Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


”Bună seara, domnule Mallarmé !” de Ioan Toderită

Poetul Ioan Toderită proliferează armonios, distinctiv si unitar, stilul poeziei sonore ( în formă, continut, idee si motiv) în cartea de salut admirativ a poeziei simboliste franceze Cum?Conversând, mai întâi, cu …Mallarmé, printr-un monolog confesiv : Bună seara, domnule Mallarmé! / cu timpanu-ti ascult suflarea în ,,e” / reazemul luminii, umbra-ti evantai / ce precede noaptea-n care nu mai stai / La, despre cum si ce, foloseste vorba / îmi ,,e”de folos acest pandativ / ce, cu-nflăcărare, cumpăneste dogma / de-a străbate lumea interogativ. (Bună seara, domnule Mallarmé!)
Codul sau lingvistic, selectiv si evolutiv, este conceput fără un caracter emotional, sentimental excesiv ; cu pregnantă, sunt introduse notiuni ale logicii matematice care dau noblete diferitelor elipse ale limbii, în sfera poetică a lui Mallarmé, lărgind câmpul semantic al meditatiei, de la perceptia constientă a lumii spre absurdul sau existential, si reciproc: Pragul întâi, suferinta erorii. Si pocăinta… / Ce freamăt, al mintii, e clipa semeată: / tăcere-n lintoliu, ce-asmute vointa / sărutului cald, îndemnul la viată (Visul Beatrice)
Valoarea cognitivă a poemelor sale fiind dependenta, în mare măsură, de reflectiile logicianului însetat de absolut printr-o lirică de factură reflexivă : A înflorit caisul, cu lung oftat ce vede / si omul, din calicii cât unghia, se miră / Petala-i roz lobată, în sus, si juvenilă…/ pistilul, ginegeul, lumina vor precede / A amutit sintagma simtirii adultere. / As vrea să mor 'nainte de ultimul sărut! / Ni-i dat acest, de apă, nevrednic sânge crud / să-nvrednicim tinutul iubirii efemere (Ni-i dat)
Poetul domină ,,eul liric“ cu un anumit mod de simtire si gândire, transpunând trăirile de stări spirituale, asupra realului, în evenimente cognitive, până dincolo de granitile timpului real, dintre natura si sinele său. Experimentând frumusetea, în artă, kantian: descoperind în frumosul lyric o mereu altă nedeterminare, mereu o finalitate liberă, mai ales în specia frumosului sublim, evidentiată ca o perspectivă disproportionată a infinitului : În, prea grea, privirea Lui, care iartă / Dumnezeu se spală de lest retinal. / În, de timp stârnită, inima să bată, / când într-o clepsidră curge clipa iar / De vom sti izbânda, ce ni se cuvine / nu ni se va spune, cât vom osteni, / mersu-acestor umbre în-spre morti si vii / din-spre nemurirea ce în loc ne tine. (Ni se potriveste..)
El, poetul, încearcă să împlinească dorinta lui Mallarmé : ”limbajul destinat a fi folosit de câtiva initiati , avându-si legile proprii stilistice de organizare si functionare fonologică“: ca-n noi se verbereze, grăbită mandolină / cu trap egal, dumbrava auzului aulic / să ponegrească umbra ce calcă în lumină / si-n coama despletită a umbrelor, impudic. / Că-n dor se află semnul năframei nemiscate / în mâini, si-n nimbul sferic al mintii răsvrătite / când strâng în brate lutul icoanei prea fierbinte / a timpului, cel bun, etern sfârsit în moarte. (O Avis epifană!)
Prin poemele matematicianului gălătean, ai puterea de ,,a visa sau de a nu visa” spre limita imaginarului pătrunzător în sfere ideale, metafizice, prin ferestre axiomatice. Foarte asemănător sintagmei : poezia pune limbajul în stare de emergentă , acolo unde sufletul se hrăneste cu vesnicie.
Ca în următorul poem: EU m-am născut din unduirea / mlăditei spinului în sân(meta-fizic 1) / c-un pumn de paie prinse-n scrum / să-mi piară spaimele de fum (axioma 1) / N-am teamă că m-am irosit / visând pe-ascuns pe cel iubit (meta-fizic 2) / Săraci în duh si judecată / ei cer cuvântul drept răsplată (axioma 2) / Prin moarte, dor initiatic, / petrec nuntasii cu sudalme (meta-fizic 3) / Tăcerea care îi adoarme / le stă în mâini : ce vin Socratic! (axioma 3) (Prin moarte) .
Poemele lui Ioan Toderită definesc o logică diferentiată a expresiei existentiale : ,,Voi sti prea devreme, ce vesnică-i visarea, / când fruntea-nvolburată mă-ndeamnă în cuvânt, / prin gând, fanar aprins cât să-mi îndemn mirarea: / în doi să nu mai fie tăcere de mormânt “ sau ,,Doamne,din mine o parte / s-a –mplinit cât se cuvine: / dor de om si dor de tine, / si de-atunci petrec în moarte”.
Discursul poetic cultivat de Ioan Toderită este concis si concret, autorul se află în ipostaza poetului erudit, descoperitor de sensuri, privind viata ca o teoremă care poate fi usor demonstrată de natură, expresie a luminii divine, în lumea aflată într-o vesnică transformare, iar poetul nu-i decât un ,,laborator de cuvinte a fiintei umane în coordonatele sale naturale de existentă“ (Mallarmé) : Se, prin azur, sur cal, legat, copacul / avânt al păsării ce-n evantai / aripa-si risipeste, domol ca zvârcolacul, / asterne luna-n crucea mormântului ce stai / Nelinisti împrejur si-n ciur de ochi pirat / Odinioară văzul se-oprea în doar cât vede… / Îsi vântură vitraliu un elf înaripat / pe litera ce-n sine, multiplă se precede. /[…] Nectar, arome, amintiri, aceste / serbări înnourate pe frunte si pe umăr, / avânt în cerc, ce roata în osie urneste, / a lumii axă, lujer, astâmpăr într-un număr ...(Crucea)
Ioan Toderită demonstrează pătrunderea în panteonul liricii contemporane ca un poet al gândirii logice care meditează în sfera existentei, asemenea matematicianului în fata unor formule esentiale despre natura si sinele său : Ti se potriveste, ondulat cu spasme, / si supus molatec, sufletu-ntrupat / când accepti lumina-n pleoapa cu fantasme / si alungi treimea-n lumi nemăsurat[…] ,,Mănăstirea lumii stă cu porti deschise / larg pe-nfătisarea celui ce-a zidit / crucea care umblă-n noi si-n necuprinse / zări înlăcrimate prăbusite–n mit (Prăbusire în mit)
Versurile lui Ioan Toderită, din punct de vedere conceptual, seamănă de multe ori cu niste postulate în raport cu trăirile interioare, metafore care determină valorile emotive a unor sentimente cu continut cognitiv, situate în timpul receptor a unui mod de a percepe lumea în confruntare dintre constiintă si existentă : ,,Prin unghi alung geometru ce-mi stie asemănarea / proportiei de aur cu-n Demiurg Cotcar, / ori numai cu rotundul acelor pleoape , iar, / ce-n lungi priviri exclamă :”Dă-mi înapoi uitarea ! “.(Zvon de nuntă)
Natura e miraculoasă când face infinitul să fie concret, iar matematica nu-i decât calea spre miracolul divin, aducând glorie vesnică finitudinii : ,,Stiu ,viu , nu-i cale-ntoarsă, în timpul care curge / precum un râu: meandru incert peste tărâm, / să sparg oglinda-n care as vrea să mai rămân / ori, numai, să-mi facă scară, o cruce ce-n ochi plânge.” ( Fiul risipitor)
E o poezie văzută din interiorul unei sfere al cărui ideal este perfectiunea iar coordonatele sale conturează inteligenta, în raport cu imaginea realitătii : ,,verbele coincid cu spiritul” (Paul Valery). Poetul încearcă să iasă din sentimentul timpului, al numărului, folosind algoritmul inteligentei si al iubirii, navigând în tăcerea spatiilor infinite, cu disperarea singurătătii, de pe marginea neantului spre clipa eternă : De prin nămeti tesuti divin / în sânge si-n de pret suspin / lăuta suie-n ,,mi” mirată / cu ,,sol major” de altă dată / Eu nu mai sunt, cum mă asculti / de-o vreme multă înapoi / în soapta ceasului cu nunti / Dio-ni-s doi, si-apoi cei multi (Dionis). Imaginile abstracte devin concrete când aplică formula : ,,ochiul ratiunii ne urmareste pururi deschis “.
Poemele lui Ioan Toderită denotă o psihologie a gânditorului concret, real, nu a unuia imaginar, ideal, visător, într-o lume plină de contraste. Parnasienii si precursorii lor cultivă poezia modernă în coordonate antiromantice, vibrând sub un program estetic, cuprins în formule abstracte : ,,arta pentru artă“. Mallarmé cultiva ,,nu atât valentele plastice ale poeziei, cât pe cele muzicale”, care egalează absolutul cu neantul si neantul cu frumusetea.
Si, Ioan Toderită, încearcă o poetică radical apofatică, produs de revelatia ca în oglindă a constiintei, a adevărului ce se topeste-n nimicul absolutului…
În acest volum,Buna seara,domnule Mallarme, Ioan Toderită caută o ecuatie care să cuprindă poezia, imaginatia, abstractia si inventia într-un limbaj poetic esential, unde nimicul absoarbe adevărul universal : ,,La ce, pornind în număr, să număr doar atent ? /invoc în deget urma acestei despletiri / ce-n noi se află- caer de gânduri si iubiri, / fiintă-n vers molatec , în vals de moarte lent. / Tu ce scornesti izbânda, cea veselă-n cuvânt / rostit cu iambi si strună de liră-nfiorată / măsură a simtirii în cât ai fost odată / des-leagă în silabe arpegii ce-n om sunt! “(Măsura)
Poetul Ioan Toderită pornind de la o poetică a ,,emotiilor reci, de pură factură intelectuală “ realizează ,,o poetică a fiintei si a neantului”,care combină, prin intuitie, idealul poetic cu cel matematic.








Aurel M.Buricea    9/18/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian