Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Dragomir Hurmuzescu- părintele radiofoniei din România.

De ce invetează oamenii? Analizând istoria mai multor inventii se poate spune că oamenii caută solutii la problemele de care se lovesc la un moment dat. În cele mai multe cazuri aceste probleme îsi au rădăcinile în activitatea profesională.Un cercetător, un doctorand formulează o solutie care trebuie verificată cu instrumentele existente, iar dacă nu există trebuie să le creeze, să le inventeze.O să dau exemplul unui inginer român , din a doua jumătate a secolului XIX care a inventat câteva dispozitive pentru a-si finaliza teza de doctorat. Spre onoarea sa aceste dispozitive au fost folosite si de alti cercetători contemporani cu el reusind astfel să deschidă noi porti ale cunoasterii. Numele acestui inventator este Dragomir Hurmuzescu, considerat părintele emisiunilor radiofonice din România.

Scoala de început si scoala superioară.
Dragomir Hurmuzescu s-a născut la data de 13 martie 1865 în Bucuresti ,într-o casă de pe strada Dorobanti, , ca fiul cel mare al lui Martin Hurmuzescu, functionar modest de postă, si al Profirei, casnică.
A urmat gimnaziul “ Matei Basarab” si apoi Liceul “ Sf. Sava”, ca bursier. Din1885 devine si bursier al Scolii Normale Superioare care forma viitorii profesori pentru învătământul secundar, la sectia stiinte fizice. Din 1887 a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea Sorbona din Paris,unde si-a desăvârsit studiile teoretice si le-a completat cu altele de stiintă experimentală si aplicată. În 1890, dupa ce obtine licenta în stiinte fizice, ca sef de promotie, este admis sa lucreze la laboratorul de cercetari al profesorului Lippman . Din această perioadă datează importantele sale descoperiri practice, de folosintă imediată: dielectrina - "un izolant, alcatuit dintr-un amestec de sulf si parafină", dinamul de tensiune înaltă – 3.000 V si electroscopul care îi poartă acum numele, electroscopul Hurmuzescu cu ecran electrostatic.Cu acest electroscop , în 1899 Pierre si Marie Curie vor face primele lor experiente asupra radiului, iar Becquerel îl va utiliza în 1903 în cercetări de radioactivitate, distinse cu premiul Nobel.Atât dinamul cât si electroscopul au fost brevetate în Franta. Inventiile sale, rezultate din necesitatea de a efectua experimetările din cadrul tezei de doctorat, au fost achizitionate de Casa Alvergniat-Chaband, care fabrica aparate de laborator si le-a fabricat in serie s au fost prezentate la toate expozitiile anuale ale firmei timp de 15 ani.

Teza de doctorat.
La 28 aprilie 1896 si-a sustinut teza de doctorat cu titlul “Asupra unei noi determinări a raportului dintre unitătile electrostatice si electromagnetice” în care stabileste constanta electrodinamică . Originalitatea acestei teze consta în faptul pentru determinarea constantei electrodinamice a folosit aparatele construite de el,iar rezultatul era citat în toate cursurile universitare de la acea vreme.Teza de doctorat, realizarea electroscopului si publicarea a 17 lucrări stiintifice deosebit de valoroase , îl impun definitiv în lumea stiintifică pe savantul roman.După sustinerea tezei, în 1896, se întoarce în tară animat de dorinta de a ridica cercetarea din România la nivel european.

Activitatea desfăsurată la Iasi.
La 1 octombrie 1896 este numit conferentiar de fizica matematica la Facultatea de stiinte din Iasi. În 1897, este numit profesor suplinitor la catedra de gravitate, caldura si electricitate, catedra de curând înfiintata la Facultatea de stiinte din Iasi. Din acest timp se ocupa cu organizarea unui laborator si de cercetari originale. În 1900 Dragomir Hurmuzescu devine profesor titular al Universitatii din Iasi si se dedica exclusiv cercetarilor stiintifice.
În acest scop, între 1904 si 1910 organizeaza primul laborator de electricitate din tară, unde se construiau si aparate pentru experimentări în domeniul fizicii, transformat apoi în Scoala de electricitate respectiv “ Institutul electrotehnic” de pe lânga Universitatea din Iasi (1900-1911). Aceasta este prima scoală de fizică experimentală gen Lippman care îl consacră pe Hurmuzescu ca fondator al învătământului electrothnic din tara noastră, având în vedere că din acest institut a apărut Scoala Politehnică “Gh. Asachi” din Iasi.În această perioadă repetă si realizează, în 1901, experimentele de comunicatie prin radio ale lui Guglielmo Marconi, Alexandr Popov , cercetează radioactivitatea petrolului si apelor minerale din România, perfectionează galvanometrele.De numele lui Dragomir Hurmuzescu este legata si fondarea,alături de Petru Poni, în 1900, a publicatiei periodice Analele stiintifice ale Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, editată în limba franceză, la care a activat ca secretar de redactie si pe care a introdus-o în circuitul mondial al publicatiilor stiintifice.
Activitatea desfăsurată la Bucuresti
În 1913 este transferat la Universitatea din Bucuresti , ca profesor la disciplina „Aplicatiile căldurii si electricitătii , unde va functiona până la pensionare în 1937. Aici înfiintează Institutul Electrotehnic din Bucuresti, după modelul celui de la Iasi, fiind Director al acestuia si Decan al Facultătii de stiinte. În cadrul Institutului Electrotehnic face primele încercări de la noi privind transmisia prin telegrafie fără fir, împreună cu inginerul Emil Petrascu. Aici studentii erau instruiti în domeniul radiocomunicatiilor, domeniu nou în România la acea vreme. În 1924, în cadrul Institutului Electrotehnic, a fost plasat primul post de emisie radiofonică din tară, pentru Bucuresti, sub conducerea lui Hurmuzescu. În 1925, sub îndrumarea lui Dragomir Hurmuzescu, a fost construit si dat în folosintă primul receptor radiofonic, care permitea auditia unor emisiuni publice. Emisiunile se tineau de două ori pe săptămână, joia si sâmbăta la orele 21,30. Iată ce spunea Dragomir Hurmuzescu, „În anexele laboratorului din str.Victor Emanuel, s-au făcut primele demonstratii de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la Bucuresti în acea epocă. La sedintele acestea venea multimea curiosilor pentru a se convinge de minunea de a asculta muzica si cuvântul, aduse prin văzduh de undele electromagnetice, din tări depărtate la mii de kilometri. Si lumea curioasă, doritoare de a cunoaste acest mister, era atât de numeroasă, încât umplea nu numai sala, dar chiar si curtea din fata laboratorului în serile destinate sedintelor de receptie.” Acum ,în acea clădire functionează Muzeul Literaturii Române.
Alo,alo, aici Radio Bucuresti
În 1922, sub conducerea sa, a început să functioneze Societatea Română de Radiodifuziune care la 1 noiembrie 1928 difuza în eter prima emisiune cu anuntul: Alo, alo, aici Radio Bucuresti. Este momentul ce inaugura, practic, postul national de radio din România.
În anul 1915 este numit membru corespondent al Academiei Române.
Moare în 1954, la 29 mai, în Bucuresti,la masa de lucru, în timp ce îsi redacta memoriile, aproape uitat si desconsiderat în "epoca stalinistă".
Pentru a-i cinsti memoria, unul din premiile Academiei Române îi poartă astăzi numele.

http://gheorghe.manolea.ro





Gheorghe Manolea    10/8/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian