Obiectiv – subiectiv relatie duală în cadrul întelegerii ...
...sau formă speculativă de ametit omenirea?!
În viata de toate zilele ne punem, cel putin periodic, întrebări de genul: ,,Ce este real si ce este simplă aparentă?”, ,,Am fost obiectivi în tot ce am întreprins?” ,,În ce măsură mintea noastră colorează sau chiar distorsionează lucrurile?”, sau ,,Poate mintea umană să stie adevărul despre viată si cosmos? Puse sub acest aspect, întrebările anterioare au caracter filosofic, însă, ele apar si în mod obisnuit în cadrul interactiunilor umane, acolo unde trebuie să distingem faptele de fantezie. Problema perceptiei sau cum formează mintea noastră impresii si idei despre lumea naturală, a celorlalti si a sinelui, este foarte importantă pentru procesul întelegerii.
Pe tema perceptiei si mai ales despre nevoia constantă de dovezi observabile pentru idei, a scris mult mai ales Francis Bacon (Amintiti-vă problema idolilor !). Dincolo de spusele sale, din studiile suficient de variate, se detasează ideile conform cărora, ceea ce se poate observa este, sau nu este tot timpul, exterior mintii umane. După cum se stie, cele cinci simturi majore ne informează despre înfătisarea „lumii exterioare” sau despre senzatiile, durerile si plăcerile corpului, dar ele nu ne dau acces la tot ce putem „observa” despre noi însine sau chiar despre realitate, în general. S-au întâmplat cazuri când chiar observatorii pregătiti pot fi victime ale perceptiilor sau observatiilor gresite. Mai mult, rezultatele fizicii si astronomiei de azi ar fi de ajuns pentru a distruge orice iluzie conform căreia simturile noastre ne înseală atâta timp cât ele nu descoperă în anumite cazuri, mai nimic direct (este vorba despre natura realitătii la nivel microfizic, microbiologic sau macroastronomic).
Metodele empirice ale stiintelor naturale, toate variantele metodei deductive generale, permanent consideră observatia senzorială ca prim si ultim pas si criteriu de validitate. Aceasta, desigur, ajută la testarea obiectivitătii unei ipoteze. Ideea stiintifică clasică a obiectivitatii este total neadecvată ca standard al adevărului, deoarece este fixată pe lumea obiectelor si, în această ,,fixatie naivă”, pierde din vedere lumea subiectelor. Cel care vede este exclus în favoarea a ceea ce este văzut.
Problema clasică a cunoasterii este relatia dintre subiect si obiect, care poate fi considerată si ca dilema ,,receptie-proiectie”. Mintile umane pot fi comparate si cu un aparat receptor ca radioul sau camerele de filmat si în acelasi timp cu aparatele reproducătoare, precum casetele de playback sau proiectorul de filme. Dilema care se creează constă în întrebarea: mintea umană functionează sau poate functiona simultan ca ambele tipuri de aparate? Pe scurt, mintea percepe ceea ce proiectează ea însasi? La această întrebare, pot fi formulate o multime de răspunsuri care au în general ceva în comun si anume:
1. Mintea, în conditii normale, percepe doar ce este ,,dat” obiectiv de la altceva, decât ea însăsi. (Adesea numit naturalism sau ,,realism naiv”).
2. Mintea percepe ceea ce este dat obiectiv, dar mereu si numai cu ajutorul formelor ,,subiective” sau ,,proiectii” proprii, de cele mai multe ori ca interpretări personale si/sau sociale (numit uneori interactionism sau constructivism).
3. Mintea creează tot ceea ce percepe sau concepe unele reprezentări la nivelul conceptual-perceptual relativ constient, altele subconstient sau „supraconstient”. (numit uneori solipsism, uneori idealism ontologic, alteori ,,mentalism”).
5. Mintea selectează pe larg si respinge datele (fie constient, fie în mod obisnuit), în functie de un model mintal dobândit si/sau în functie de mediu (numit uneori gestaltism, un fel de relativism perceptual).
6. Mintea percepe mereu si numai ,,fenomene”, acestea însemnând “orice reprezentări care îi apar constiintei”. Fenomenele sunt recunoscute ca fiind mai mult sau mai putin de origine subiectivă sau obiectivă (numit fenomenalism sau fenomenism).
Dincolo de toate aceste formulări, atâta timp cât mintea individului exprimă sensuri care nu sunt conforme cu realitatea, acele sensuri sunt subiective. Din cercetările făcute, s-a observat faptul că, ,,cu cât este mai adevărată o abordare exprimată de minte, cu atât mai obiectiv, independent de mintea subiectivă, este sensul”. În consecintă, întelegerea ar trebui mereu să înceapă de la fiecare din sferele noastre subiective de sensuri personale. Întelegerea este produsul unui continuu joc între perceptii si conceptii. Ca atare, noi nu creem sensuri formând idei originale pe care să le proiectăm asupra lucrurilor sau evenimentelor, ci întelegem pe baza unor sensuri obiectiv formate care reprezintă perceptii reale si conceptii adevărate. Pe scurt, se poate spune că mintea (subiectivă) oferă forma oricărei expresii de sens, în timp ce ceva, independent de minte sau ,,în afara” ei, oferă continutul (obiectiv) R. C. Priddy, Beyond Science. On the Nature of Human Understanding and Regeneration of Its Inherent Values, http://home.no.net/rrpriddy/indexbey.html . Cu alte cuvinte, putem vorbi despre ceva care devine inteligibil când i se găsesesc corespondente cu experienta umană si când are un anumit tip de utilizare sau scop.
Pe măsură ce întelegerea progresează la o anumită persoană, formele dezvoltate în minte devin mai complicate si foarte extinse. Întelegerea noastră progresează prin ,,autodezvoltare, perspectivele pe care le cuprinde cresc si orizontul mintal este extins, descoperind astfel o parte mai mare din realitatea experimentată” , ne spune Robert C. Priddy. S-a observat că în anumite situatii, desi dezinteresati, putem descoperi sensul unor lucruri într-un mod mai obiectiv sau universal, chiar dacă nu putem ajunge la o întelegere complet neutră sau obiectivă.
Lucrurile care rămân nepătrunse definesc limita întelegerii creatiei sau cosmosului. De cele mai multe ori, mirarea (nu în sensul filosofic, dat de către Descates) si ura apar din lipsa întelegerii, deci din limitele ei. Din acest motiv, a face o sinteză a faptelor, valorilor si ideilor ce duc la întelegere, necesită o abordare amplă si din diferite sensuri. ,,Nu putem exclude din cadrul întelegerii nici explicatia cauzală, nici rationamentul logic, nici interpretarea teoretică si nici calitătile umane, precum sensibilitatea, respectul, identificarea compătimitoare sau aprecierea calitativă’’ (R. C. Priddy - ibidem). Pe scurt, întelegerea autentică nu exclude niciodată astfel de elemente non-cognitive ca identificarea personală, etică si respectul pentru ceilalti. Diversele forme de activitate mentală – gândire, memorie, analogie, interpretare, ratiune, intuitie, precum si alte operatii sau resurse nenumite – ne permit să descoperim conexiuni si relatii între posibilele obiecte ale intereselor noastre.
De asemenea, trebuie tinut cont de faptul că întelegerea umană (în structura sa holistică) nu poate fi separată de calităti umane ideale, precum veridicitatea, simpatia si empatia, deoarece ele sunt chiar motivatia în căutarea întelegerii. Orice formă de gândire care neagă dreptatea sub forma unei mosteniri comune si a unui scop viitor al umanitatii se separă ea însăsi de sensul cel mai profund si mai sincer al ,,întelegerii”, care este esential orientată spre îndeplinirea scopurilor universale.
Întelegerea faptului de a fi obiectiv sau subiectiv stă la limita si analiza tuturor factorilor care determină activitatea mintii noastre îndreptate spre îndeplinirea celor mai înalte idealuri ale omenirii.
A ,,mintii noastre îndreptate spre îndeplinirea celor mai înalte idealuri ale omenirii” am spus anterior. Sunt oare obiectiv sau subiectiv în afirmatie? Voi ce spuneti?
CRAIOVA
Sâmbătă 05 02 2011 Obiectiv – subiectiv relatie duală în cadrul întelegerii
sau formă speculativă de ametit omenirea?!
În viata de toate zilele ne punem, cel putin periodic, întrebări de genul: ,,Ce este real si ce este simplă aparentă?”, ,,Am fost obiectivi în tot ce am întreprins?” ,,În ce măsură mintea noastră colorează sau chiar distorsionează lucrurile?”, sau ,,Poate mintea umană să stie adevărul despre viată si cosmos? Puse sub acest aspect, întrebările anterioare au caracter filosofic, însă, ele apar si în mod obisnuit în cadrul interactiunilor umane, acolo unde trebuie să distingem faptele de fantezie. Problema perceptiei sau cum formează mintea noastră impresii si idei despre lumea naturală, a celorlalti si a sinelui, este foarte importantă pentru procesul întelegerii.
Pe tema perceptiei si mai ales despre nevoia constantă de dovezi observabile pentru idei, a scris mult mai ales Francis Bacon (Amintiti-vă problema idolilor !). Dincolo de spusele sale, din studiile suficient de variate, se detasează ideile conform cărora, ceea ce se poate observa este, sau nu este tot timpul, exterior mintii umane. După cum se stie, cele cinci simturi majore ne informează despre înfătisarea „lumii exterioare” sau despre senzatiile, durerile si plăcerile corpului, dar ele nu ne dau acces la tot ce putem „observa” despre noi însine sau chiar despre realitate, în general. S-au întâmplat cazuri când chiar observatorii pregătiti pot fi victime ale perceptiilor sau observatiilor gresite. Mai mult, rezultatele fizicii si astronomiei de azi ar fi de ajuns pentru a distruge orice iluzie conform căreia simturile noastre ne înseală atâta timp cât ele nu descoperă în anumite cazuri, mai nimic direct (este vorba despre natura realitătii la nivel microfizic, microbiologic sau macroastronomic).
Metodele empirice ale stiintelor naturale, toate variantele metodei deductive generale, permanent consideră observatia senzorială ca prim si ultim pas si criteriu de validitate. Aceasta, desigur, ajută la testarea obiectivitătii unei ipoteze. Ideea stiintifică clasică a obiectivitatii este total neadecvată ca standard al adevărului, deoarece este fixată pe lumea obiectelor si, în această ,,fixatie naivă”, pierde din vedere lumea subiectelor. Cel care vede este exclus în favoarea a ceea ce este văzut.
Problema clasică a cunoasterii este relatia dintre subiect si obiect, care poate fi considerată si ca dilema ,,receptie-proiectie”. Mintile umane pot fi comparate si cu un aparat receptor ca radioul sau camerele de filmat si în acelasi timp cu aparatele reproducătoare, precum casetele de playback sau proiectorul de filme. Dilema care se creează constă în întrebarea: mintea umană functionează sau poate functiona simultan ca ambele tipuri de aparate? Pe scurt, mintea percepe ceea ce proiectează ea însasi? La această întrebare, pot fi formulate o multime de răspunsuri care au în general ceva în comun si anume:
1. Mintea, în conditii normale, percepe doar ce este ,,dat” obiectiv de la altceva, decât ea însăsi. (Adesea numit naturalism sau ,,realism naiv”).
2. Mintea percepe ceea ce este dat obiectiv, dar mereu si numai cu ajutorul formelor ,,subiective” sau ,,proiectii” proprii, de cele mai multe ori ca interpretări personale si/sau sociale (numit uneori interactionism sau constructivism).
3. Mintea creează tot ceea ce percepe sau concepe unele reprezentări la nivelul conceptual-perceptual relativ constient, altele subconstient sau „supraconstient”. (numit uneori solipsism, uneori idealism ontologic, alteori ,,mentalism”).
5. Mintea selectează pe larg si respinge datele (fie constient, fie în mod obisnuit), în functie de un model mintal dobândit si/sau în functie de mediu (numit uneori gestaltism, un fel de relativism perceptual).
6. Mintea percepe mereu si numai ,,fenomene”, acestea însemnând “orice reprezentări care îi apar constiintei”. Fenomenele sunt recunoscute ca fiind mai mult sau mai putin de origine subiectivă sau obiectivă (numit fenomenalism sau fenomenism).
Dincolo de toate aceste formulări, atâta timp cât mintea individului exprimă sensuri care nu sunt conforme cu realitatea, acele sensuri sunt subiective. Din cercetările făcute, s-a observat faptul că, ,,cu cât este mai adevărată o abordare exprimată de minte, cu atât mai obiectiv, independent de mintea subiectivă, este sensul”. În consecintă, întelegerea ar trebui mereu să înceapă de la fiecare din sferele noastre subiective de sensuri personale. Întelegerea este produsul unui continuu joc între perceptii si conceptii. Ca atare, noi nu creem sensuri formând idei originale pe care să le proiectăm asupra lucrurilor sau evenimentelor, ci întelegem pe baza unor sensuri obiectiv formate care reprezintă perceptii reale si conceptii adevărate. Pe scurt, se poate spune că mintea (subiectivă) oferă forma oricărei expresii de sens, în timp ce ceva, independent de minte sau ,,în afara” ei, oferă continutul (obiectiv) R. C. Priddy, Beyond Science. On the Nature of Human Understanding and Regeneration of Its Inherent Values, http://home.no.net/rrpriddy/indexbey.html . Cu alte cuvinte, putem vorbi despre ceva care devine inteligibil când i se găsesesc corespondente cu experienta umană si când are un anumit tip de utilizare sau scop.
Pe măsură ce întelegerea progresează la o anumită persoană, formele dezvoltate în minte devin mai complicate si foarte extinse. Întelegerea noastră progresează prin ,,autodezvoltare, perspectivele pe care le cuprinde cresc si orizontul mintal este extins, descoperind astfel o parte mai mare din realitatea experimentată” , ne spune Robert C. Priddy. S-a observat că în anumite situatii, desi dezinteresati, putem descoperi sensul unor lucruri într-un mod mai obiectiv sau universal, chiar dacă nu putem ajunge la o întelegere complet neutră sau obiectivă.
Lucrurile care rămân nepătrunse definesc limita întelegerii creatiei sau cosmosului. De cele mai multe ori, mirarea (nu în sensul filosofic, dat de către Descates) si ura apar din lipsa întelegerii, deci din limitele ei. Din acest motiv, a face o sinteză a faptelor, valorilor si ideilor ce duc la întelegere, necesită o abordare amplă si din diferite sensuri. ,,Nu putem exclude din cadrul întelegerii nici explicatia cauzală, nici rationamentul logic, nici interpretarea teoretică si nici calitătile umane, precum sensibilitatea, respectul, identificarea compătimitoare sau aprecierea calitativă’’ (R. C. Priddy - ibidem). Pe scurt, întelegerea autentică nu exclude niciodată astfel de elemente non-cognitive ca identificarea personală, etică si respectul pentru ceilalti. Diversele forme de activitate mentală – gândire, memorie, analogie, interpretare, ratiune, intuitie, precum si alte operatii sau resurse nenumite – ne permit să descoperim conexiuni si relatii între posibilele obiecte ale intereselor noastre.
De asemenea, trebuie tinut cont de faptul că întelegerea umană (în structura sa holistică) nu poate fi separată de calităti umane ideale, precum veridicitatea, simpatia si empatia, deoarece ele sunt chiar motivatia în căutarea întelegerii. Orice formă de gândire care neagă dreptatea sub forma unei mosteniri comune si a unui scop viitor al umanitatii se separă ea însăsi de sensul cel mai profund si mai sincer al ,,întelegerii”, care este esential orientată spre îndeplinirea scopurilor universale.
Întelegerea faptului de a fi obiectiv sau subiectiv stă la limita si analiza tuturor factorilor care determină activitatea mintii noastre îndreptate spre îndeplinirea celor mai înalte idealuri ale omenirii.
A ,,mintii noastre îndreptate spre îndeplinirea celor mai înalte idealuri ale omenirii” am spus anterior. Sunt oare obiectiv sau subiectiv în afirmatie? Voi ce spuneti?
|
Nicolae Bălasa 2/9/2011 |
Contact: |
|
|
