Evanghelie istorică românească scrisă acum 200 de ani
Parcurgând paginile istoriei noastre culturale,deseori ne oprim la constatarea că oamenii de seamă au avut să îndure persecutii chiar din partea acelora care,dându-se drept români,nu erau totusi cu sufletul aproape de poporul nostru.Sincai a fost prigonit de adversarii politici,firea lui răzvrătită nemultumind conducătorii de atunci,unii români, care pentru propria prosperitate nu au înteles zbuciumul intelectual al adevăratilor patrioti,comportându-se ca niste dusmani. Cu studii superioare la Blaj,Roma,Viena,Gheorghe Sincai a luat parte la lupta românilor împotriva asupritorilor de veacuri,dar amestecul lui în chestiuni unde se ciocneau pasiunile politice a fost un prilej pentru cei care îi erau răuvoitori să-l scoată din viata normală,moartea surprinzându-l părăsit de toti,la Sinea,departe,în Slovacia. În 1811 SINCAI a publicat lucrarea istorică, scrisă sub forma analelor, intitulată amplu:” Hronica românilor și a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora față de ale altora nu se pot scrie pre înțeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese”. Este o vastă sinteză documentară asupra formării si continuitătii istorice a poporului român în vatra vechii Dacii. Autorul critică istoriile care denigrează poporul român, istorii care "trag jarul" pe spuza unor teze politice, împotriva adevărului istoric, lansând "povesti desfundate", spunea el. Ca si Micu si Maior, el vrea să restabilească adevărul despre români, să reabiliteze imaginea lor de popor latin, vechi si nobil, să înlăture imaginea falsă produsă de scrierile unor istorici unguri, austrieci si germani. În planul gândirii sociale, Sincai este adeptul unor reforme care să amelioreze în primul rând soarta tăranilor, să-i scoată din conditia umilitoare de serbie si iobăgie. Gheorghe Sincai sfârsea Hronica românilor si a mai multor neamuri sau Magazin Annalium Daciarum seu Valachiorum, cum se gândea el la un moment dat să o numească, în primii ani ani secolului al XIX-lea. Astfel, în noiembrie 1811 el solicita episcopului Vulcan să numească pe cineva pentru revizuirea ei. Terminându-si Hronica, Sincai se gândea, cum era si firesc, la publicarea ei. Primele încercări de tipărire apartin însusi autorului. El se adresează tipografiei din Buda întrebând dacă ar putea-o tipări pe cheltuiala statului, cât ar costa o coală la tirajul de 1000 – 5000 de exemplare si, mai ales, dacă n-ar putea tipări varianta în limba latină. Politicoasă, tipografia îl gratula cu răspunsul ei pentru ducerea la capăt a unei opere atât de frumoase si vaste, dar era atât ocupată cu publicarea de manuale scolare, încât nu se putea angaja la o asemenea lucrare. Totusi, îi oferea informatii asupra costului, care se ridica la 40 de florini coala la tirajul de 5000 de exemplare. Sincai va reusi, totusi, să tipărească doar un mic fragment din vasta sa operă ca un supliment al Calendarului de la Buda si , aceasta, deoarece este nevoit să părăsească orasul. În 1811 Sincai, ajutat de episcopul S. Vulcan, reuseste să pună la punct în vederea tiparului editia în limba latină a Hronicii. Această versiune va fi trimisă censorului de la Oradea, Anton Szerdahely, urmând ca la data de 6 mai 1812 să primească aprobarea de tipărire a ei pentru Ungaria. Cum însă Oradea nu dispunea de o tipografie, el s-a adresat tipografului de la Sibiu, Petru Barth, care însă nu putea tipări nimic fără acordul cenzurii transilvănene. În aceste conditii, la 2 iunie 1813 Sincai se adresează în scris guvernului transilvănean, anexând cererii sale manuscrisul Chronicon Daco-Romanorum sive Valachorum. În acest manuscris, Sincai specifica faptul că a lucrat la această lucrare timp de patruzeci de ani, că l-a scris în două limbi – română si latină – si având totodată si aprobarea ca lucrarea să fie tipărită în Transilvania. Tot cu această ocazie, Sincai avea să-i înmâneze personal episcopului Iosif Martoni un exemplar latinesc al Hronicii spre examinare, iar textul românesc, în trei volume, îl trimitea direct guvernatorului. Se pare totusi că guvernul nu era foarte interesat de acest aspect deoarece, după aproape doi ani de asteptare, se hotărăste, în sfârsit, să dea un răspuns. Astfel, lucrarea lui Sincai era catalogată drept „opus igne,” opera „era bună de foc.” În aceste conditii, potrivit opiniei formulate, Comisia va dispune interzicerea tipăririi si drept urmare se va interzice publicarea si la Oradea. Nesatisfăcut de această hotărâre, autorul îsi va cere lucrarea înapoi, primind drept răspuns la data de 16 august 1814 faptul că guvernul o consideră pasibilă de confiscare si deci nu i se poate înapoia. „Lucrarea amintită, constând în trei volume în manuscris redactată în limba română, a fost dispusă la arhivă pentru a se păstra sub sechestru.” O trudă de zeci de ani, în adversităti de tot felul, în timpuri jenante, peste care omul trecuse numai si numai din dragoste fată de neamul său, era considerată acum „ineptă,” „deosebit de periculoasă.” Acest om, având o „minte excelentă” si un spirit nelinistit, asa cum nu se admitea în împrejurările dictate de timpurile agitate de după Horea, silit să îndure o mare nenorocire, a început să cedeze. Cronica lui Sincai poate fi considerată o lucrare de specialitate, o lucrare strâns ancorată în curentul de idei al timpului, servind cele mai impetuoase aspiratii nationale si sociale formulate de miscarea de redesteptare natională din Transilvania. „Cronica lui Sincai este un tezaur Scump la tot românul cel adevărat: A sa aparitie n-are pret de aur, Are pret de viată, merit nestemat!” (George Sion, Odă) Hronica Românilor reliefează ideea romanitătii, originea latină a poporului român, continuitatea lui pe teritoriul vechii Dacii, constiinta natională fiind pretutindeni prezentă; este singura istorie de sinteză, stiintific alcătuită, a întregului popor.
Prima editie completă a apărut la Iasi în 1853 dar o editie critică,definitivă lipseste si azi.Sincai asteaptă încrezător,să fie rechemat de pietatea recunoscătoare a urmasilor. Valoarea cronicii lui Sincai constă în bogătia de informatii pe care o adduce si care se ridică deasupra a tot ce se dăduse mai înainte la literature noastră istorică.Sincai are meritul de a fi expus în cronica sa-finalizată acum două secole-istoria neamului nostru întreg. Opera lui Sincai,supusă chiar focului criticii moderne,rămâne pretioasă.În perspectiva timpului figura lui Sincai a devenit mai reală,dar a crescut mereu,fiind elogiată de urmasi.Timpul cu dreptatea sa i-a făcut dreptate si lui.Un semn al recunostintei să fie si omagiu pe care i-l aducem azi de aici.Evocându-I imaginea,să ne întoarcem cu pietate gândul spre jertfa si opera vietii sale,încununată de marea cronică românească finalizată acum două secole. Hronica românilor si a mai multor neamuri lăsa un dar de lumină,care avea să fie ca o Evanghelie a neamului,înlesnind alcătuirea altora care ne ajută la cunoasterea trecutului.
ww.bjmures.ro/publicatii/anuare/Anuarul%20III2004/LucrDragomir.htmhttp://gsghsincai.licee.edu.ro/sincai.html http://www.agerostuttgart.de/REVISTAAGERO/ISTORIE/Modernitatea%20lui%20Gheorghe%20Sincai%20de%20Constantin%20Malinas.htm http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://dspace.bcucluj.ro/jspui/image/foto-mare.jpg&imgrefurl=http://dspace.bcucluj.ro/jspui/handle/123456789/13255&usg=__XBNCzJJhkiGbHTkzLBgava2CnZA=&h=150&w=800&sz=100&hl=ro&start=25&zoom=1&t http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/25/Kolozsvar_Roman_Iskola_szoborcsoport.JPG/250pxKolozsvar_Roman_Iskola_szoborcsoport.JPG&imgrefurl=htt
|
Stoica Ion 3/1/2011 |
Contact: |
|
|