Interferentze : Dialog epistolar tată-fiică
M-am despărtit de tata în 1982, când am plecat în Canada. Timp de 15 ani, până în 1997 cand s-a stins la 89 de ani, ne-am scris câte două scrisori pe lună. Le-am pastrat pe cele peste 350 ale lui. Sunt emotionante si degajă o imensă dragoste pentru mine.
Reproduc aici câteva fragmente din aceste scrisori.
Bucuresti, 15 Ianuarie 1995
..........
Scrisoarea ta, despre care arăti că a constituit cadoul pe care ti l-ai facut de ziua ta (o oră petrecută cu mine), a constituit în acelasi timp si un cadou pe care tu mi l-ai facut mie. Nu numai o ora, ci un timp mult mai îndelungat petrecut alături de tine, acolo unde povestesti că ai fost de Crăciun si de Anul Nou.
..........
Despre răvase (îmi trimisese de revelion răvase pe care le-am citit prietenilor, n.m.), faptul că majoritatea votantilor s-a pronuntat când pentru unul, când pentru altul ca fiind cel mai bun, dovedeste cât de demodat este preocedeul democratic al deciziei prin vot majoritar. La fel e în politică: oamenii voteaza în majoritate când cu un partid, când cu altul, dar până la urmă constată ca toate sunt la fel de proaste.
..........
Descrierea „petrecerii” tale de revelion la H. are calităti literare deosebite. I-am vazut pe toti si am simtit atmosfera ca si cum as fi fost acolo. As zice că este o imagine a actualitătii mondiale. Explozia informatională, ultra-înmultirea căilor de comunicatie, viteza mijloacelor de călătorie, turismul, deplasările pentru afaceri, migratiunile, toate acestea îi amestecă pe oameni, dar nu-i apropie. Poate, din contră, îi îndepartează. Cum s-ar zice, în versuri de amor:
Acuma că nimic pe lume nu ne mai desparte
Cu cât esti mai aproape, cu-atât esti mai departe.
..........
Despre preferinta ta pentru tăcere în loc de dezvăluire, află că si eu apreciez elocventa unor tăceri si oportunitatea unor tăceri chiar neelocvente. Însă Jules Renard, în „Jurnalul” său mentionează despre cineva: „nu vorbeste, dar stiu că gândeste tâmpenii”. Deci, ca să nu se bănuiasca că gândim tâmpenii, ar trebui să nu tacem.
..........
Bucuresti, 31 August 1995
..........
D-na P., careia i-am transmis multumirile si satisfactia voastră, îmi spunea că în momentul de fată se găsesc aici materiale pentru asternuturi si că, dacă vă gânditi cumva să le înlocuiti pe unele din ale voastre, ar fi dispusă să se ocupe, pentru voi, de achizitionarea materialului, confectionare si expeditie. Dacă vă tentează, comunicati aceasta prin scrisoare sau telefon, urmând să se stabilească amănuntele. Apropo:
Că fericirea stii s-o pretuiesti
Am văzut
Când mi-ai mărturisit ce fericită esti
În asternut.
..........
Aici, perioada asa zisă „de tranzitie” îsi face de cap. Coruptia, considerată ca fiind într-un moment de apogeu -moment ce durează de câtiva ani- înspăimântă pe toată lumea. Combaterea ei rămâne o problemă dezbatută îndelung, dar nerezolvată.
Citesc acum o carte cu schite de Cehov. Una dintre ele, cu titlul „Rara avis” (Pasăre rară), scrisă în 1886, ocupă numai jumătate de pagină si înfătisează un mic dialog între un romancier si un detectiv. Romancierul doreste să se documenteze pentru un roman politist. ”Fii bun si du-mă într-o speluncă de banditi si haimanale”.„Cu plăcere”, răspunde detectivul. „Prezintă-mi vreo două-trei tipuri de criminali!” „Si asta se poate.” „Vreau să mă duci si pe la niste localuri de desfrâu.” „Nu-i o problemă, mergem.” Romancierul îl mai roagă pe detectiv să-i prezinte niste falsificatori de bani, santajisti, escroci, dame de consumatie, pesti...si la toate astea detectivul raspunde:„Si asta se poate! Cunosc o grămadă dintr-ăstia”. „Si mai am o rugaminte, îi spune la urmă romancierul. Trebuie să arăt în romanul meu si vreo două-trei suflete curate, pentru contrast. Vrei să fi bun să-mi prezinti si vreo doi-trei oameni de o cinste exemplară?” Detectivul ridică ochii în tavan, rămâne putin pe gânduri, apoi spune stânjenit: „Hm!...Să vedem! Să căutam!”
Credeti că ceea ce era greu de găsit în 1886 este mai usor de găsit astăzi?
..........
Bucuresti, 3 Noiembrie 1995
..........
Văd că te pasionează cazul O.J. Simpson. Institutia juratilor nu este o institutie a dreptătii, bazată pe probe si pe adevăr. Ea tinde a pune în valoare forta justitiară a constiintei umane. În principiu, juratii ar trebui să judece după cum le dictează constiinta; în realitate ei o fac după cum li se conturează impresiile. Iar impresiile pot fi determinate de multiple izvoare de influentare, între care uneori constiinta ocupă un loc minor si periferic. Când din 12 jurati, opt sunt de aceeasi culoare cu cel judecat, iar milioane de insi de aceeasi culoare asteaptă verdictul cu sentimente explozive, este naiv să încerci a întelege dacă acuzatul este sau nu vinovat.
..........
Aici inflatia avansează cu pasi uriasi. Regimul capitalist reînvigorat si acompaniat de o coruptie abundentă a creat o imensă pleavă de oameni săraci, chiar foarte săraci si o categorie –bineînteles limitată- de îmbogătiti. Realitatea este ilustrată de o mică scenetă pe care am văzut-o la televizor. Doi insi: unul laudă situatia actuală, arătând că însfârsit se găsesc orice fel de materiale fine. Si îl întreabă pe celălalt: „Tu, înainte de 1989, câte cămăsi aveai?” „Trei”, răspunde celălalt. „Si acuma câte ai”? „Una.” „Si din ce erau făcute cele trei?” „Din poplin”. „Si asta pe care o ai acum din ce e făcută?” „Din cele trei”.
..........
Cum să nu fi adorat un asemenea tată? Voi reveni cu fragmente din aceste scrisori pentru a face cunoscute si altora hazul si întelepciunea lui.
|
Veronica Pavel Lerner 2/17/2011 |
Contact: |
|
|
