Floare ofilită
Am început un nou an cu teamă de viitor, cu îndoieli. Ne simtim tot mai singuri ca indivizi în societate, ca popor între natiunile lumii. Parcă s-au dezlăntuit anul trecut, mai mult ca oricând, toate relele lumii asupra pământului acestuia. Mai multe focare de război au distrus vieti omenesti, bunuri materiale si spirituale inestimabile, au pârjolit pământul si au infectat văzduhul pentru multe decenii de acum înainte. Afganistanul, Iranul si Irakul au devenit adevărate bombe ale lumii întregi. Văgăunile pământului ascund adevărate armate, pe care de ani de zile nu le pot învinge statele aliate, în ciuda celor mai sofisticate arme. Războaie oprite pentru o vreme, precum cel din Kosovo, stau să izbucnească în orice moment prielnic. Terorismul amenintă la tot pasul tări si persoane. Auzim tot mai des de atentate în masă, de sinucideri tip kamikadze făcute numai din dorinta de a face cât mai mult rău celorlalti, chiar cu pretul propriei vieti. Auzim de zone înfometate ale Pământului, în care mor oameni si copii de foame. Am văzut câteva filmări din Africa, unde copiii arătau ca niste schelete de la Auscwitz din timpul celui de-al doilea război mondial. Aflăm, în acelasi timp, de tări si popoare foarte bogate, unde câinii si mâtele sunt cazate la hoteluri special construite pentru ele, unde marii bogătasi ai lumii se plimbă în masini cu caroserie de argint… Palate, cum nici în povestile cele mai îndrăznete nu găsesti, sunt construite acum de „oameni de afaceri”, de îmbogătiti peste noapte din afaceri murdare, din crime si din exploatarea semenilor. Priveam cu uimire asemenea palate în Dubai, în timp ce putin mai încolo trăia populatia săracă aflată la nivelul triburilor de altădată.
Grupări tot mai mari si mai puternice de interese militare, economice, politice stochează în vistieriile lor grămezi imense din bogătiile lumii, se blindează cu sisteme de armament greu de imaginat pentru omul de rând, croiesc planuri sumbre pentru viitorul lumii. Imperii se ridică peste noapte, imperii se prăbusesc precum castelele de nisip. Granitele au devenit niste linii conventionale, care amintesc că pe acolo îsi aveau cândva limitele niste natiuni bine conturate în concertul popoarelor. Globalizarea înghite zi de zi specificul national, elementele care defineau popoarele si le făceau inconfundabile. Patriotismul a ajuns o piesă de muzeu aruncată în lada de zestre a bunicii. Un dispret tot mai puternic se încearcă să se inoculeze micilor popoare fată de tările lor, de istoria lor, de tot ceea ce le reprezintă în lume. Pe de altă parte, se scot tot mai mult în evidentă valorile materiale si spirituale ale marilor natiuni, ale marilor imperii. Dispretuiesti ce este al tău, ti-e rusine să spui că faci parte dintr-un popor sau altul si admiri tot mai mult natiunea dominantă, doresti cu tot dinadinsul să te integrezi în ea, să-ti pierzi urma si originea. Elementul material, financiar, traiul mai bun, te fac să-ti înjuri părintii, mosii, strămosii, tara si istoria. Interesul domină relatiile dintre oameni si dintre popoare, călcând în picioare valorile morale, religioase. Dacă nu faci parte dintr-o grupare de interese, dintr-o grupare politică, economică, financiară etc., esti un nimeni, esti marginalizat, dispretuit, strivit, eliminat. Esti puternic atâta timp cât faci parte din haită.
Copiii si tinerii privesc cu tot mai multă teamă, neîncredere si dezorientare spre un viitor incert, ascuns în ceată. Nu mai vorbesc de împlinirea unor vocatii înnăscute, de cultivarea talentelor cu care s-au născut. Sunt multumiti pe orice si oricum, numai să găsească un loc de muncă.
Însăsi institutia familiei este în declin. Căsătoriile din interes iau tot mai mult locul celor bazate pe dragoste sinceră si adevărată. Căsătoriile ,,de probă” sunt tot mai dese. Căsătorii destrămate întâlnesti la tot pasul. Instantele de judecată sunt sufocate de divorturi. Milioane de prunci nenăscuti sunt aruncati la tomberon. Nenumărati copii sunt lăsati în grija străzii si a anturajelor nefaste, sunt vânduti întregi sau în bucăti sub formă de organe, ori sunt instruiti să cersească pe străzi. Bătrânii sunt tot mai săraci si mai singuri, tot mai bolnavi si mai tristi. Bolile ne macină trupurile si sufletele. Medicamentele si spitalele sunt tot mai scumpe si tot mai putine; cimitirele sunt mereu extinse si mereu neîncăpătoare. Cârciumele si puscăriile gem de aglomerate; bisericile sunt tot mai goale. Mâncarea ne este pervertită si împănată cu tot felul de chimicale, parcă anume ca să ne distrugă fiinta. Fete ofilite, gălbejite, întâlnesti la tot pasul. Tot mai des auzi de cresterea preturilor, a taxelor si impozitelor, de scăderea salariilor si pensiilor. Tot mai des auzi de greve, de manifestatii de stradă violente, de răsturnări de guverne si de împărati cu picioare de lut.
Natura însăsi e bolnavă, la fel ca societatea. Pământul e otrăvit în fiecare an cu chimicale. Mărăcinii si scaietii invadează terenurile mănoase de altădată. Legumele, fructele, carnea sunt falsificate, nu mai au gustul adevărat. Am dat vacii un măr cumpărat din piată, măr adus dintr-o tară îndepărtată si l-a aruncat, privindu-mă înspăimântată, parcă ar fi vrut să mă întrebe: „Tu poti să mănânci asa ceva?” Lasi carnea cumpărată zile întregi descoperită si nu se apropie mustele de ea si nici nu se strică…, parcă n-ar fi carne. Pământul se zvârcoleste tot mai des sub formă de cutremure, inundatii, alunecări de teren, prăbusiri, furtuni si multe alte calamităti, parcă s-ar fi săturat si el de noi. Ceva nu e în ordine!
Floarea dragostei dintre oameni, dintre oameni si Dumnezeu e tot mai ofilită. Lumea e tot mai bătrână si mai bolnavă. Diagnosticul ei e grav: nedumnezeirea. Tratamentul trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi, cât mai repede, până nu e prea târziu.
Pr. Dr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA
14 februarie 2011
|
Pr Alexandru Stanciulescu - Bârda 2/13/2011 |
Contact: |
|
|
