Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Mucenitele noastre- Florile suferintei si ale dragostei.


Mâinile mele,
boabe subtiri de lumină,
sărută Florile în mângâierea lor…
Aud soapta lor parfumată,
si leagănul pădurilor m-alintă.
Ca aripa Ingerului meu păzitor,
o lume de lumină mă cuprinde,
clipele-mi zbor pe aripile florilor.
Mireasma lor îmi deschide noi întelesuri...
Mă simt coplesit…
Mă-ntind bucuros pe prispa nădejdii.
Lumina aprinde pe pieptarul meu vesnicia.
Corbul Alb îsi cântă dorul
ascuns în vârtejuri celeste.
O Floarea se –nmiresmează de alta,
ochii se privesc în altii,
lumina ta se-mprăstie în surâsul meu,
apele lui se răcoresc într-ale mele,
un cântec se-ncântă cu altul,
gândurile-mi răsună vesel în celălalt,
cuvântu-mi binevesteste bucuria ta,
o mână caută pe alta,
si ambele-L caută pe Dumnezeu.
Iată ruga crestinului!
Iată Ortodoxia-
Floarea Darurilor Sfântului Duh!
( Rugă- ciclul Privind Florile)

Cu inima curată poti pătrunde universul frumusetii lui Dumnezeu, care-ti mută pe rând admiratia de la rânduială la strălucire, de la miracol la splendoare, de la uimire la divin, de la poem la cântare. Admiratia noastră nu micsorează măretia divină, ci dimpotrivă creste pe mâsură ce mugurul dragostei noastre surâde deplin în mireasma florii dumnezeiesti.
Frumusetea Creatiei lui Dumnezeu ondulează plăcuta priveliste, ce se primeneste sub razele de soare, răsfrângându-se apoi sublim în hora inimilor noastre. Frumusetea lui Dumnezeu însă, oricât ne-am strădui si oricât ne-am trudi, nu se poate zări cu ochii trupesti, ci doar cu lumina întelepciunii sufletesti ca o nespusă fascinatie a îmbrătisării.
După cum omul trebuie să fie floarea Cuvântului (căci prima sa însusire este vorbirea) menirea lui este să răspândească mireasma luminii Logosului dumnezeiesc prin care s-au creat toate elementele cosmosului. Fiecare element are însusirea sa specifică prin care se deosebeste de toate celelalte, dar în toate elementele există o însusire comună de legătură, ca o înrudire si ca o rodire întru frumos, întru Dumnezeu. Omul se înrudeste cu toate elementele pământului si ale cerului, dar parcă cea mai sublimă asemănare a lui este Floarea. Firul verde de iarbă si floarea înmiresmată sunt ca două ipostaze ale firii omenesti, cum spunea înteleptul Isaia: “tot trupul este ca iarba si toată slava omului ca floarea ierbii”. Crestinii desăvârsiti pot atinge sublimul Florilor spirituale. De aceea Sfânta Fecioara Maria, care este Arhetipul Omului desăvârsit, Împărăteasa Cosmosului si Maica lui Dumnezeu a fost numită de Sfintii Părinti si FLOAREA DARURILOR PREA ALESE.
Mireasma oamenilor care trăiesc în lume, în Poemul Creatiei, ca Florile pământului, cu sigurantă pătrunde si-n ceruri.
La porunca Domnului: “Să răsară pământul iarbă verde, care să semene sământă după fel!”Pământul a îngenuncheat smerit pe porfira luminii, aruncându-si haina sărăcăcioasă si tristă si s-a împodobit cu podoaba bucuriei. “Un singur fir de iarbă (spunea Sf. Vasile cel Mare) si o singură plantă sunt de ajuns să-ti facă mintea să contemple măiestria cu care s-au făcut toate!”
Inima omului însetează după strălucirea cerească care împodobeste natura ca o Mireasă. În Poemul Naturii, sufletul nu mai are nevoie de argumentare, ci în bratele contemplării culege lumina si viata, deopotrivă cu mireasma florilor si gingăsia mugurilor de pomi, cu tremurul de fior al frunzisului verde si rapsodiile vesele ale păsărelelor ce se întrec cu nuantele lor de extaz, cu petalele de azur ale amurgurilor si umbrele serilor serafice, cu smerenia păpădiei si chihlimbarul vitei de vie, cu trilul angelic al ciocârliei si refrenul cristalin al cucului. Asa cum florile beau cu nesat din ambrozia Zorilor, crestinul suspină în lacrima de foc a psalmilor si soarbe cu lăcomie strălucirea cerească. Parfumul si culoarea lor ne înnobilează trăirea, transmitându-ne permanent preferinta sublimului.
Îngerii si Sfintii, Eroii si Martirii si-au zugrăvit gândurile, ruga, dorul, cuvintele si trăirea lor cu purtarea de grijă a Creatorului, din strălucirea si mireasma Florilor. “Deci, (ne încântă din nou Sf. Vasile cel Mare)când vezi plantele cele de pe lângă casă, cele sălbatice, cele care cresc în apă, cele care cresc pe pământ, cele care au flori sau cele care n-au flori, cunoaste din acestea mici pe Cel Mare, adaugă-I mereu admiratia ta si măreste-ti dragostea pentru Creator!”
Florile sacre- Eroinele si Martirele noastre si-au tras seva din Doinele podidite din lacrimile prigoanelor. Dorul lor de o covârsitoare dăruire s-a încrustat cu strălucire pe răbojul străbun al iubirii de Dumnezeu si de Neam. Peste Vatra multimilenară a neamului nostru daco-român atrocitătile ateo-comuniste s-au prăvălit cu cea mai cruntă si înversunată ură. Lucrara lui Dumnezeu- Mântuitorul nostru în lume, acel Urcus spre Înviere este cu sigurantă cea mai grea si cea mai anevoioasă. De aceea pentru această chemare au fost alesi cei mai deosebiti fii ai Săi, i-a rânduit cu har si putere ca să biruie toate prigonirile, cu îndrăzneală si vitejie sfântă. Calea aceasta sfântă si spinoasă era deopotrivă si Calea lui Dumnezeu si Calea lor. Era de fapt Urmarea lui Iisus Hristos, dureroasă, divină si absolută. “Dacă vă urăste pe voi lumea, stiti că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăste. Dacă M-au prigonit pe Mine, si pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit Cuvântul Meu, si pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea vă vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis”(Ioan, 15, 18-21). Suferinta si prigoana sunt cele două aripi ale credinciosului, asemeni credintei si nădejdi, care-l întăresc în lupta sa pentru Adevăr si Dreptate. Luptătorul se purifică prin duhul suferintei, iar sprijinul lui Dumnezeu fiind total, prigoana devine bucurie, iar tortura i-a locul binecuvântării. Cununa de spini se transformă într-o cunună de slavă. Asa a fost Mucenitele noastre, Florile suferintei si ale dragostei. Toate virtutiile ancestrale s-au îngemănat în privirile lor pătrunzătoare, ca o rugă de foc.
Gândurile lor s-au împletit în soapte serafice devenind călăuză si rânduială a întelesurilor neîntrecute, dobândind dulceată si strălucire cerească.
Vointa lor a devenit măreata jertfire întru cinstirea Cuvântului, Care stă Cumpănă si Început a toată zidirea.
Curajul lor a alergat de la o margine la alta a Traditiei, doborând nevăzutele patimi cu noul si fascinantul lor crez.
Frumusetea chipului a luat prin surprindere însăsi chemarea vocatiei lor, coplesind de admiratie taina lumii de nepătruns, care s-a asternut ca o podoabă de argint peste tăria lor sufletească. Tăria sufletului uman constă în trinitatea puterii sale: cuvântul (ratiunea), vointa (sau dorinta) si vitejia (bărbătia, caracterul, curajul, fermitatea, credinta). În lumina Cuvântului străluceste Icoana triipostatică a lui Dumnezeu. Mintea, ratiunea umană sau sufletul împreună cu simtirea ratională a inimii (rezultată si dependentă de suflet) naste gândul sau cuvântul tainic, în care Dumnezeu a sădit sământa binelui si a răului, constiinta. Constiinta sălăsluind în curătie, har si credintă actionează în uniune cu vointa si fermitatea caracterului. Ratiunea stearpă (lipsită de har) nu pătrunde minunea, miracolul, cerând permanent argumente, si când nu întelege, neagă evidenta. Vointa aspiră către Creator, iar caracterul ferm îl mentine în dreapta credintă, astfel încât puterea cuvântătoare să fie permanent în comuniune cu Dumnezeu, devenind lumină din Lumină. În Grădina Maicii Domnului, în minunata Vatră a Daco-României, Bunul Dumnezeu a sădit o seamă de Flori ale prigonirii noastre, cu o multime de miresme, ce ne-au parfumat inimile si sufletele de-a lungul atâtor veacuri si milenii. Totul a crescut în formă si culoare, în hore si chemări, în dăruiri si răspunsuri. Suspinul si mireasma lor a fost o lucrare divină de esentă si miracol, de taină si biruintă. Florile sacre au rodit din binecuvântare dumnezeiască, din purtarea de grijă a Maicii Domnului, din lacrimi si flori, din doine si rugăciune, din doruri si jertfe, asumându-si rolul pământesc dar si chemarea ca menire cerească. Binecuvântarea sfântă este o mare bogătie. Florile noastre sacre evocă întâmplări, atitudini, reprezentări spirituale, trăiri liturgice, splendori, emotii, lumini si constelatii, ce poartă în adâncul sufletului nostru zorii împărtăsiti cu Aura Învierii. Fiecare a fost o dorintă nemăsurată a dăruirii întru credintă si iubire. Asadar, gândul lor crestinesc- mugure de Dumnezeu, a îmbobocit pe cărarea fierbinte a jertfei sublime. Lacrimile lor, cor de îngeri în slavă, au ajuns la portile deschise ale cerului. Dorul lor împletit cu smerite rugăciuni, a bătătorit infinitul, aducându-le aura Crucii. Jertfa lor sfântă si întreagă, sensu divin al luptei crestinesti trebuie să locuiească în inimile noastre ca o dulce si suavă cinstire. În ele s-a întrupat din nou biruinta pe deplin, fiindcă au avut împărtăsirea de viată a Cuvântului. Suferinta a dat pământului cele mai nobile Flori, cu cele mai alese virtuti. Mucenitele suferintei i-au aflat taina si i-au dus în cer cântarea. Ele s-au lepădat de sine, si-au luat crucea si s-au împodobit cu frumusetea Fecioarei.
Florile au sentimente statornice, pe care le prind în culori, brodând gândurile însorite ale diminetii. Întreg asfintitul a coborât pe petalele lor, ca vinul în extazul minunii.
Mireasma lor s-a împletit într-o horă de cer, aruncându-le zodia-n răscruce.
Suave cu fruntile dalbe, au nins printre gratii drumeag, lăsând Vlăsia copilăriei cu bratele ei verzi înclestate pe tremurul crengii de plop. Visele lor, sir de cocori, gândurile lor, vestale de fluturi s-au potopit în chemarea de cuc, pripăsindu-se sihastre calvaruri. Fără surle, dar cu eroism si-au scuturat zeghiile în falduri sacerdotale, împletind prieteniile durerii. Si-au strivit albastrul privirii pe marginea osândei tulburătoare, purtând durerea cu aparentă nepăsare.
Si-au întors soarta ca pe arcul ceasornicului, ca nădejdea să bată, dar tic-tac-ul le-a încremenit surâsul. Atâtea anotimpuri sinistre le-a închis inimile într-un clopot de piatră, dar piatra s-a sfărâmat si a devenit Icoană.


FLORICA SAV, originară din Păulisul Aradului. În “Mugurele” de învătătoare a odrăslit rodul biruintei. Elevă eminentă a Scolii Normale Ortodoxe Române de Conducătoare Beius, a militat pentru credinta străbună si iubirea de neam, fiind arestată în “marele val” din 1948 la vârsta de 17 ani. Supusă torturilor timp de trei ani a murit în închisoarea spital din Târgu Ocna la data de 28 mai 1952. Blajină, cu soarele abia răsărit în piept, a încremenit până si fierea temnicerelor. Traversa cu emotie solemnă cumpăna pribegiei, cu sufletul pregătit ca de mănăstire. Fermă si statornică în credintă a doborât calvarul îndurărilor, blând, cu rugă alinătoare si sigură. Neîntrecută în dăruire a devenit balsam celor mai încercate camarade si totodată dar tuturor. Sub înfătisarea sa gratioasă si sveltă a consimtit să primească omagiul unui curaj de martir. Ochii mari nespus de strălucitori surâdeau a împlinire si bunăvointă. Sub gingăsia privirii ei, ca un răstimp fermecat, flacăra aurorei se învârteja în rotocoale de sfială. Surâsul îi înfiora anii în care îi încoltea iarba verde de acasă. Înserările rugii îi descătusau spritul în fuioare de nori. Frumusetea s-a cuibărit în trupul ei tineresc, dând o înflăcărare spiritului care a călăuzit-o spre demnitate. În rugul sufletului ei aprins, castitatea i s-a contopit în neprihănire. Candoarea ei îmbrătisa până la superlativ lumina trăirii, iar suspinul devenea în jurui perceptibil ca o adiere. În cugetul ei se oglindeau toate trăirile si sentimentele noastre nobile. Caracterul său ferm săpat în stânca dârzeniei i-a adus cununa de mucenită. Stelutele tremurătoare ale lacrimilor prigonirilor ei, păreau că vin dalbe lumini din vremea persecutiilor primare ale junilor crestini. Ele curgeau unic si magnific, întrupate într-un suvoi repetabil. Ruga ei, rădăcină de jar, răbda în genunchi bucuriile si întristările lumii. Rodnica ei dărnicie s-a făcut întâmpinare credintei. Sub imboldul unei nesperate bucurii, a crescut fir de iarbă si floare ca un zefir înmiresmat.
A suferit în trup, dar s-a înăltat în spirit, a băut amarul, devenind nectar, a însetat în suferintă si-a flămânzit în bucurie, înfăsurată-n Tricolor si-a purtat cu demnitate Crucea. Bocetul Doinelor năpădite prin muntii cărunti, i-a smuls îmbrătisările tineresti. Ca aleasă făptură, Dumnezeu a rânduit-o cerului. Viata ei curgea lin în faldurile tineretii, când soarta i-a despicat firul în tenebrele temnitei, lundu-i bucuria de a se revărsa în toată splendoarea frumusetii ei. Fără grijă înaintea Celui de Sus, si-a încredintat sufletul-mărgăritar în Miresmei cerurilor. Pe o coamă de cer în albastrul de vis, au înflorit mângâierii, petale de cais.
Această mucenită, floare a suferintei si a dragostei de Dumnezeu si Neam este doar un boboc din buchetul înmiit de flori ce au revărsat mireasma Natiei preaalese a lui Dumnezeu !
Într-o nefirească răsturnare a valorilor, impusă de societatea prezentă profund secularizată si acceptată de generatia tânără gratie lipsei acute de îndrumare si, mai ales, îndârjirii cu care adevărata istorie a neamului românesc este ascunsă cu grijă încă, continuăm să le pedepsim cu uitarea noastră, jertfa lor nefiind temelie de valori pentru tinerele generatii, asa cum ar fi fost firesc.

Cinstirea tuturor Florilor să ne crească-n iubire!






Gheorghe Constantin Nistoroiu    4/16/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian