Ofensiva ideilor gresite
În urmă cu numai două săptămâni, corabia unor navigatori din America a fost capturată de pirati în Golful Aden si toti cei patru călători au fost ucisi. Corabia avea ca încărcătură numeroase bibli ce trebuiau să fie împărtite celor ce voiau să cunoască Cuvântul Domnului. Exemplul lor se înscrie în cartea Martirilor întru Cristos. Am în fată o altă carte scrisă în urmă cu ani de pastorul Richard Wurmbrand “Torturat pentru Cristos” în care autorul aduce mărturie anilor de suferintă si tortură în închisorile din România, pentru activitatea sa subteran bisericească în timpul regimului comunist din tară. În perioada cănd biserica oficială era supusă controlului organelor de partid si preotii obligati să raporteze problemele si prezenta enoriasilor, biserica subterană si-a desfăsurat activitatea în case particulare, poduri, beciuri sau în păduri, în grupuri restrânse unde lectiuni din Biblie si rugăciuni, scrise de mână, erau împărtite credinciosilor. La aceste sedinte participau oameni simpli, tineri si bătrâni, lucrători din fabrici sau de la tară, dar si functionari din aparatura de stat, militie sau armată. Biserica subterană a fost prezentă în întreaga tară, nu totdeauna condusă de preoti calificati dar credinta, ruga înflăcărată si modelul personal au inspirat evlavia celor ce aveau nevoie de suport moral în vremuri de restriste. Multi dintre acesti propagatori ai credintei au fost denuntati si întemnitati pe lungi perioade de timp. Inchisorile din tară erau pline de zelosi ai credintei. Bătuti, torturati, tinuti flămânzi, inchisi în camere frigorifice până aproape de degerarea totală, readusi la viată si înghetati din nou, au rezistat presiunilor si chinurilor, dar nu s-au renegat de credintă. Multi au fost omorâti, dati dispăruti si nu se mai stie de ei; cartea este plină de exemple de acest fel. După ce a ispăsit 14 ani de închisoare în doua sesiuni de 6 si de 8 ani, pastorul Wurmbrand a fost cumpărat de o Misiune Norvegiana si Alianta Judeo-Crestină pentru suma de 10.000 de dolari americani si lăsat să vină în vest. Aici a început să militeze pentru eliberare tuturor credinciosilor detinuti de regimurile comuniste, vorbind in fata Senatului Statelor Unite, ONU si alte organizatii internationale. Mărturia lui exprimă, însă, totala lui dezamăgire si suferintă văzând goliciunea spirituală a bisericilor din apus. Sustine că suferă mai mult în vest decât a suferit în temnitele comuniste pentru că civilizatia apuseană este muribundă. Oswald Spengler a scris în “Declinul Vestului”: Eu vâd în tine toate caracteristicile stigmei de decadentă. Pot să dovedesc că marea ta bogătie si marea ta sărăcie, capitalismul tău si socialismul tău, războaiele si revolutile tale, ateismul, pesimismul si cinicismul tău, imoralitatea ta, căsătoriile tale distruse, avorturile care te sângerează de jos si te ucide din vârful creierului tău – dovedeste toate caracteristicile semnelor de moarte ale vechilor civilizatii – Alexandria, Grecia si Roma cea neurotică. Aceste rânduri au fost scrise în 1926. De atunci jumătate din Europa a trecut prin trnsformări sociale, războaie si dictaturi fără precedent care au afectat viata a milioane de oameni în timp ce apusul în mare majoritate a continuat să doarmă. Din păcate acelas lucru se întâmplă si astăzi. Milioane de imigranti scăpati din tările comuniste sau dictaturi absolutiste, renuntând la tot ce au agonisit de generatii, stau mărturie vietii mizerabile, a prigoanei si injustitiei, în timp ce tara gazdă continuă să flirteze cu autoritatile comuniste, cele din China sau din Orienrul Mijlociu. Mai mult, organizatiile ultraprogresiste de stânga, socialistii si comunistii locali, împreună cu sindicatele încearcă să forteze în apus înlocuirea societătii capitaliste intr-o nou formă socială liberal-comunistă (ori poate un stat Sharia). Atacul are loc pe multe fronturi. Misionarii de pretuindeni răspândesc Biblia în tările Africii, Cuba, China si alte tari unde este interzisă în timp ce aici, la noi acasă, în America si în alte tări din vest, politicienii au scos-o din scoli, au exterminat-o din viata publică si condamnă cu amenzi pe cei ce cutează să mentioneze numele Domnului. Cunoscutul ziarist Rex Murphy comentează in National Post că sunt eforturi rampante ale unor autorităti locale să elimine din clădirile municipale toate simbolurile crestine, cruci, crucifixuri, citate din Biblie si expresii publice de patriotism. La acestea se adaugă oprirea ridicării Pomului de Crăciun ca fiind ofensiv unor cetateni. În Saguenay (Quebec) Human Rights Commission a decretat oprirea rugăciunilor înainte de deschiderea sedintelor de lucru consiliului local si, se întelege, plătirea sumei de 30.000 de dolari celui care a cerut judecarea, pentru suferinta pricinuită. Oare vom fi fortati din nou să ne ascundem de autorităti pentru o simplă rugăciune? Rândurile acestea vor să sugereze convingerea mea că în aceste zile solutia problemelor curente atât de încâlcite, depăseste puterea noastră si numai Puterea Divină ne poate arăta calea.
David Kimel - Toronto
|
David Kimel 3/13/2011 |
Contact: |
|
|