Grigore Vieru,
biletul de voie de iesire dintr-o lume încheiată la copcă
Trecuse parcă prea mult timp de când Eminescu cobora sara pe deal ascultând buciumul ce suna a jale, iar glasul mamei, din negură de vremi, îl chema să mai fie băiet prin pădurile ce le cutreiera si se culca ades lângă izvor privind lacul codrilor albastri încârcat cu flori de nufăr.Poporul român avea nevoie de cineva care sa-i aducă aminte câ toate trebuiau să poarte un nume, asa că, nu a fost nevoie de multe secole, nici măcar două împlinite, ca sevele acestui pământ să irumpă si să scoată la iveală lujerul de crin alb al limbii române, cum zicea George Călinescu despre Eminescu. La mijloc de făurar,în 1935, în Basarabia, avea să vadă lumina zilei, si mai târziu îtunericul politic azvârlit poe nedrept peste un popor, omul care-si căuta identitatea furată, omul căruia-i căzuse granita peste picior
L-am descoperit în urmă cu aproape 25 de ani,blând, suav ca o mângâiere pe frunte de mâna mamei, ca palma pe umăr a fratelui, sau ca albul un ghiocel că se încăpătâna să împungă gerul politic ce înghetase până si Prutul. Eram la Deva, unde cultura literară nu era doar”un punct” pe ordinea de zi a cenaclurilor literare. Constelatia Liri era un volum colectiv care ânsă m-a introdus cu luare aminte în linistea de dincolo de cuvinte, era un volum care reunea vacile cele mai mari ale Modovei de dincolo de Prut. Acolo l-am descoperit pe Grigore Vieru, apoi a venit Rădăcina de foc, primul volum al lui Grigore Vieru editat în România.
De atunci am simtit că un mai sunt singur. L-am citit si recitit,. de la cap la cpadă si invers, de nenumărate ori, dar de fiecare dată descopereram ceva în plus fată de precedenta. Anii au trecut, iar viata, un stii niciodată ce îti oferă. la Slatina, la una din manifestările prilejuite de Festivalul Ion Minulescu, unul dintre invitati era…Grigore Vieru, iar al doilea, George Tărnea. Cu acea ocazie , cei doi poeti aveau sa-si prezinte si ultimele volume scoase de sub tipar.
Ei bine, George Tărnea venise cu ele, dar Grigore Vieru un stia dacă sunt gata la editura din Craiova.Ei bine, un am mai stat pe gânduri si am căutat pe prietenul maestrului,editorul, si am luat câteva zeci de exemplare, altfel prezentarea era sortită esecului.Şi am mia luat ceva, cateva cd-uri proaspăt înregistrate, d emuzică populară din Moldova, pe versuri de Grigore Vieru, lucru de care maestrul chiar că nu avea stire. A fgost o surpriză mare, dar si mai mare a fost plăcerea cu care s-a asezat “la sfat” cu noi, ca si cu nilte prieteni pe care un-i văzuse de4 mult timp
Am vorbit, am plâns, am râs, si iar am plâns, si mâ gândeam cât de bogat sunt să strâng la piept plânsetul limbii române. nici un bănuiam că numai peste câtiva ani aveam să vorbesc despre Grigore Vieru la timpul trecut. ne povestea, cu oarecare tristete, cum, la începutul anilor 90, când era văzut mai des prin Bucuresti, a fost întrebat ca…ce tot caută. “România caut, România”. Prietenia sa cu Adrian Păunescu si mai înainte, cu Marin Sorescu, l-au atrás mai mult spre Oltenia de rcare s e simtea foarte legat. I se urâse cu marele oras si, parcă, prea multi erau dintre cei care râdeau în dos de idealurile unirii. Nu stiu dacă a găsit acea Românie pe care o căuta si pe care o iubea, cert este că România , prin versul lui, si-a prelungit, pentru mult timp biletul de voie de iesire dintr-o lume încheiată la copcă spre altă lume unde valorile rămân nealterate.
|
Marin Trască 2/14/2011 |
Contact: |
|
|
