Cinstind femeia in prag de primăvară
La mijitul primaverii celebram, probabil deloc intamplator, femeia, frumusetea si misterul ei, curajul, puterea si gingasia-i, dar poate, în special, ipostaza ei materna, ca o recunoastere a esentei vietii pe care o poarta în ea, a germenului perpetuarii si continuitatii sadit în ea, a fortei telurice, rodnice cu care este asociata din îndepartate vremuri mitice si din care îsi trage seva renasterea (vegetala), înflorirea.
În decursul unei singure saptamâni, am trecut din sfera magicului, simbolicului ancestral al Martisorului, în cea a deplinei modernitati, a emancipatei Zile Internationale a Femeii (trasformându-se, însa, parca tot mai mult dintr-o sarbatoare a femeii muncitoare într-una a mamei).
Trecem astfel ritual de la inocenta iubirii adolescentine gestânde sub imacularea zapezii, la deplina maturitate a femeii împlinite si responsabile.
Într-adevar, parca nici o metafora nu defineste mai bine femeia decât primavara, de la îndrazneala de a înfrunta amorteala iernii la blândetea soarelui în amiaza, de la vigoarea si capriciile ploilor marunte si repezi la adierea parfumata a zefirului, de la delicatetea florilor cu radacini în pamântul înzapezit la splendoarea copacilor în floare, de la speranta de rod a pamântului la încrederea în forta vitala a naturii.
Fara îndoiala, nici o sarbatoare profana nu este atât de nobila ca aceasta în care gândurile si sentimentele noastre se deschid fara echivoc spre "cele mai iubite dintre pamântence".
Cum bine spunea un autor anonim despre femeia - mama, sotie, prietena :
Indura necazuri si cara greutati, intretin fericirea, iubirea si bucuria.
Zambesc cand ar vrea sa tipe. Canta cand ar vrea sa planga. Plang cand sunt fericite si rad cand sunt nervoase. Lupta pentru ideile in care cred.
Se revolta in fata nedreptatii. Nu accepta un refuz cand au convingerea ca exista o solutie mai buna. Traiesc in lipsuri pentru ca familia lor sa poata avea cele necesare. Plang de fericire cand copiii lor exceleaza si se bucura cand prietenii obtin premii. Sunt fericite cand afla despre o nastere sau o nunta. Li se frange inima cand le moare un prieten. Sufera cand le moare cineva din familie si totusi sunt tari atunci cand cred ca nu le-a mai ramas putere.
Stiu ca o imbratisare si un sarut pot vindeca o inima franta. Aduc bucurie, speranta si iubire. Sunt pline de compasiune, au idealuri si isi sustin moral prietenii si familia.
Si parca, uitându-ne înapoi, ne dam tot mai bine seama ca ele, sotiile si mamele, sunt zamislite din netarmurita rabdare, din dragoste fara limite si fara conditii, dintr-un ocean de lacrimi si o constelatie de zâmbete, din nesecata speranta si credinta, din blândete mângâietoare si întelegere, dintr-un sir nesfârsit de renuntari, dintr-o vale însorita de asteptare.
Si ne dam seama, o data în plus, cât de bine ne-a fost si ne e în preajma lor, cum ne-au modelat darurile lor, cum suntem ceea ce suntem datorita lor.
Un gand in plus - de dragoste si recunostinta pentru mamele noastre, care implinesc o frumoasa varsta chiar in aceasta luna, pentru sotiile noastre alaturi de care traim implinirile si incercarile vietii, pentru fiicele noastre care au devenit , la randul lor, mame.
Fie ca inceputul timid al primaverii sa aduca in inimi si in sufletele celor dragi noua mai multa lumina calauzitoare a gandurilor si pasilor lor.
|
Puiu Popescu - Observator 3/8/2011 |
Contact: |
|
|
