Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


In memoriam Al. Mirodan

Al. Mirodan ( 1927-2010)
A trecut un an de la disparitia fizică a lui Al. Mirodan. Cu putin înainte de tragicul eveniment, pe care nu-l prevăzusem, am scris un articol despre el si revista sa. Desi scriitorul nu mai vorbea la telefon cu nimeni, m-a sunat si a apreciat acest reportaj – numit de unii literar. S-a scuzat că nu poate vorbi mai mult, bolnav fiind ( se simtea asta si-n vorbele-i din receptor ), dar nu a vrut să treacă sub tăcere reactia sa asupra celor însemnate de mine. Mi-a multumit, iar eu i-am spus neconventional că nu are pentru ce. Am scris doar adevărul.

... A trecut un an!
Deja?
Reiau, în memoria Marelui Dispărut Fizic, rânduri care mi-au rămas dragi. IN MEMORIAM; căci ce altceva as putea face acum?...

Mirodan si revista Minimum au fost si sunt UN MONUMENT. Aici - în Israel, acolo - în România, oriunde în lume, unde oameni inteligenti îl citeau, respirau cu el, cu paginile sale, se bucurau de fructele inteligentei artistice si gazetăresti ale Mirodanului.
Al Mirodan a plecat. Monumentul său EXISTĂ!

CAFENEAUA DE LA NR. 88

( TEL AVIV, STR. DISENGOFF )

- Rânduri despre strălucita revistă „Minimum”, a scriitorului Al. MIRODAN” –

”Minimum”, revista domnului Mirodan. De la primele pagini, cortina se deschide. Spectacolul începe. Căci domnu’ Mirodan, se stie, este un mare autor de piese de teatru. Are „scena” în sânge. „Minimum” e făcut de el ( si numai de el), cu sânge mirodanian. Si e făcut de încă un milion de ziaristi si scriitori. De fiecare dată, cu fiecare număr, avem de-a face cu un mare spectacol. Al lumii. Al lumii din noi si de-acum. Cu evrei si români si oameni de pretutindeni. Al lumii în luptă. Pentru mai bine, pentru mai frumos, pentru normal, pentru bun simt, pentru adevăr, pentru omenie, pentru libertatea spiritului. Pentru idealuri curate, asa cum, de altfel, începuse Mirodan ca reporter, la o publicatie de tineret din România, de prin anul 46, la numai 17 ani.

De atunci si până azi scriitorul ziarist Al. Mirodan s-a constituit într-o aprigă reactie împotriva a tot ce „violează si umileste individul”, după cum îsi recunoaste si singur alergia, într-un interviu acordat Lucretiei Berzintu din Israel, pentru revista românească „Agero”, din Germania. „Nu suport pe nici un plan al relatiilor interumane – contiunuă scriitorul - conditia de prizonier.” Începuse cu reportaje, interviuri, stiri. Era înfulecător de realitate, naiv si exacerbat în lupta pentru o lume nouă, mai omenoasă, atât de dorită după sălbăticiile războiului mondial. O lume mai bună si pentru evrei, desigur... El, Mirodan, este de fapt Cerchez: ziaristul din piesa de debut a actualului director de la „Minimum”, piesă care s-a bucurat de un mare succes - „Ziaristii”. A scris apoi: ”Celebrul 702”, „Seful sectorului suflete”, „Camuflaj”, „Transplantarea inimii necunoscute”, Primarul lunii si iubita sa”... Un moment de nouă directie tematică al teatrului mirodanian, moment de răscruce, îl constituie apoi piesa „Contract special de închiriat oameni” – în care atacă ascutit si răspicat antisemitismul.

Aplauze la scene deschise, premii precum cel al Academiei Române, sau cel al Ministerului Culturii etc.,etc. sunt lăsate în urmă: drama vietii sale se produce! Are loc părăsirea României, plecarea în Israel. Are loc ruptura cu sine, cu viata lui, spre a-si fi credincios siesi, gândirii si sperantelor sale. A lăsat fizic, dar a luat cu sine, în inima si constiinta sa, prietenii adevărate, amintiri si vise. În Israel, unde se stabileste definitiv, în inima Tel Aviv - ului, porneste tot de la gazetărie. Începuse a scrie un fel de „Dictionar” cu privire la scriitorii evrei din România si din Israel, si de oriunde ar fi ei, dar vorbitori ai limbii în care ne-am născut. E vorba de o reactie unicat si substantială, inteligentă si puternică, împotriva antisemitismului. Dar desigur, nu numai atât... Dramaturgul Dorel Dorian subliniază, pe drept, că Mirodan a „nemurit” o sumedenie de scriitori...

Publica cu regularitate pagini din acest „Dictionar” în ziarul de limbă română de aici, care apartinea atunci unui tartor, sef de trust de presă, un anume Himelfarb. Nimeni nu sufla în front! Totul la porunca si pe gustul lui. Un Neica Nimeni , hălăduind prin culisele ziaristicii de aici, din Israel, si dirijând-o după un Nord al lui, altul decât cel adevărat: nordul politic, legat de nordul totalitar si, desigur, financiar. Într-un astfel de context Mirodan a făcut o anchetă despre mascarada premiilor literare cu diplome de carton si bani de fason; premii de batjocură – mai ales prin sumele minuscule - la adresa condeielor de pe „ulita românească”. Mirodan se situase astfel în fruntea scriitorimii „românesti” de aici.

Articolul este oprit de la aparitie, autorul - chemat la „Spaima spaimelor” . Un gest de-al dictatorului si rămâneai fără pâine, sau chiar si măcar fără perspectiva ei. In esentă, nu mai aveai unde publica! Pentru un literat ca Mirodan, asta putea însemna sfârsitul. Prietenii îi spun: „te sinucizi!”... Dar Mirodan nu răspunde chemării Himelfarbului. Nu stă cu capul plecat. Nu e în firea lui. Si scoate, nici mai mult, nici mai putin decât o REVISTĂ! Fără bani, fără alte mijloace, doar cu talent, cu prieteni, cu ambitie si, mai ales, cu încrederea în libertatea spiritului, a omului! Revista „ a prins!”. S-a vândut, a devenit căutată. În tară dar si peste hotare. Azi se fac abonamente nu numai în Israel, ci si în U.S.A., Canada, America de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Insulele Fuji... Revista e citită cu plăcere si în România. A fost ”o victorie asupra fricii”, spune Al. Mirodan. A fost o răzbunare. Împotriva oricărei forme de prizonierat! A fost o sănătoasă reactie alergică. La întrebarea: „Ce vă caracterizează?”, Mirodan răspunde: ”Teama de frică”.

E de 33 de ani în Israel. Si îsi zideste sufletul, tânăr si tenace, în „zidurile” acestei minunate catedrale care este „Minimum” si în care se desfăsoară, mereu nou, un mare spectacol, unul din cele mai bune spectacole ale lumii noastre de azi!

...Răsfoiesc revista cu o plăcere anume, precum aceea pe care o aveam când, la sfârsit de săptămână, lipseam de la cursuri si seminarii si, în Iasii studentiei mele, singur, singurel, mă ascundeam în a doua cameră a unei cofetării de pe strada Lăpusneanu, goală de lume la acele ore de dimineată, cu „Contemporanul” lui G. Ivascu, cu „Gazeta literară”, cu „Tribuna” de la Cluj si cu alte vreo două publicatii pe masă . Eram rege! Făceam ce-mi plăcea! Si mă îmbătam cu farmecul unor litere de aur, atât de dragi sufletului meu...

Tel Aviv. Strada Disengoff – renumita stradă a cafenelelor de mai ieri. Renumita stradă a taifasurilor, a promenadei, a discutiilor de-o clipă, de-o oră, la un cataif de omorât ziua si pensia... Disengoff – strada toaletelor cochete ( mai mult sau mai putin!), a modelor amestecate, a unor flirturi scurte, strecurate parcă dintr-o altă lume. Dimineată de iarnă israeliană, luminoasă, care poate echivala oricând cu o primăvară bucuresteană. Este acum si aici un aer burghez, usor modern si, totusi, cam patriarhal.

Iată-mă ajuns. Cafeneaua de la numărul 88. Intru. Mese libere, oră de neafluentă. Mobilier de culoare închisă. Deasupra mesutelor, la care sunt doar câte două scaune, lampadare care luminează discret dar eficient. Loc elegant, vizibil si retras, destinat parcă, la ore matinale, discretiei, dar si jocului perfid al imaginatiei. La fereastră, alături de o doamnă delicată, văd un cunoscut si reputat istoric. Discută ponderat . Desigur, chestiuni stiintifice. Dar eu îl caut pe domnul Mirodan. M-a onorat, stabilindu-mi aici o întâlnire. Privesc în jur. Nu-i. Nici mai în spate, în sala cu mesute ce-mi aminteste de genul de cofetărie provincială din România. Nu-i! Mă uit si pe terasă. Goală. M-ntorc să plec. Dar cine-i tipul ăsta, dintr-o parte a sălii, aplecat peste masă astfel că nu i se vede fata, având deja a doua caescă de cafea, si câteva file desprinse de prin diferite publicatii străine? Citeste absorbit, cu pixul în mână, transcriind ori traducând ceva pe un caiet de lucru. O cească e deja goală. Da , el e! Ne salutăm, foile rupte si caietul intră repede în servietă; comand si eu „una turcească”, mică.

Discutia se leagă repede, e antrenantă, cu Mirodan nici nu poate fi altfel. Mă gândesc- amintindu-mi că în chenarul redactional de la „Minimum” e amintit numai numărul căsutei postale, nu si sediul - mă gândesc că, de fapt, aici este, într-un fel, redactia. Aici Cerchez - Mirodan urmăreste, scrie, devine si detectiv când e nevoie, scoate un pistol din teaca vreunei cărti dintre atâtea „politiste” traduse de el în româneste, îl pune tot pe masa de lucru. Aici el asociază, deduce, rescrie, sterge, are probleme de constiintă, fumează trabuc si bea cafele, decupează, desface si lipeste texte, poze, caricaturi. Se ceartă. Intrigă. Dărâmă si cunstruieste. Face gazetărie „la cataramă”! Acum, în zilele astea, ca si ieri, ca si alatăieri, ca si în urmă cu un an, cu doi sau cu douăzeci si doi, ori douăzeci si patru, el face nu un reportaj sau două. Nu face, să zicem, un ziar. Nu! Mirodan crează si recrează o REVISTĂ! „Revista oamenilor inteligenti”, cum scria pe copertă, la-nceputul aparitiei sale.

Mesele, când am venit, erau majoritatea goale. Scaune libere, scrumiere. Acum, rod sigur al imaginatiei mele de visător nevindecabil, au luat loc, tinând cont, sau nu, de vicioasa mea închipuire, tot felul de tipi, dar si nume deosebit de respectabile. Condeie alese sau acceptate după preferintele si gustul domnului director. Ziaristi si scriitori. Din Israel. Din România. Din întreaga lume. Cred că este redactia cu cei mai multi redactori si colaboratori din câte am cunoscut.

Am nimerit, deci, la o asa zisă sedintă redactională, condusă de însusi domnul Mirodan. Până se ridică „cortina” pentru marea avanpremieră, mai este putin. Asteptăm. Deodată îmi vine o idee, tot de jurnalist. Mă retrag de la locul meu. Ii las pe convivii acestei „cafenele literare si gazetăresti” cu discutiile dintre ei, în asteptarea dezbaterilor de rigoare, înainte de aparitia unui nou număr. Scot „celularul” si dau telefoane. Scurte si grăbite. Am cerut mai multor cititori ai revistei „Minimum”, pe care-i cunosc nu de azi, să-mi caracterizeze, de astă dată doar printr-un cuvânt, această publicatie. Iată, tot în grabă, un rezultat sintetic si neordonat: Actuală. Bună. Cu nerv. Atrăgătoare. Percutantă. Credibilă. Adevărată. Scrisă clar. Scrisă bine. Conflictuală. Stimulatoare. Inteligentă. Dură. Interesantă. Perfidă. Curajoasă. Insinuantă. Bârfitoare. Parsivă. Sensibilă. Normativă. Decentă. De scandal. De bun simt. Armonioasă. Pasionantă. Pasionată. Pătimasă. De dreapta. De centru. Incomodă. Substantială. Cu greutate. Colaj. Lipicioasă. Umanistă. Culturală. Anti-antisemită. Obiectivă. Subiectivă. Cu umor. Informată. Morală.Trăsnită. Desteaptă. De idei. Consecventă. Realistă. Echilibrată. Autoritară. Îndârjită. Spumoasă. Coltoasă. Generoasă. Subtilă. Evreiască. Româneasacă. Justitiară. Universală. Socială. Satirică. Istorică. Intelectuală. Populară. Recuperantă. Luptătoare. Guvernantă. Literară. Colocvială. Malitioasă. Vivantă. Parfumată. Elegantă. Suplă. Are nuri. Are draci. Are ace. Are pe vino-coace!...

Bun! Stiam eu că, de fapt, nu numai subsemnatul gândeste astfel. Deci – pe de-o parte ăstia din sala cafenelei de pe strada Dizengoff, nr.88; pe de alta – „anchetatii” mei. Mai confrunt cu ce s-a angajat Cerchez - Mirodan, la primul număr al lui „Minimum” ( desi mi se pare că sedinta de lucru a-nceput de-acum).”Vrem – spunea el laconic – să facem o revistă bună. Asta-i tot.” Iar în interviul (de clasă!) luat de ziarista Lucretia Berzintu, când aceasta îl întreabă „Ce-ati vrea să transmiteti cititorilor?”, Al. Mirodan spune: „ Angajamentul meu solemn de a mă strădui să nu-i plictisesc niciodată”! Dacă cumva cineva mi-ar spune că Mirodan nu-i om de cuvânt, i-as pune sub nas colectia revistei.

... Se discută acum – si-s destule luări de pozitie în contradictoriu – rubricile „La închiderea editiei”, „Ne place... Nu ne place...”, Se zvoneste că...”, „Etc... Etc”. Rubricile sunt orchestrate, regizate, ba chiar interpretate tot de „Omul orchestră”, adică jurnalistul Mirodan, pe baza agentiilor de presă de pe mapamond, a ziarelor si revistelor de oriunde, a informatiilor obtinute prin contactele sale cu tot felul de oameni din întreaga lume largă. Omul nostru de pe Disengoff filtrează totul si ne redă esenta. Se discută apoi articolele de la „Lumea românească” si cele de la „E o lume”. Cât priveste continutul paginilor de „Dictionar neconventional al scriitorilor evrei de limbă română” el este doar amintit. Nimeni nu comentrează. La fel e si cu „Posta Dictionarului”... Dintr-o mapă specială sunt scoase si comentate alte materiale. Doamna Sanda Peri, relizatoarea graficii revistei „Minimum”( care e pe baricada revistei încă de la primul număr! ) îi arată între timp „bossului” câteva machete, mai adaugă ici o caricatură, colo un ”nasture” vitriolant.

Tigara de foi a domnului Mirodan a devenit, acum, doar un ciot:
-Domnisoară, ai grijă dumneata, te rog, de cafele! Si face un gest larg, dar scurt, spre sală.

Discutiile continuă. Câte unul se mai supără., da-i trece, că de!, n-are încotro. Sunt forfecate mai departe articole, recenzii, paginile de literatură... Si uite-asa, cam asa, s-a mai închegat un număr de revistă. Se-ntelege, n-am mai vorbit aici de munca imensă, de laborator, de repetitiile silnice făcute pentru avantpremiera la care am avut norocul să asist. Încă un pic si tot materialul, cu semnăturile unora dintre cei prezenti, merge la tipar.

Recunosc, am avut o sansă reportericească aparte, încât să se nimerească a fi întâlnirea mea reală cu domnul Mirodan – întâlnire care era pe o cu totul altă directie – tocmai când să fie si sedinta aceasta imaginară, de lucru, a atâtor condeie de clasă care sunt prezente în „Minimum”.

-La mai multe numere, domnu’ Mirodan!, îi spun la sfârsit.
- Multumesc, da’ nu depinde numai de mine ...

Am iesit afară din cafeneaua care era aproape goală. Totusi, înainte de noi doi nu plecase nimeni de aici! Înăuntru rămăsese doar ceva fum parfumat de la Havanascriitorului. Fata aia, într-adevăr drăgută, strângea linistită de pe masa la care sezurăm. Soarele primăvăratec din amiaza asta de martie, mângâia delicat strada Disengoff. Iar eu, desi îmi luasem „la revedere” de la Marele Mirodan, nu vroiam să cred că imaginatia mea continuă să mă mentină alături de el. Singur, spre statia de autobuz, sunt totusi împreună cu maestrul. Si continui să vorbesc cu el:
-Domnu’ Mirodan, zic eu, revista e atât de iubită, de apreciată! Aici si în lume. Dati-mi voie să vă spun : „La muti ani!”.
-Ati spus ceva?
Autobuzul ne clatină usor.
-Nu doamnă, cred că vi s-a părut...
La semafor prindem culoarea rosie.
Oprim.







Roni Cãciularu    4/15/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian