Recunostintă mamelor noastre
Aproape toti avem o mamă, departe sau aproape, căruia îi arde dorul căutându-si viul capodoperei sale printre amintirile din patria sa interioară. Oricât de departe am fi cu anii, ne definim identitatea vesnic legată de spatiul privat al mamei, unde ne trăiesc cele mai înalte sentimente. Prinsi de grijile cotidiene uităm de prezenta mamei în gândurile si rugăciunile noastre. Uităm cine a plămădit lutul fiintei noastre din grâu bun si curat, punându-ne în lume ca pe o jerfă de merit, cu certificatul bunei cresteri, a adevărului si a sfinteniei cinste. Ziua de 8 Martie este pusă ca să ne arate nobila lucrare a mamelor la construirea universului nostru omenesc, făcut cu atâta dăruire ca nimeni alta. Pentru fiecare din mamele noastre, dorinta sa supremă a fost să-si crească stropul iubirii în pomul virtutilor, fără lipsă, fără încordare, ca fructele lui să fie desăvârsite. Se cuvine asadar să-i fim recunoscători si să pretuim dreptul care a făcut ca tulpina caracterului nostru să crească dreaptă. Să iesim măcar acum cu clipa din vidul nepăsării si al singurătătii, punând în mâna mamei florile recunostintei în plenul armoniilor ei sufletesti.
Poate ar fi bine să-i scriem mamei o scrisoare de multumire, acum înainte de plecarea ei în eternitate, înainte ca clipele timpului ei să zboare de aici. Să o întrebăm în cuvinte mângâietoare, cum o duce biata de ea, cu atâtea stări de restriste si vremuri nebune care sunt acolo. Cum se împacă cu lipsurile, cu durerile singurătătii si ale bătrânetii, acum când leatul ei este în eternitate, iar copiii si-au luat lumea în cap după o bucată de pâine. Să-i spunem că si noi alergăm în van cu mintea goală, cu durerile aceluiasi vid existential, cu clipe sfârtecate de griji, fără nădejdea de mâine sau poimâine. Parcă am fi frânturi din genele disperării, depărtati de noi însine, de noi cei vechi, traversând timpul altei ere, unde binele a dispărut fără Dumnezeu.
La anii vostri târzii, vremurile grele au năvălit cu piratii lor să va fure si bruma de avere ce-o mai ave-ati în tihna bătrânetii. V-au rămas doar lacrimile de-a ne plânge dorul, lacrimile singurătătii, lacrimile lipsei si a disperării de-a muri, încât numai lacrimile vi-s averea, si nadejdea cerului de-a rodi in noi sfânta voastră pomenire.
Cand mesagerul dorului imi picură roua genelor si clipele grele ma apasa, simt o intreaga usurare s-o chem pe mama cu glas de copil, sa-mi pun capul in poala sa, ca sa uit de toate. Ca ieri erau clipele, cănd îmi zideai fundamentul existential, dându-mi dreptul de a strălucii ca o piatră pretioasă, în inelul vietii tale. Ani multi ai sculptat la troita fiintei mele în curtea mănăstirii tale sufletesti, după ce ai primit verdictul cerului să mă sfintesti în apa botezului, să am si eu dreptul de a călca în nemurire. Uneori aud vuietul timpului grăbit să-ti stingă lumina si ecoul clopotului cântându-si jalea înăuntrul prapastiei mele. Ce dar suprem mi-a dat cerul să te am atâtia ani! Ce avere mare este să ai mamă, si cât de putin am stiut să pretuiesc acest lucru. Oare câtă durere ar fi fost să nu te fi avut? Să fi fost orfană!
Curând vraja iernii întepenită de înghet va ceda si altarul soarelui trimitandu-si potopul de căldură va bată-n mugurii lacomi de lumină, ce-si vor deschide gulerasele lăsând viata să zâmbească din nou. Parcă o aud pe mama cum ne chema să mergem să culegem ghiocei la pârâul ghioceilor.
Fiecare primăvară, vine să ne ia sufletul în palme si să ne aseze în inima lor cutremurată de dor, potolind setea iubirii în ogorul nostru pustiu.Uitându-mă la începutul trezirii mele la viată, în căutarea sensului meu, văd cum toată fundatia omenescului meu a construit-o inima mamei. Din împărătia naturii sfinte, a decupat frumusetile locurilor nedespărtite de eternitate, si din nerostita esentă a armoniei universalei dreptătii a frămantat lutul meu.
Toata lumea mică gravitează în jurul vostru ca si când ati avea puteri magice, electrizând cu dragostea si frumusetea voastra mai mult ca o vedetă. Curând timpul, ca într-o minune, face copilul, care până mai ieri adormit de inocentă, să iasă din anonimat la responsabilitătile lumii.
Merge alaturi de noi toată viata chipul mamei albit de batranete, plecat sub povara vremilor de răstriste, păstrându-si cu mândrie demnitatea si importanta de a fi singura dătătoare de viată. Multumite de ele însăsi, văzându-si visul si râvna rodind pe vatra pământului, ca un astru de lumina tesut din splendoarea iubirii lor. Multumite ca si-au implinit menirea de-a da aripi ingerilor pamantesti, sa zboare în căile lumii, cu mâna cinstei întinsă la dulcele vietii, si ferindu-si genele de piaptănul aspru al vântului.
Fiecare mamă si-a strâns puterea dragostei în cauza nobilă datatoare de sens al stropului ei de viata, trudind sa prinda din zi si din noapte fiecare clipă ce rostogolea universul lumii ca să facă cat mai bine conturul destinului nostru
Nici nu stim ce mister poartă mamele noaste în ele, de le iubesc atâtea inimii, si cât dor de noi ascunde sunetul muzicii lor. Voi mamele noastre, visul împlinit într-o mare de năzuinte, cu atâtea tainice simtiri, schimbati lacrimi pentru griji, trudă pentru odihnă, căutând cu candela voastră de jertfă căi de usurintă pentru noi. Atâtea gânduri si nesomn la planul de a ne scoate în lume lustruiti ca un diamant, cu nădejdea în ruga cerului de a ne scrie cu raza sa de lumină, destin de-ntelepciune. Ne-ati pus în lume stiind că într-o zi vom zbura spre necunoscutul care ne asteaptă să-l redescoperim, lăsând raiul de minune al copilariei în grija voastră, ca să avem la ce să ne întoarcem când urâtul ne copleseste.
Acum cand primăvara isi revarsă splendorile, să pornim dinspre interior sentimentele de recunostintă si pretuire spre cea care a crescut universul nostru omenesc, in dorinta ca ruga si dragostea noastra, sa fie primita de cerul care va binecuvanta vrednicia voastra, cu ani multi sanatosi, pace si bunăvoire
Kitchener / 8 Martie
|
Maria Sava 3/8/2011 |
Contact: |
|
|
