Sublinieri : Vine primăvara !
Să spun drept, cu toată zăpada asta care deocamdată văd că doar vine nu si pleacă, stau cu ochii pe primăvară… ochii mintii, vreau să zic, îmi compun câteva imagini reconfortante; albului care-mi acoperă curtea îl “aplic” paleta verdelui intens, verdele acela proaspăt când abia dă firul ierbii, scutur brazii si-mi închipui că nu numai veveritele se fâtâie în sus si-n josul lor - astea nu hibernează, vezi bine - si-mi recompun memoric trilurile cardinalulului si, bineînteles, bat câmpii…
“But trust me”, primăvara vine!
Oricum, asa a zis si Valentine’s Day , mitologie romantică în actiune cu sens précis de declansare a năbădăilor tineresti, fie că sunt credibile fie că sunt numai boarea amintirilor.
În fond “povestile” primăverii sunt mai totdeauna pline de acel farmec unic al intrării în fantezie pe usa larg deschisă a realului - imediat sau recompus din amintiri - realul devine dintr-odată euforic, “fuge” din zona suportabilului spre aceea a posibilitătilor, cumva, fără limită, ne regăsim până si curajul de a crede că suntem tineri chiar si când nu mai suntem.
Ciudată structură spirituală avem noi romanii, indiferent cât de plimbăreti suntem, trăim în umbra vietii care ne înconjoară, ca să zic asa, ne e bine în această zonă ambiguă, tangentială, s-ar părea, receptionând numai ce ne convine si când realitatea “dă buzna” peste noi, că altfel, de fapt, nu se poate, ne retragem, ba chiar întoarcem spatele, nu drastic, nu punem bariera refuzului , dar ne cuibărim în ceea ce stim cel mai bine… căldura gândului întors :
Panta urcă usor, nimic nu-i fortat pe coastele astea, Lespedea se alintă printre prunii asezati la-ntâmplare, fără socotelile eficientei, asa pur si simplu, îsi clipoceste apele a căutare, aparent fără efort, ca si cum n-ar avea nimic mai bun de făcut decât să dezvălue cărări nestiute, o lene ancestrală se lăfăie în iarba crescută binisor, atât cât să dea fiori si să-ti trimită mintile aiurea, dumnezeu stie la ce blestemătii si e destul de dificil si asa să păsesti pe poteca asta rasucită imprudent pe lângă tufele de arini la umbra cărora ai sta, dar pământul e încă reavăn, musteste a sevă tânără si a chemări ciudate, asa că treci mai departe, prunul de la poartă si-a zbârlit mugurii în a plezni, iar ciresul amenintă cu o explozie florală de “zile mari”, toate căznelille iernii s-au spulberat si tu păsesti în acest eden terestru pe care, evident, numai primăvara ti-l poate oferi.
Sansa iernii de a supravietui unor astfel de imagini e nulă, nu-i asa, căldura primăverii are parsivenia infiltrării subversive ; mai întâi gândul, pe urmă adieri sudiste si pe urmă :
« Veniti : privighetoarea cântă, si liliacul e-nflorit ;
Cântati : nimic din ce e nobil, suav si dulce n-a murit. «
Eh, nu tocmai, nu tocmai acum, dar seninătatea si prospetimea tineretii încurajată de Valentine’s Day ne oferă iluzia « schimbării la fată » la care, cinstit vorbind, începem să visăm imediat ce Santa Klaus îsi retrage « pegasii » decoratiile revin în cutii, sarmalele dispar , mă rog, toată agitatia Christmas - ului se linisteste si ce urmează e numai preambulul primăverii.
Sună bine, as zice, că mie mi-au plăcut întotdeauna iluziile, au ele ceva din sperantele alea care se întâmplă !
« Să nu mai fie nici o chemare ; nu chemare, glas matur
să fie firea strigătului tău ; si-ntr-adevar,
ai fi gata să strigi limpede cum strigă pasărea
când primavara-n urcus o înaltă…
……………………………………………………………
Si trebuie să înteleagă primăvara că pretutindeni răsună
o Bunavestire. La început
o-ntrebătoare trezire pe care o-nconjoară-n depărtari cu tăcere
o zi limpede ce încuviintează. »
Pe urmă treptele-n sus, trepte de strigăt în sus, spre visatul
templu al viitorului – pe urmă trilul, tâsnire
pe care-n havuzul impetuos îl ajunge din urmă
revărsarea-ntr-un joc promitător. Si-n fata lui vara. »
si chiar dacă ne poticnim în a întelege versurile poetului, fiorul emotional ne trimite în sfera « traducerii » acestora ca omagiu adus vietii acaparată cumva si de această « trezire » pe care conventional o numim, primăvara.
Versurile aprtin : Alexandru Macedonski, « Noapte de Mai »
Rainer Maria Rilke, « A saptea elegie » în traducere lui Al. Philppide
Maria Cecilia Nicu,
Toronto
|
Maria Cecilia Nicu 2/27/2011 |
Contact: |
|
|
