Femeia iubită - mărtisorul dragostei
Taina nepătrunselor adâncuri ale fiintei noastre se asează soaptă cu soaptă din focul albastru al ochilor Ei, amirosind a cer si lămâită, ca o dulce sărbătoare a frumusetii si a binecuvântării.
Lumina Femeii iubite, trebuie lăsată să pătrundă în noi prin toate fibrele fiintei, ca un alabastru, învesmântându-ne simtirea si sângele, care freamătă de la începutul chemării, ca un candelabru de aur, ce cuprinde în bratele sale aurele Sfiintilor.
Mireasma si lemnul sfânt al cuvintelor Ei, murmurând negrăite împliniri, dezvelesc din pleoapele vesele ca un zbor de ciocârlii, aripa Ingerului păzitor, cu umbra lui sfântă în care îsi asterne bunătatea-i nemărginită.
In zâmbetul Ei, a înflorit primavara… Superbă, ca vâslitul de cer în dimineata întâlnirii, arzând ample chemări în îmbrătisarea plină de foc si de gratie, ce începe să cânte mai dulce decât privighetoarea.
In ochii Femeii iubite, ciorchinele îsi psalmodiază ruga fericită a lacrimilor cu bucuria ce arde tainic în noi, cu puterea harului sub aura soliei, ce lasă în inimi flori înmiresmate pe cărările lungi de lumină.
Vorba Ei, îmbrăcată-n mătăsuri albe, diafane e Salcâmul înflorit ce-si asteaptă Albinele, dulcile ispite ca niste fete subtirele, e o apă lină, blândă, mângâietoare si curată în care ne primenim sufletul ca într-o Icoană.
Noaptea rochiei Ei e balul visurilor noastre ce coboara în râuri fierbinti, ca niste tăndări de curcubeu… Serpuitoarele noastre cărări, caută urma ei de azur, încremenită-n fiorul arderii depline, în care punem sărutul rodului de văpaie.
Din pleoapele Ei, vor zbura ciocârliile dorului neînfrânt, ca ninsoarea cuvintelor îndrăgostitilor, prinse-n cununa spicului de grâu, răsărit a genelor catifelate, pe care se prelinge refrenul cântecului de dragoste.
Flacăra Femeii iubite, arde nespus de frumoasă în trandafirul privirii ei, preschimbându-ne gândurile în Brazi de argint, cuvintele în rodul parfumat al Viei si împlinirile în ani de mărgăritar.
Femeia Iubită este Patria cea Mică a bărbatului, asa cum Mama este Patria cea Mică a Neamului.
In icoana privirilor Ei, chipul nostru se revarsă în roua lacrimei, care suie susurând în Potirul plin de mireasmă, ce tremură ca Albinele cu aripile împovărate de miere si polen.
Surâsul Ei, înfloreste Pământul. Cântecul Ei, înmiresmează Cerul. Iubirea Ei, vibrează Dumnezeirea.
Femeia iubită este un profetic Poem, în care creste sublimul fruct al Dragostei, ce cuprinde toată aurora cerului, în tremurul obrazilor angelici de fecioară.
Toate clipele noastre îi destăinuie Chipul pictat de iubire, adieri de azur peste Zorii mândrii si îmbujorati ai Diminetii de aur, ce sărută pământul pasilor Ei.
Femeia iubită este ca o nesfârsită rugăciune a luminii cântecului, glorioasă obârsie în care se înfăsoară pământul sfânt al Vetrei, prundit cu atâta vesnicie.
In chipul Ei sunt mângâieri de lumină si sufletul însetează cu răsărituri de zori, ce încântă inima sfioasă ca sânul de piersică al fecioarei, aflată pe prispa chindiei.
Râsetul Ei e o cunună de umbre dumnezeiesti, brodată cu safire de dor, ce cată să ne prindă în undita surâsului ei angelic.
Plânge materia în tremurul ei. Plâng cuvintele noastre în dulcea binecuvântare a cerului. Plânge Bucuria întru începutul fără început si sfârsitul fără sfârsit al Iubirii Ei.
In amiaza iubirii Ei, ne vom împreuna căldura mâinilor în atingerea lor gratioasă de Păun, ne vom împrumuta privirile ca Geana zării ce închide ispita unei zile bogate si ne vom dărui buzele într-un Potir al cuminecării.
Femeia iubită e nemărginirea Verde de primăvară, pe care sufletul înflorit tinde s-o cuprindă, trecând peste prag inima arzătoare, cu iuresul eternei goane de sărut.
O încrengătură de fragi de lumină stă pe umărul Ei nins de bujor, alunecând într-un sirag de Balade, ca Doina unei miraculoase viori.
Luna îi tese din Borangicul ei Iile anotimpurilor.
Femeia iubită, pogoară asupra-ne taina unui mare simbol.
Femeia iubită, prin Taina ei religioasă: Fecioara-Femeie-Mamă este cel mai frumos Dar, pe care Atotcreatorul Dumnezeu, L-a făcut creatiei Sale, prin vesnicia frumusetii ei spirituale.
Gura Ei e pecetluită cu Dor.
In ochii Ei a răsărit întâia oară Soarele.
In gândul Ei, scânteiază nourul, fald cu fald ca zâmbetul Mirelui.
Din Sufletul ei, Marea se întoarce să toarcă pe tărm fuiorul supraluminatei profunzimi.
In Sufletul ei se îmbrătisează Dragostea cu Frumosul.
Sufletul Ei e un Duh de lumină, vesel, fericit si blând.
Sufletul Ei e mireasma sfântă a cuvintelor.
Sufletul Ei e Dumbrava minunată a oricărei bucurii.
Sufletul Ei e Floarea uriasă, ce ritmic se desface în petale de nimb.
Sufletul Ei, paste Turmele zorilor, când înmugureste ziua.
Sufletul Ei e Toiagul care înverzeste înserarea.
Sufletul Ei e Fântâna cu apă vie a bărbatului ales.
Sufletul Ei e Roua din palmele copilului.
Sufletul Ei se îmbracă în hlamida mărturisirii Dorului, ca o mărturie a Iubirii.
Sufletul Ei este un Univers răvăsit de cele mai simple si mai tulburătoare minuni.
Sufletul Ei e Cuvântul care înfloreste.
Sufletul Ei e o Vioară suavă, care încântă toate sărbătorile inimilor noastre.
Sufletul Ei e un amestec de copil, de floare, de porumbită, de Inger, imn albastru de smerenie si rugă.
Si totusi, în Sufletul ei s-au înecat toate Apele de plâns.
|
Gheorghe Constantin Nistoroiu 3/1/2011 |
Contact: |
|
|
