Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Un bob zăbavă : Pret pe dispret

,,Să iubesti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău si cu toată puterea ta (...), iar pe aproapele tău, iubeste-l ca pe tine însuti’’- este îndemnul biblic asupra căruia gânditorii omenirii si-au plecat fruntea, au zăbovit, au cugetat, si-au pus întrebări. Răspunsul? Greu de dat! Uneori chiar riscant, din considerente ce pot merge de la contextul social-istoric (pe vremea Inchizitiei, ehe!), până la starea omului, constient de sine, într-o lume ca reprezentare (evident, exprimată la nivelul limbajului).
Putini sunt cei care au îndrăznit, în timp, să spună ceva de substantă (distantati mai ales de dogme), în legătură cu citatul de mai sus! Enumerarea lor nu îsi are rostul! Printre ei însă, si Jean Jacques Rousseau, filozof francez de origine geneveză (născut 28 iunie 1712 - decedat 2 iulie 1778). El se încumetă să proclame ca neputintă a omului expresia ,,iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti’’, din considerente specifice:
1. conservatorism (ce tine de structura mentală),
2. instinctul de conservare, locul în care natura umană subiectivă, universal manifestă, îsi spune cuvântul.
Versetul biblic citat, la care s-au adăugat frământările din veacuri, nu ne-au dat nici nouă pace, nu ne-au lăsat să vegetăm, mai pe româneste, nu ne-au lăsat să mergem cu capul între umeri, si surzi, si muti, la bălmăjelile contemporanilor, etalate, zice-se, doar spre binele omului. As! Povesti si nici măcar atât, câtă vreme, la baza contructiei lor (a povestilor), stă si stiinta de-a le scrie si de a le spune (chestiune ce tine de minte si limbaj, ca să nu mai amintesc de măretia omului care, după noi, ar consta tocmai în puterea de a povesti si a ne lăsa povestiti).
Revenind, nu ascundem faptul că, cel putin la nivel rational, ne situăm undeva alături de Rousseau. Emotional însă, a-ti iubi aproapele (în sensul biblic) a căpătat (în sensul larg si nobil al cuvântului) o altă conotatie: „iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti” în forma sa manifestă echivalează cu ,,pretuieste-ti aproapele, ca pe tine însuti!” Că în pretuire, contextual, picură din noi si dragostea de lume, si iubirea pentru aproapele nostru, este o altă chestiune ce vine să completeze, ba, mai mult, să dea fortă cuvântului ,,pretuire’’. Altfel spus, dacă nu avem puterea sfintilor mergători prin lume, putem fi asemenea lor, că doar pretuirea stă la îndemâna oricui, mai ales atunci când nu suntem plesniti de cine mai stie ce tip de mitocănie (la noi un fel de patologie cu iz nationl, dacă ne gândim la versiunea cu capra vecinului căreia i s-a dat, spre îndestulare, frunza si falusul carpatin (simboluri, spre cunoasterea noastră în lume). Nu de alta, dar cică am fi popor potent, chiar si numai cu verdeturi sau murături, dacă alături lor stă fie si numai oala cu vin! Aiurea! Se vede de la o postă cum tremurăm ca piftia la iesirea din asternut, si cum confuzia stăruie în noi până spre seară, când suntem din nou la pământ. Apropo de asta: am să propun Parlamentului României reintroducerea articolului 402 [dacă nu mă însel, cel care interzicea consumul de alcool mai devreme de orele 10 si în timpul programului], măcar pentru institutiile de cultură, spre a mai struni creatia ce curge, după câte se pare vesnic cu falusuri!). Dacă mai adăugăm miscarea din buric si manelizarea la nivel national, imaginea e completă.
În consecintă, de aici, din mitocănie, si diferenta. Pretuiesti însă pe cine?
Pentru a clarifica, oarecum, orizontul deja creionat, trebuie să amintesc faptul că, nu putem pretui la întâmplare, chiar dacă, de exemplu, postmodernismul îti dă voie (ce-i drept, doar cu partea aceea a lui de trei parale, adică cu aia ce stă sub sintagma ,,cine a pus căcat pe cleantă?”. Să mai spun că sub umbrela expresiei si izul emanat, stă rangul de mare creator? Nu, o las pentru altă dată!
Ori aici e aici! În chestiunea cu pretuirea, stă, un fel de premergere, povestea cu întelegerea, concept complicat si nu la îndemâna oricui bălmăjeste sub starea halucinant-acustico-vizuală, urmare a vreunei intoxicatii cu posircă vândută de nea cutare ce pune pret pe dispret la a sa bodegă în care...
Norocul nostru cu cei care au făcut din stiintă si stiinta de carte, profesie! Greu îi mai suportă, astăzi, tot felul de al de fute-vânt, dar, până una, alta, dacă vrem să fim în rândul lumii, nu avem încotro! În acest sens, amintesc spusa lui Priddy, R. C., profesor la Universitatea din Oslo, Norvegia:
„Nu putem exclude din cadrul întelegerii nici explicatia cauzală, nici rationamentul logic, nici interpretarea teoretică si nici calitătile umane, precum sensibilitatea, respectul, identificarea compătimitoare sau aprecierea calitativă. Pe scurt, întelegerea autentică nu exclude niciodată astfel de elemente non-cognitive ca identificarea personală, etică si respectul pentru ceilalti. Diversele forme de activitate mentală – gândire, memorie, analogie, interpretare, ratiune, intuitie, precum si alte operatii sau resurse nenumite – ne permit să descoperim conexiuni si relatii între posibilele obiecte ale intereselor noastre’’. Întelegere, în zilele noastre, vizează ansamblul, iar natura sa de tip holistic vine odată cu procesul globalizării. (...),,Principiul întelegerii si al metastiintei este de a descoperi unitatea în diversitate. Ipoteza principală este că, asa cum fiinta umană este în esentă la fel peste tot în lume, la fel este si facultatea esential umană a întelegerii” (Beyond Science. On the Nature of Human Understanding and Regeneration of Its Inherent Values, http://home.no.net/rrpriddy/indexbey.html)”
Asta pe de o parte! Pe de altă parte, gradul de întelegere, dar si calitatea ei tine de inteligenta noastră. Simplificând, într-o analiză practică a întelegerii, trebuie avut în vedere că fiecare dintre noi vorbim cel putin o limbă. Dacă am defini inteligenta umană ca fiind descrisă de rationalmentul creativ obtinut prin adunarea diverselor informatii (vechi si noi), pe baza cărora pot fi obtinute noi concluzii, am observa că limbajul uman este una dintre dovezile inteligentei si, evident, a superioritătii umane. Chiar dacă argumentul anterior este relativ firav, el permite, totusi, câteva concluzii
a) cuvintele noastre fac dovada gândurilor noastre, iar sunetele care dau gravitatea lor arată cât de inteligenti suntem;
b) s-ar putea demonstra că, fără comunicarea lingvistică, nu ar mai fi literatură, poezie, stiintă, pe scurt, acumulare de cunostinte teoretice si practice (poezie în sensul demn al cuvântului, si nu aceea de forma: ,,scârta, pârta,/ taca, paca/ mulge vaca/, foaie verde laba gâstii,/latră mâta-n pom/...),;
c) nimic nu poate stabili mai bine inteligenta si superioritatea noastră, decât existenta comunicării verbale. (După Descartes, ,,chiar si nebunii care spun lucruri nebunesti, dau dovadă de o formă de inteligentă pe care nici un alt animal nu o are” - R. Gherghinescu, Anotimpurile empatiei, Editura Atos, Bucuresti, 2001, p. 30).
În altă ordine de idei, mai amintim că:
1. Întelegerea reprezintă semnul distinctiv al gândirii care nu poate fi concepută în afara sesizării si corelării atributelor esentiale ale obiectelor si fenomenelor, a faptelor în general. Ea este trăsătura esentială si permanentă a gândirii umane (exceptând cazurile patologice sau de rea credintă), fără de care nici celelalte activităti ale gândirii (conceptualizarea, sistematizarea, axiologizarea, creatia etc.) nu ar fi posibile, chiar dacă, de exemplu, gestaltistii o cantonează între un act brusc, spontan, de ,,prindere” a unei relatii sau situatii, si o iluminare instantanee, intervenită în procesul rezolvării anumitor probleme.
2. Din perspectiva lui I. P. Pavlov, întelegerea ar fi o “închidere bruscă de circuit”, închidere care, în opinia sa, reprezintă utilizarea vechilor cunostinte (cunoasterea acumulată, stocată, care este de fapt cunoasterea teoretică), în vederea deprinderii unor noi notiuni, momentul întelegerii fiind echivalent cu încadrarea noilor cunostinte în cele vechi.
3. Tucicov, în anii `70, defineste întelegerea ca ,,o activitate de pătrundere si de relevare a relatiilor dintre obiectele si fenomenele realitătii’’ (A. Tucicov-Bogdan, Psihologie generală si psihologie socială, vol. II, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 1973, p. 9.)
4. Dacă întelepciunii noastre ( în măsura în care nu am făcut umbră pământului degeaba), suntem în stare să adăugăm întelepciunea altora, puterea noastră de a întelege, tinde spre forma sa manifestă, iar pretuirea este atrasă, direct, fără efort, de către repere.
(...) A fi în stare să recunosti întelepciunea în altii, ne aminteste acelasi autor, R. C. Priddy, si să ai calitatea de a putea învăta de la o astfel de persoană nu este un lucru obisnuit, nici pentru oamenii de rând, nici pentru cei educati formal. Traditia secolelor sustine că un întelept apare în calea oricui cel putin o dată în viată, dar rar el este văzut si ascultat. Calea spre adevăr este presărată cu certitudini abandonate. Nivelul puritătii morale, claritătii mentale, veridicitătii intelectuale si stabilitătii emotionale decide adevărul pe care ne putem baza. Când orizontul se lărgeste, valurile se astâmpară si furtunile dispar, mai multe aspecte ale adevărului ne vin la îndemână” (R. C. Priddy, Conversations with Bhagavan Sir Sathya Sai Baba, Dr. John Hislop, 1984, p. 43.)

5. Despre întelegere, s-au scris cărti. Adunate, probabil ar forma bibiloteci, însă noi, în scurtul demers, nu putem tinde spre un rotund fără a mai adăuga măcar faptul că întelegere fără constiintă este aproape un non sens.
(...) ceea ce este corect sau gresit ne este cunoscut doar prin constiintă. Ceea ce este corect, uneori se face simtit de o certitudine interioară, astfel încât avem convingerea că stim fară a avea îndoieli. “Cunostinta… este Spiritul Suprem omniprezent, Singura Realitate dominantă. Din ea, vine Constiinta, care este vocea adevărului din interior” (N. Kasturi, ,,What is Truth?”, în Indian Journal Sanathana Sarathi, January, 1987, p. 35).
Ca să încheiem, dacă alături spuselor anteriore, adăugăm trăirea empatică (despre care o să vorbim cu alt prilej), dacă reusim re-cunoasterea aproapelui prin ratarea specificitătii acestuia (prin a da la o parte ceea ce îi este specific), pretuirea lui, a aproapelui, este tot una cu pretuirea de noi însine.
În cazul în care însă ratăm tot ce am spus anterior, ratati suntem. În acest caz, si noi si pretuirea aproapelui nu depăseste pretul pe dispret în bodega lui nea cutare...







Nicolae Bălasa    4/15/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian