturi enorme în mod discretionar, s-au făcut contracte dubioase, licitatii măsluite, bugete împărtite si ele discretionar etc. Lăcomia ca o fiară si-a arătat coltii…
Virusul este extins în toată lumea. Omul văzându-se liber, nesupravegheat, ba uneori ajutat de organele care nu-si fac datoria, a devenit profitor, lacom. Chiar dacă a apărut si o clasă de oameni de afaceri în toată puterea dreaptă a cuvântului, există la unii pornirea de a da lovituri pentru a se îmbogăti si mai mult, peste noapte. Si bogătia mare (materială) dobândită în timp scurt înseamnă lăcomie, chiar furt. Pentru a ne aminti de lăcomia trupească, să ne imaginăm cum arată un om care înfulecă fără rusine bucatele de pe masă, în timp ce altii nu dovedesc a-l înfrâna si la urmă, acestora – nerămânându-le mai nimic… Să ne întrebăm de ce un părinte întotdeauna îi lasă bucatele cele mai bune copilului său? - Din spirit de sacrificiu, din dragoste! De ce sotul si sotia îsi împart bucatele în asa fel să se sature si unul si altul? - Din dragoste, din moderatie! De ce invităm prietenii la masă si îi servim cu tot ce avem mai bun? - Din omenie, din dragoste! Unde ne sunt aceste sentimente?
Furturi s-au făcut la nivel înalt, cu mare abilitate si protectie sau chiar eludare de legi, spre deosebire de furturile mici, ciubucuri, adică câstigurile fără muncă, existente si ele. Sunt oameni care vor să aibă mult, din ce în ce mai mult, netinând cont de cei de lângă ei, negândind la golul pe care îl lasă acestora prin lăcomia lor. Avutia unui popor, chiar a planetei, este un întreg bine definit, de care trebuie să beneficieze toti oamenii, dar în vremurile noastre este cercul din care se fură imense segmente…Ce mai rămâne de împărtit? Lăcomia a azvârlit în desuetudine ideea de cinste si demnitate, si i-a împins pe oameni spre păcat. Ce să mai înteleagă copiii, tinerii despre patriotism, despre mândrie, dreptate, cinste, demnitate, constiintă, omenie? Păduri cu prea multe uscături! Iar arbori verzi, cu trunchiuri falnice sunt umbrite de uscăturile din jurul lor…
Filozofi ai timpurilor de demult (presocraticii) s-au ocupat de aceste probleme ale omenirii. Parmenide spunea: „Dacă nu doresti multe, si putinul îti va părea mult, căci o dorintă modestă face ca sărăcia să fie tot atât de puternică ca si bogătia”, iar Socrate: „Nu a trăi este de mare pret, ci a trăi cinstit”. „Atenieni, striga acesta, nu este atât de greu să scapi de moarte, cât este să fugi de păcat, căci acesta aleargă mai iute ca moartea!”. Mai vorbea despre virtutea - parte a sufletului nostru - si care nu poate fi decât chibzuinta. Mai târziu, Aristotel vorbea despre cumpătare, spunând că ea „este o excelentă dispozitie morală si o excelentă dispozitie morală nu poate privi decât ceva ce este excelent. Însă excelentul este media între exces si lipsă. Amândouă extremele ne fac tot atât de condamnabili si păcătuim printr-unul si prin altul…” Vreau să amintesc si de Epicureism, curent filozofic preferat si răspândit în societatea romană târzie, doctrina morală a lui Epicur (n. 341 î. H.) si a discipolilor săi, constituită din logică, fizică si morală, bazată pe teoria etică a fericirii rationale a individului. Această doctrină învăta să nu le fie oamenilor teamă nici de zei, nici de moarte (asemeni materialismului) si să caute plăcerile simple si naturale ale vietii conform hedonismului – cult al plăcerii. O logică senzualistă, simplistă, căutarea exclusivă si excesivă a plăcerii. Fericirea ratională consta într-o liniste calmă, plăcerea fiind centrul fericirii, spiritul lipsit de orice agitatie si corpul lipsit de durere. Trebuia obtinută o independentă totală fată de lume, eliminate amintirile trecutului, atunci când ele sunt dureroase, acestea fiind conditii negative ale fericirii, adoptată o viată frugală, eliminate si „reprezentările iluzorii pe care si le fac oamenii”. Nu era luat în seamă, pe atunci, caracterul egoist al acestei doctrine. Doctrina stoică ivită mai târziu (în jurul anului 300 î. H.) ca o reactie împotriva epicurismului si având învătătura morală derivată din legile naturii, acceptând durerea si nefericirea, împăcând binele cu răul, viata cu moartea si recomandând iubirea fată de oricare alte fiinte, a putut fi considerată de crestinism ca o doctrină precursoare. Astfel mila, datoria fată de altii, ajutorul treceau, în stoicismul roman de mai târziu, pe primul plan al reflexiei si actiunii morale, iar doctrina epicureică cu atacul ei contra zeilor si cu egoismul unei satisfactii strict individuale, a fost condamnată de crestinism.
Filozoful, moralistul Seneca, cea mai seducătoare personalitate literară si politică a secolului de după Hristos, a influentat puternic scriitorii crestini ai sec. 16 si 17; întelepciunea sa consta în a învăta omul să-si cultive vointa pentru a-si găsi fericirea în virtute, si nu în hazardul bogătiei materiale. Într-o scrisoare sublinia: „Tine minte, de când ne-am născut mergem spre moarte. Acestea si alte gânduri de acest fel să frământăm în suflet, dacă vrem să asteptăm în liniste acel ultim ceas al vietii a cărui groază nelinisteste pe toate celelalte”. Lui i-a urmat Epictet (n. 50 d. H.) care propovăduia pretuirea esentialului interior, nu înselătoarea aparentă; stăpânirea de sine ce duce la adevărata fortă si fericire, nu cedarea în fata poftei; conducerea vietii potrivit ratiunii, nu atitudinea ambiguă dictată de instinct. Într-un manual al său scrie: „De vei confunda sfera libertătii cu a necesitătii, sau sfera suveranitătii tale cu a fatalitătii universale, să stii că mergi de-a dreptul în ciocniri, amărăciuni si nenorociri inevitabile si, deci, la conflicte si cu omenirea si cu Dumnezeu”. Si tot el mai spunea: „La orice ademenire exterioară răspunde cu o virtute interioară”; considera, de asemenea, că viata trebuie orientată spre un ideal, fericirea fiind darul vointei noastre.
Biblia - cuvânt revelat al lui Dumnezeu - mentionează că lăcomia este un păcat de moarte, fiindcă se opune în mod direct virtuții înfrânării sau cumpătării. Am citit o frumoasă predică în care se arată că lăcomia este izvorul tuturor răutăților, din cauza căreia piere dragostea frățească dintre oameni, pământul se umple de hoți și ucigași, mările de pirați, societatea de calomniatori și trădători, familiile se dezbină. Ni se aminteste că Isus Hristos nu a osândit câștigarea de bunuri materiale, ci a avut în vedere lipsa de deschidere a sufletului bogatului față de nevoile și necazurile celor din jur, păcatul egoismului, păcatul lăcomiei și „nebunia de a crede că omul poate aduna pentru mulți ani, uitând cât e de scurtă și de nesigură este viața omenească. Viața pământească își are trebuințele ei firești – hrană, îmbrăcăminte, casă etc. -, fără de care ea nu poate exista. E firesc, e o datorie să le cauți, să muncești și să le aduni, dar a lega toată viața numai de acestea, a nu te gândi la sufletul și la trebuințele lui, a nu te gândi la momentul despărțirii de ele, iată cu adevărat nebunia vieții.”
De ce bogatul din Evanghelie este numit nebun? Nu pentru că avea avere, ci pentru că o idolatriza și i se închina ei si nu se gândea a dărui, a ajuta. Lăcomia fără de sfială poate orbi omul si poate provoca mult rău si durere celor multi din jurul său, dar mai poate provoca si cumplită răzbunare…

Închei aceste rânduri cu câteva versuri dintr-o poezie a poetului român Alexandru Vlahută (n.1857): „… Stoarceti, stoarceti măduva din tară!/ Nu vă pese! Striviti totul! Cugetati că poate mâini/ O să pierdeti cârma tării s-or să vină alti stăpâni./ Deci, pârjol si jaf! Opinca, hoitul să rămână os/ Ca să nu mai aibă altii, după voi, nimic de ros. […] Asta-i lectia pe care o lăsati posteritătii!/ Ah, cumplit v-ati râs de lege si de cumpăna dreptătii,/ Si de oameni, si de tară, si de tot ce-i sfânt pe lume!”


Vavila Popovici – Carolina de Nord











Vavila Popovici    10/29/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian