Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Interviu canicular cu poeta Ana - Maria Gîbu


Tânăra poetă Ana-Maria GIBU, din Botosani, implineste pe 19 iulie 2011 onorabila vârstă de 14 ani. Dar poeta noastră, zic noastră fiindcă mai multi admiratori ne-o revendicăm, este cunoscută în puiblicatiile de specialitate de la vârsta de 10 ani. Atunci am descoperit-o si eu si de atunci ea a devenit
poeta si fata familiei mele. La doar vreo 10 ani si nitel tânăra poetă a publicat un volumas de versuri numit GRĂDINA MEA. Am scris despre poetă la timp si am introdus-o prin revistele noastre montrealeze ca DESTINE LITERARE, CANDELA DE MONTREAL etc.
Si poeta nu ne-a dezamăgit. Scrie mereu, mult si bine. A evoluat fantastic si acum are gata spre publicare un nou volum, mult mai amplu si de o altă factură. Personal o sprijin să publice acest volum.
Pentru cine vrea să stie vă spun că în cei patru ani care au trecut de la primul volum, poeta a obtinut premii, diplome si mentiuni care atîrnă în palmares cam de vreo patru ori mai mult, numericeste, decât vârsta ei.La Ana-Maria predominante sunt munca asiduă, cunoasterea, poezia, pictura dansul etc., copilăria ei fiind paradisul în care ea pluteste pe aripi de vis, se maturizează frumos si pentru ea succesele sunt firesti ca respiratia, zborul păsărilor, cântecul mării si alte nobile si superioare îndeletniciri. Mi-am însusit ca un tetea dur si drept volumul poetei, niste ilustratii adecvate oferite de o prietenă studentă si CIUTA noastră de la Botosani nu stie încă de faptul că mai spre toamnă va primi cadou de la familia mea si volumul publicat, dar si o chitară, pe care si eu mi-am dorit-o la vârsta ei si nimeni n-a putut să mi-o ofere.
Drept pentru care o să-i propun poetei ca noul volum să se numească POEME FĂRĂ GHITARĂ, fiindcă scriitura ei cântă ca o ghitară, farmecă si este sprintară precum o CIUTĂ, asa cum se numeste si poemul dedicat la aniversarea a 14 ani de tinerete atât de fecundă si, mai ales: anotimp ireversibil.

LA MULTI POETO ANA-MARIA SI DOAR FERICIRE!
*
1- Poet: Domnisoara Ana Maria, când ai aflat că esti poetă, de la cine si...dacă este adevărat?
Ana Maria:
- Apelativul „poetă” nu mi se potriveste! Cel putin în acest moment! Eu nu mă consider poetă, sunt un copil care scrie versuri, atunci când de fapt ar vrea să vorbească si nu poate sau nu are cu cine. Creionul si foaia de hârtie îmi sunt cei mai buni camarazi de drum în orice moment. Mai folosesc si telefonul mobil!
Dar îmi amintesc cu mare drag si de momentul când am fost „numită” asa si de către ...cine crezi, COLEGA? Chiar de către Domnia ta! Îti amintesti cum ai scris atunci despre mine?
„Am cunoscut-o pe poeta ca o floare Ana-Maria Gîbu cu prilejul unui concurs international de poezie, al cărui presedinte, cu onoare, am fost. În poezioarele trimise am adulmecat imediat un iz de moldovenism si am citit si recitit versurile. Parcă devenisem copil. I-am scormonit poetei prin viată si am aflat că avea...doar 10 ani! Măi să fie, mi-am zis eu, nu se poate. Am declarat-o urgent „colega” si am continuat dialogul prietenesc, dar mai ales poetic. Între timp, poeta mea dragă a mai „îmbătrânit” cu un an...”, Asa scria cu trei ani în urmă poetul George Filip, din Montreal, Canada, dacă îl cunosti cumva... Prin aceste rânduri am spus tot!

2- Poet: Consideri că poezia este un dar minunat al muzelor sau o povară a destinului?
Ana Maria:
- Consider că poezia este un dar minunat al muzelor, dar care, cu timpul, se transformă în povară a destinului. O povară plăcută! Povară pe care nu poti să o abandonezi atât de usor, sau poate niciodată. Cel mai în măsură sunteti d-voastră să-mi spuneti dacă este dar sau povară poezia! O cărati pe umeri de vreo 60 de ani! Si încă sunteti dispus, după cum ati mărturisit în ultimele poezii, să adăugati alte poveri la cele existente!
Deci poezia este si dar al muzelor si povară a destinului celui care este menit să o poarte!

3- Care anotimp îti este cel mai drag si de ce?
Ana Maria:
- Îmi plac toate anotimpurile, însă cea mai dragă îmi este primăvara, deoarece după monotonia iernii totul capătă culoare si totul prinde din nou viată, viată ascunsă în nostalgiile toamnei.
„pentru mine
primăvara începe
cu litera
mugurilor
conceputi din cioburi
de gheată si raze
de un verde curtenitor
aruncat
peste dealuri”
Dar îmi place si vara. Este anotimpul venirii mele pe această lume, este anotimpul când si ecoul înfloreste!
“vara este
căpitan de vacantă
adună-n rucsac
jocurile de-a “vivat orice”
pădurea îngropată
sub gene de curcubeu
muzica inimii
si le împarte
la colt de lume”
(Ana Maria Gîbu – „Însemnări”)

4. Prietenii ti-i alegi tu, sau te caută ei?
Ana Maria:
- Prietenii sunt... adevărati si... prieteni! Prietenii adevărati nici nu mi-i aleg, nici nu mă caută. Ei există pur si simplu în viata mea. Apar, asa, deodată si mi se pare că i-am avut în preajmă dintotdeauna!
Prietenii dintre ghilimele mă caută când vor să mai afle câte ceva, despre cineva, să-si satisfacă o curiozitate, să aibă un subiect nou care ar face senzatie la întâlnirea cu „gasca”, să stie ce am mai făcut, unde am fost, tinând cont de faptul că eu sunt o fire cam tăcută!
Dar...aleg cu cine să ies la o plimbare, la un suc...la o partidă de tenis!

5- Ai aflat deja ce este invidia, ca să nu zic ura?
Ana Maria:
Da, am aflat ce este invidia, din păcate pentru mine. Sincer, mi-as fi dorit să n-o cunosc, să nu-i simt fiorii de gheată pe sira spinării, asemenea groazei, niciodată. Dar nu se poate! Si dacă mă gândesc la rece este mai bine că am aflat de pe acum despre invidie, am găsit astfel si armele pe care le pot folosi pentru a mă apăra. Că de învins, n-o poate învinge nimeni! O dai pe-o usă afară si intră pe cealaltă! Poartă vestă anti-glont, asa că…!
Am simtit-o si pe propria piele nu de putine ori! Din invidie pornesc supărările, neîntelegerile, conflictele, pe scurt, invidia este sământa tuturor relelor. De aceea încerc “s-o evit”, să trec neobservată pe lângă “Gârbovenia-sa”, să-i dau prioritate când este grăbită, ca la masina de pompieri, să-i răspund politicos la provocări, să refuz orice invitatie la ceai sau pizza si să-i spun ori de câte ori am ocazia că nu am timp să o însotesc. Asa cred că o să mă lase în pace !

6- De ce ai fugit de la versul clasic, rimat si ritmat, la poezia în vers alb, cum se zice?
Ana Maria:
- Nu am fugit! Am plecat „în vizită” si pe la versul alb! Trebuie să experimentez ceea ce este în pas cu vremurile! Usa versului clasic a rămas deschisă! Mă întorc la el când vreau!

M-am întrebat ce e iubirea?
În versul ei să pot afla!
Ca un ocean nemărginirea
Din stropul lui e inima.

Iubirea arde-un foc ascuns
Cu flacăra închisă bine
Atât să stiu îmi e de-ajuns
Curând va arde si în mine
(Ana Maria Gibu, „Ce este iubirea?”, 2010)
7- Ce-ti propui să devii în viată?
Ana Maria:
- Nu stiu dacă trebuie să-mi propun! Stiu ce as vrea să fiu! Stiu cum as vrea să fiu!
As vrea să devin un om cu sufletul „întreg la minte”: să-mi placă simfonia ierbii când încolteste, să ascult toaca în linistea serii, să mănânc visine coapte din pomii de pe marginea drumului, să adun sânzâiene si ciubotica cucului pentru ceai, să mă rostogolesc în covorul de frunze portocalii, să mă zbengui cu „punga” în loc de sanie prin zăpada pufoasă, să stiu totdeauna când este Pastele si Crăciunul, să am un loc de muncă unde să fac ce îmi place si ce am învătat, să am o casă, să am familia mea, să-i am pe toti cei dragi aproape!

8- Dacă te-ai mai naste odată, ce ti-ai dori să fii, băiat sau fată?
Ana Maria:
- Probabil, dacă ar fi să mă mai nasc o dată, vorba regretatului nea Gică Petrescu, as dori...să fiu băiat! As avea ocazia unică să înteleg cum e să vezi lumea prin ochii unui băiat, dar mai ales as descoperi din tainele pedagogiei mamelor de băieti! Mi se pare că si unii si altii au altfel de conceptii asupra anumitor lucruri, diferită de a fetelor!
Dar spun asta pentru că sunt sigură că nu pot să mă mai nasc …odată!

9- Ai aflat cumva, de ce îmbătrânesc bunicii, profesorii, arborii?
Ana Maria:
- Da, într-un fel, am aflat. Cel ce ne face pe toti să îmbătrânim, săraci si bogati, frumosi si urâti, înalti si scunzi, grasi si slabi, este timpul.
El, sursa zilelor noastre consecutive, adună picături din esenta noastră în sticlute de cristal, până ne lasă vestejiti, privind spre cer si asteptând un tonic de întinerire.
Timpul acesta ne priveste, oarecum nepăsător si se răsfată cu esentele noastre pulverizate pe pielea lui vesnic tânără. De fapt nimeni nu îmbătrâneste! Toti ne schimbăm putin ambalajul. Prea multă monotonie …strică!

10- Ca toată lumea, ai si tu un animal de companie?
Ana Maria:
- În adevăratul sens al cuvântului, am avut două animalute de companie: un hamster si o pisică. Pisica a intrat în casa mea cu un an înainte să apar eu. Am crescut odată cu ea si de aceea am fost foarte atasate una de cealaltă. De câte ori veneam de afară îmi cunostea pasii si mă astepta la usă ! Hamsterul l-am primit cadou de ziua mea, cu un an înainte de a pleca la scoală. Amândouă au plecat să se joace pe veci în împărătia norilor. Acolo le va fi mai răcoare. Pierderea lor m-a marcat foarte tare.
În altă ordine de idei, mai am …“animale” de companie! Cel mai fioros …Timpul!

11- Stii că n-o să mai împlinesti 14 ani niciodată?
Ana Maria:
- Da, stiu, si-mi pare rău că nu voi mai împlini niciodată 14 ani! Timpul a fugit parcă prea repede! Si cu el fuge si cea mai frumoasă si lipsită de griji parte a vietii: copilăria!
Dar fiecare an este unic, niciodată un an nu va fi ca celălalt, cu întâmplări triste si vesele, cu reusite si pierderi, cu noi si vechi prieteni.
Nu voi mai împlini 14 ani din "ăstia cu buletin la purtător", dar voi împlini 14 ani de când am terminat grădinita, 14 ani de când am terminat clasa a IV-a, a VIII-a, a XII-a, de când l-am cunoscut pe Tetea, de când…m-am îndrăgostit…! SI 14 ani de când, la doar 11 ani, m-ai ajutat să public primul meu volum de versuri - "GRĂDINA MEA"!

12- Ce înseamnă pentru tine un război? Cine îl provocă si de ce?
Ana Maria:
- Pentru mine războiul este urmarea unui conflict de amploare care colorează pământul cu sânge si-l îngreunează cu vieti nevinovate! Războaiele sunt provocate de oamenii incapabili să rezolve probleme mai mici sau mai mari, stând la masa trativelor! Sunt dominati de ură, invidie, dusmănie, ambitii, întâmplări amoroase!
Războiul meu cel mai dur este cel pe care îl am împotriva mea! Stiu că dacă vreau să fiu învingătoare trebuie să mă dăruiesc lui Dumnezeu! Asa mă dezarmez si triumfă pacea!
Dar război poate fi si cel când frătiorul meu Tudor, vrea desene animate pe carton network si eu filmul de pe Diva,sau când mama îmi cere să aranjez dulapul si eu vreau să merg la întâlnire, când…!

13- Te-ai gîndit că va trebui să te măriti?
Ana Maria:
- Mă faceti să râd! Da, m-am gândit că într-o zi va trebui să mă mărit! Nu stiu dacă chiar ar trebui! Am destul timp să mă gândesc la acest subiect!
Acum am alte priorităti! Mă gândesc dacă va fi multumit poetul George Filip de răspunsurile date sau…se iscă un război!

14- Pe scurt: care este cea mai hazlie poveste din viata ta?
Ana Maria:
- Povesti hazlii, năzbâtii mai bine zis, am multe! Vă spun despre cea mai recentă întâmplare din viata mea, care este si hazlie dar care îmi putea crea si probleme.
Eram cu formatia de dansuri „Electrik Parple” în excursie la vulcanii noroiosi, Buzău. Îmi doream demult să ajung acolo să-i văd si să le ascult bolboroseala. Dar pentru asta trebuia să fii cât mai aproape de craterul vulcanului. Dorind foarte mult acest lucru si curioasă din fire, m-am aventurat printre crăpăturile uscate care brăzdau pământul. Din neatentie am călcat pe buza unei crăpături adânci si am alunecat. În câteva clipe am fost pe fundul grotei! Colegele si instructorul mă priveau de sus si asteptau să urc! Dar cum?
Mă străduiam să „ies la suprafată”, mergând copăcel-copăcel, la început, dar lunecam iar. Singura solutie era să urc pe coate si pe genunchi. Si asa am pornit să cuceresc urcusul. Câtiva turisti străini, atrasi de întâmplare , s-au oprit si mi-au facut fotografii, asa cum mă cătăram eu de-a busilea până am ajuns unde trebuia! Abia când am reusit să ies din acea crăpătură mi-am dat seama că, pentru câteva zeci de minute, am fost la o sedintă foto în mijlocul naturii. Si ce sedintă foto!
Aceste îmi sunt răspunsurile, destul de subtile, stimate poet. As dori să vă placă, dar si cititorilor.
Cu pretuire si multumiri,
Ana







George Filip    7/18/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian