" Arta de a iubi "
Au trecut sărbătorile de iarnă. Urmează campania de vânzări pentru Ziua Îndrăgostitilor. Rafturile magazinelor s-au umplut déjŕ de simboluri specifice pentru Valentine’s Day. Deviza sub care se vinde în nestire în SUA, de la Anul Nou până în 14 februarie, este: „Nu faci economii când este vorba de cei dragi!” Desi Sfântul Valentin apare doar în religia Romano-Catolică, sărbătoarea a fost adaptată perfect societătilor consumeriste de pe întreaga planetă, deoarece reprezintă un motiv de a vinde mult între Crăciun si Paste. Valentine’s Day este o sărbătoare artificială, impusă de cei ce proclamă iubirea cu orice pret, chiar si atunci când ea nu există. Atunci când iubesti, nu ai nevoie de o zi anume din calendar pentru a o arăta si nici de cadouri scumpe.
În 1998, episcopii catolici din România au dat o declaratie prin care si-au exprimat dezacordul cu privire la asa-zisa „Zi a îndrăgostitilor", pusă în chip blasfemator sub patronajul Sfântului Valentin: „Sfântul Valentin a fost un preot martirizat în chinuri atroce la 14 februarie 270, în Imperiul Roman, pentru motivul că a combatut orgiile sexuale legate de cultul zeului Faunus Lupercus. Din punct de vedere crestin, este o profanare a memoriei unui martir si a virtutii castitătii faptul de a pune dezmătul sexual public sub patronajul unui preot sfânt si martirizat", se preciză în declaratie.
Nici Biserica Ortodoxă nu recunoaste această sărbătoare: „nu există nici în calendarul si Sinaxarul Bisericii Ortodoxe un sfânt cu acest nume. Doar pe 16 februarie este pomenit Sfântul Valent, ca diacon al Bisericii din Ierusalim. Sfantul Valentin de astăzi este un import ieftin, fără continut. Este mai degrabă un pretext, pentru unii din interese pur comerciale, iar pentru altii un prilej de petrecere, de multe ori iratională sau chiar plină de păcate", a subliniat părintele conf. dr. Ion Vicovan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Staniloae" din Iasi.
Un alt argument este un fragment din „"Arta de a iubi" - de Don Miguel Ruiz: „As dori să vă istorisesc o poveste foarte veche, despre omul care nu credea în iubire. Acesta era un om obisnuit, la fel ca dumneavoastră si ca mine, dar ceea ce îl făcea să fie cu adevărat deosebit era felul său unic de a gândi: el nu credea că iubirea există. Evident, a avut o sumedenie de experiente în încercarea de a găsi iubirea; mai mult, i-a observat si pe oamenii din jurul său. Si-a petrecut o mare parte din viată căutând iubirea, dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost că aceasta nu există. Oriunde se ducea eroul nostru, el le povestea oamenilor că iubirea nu este decât o inventie a poetilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face să creadă. Iubirea nu este reală, si deci nimeni nu o poate găsi, oricât de mult ar căuta-o. Omul nostru avea o inteligentă foarte vie si era foarte convingător. A citit o multime de cărti, s-a dus la cele mai bune universităti si a devenit un savant reputat. Putea vorbi în orice piată publică, în fata a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternică. El le spunea că iubirea este ca un drog, te ameteste si te face să o doresti din nou si din nou, creându-ti o dependentă de ea. Ce se întâmplă însă dacă nu-ti primesti portia zilnică de dragoste? La fel ca în cazul unui drog, ai nevoie de această doză zilnică. Relatiile dintre îndrăgostiti sunt la fel ca si cele dintre un dependent de droguri si un vânzător de droguri. Cel care are o nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent de droguri, iar cel care are o nevoie mai mică de iubire este precum vânzătorul de droguri. Cu cât nevoia de iubire este mai mică, cu atât mai bine poti controla relatia cu celălalt.
Această dinamică a relatiilor interumane poate fi văzută cu ochiul liber, căci în orice relatie există un partener care iubeste mai mult si un altul care nu iubeste deloc, dar îl manipulează pe celălalt. Unii oameni profită asadar de pe urma altora, la fel cum un vânzător de droguri profită de pe urma toxicomanilor. Partenerul dependent, cel care are nevoia mai mare de iubire, trăieste tot timpul cu teama constantă că nu îsi va putea asigura următoarea doză de dragoste, adică de drog. "Ce mă voi face dacă mă va părăsi?" Teama îl face pe dependentul de iubire foarte posesiv: "Îmi apartine!" El devine astfel gelos si solicitant, din cauza fricii de a nu pierde următoarea doză. Furnizorul de drog îl poate manipula cum doreste, dându-i mai multe sau mai putine doze, ori refuzându-i-le complet. În acest fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet si va fi dispus să facă orice, din teama de a nu fi abandonat.
Eroul nostru a continuat să le explice ascultătorilor de ce nu există iubirea: "Ceea ce numesc oamenii iubire nu este altceva decât o relatie de teamă care are la bază controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care sustin că si-o poartă cei doi parteneri? Nu există asa ceva. În fata reprezentantilor lui Dumnezeu, a rudelor si prietenilor lor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, că vor trăi împreună, că se vor iubi si se vor respecta reciproc, că vor fi aproape unul de celălalt, la bine si la rău. Ei promit să se iubească si să se respecte reciproc, si culmea este că ei chiar cred în aceste promisiuni, menite parcă să fie încălcate. Imediat după căsătorie, la numai o săptămână sau o lună, amândoi încep să îsi încalce promisiunile făcute. Totul se reduce la un război al controlului, la cine reuseste să manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri si cine toxicomanul? După numai câteva luni, respectul pe care si l-au promis initial cei doi a dispărut. În urma lui nu au rămas decât resentimente, otrava emotională, răni reciproce, care cresc treptat, până când iubirea nu mai există deloc. Ei rămân totusi împreună, dar numai de teama de a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalti, si chiar de teama propriilor critici si păreri. Unde se mai poate vorbi însă de iubire?"
El le-a mai spus că a văzut multe cupluri în vârstă, care au trăit împreună 30, 40 sau 50 de ani, si care erau foarte mândre că au trăit atâta vreme împreună. Dar când vorbeau despre relatia lor, tot ce spuneau era: "Am supravietuit căsniciei". Altfel spus, unul din ei se abandonase celuilalt; de regulă, femeia era cea care ceda si decidea să îndure suferinta. Oricum, persoana care avea vointa mai puternică si nevoi mai putine câstiga războiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe niste posesiuni. "Ea este a mea". "El este al meu". Si astfel, eroul nostru a continuat să peroreze despre motivele pentru care nu credea că există iubire. El le-a mai spus oamenilor: "Eu am trecut prin toate acestea. De acum înainte nu voi mai permite nimănui să îmi manipuleze mintea si să îmi controleze viata în numele iubirii." Argumentele lui erau logice, si el a convins multă lume prin cuvintele sale. Iubirea nu există.
Într-o bună zi însă, eroul nostru se plimba prin parc. El a văzut acolo, asezată pe o bancă, o femeie frumoasă care plângea. Văzând-o cum plânge, s-a simtit curios. De aceea, s-a asezat lângă ea si a întrebat-o dacă poate s-o ajute cumva. Vă puteti imagina surpriza lui când ea i-a spus că plânge pentru că iubirea nu există. "Uimitor, i-a răspuns el, o femeie care crede că iubirea nu există!" Evident, a dorit să afle mai multe despre ea. - De ce spui că iubirea nu există? a întrebat-o el. - Ei, e o poveste lungă, i-a răspuns ea. M-am căsătorit pe când eram foarte tânără, cu toată iubirea, cu toate acele iluzii, plină de sperantă la gândul că îmi voi împărti viata cu acel bărbat. Ne-am jurat reciproc loialitate, respect si credintă, si am întemeiat o familie.
Dar în curând totul s-a schimbat. Eu am fost sotia credincioasă, care avea grijă de copii si de casă, în timp ce sotul meu a continuat să se ocupe de carieră. Pentru el, imaginea si succesul erau mai importante decât familia noastră. A încetat să mă mai respecte, la fel cum am încetat si eu să îl mai respect pe el. Am început să ne certăm, iar la un moment dat am descoperit că nu îl mai iubesc, la fel cum nici el nu mă mai iubeste pe mine. Dar copiii aveau nevoie de un tată, asa că am preferat să rămân alături de el si să fac tot ce îmi sta în puteri ca să-l suport. Acum copiii au crescut si au plecat. Nu mai am nici un motiv să rămân alături de el. Între noi nu există respect sau bunătate. Stiu însă că, dacă îmi voi găsi pe altcineva, va fi la fel, căci iubirea nu există. Nu are nici un sens să caut ceva ce nu există. De aceea plâng. Atunci el a îmbrătisat-o si i-a spus: - Ai dreptate: iubirea nu există. Noi căutăm iubirea, ne deschidem inimile si devenim astfel vulnerabili. În locul ei, tot ce descoperim este egoismul. Acesta ne răneste, chiar dacă suntem convinsi că ne vom putea detasa. Oricâte relatii am avea, acelasi lucru se petrece din nou si din nou. De ce să ne mai obosim să căutăm iubirea? Cei doi gândeau la fel, asa că s-au împrietenit rapid. Între ei s-a creat o relatie frumoasă. Se respectau reciproc si nu s-au dezamăgit niciodată. Pe măsură ce relatia avansa, ei deveneau din ce în ce mai fericiti împreună. Nu stiau ce este invidia sau gelozia. Nici unul nu încerca să îl controleze pe celălalt, nu erau deloc posesivi. Relatia dintre ei a continuat astfel să se aprofundeze. Le plăcea să fie împreună, căci viata li se părea mult mai amuzantă astfel. Când nu erau împreună, ceva lipsea din viata fiecăruia dintre ei.
Într-o zi, pe când era plecat din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudată: "Hmmm, poate că ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzatie atât de diferită de ceea ce simteam înainte. Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu poetii, nici cu ceea ce afirmă religia, căci nu mă simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia ca ea să aibă grijă de mine, nu îmi vine să-mi vărs frustrările asupra ei pentru esecurile mele sau pentru problemele mele personale. Petrecem atât de bine împreună. Ne bucurăm fiecare de prezenta celuilalt. Eu respect felul în care gândeste ea, felul în care simte. Nu mă simt deloc stânjenit alături de ea, nu mă agasează niciodată. Nu mă simt gelos când este cu alti bărbati. Nu simt invidie atunci când are succes. Poate că iubirea există totusi, dar este altceva decât ce cred oamenii."
De-abia astepta să ajungă acasă si să-i spună de ideea ciudată care i-a trecut prin cap. Nici nu a început însă bine să vorbească si ea i-a luat vorba din gură: - Stiu exact ce vrei să spui. Mi-a trecut si mie prin cap aceeasi idee, cu mult timp în urmă, dar nu am vrut să-ti spun, căci stiam că nu crezi în iubire. Poate că iubirea există totusi, dar nu este ce credeam noi că este.
Cei doi au decis să devină amanti si să trăiască împreună, si au rămas uimiti să constate că lucrurile nu s-au înrăutătit în nici un fel. Au continuat să se respecte reciproc, să se sprijine unul pe celălalt, iar iubirea dintre ei a crescut continuu. Chiar si cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie, căci erau atât de fericiti. Inima bărbatului era atât de plină de iubirea pe care o simtea, încât într-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele si a descoperit una care era incredibil de frumoasă, iar inima lui era atât de plină de iubire încât steaua a început să coboare si s-a asezat în palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectivă. Era extrem de fericit, si de-abia astepta să se ducă la iubita lui si să-i dăruiască steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Când el i-a dăruit însă steaua, femeia a simtit un moment de îndoială; iubirea lui era prea coplesitoare, si atunci, steaua a căzut la pământ si s-a spart într-un milion de cioburi.
Si uite-asa, el a ajuns un bărbat bătrân, care colindă lumea si tine discursuri despre faptul ca iubirea nu există. Acasă la el, o femeie în vârstă, dar încă frumoasă, îsi asteaptă bărbatul si îsi plânge amarul pentru paradisul pe care l-a tinut pentru o clipă în mână, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe de îndoială.”
Aceasta este povestea omului care nu credea în iubire. Cine a comis greseala? Puteti ghici? Greseala i-a apartinut bărbatului, care a crezut că îi poate dărui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decât propria lui fericire, iar greseala lui a fost că a renuntat la ea si a asezat-o în mâinile ei. Fericirea nu vine niciodată din afara noastră.
El era fericit datorită iubirii din inima lui; ea era fericită datorită iubirii din inima ei. Când el a făcut-o însă pe ea responsabilă pentru fericirea lui, ea a spart steaua, căci nu putea fi responsabilă pentru fericirea lui. Indiferent cât de mult îl iubea femeia, ea nu îl putea face fericit, căci nu avea de unde să stie ce era în mintea lui. Ea nu putea sti care erau asteptările lui, căci nu îi cunostea visele. Dacă veti proceda la fel, luându-vă fericirea si punând-o în mâinile unei alte persoane, mai devreme sau mai târziu ea se va sparge, la fel ca si steaua din poveste.
Dacă îi dăruiti altcuiva fericirea dumneavoastră, persoana respectivă v-o poate fura. Pe de altă parte, de vreme ce fericirea se naste în interior si este rezultatul iubirii, sunteti unicul responsabil pentru ea. Nu aveti dreptul să faceti niciodată responsabil pe altcineva pentru ea. Si totusi, atunci când mergem la biserică, primul lucru pe care îl facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua în palma celuilalt, asteptând ca el (sau ea) să ne facă fericiti, si invers. Nu contează cât de mult iubiti pe altcineva; nu veti putea fi niciodată cel care doreste cealaltă persoana să fiti. Aceasta este greseala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun început. Noi ne bazăm fericirea pe celălalt. Din păcate, lucrurile nu merg în acest fel. Noi facem tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, după care ne mirăm că am esuat. Fericirea si iubirea nu depind de o altă persoană sau de o zi anume, nici măcar pe 14 februarie - Valentine’s Day.
Washington D.C. SUA
13 februarie 2011
|
Simona Botezan 2/13/2011 |
Contact: |
|
|
