Marin Sorescu si gândirea Samkhya
În urmă cu ceva timp, publicam articolul ,,Obiectiv – subiectiv, relatie duală în cadrul întelegerii, sau formă speculativă de ametit omenirea?!”, o mai veche frământare ce nu mi-a dat si încă nu-mi dă pace. Nu mă lasă să vegetez sau, altfel spus, să trec si eu cu capul între umeri prin lume si, evident, să-mi meargă, asemenea celor care o fac, bine. Motivul? În primul rând, obsesia conform căreia ceva (idei false - premisele irelevante, superstitii, prejudecati, speculatii, teorii, tot felul de ,,învătături” de la ,,desteptii” prezentului, sau de la cei de când lumea, sfătuitori de profesie, la care musai trebuie adăugati specialistii în manipulare), mi-au întunecat mai întâi mintea, întelegerea si, evident, capacitatea de a povesti si a mă lăsa povestit, pentru că acolo, în poveste, stăruie să încoltească sâmburele de adevăr. În al doilea rând, motivul are caracter contextual, chiar dacă îsi trage seva din stereotipia cu care văd descris (redescris), un fenomen despre cum ,,se întâmplă’’ (dacă se întâmplă?!) ceva. Trebuie să vă reamintesc că: ,,Lumea este tot ce se întâmplă. Lumea este totalitatea faptelor, nu a lucrurilor”- Tractatus Logico-Philosophicus, Ludwig Josef Johann Wittgenstein). Cu alte cuvinte, lumea este tot ce facem, astfel încât materializarea sa, a facerii, să râmână semn, imanentă pe pânzele vremurilor. Asta, dacă vrem să fim!
Citesc si, sincer, mai că îmi dau lacrimile când văd că în exprimarea multora, a noastră, în general (ca să fiu delicat!), încă mai stăruie limba de lemn specifică sedintelor de partid de dinainte de `89. Blestemati dacă am fi fost si tot am fi sărit din tipare vremurilor de atunci, după atâta amar de ani! Dar fără carte nu se poate! Am si spus-o, am si scris pe tema asta, însă nimeni nu aude, nimeni nu vede. Norocul nostru, (zicem si ne mai si credem desteptii lumii!), cu Internetul! Tastez ceva si „informatia” îmi este pusă pe tavă. Apoi, doar două functii ale calculatorului ,,copy” si ,,paste”, la prima vedere, m-au si făcut genial”. Machea?! Fals! Cum nu se poate mai fals, dar se poartă! Nu neg utilitatea acestor mari inventii contemporane (calculatorul, Internetul, Sistemele ultrarapide de comunicare etc.), însă fără eruditie, fără autoreflectie, fără filologie, fără a întoarce cuvântul, în lumea cuvintelor, pe toate părtile, tot la un fel de a bate câmpii rămânem! Adevărul e că, în lumea lui neica nimeni, lume productivă si consumabilă de nimicuri, nimicuri suntem. Ce semeni aia răsare, zice un proverb românesc, iar de aici spusa cu: „nimic nu pui, nimic răsare”, ni se potriveste mănusă, chiar dacă, paradoxal, povestea cu nimicul are structură si poate fi formulată filosofic, însă pentru o chestiune dintr-asta îti trebuie minte, nu glumă!
Cum nu mi-am propus o lectie de morală si pentru că mi-am amintit si cuvintele Eccleziastului „visurile vin din multe griji, iar glasul celui nebun din multimea de vorbe” (Biblia, Bucuresti, 2002, Eccleziastul, cap. 5, versetul 2, ) mă întorc la oile mele si mă întreb, repet, contextual, cu ocazia omagierii scriitorului Marin Sorescu, 75 de ani de la nastere, e bine, e normal, pentru noi, ca oameni, ca popor, să apară scris sau rostit, pe ici, pe colo: ,,...marele scriitor s-a născut la ... a scris, a publicat în... bla, bla...?” Adică, mai pe întelesul tuturor, să apară scris sau rostit ce se găseste publicat în cele două, trei pagini de internet? Dacă îi facem lui, scriitorului, un deserviciu, tot proverbul românului ne limpezeste la cap: ,,dacă tăceai, filosof rămâneai!” Pe aia cu datul în petec, nu are rost să v-o mai reamintesc! ,,Adevărul e” – o să sară unii – „că nici nu sti cum să o mai dai! Dacă nu zici nimic, de ce nu zici?! Dacă zici, de ce zici?” Din nou, fals! Si iar vin si mă întreb: e normal ca un astfel de moment să se reducă la publicarea unui singure cărti ,,Marin Sorescu în documente si scrisori inedite”, George Sorescu, Ed. Autograf, mjm, si la câteva manifestări culturale, unele chiar mediocre?
În urmă cu câtiva ani, trei, patru, dacă nu mă însel, în cadrul evenimentului de omagiere a poetului, organizat de către Primăria si Consiliul Localal al Municipiului Craiova, cu ocazia ,,Zilelor Marin Sorescu”, Academicianul Eugen Simion îsi propunea reflexiv: „trebuie să stabilim si lui Sorescu un loc în literatură, românească si nu numai.” Nu cred că v-a trecut prin cap ideea conform căreia distinsul Academician i-ar cunoaste si nu prea opera lui Marin Sorescu si, de aici, ezitarea. Nu! Spusa lui Eugen Simion avea atunci, cel putin alte două conotatii, altele decât cele interpretabile simplist sau la prima vedere. Prima: îl vedea pe Sorescu, ca gen literar, oriunde în literatura română (chiar si universală), si a doua: îndemna oamenii de cultură, criticii si istoricii literari, la studiu, la re-interpretarea operei lui Marin Sorescu, spre re-asezarea sa în Marele Panteon Cultural. Re-asezarea lui Sorescu si a altora asemenea lui înseamnă asezarea noastră, ca popor, în lume.
De atunci si până acum, mai nimic. Pe de altă parte, chiar dacă există din cei care încearcă să mai spună ceva, nu sunt luati în seamă. La noi, la români, monopolul încărcat megalomanic, transcris la nivelul expresiei: ,,eu stiu, eu sunt” functionează ca la carte. Si ca să nu mai bat câmpii, doar ati văzut, biblic nu e bine, am să reiau câteva pagini din „Acvariul cu fâte”, Ed. NEWEST, Târgu Jiu, 2010, 309 p. :
„...Toti spun că e demential jucată de Ilie Gheorghe ! Hai, vino ! Te rog eu, vino ! Singură, nu se cade să mă duc ! Si vreau să o văd ! Hai, vii ? Te asteaptă si te sărută dulce, dulce, puiul tău mic !“ – erau ultimele cuvinte dintr-o scrisoare scrisă, probabil, într-o pauză dintre ore. (...)”
,,– Ti-a plăcut ? Cum ti s-a părut ? – m-a întrebat Elena la sfârsitul spectacolului.
– Totul, un fel de încrâncenare a omului cu lumea si cu el însusi ! Pentru cunoastere si nimic mai mult ! Iar, de aici, drama !
– Am citit si eu câteva comentarii din diverse reviste. Unele sunt selectate si aici, în caie¬tul program… Majoritatea încep cu : Piesa Iona de Marin Sorescu, piesă de inspiratie biblică… La fel ca în manualul de liceu !
– Aiurea ! Piesa este o capodoperă. Ca să o întelegi, îti trebuie mai mult decât un gram de minte ! Iona, ce-i drept, este personajul biblic, înghitit de un chit, adică de o balenă. Dar, după aceea… ca să iasă la lumină, din hăul în care a căzut, parcurge un drum, ori tocmai el, drumul, este un fel de mers în genunchi, de acolo, spre Dumnezeu. Strigătul lui spre lume si spre el e semnul fiecărui pas. Din păcate, pe poteca asta, de ape, din care a tâsnit, cândva, viata, te mai poti odihni doar pe o bancă pusă în mijlocul oceanului… Dacă ai construit-o la timp ! Cunoastere si sacrificiu !
– Dar finalul ? – m-a întrebat ea vizibil marcată.
– Finalul ?! Asa cum e si scrisă si jucată, nu are nimic în comun cu ideile crestine ! Dacă asta vrei să întrebi !
– Dar cu spusa lui Schopenhauer ? Stii din Lumea ca vointă si reprezentare ? Plătim cu moartea pentru tot ceea ce primim… Iar omul, în general, primeste. Toată viata primeste cunoastere !
– …Dacă are urechile pâlnie si e deschis la cap, altfel tot înfundat rămâne ! – am glumit eu. Mă pui în încurcătură ! Cu toate astea, nu ! Nu cred ! Iona nu moare ca să plătească nici măcar un gram din cunoasterea ce i-a fost dată ! Personajul lui Sorescu vrea lumina absolută si recurge la sacrificiul suprem. Suprimarea ! Or, fapta aceasta, în crestinism, e căderea în păcat ! Finalul piesei îl găsesc, mai degrabă, în cultura Samkhya, din gândirea indiană. Cam cu sapte sute de ani înainte de Hristos !
– Mda ! Nu stiam ! Omul cât trăieste învată ! La fel si eu !” (Acvariul cu fâte, Nicolae Bălasa,, 2010, pp 292-294.
Că am sau nu dreptate, rămâne de văzut! Deocamdată nimeni nu m-a luat în seamă. Nici cei care se bat cu pumnul în piept si nici cei care fac paradă cu Sorescu. Păcat!
Pentru adevăr si binele nostru, al tuturor, uneori încurcati în itele nevăzute, trebuie să spun că Marin Sorescu, a cunoscut-o, aici, în România, pe indianca, Amita Bhose, fostă doctorandă a Doamnei Joe Dumitrescu Busulenga. Presupun că discutiile cu Domnia Sa, cu Amita Bhose, depre scoala Samkhya, scoală ce admite, chiar conceptualizează sinuciderea ca formă supremă de cunoastere, l-au îndemnat pe Sorescu la scrierea acelui final din Iona. Dacă nu am dreptate, toate analizele, toate comentariile, conform cărora, piesa de treatru Iona, a lui Marin Sorescu este de inspiratie biblică (personajul Iona find personaj biblic), devin nule. E, ce aveti de zis? Punem de un pariu?
Craiova, 26 02 2011 Nicolae Bălasa
|
