Scrisori si felicitări pe hârtie „trucată“!
Preambul
Chiar în acest moment, când cititi titlul acestui eseu si primele fraze ale textului pe ecranul computerului, probabil că veti începe să „scanati” textul în fugă, pentru a vedea dacă merită să fie citit sau nu. E un reflex firesc, care este prezent în parte si în fata unui text tipărit pe hârtie, însă lectura pe ecran a întărit acest mod fugar de a „cântări” un text. Pe ecran mai sunt atâtea alte informatii, doar la o aruncătură de link... pardon de băt.
Corespondenta electronică m-a "furat" si pe mine o vreme si m-a "sedus" să răspund lapidar, fără adâncime si uneori fără suflet, „pe fugă”. Poate si pentru că, în comparatie cu scrisoarea clasică pe hârtie, distanta dintre ecran si ochiul celui care scrie e cumva de altă calitate decât distanta dintre acelasi ochi si hârtia scrisorii. Cred că materialitatea hârtiei ne obligă să alegem mai cu grijă cuvintele, să fie si ele cumva măcar atât de grele precum hârtia. Scrisorile electronice, adică email-urile, sunt într-un format digitalizat, pe un ecran, transmise prin cabluri, prin ether, prin intermediul bitilor, încât nu mai pot concura de mult cu frumoasele scrisori de odinioară, unde cineva punea o frunza presată, o fotografie, o suvită de păr... sau o bancnotă pentru părintii bătrâni.
În consecintă, scriu tot mai putine email-uri. Prefer să telefonez, să întâlnesc oameni... sau să nu le răspund. Pentru email-urile la care mă hotărăsc să răspund îmi iau timp.
Felicitările electronice
Superficialitatea indusă de internet si digitalizarea informatiei sunt prezente si atunci când, cu ocazia unor mari sărbători, precum Mărtisor, Paste, Crăciun, se trimit felicitări în format electronic. Fenomenul de a trimite felicitări electronice a luat proportii exponentiale, a devenit inflationar, deci aproape fără valoare afectivă... probabil spre bucuria firmelor care trăiesc din reclama pe internet. Se trimit tuturor, prietenilor si neprietenilor, cunoscutilor si necunoscutilor.
În plus, primesc urări ca reactie de răspuns, adică cineva si-a adus aminte de mine, fiindcă eu i-am trimis mai repede o felicitare. Acest lucru e posibil, fiindcă un email soseste în câteva secunde. Dacă s-ar trimite numai felicitări pe calea clasică postală, atunci poate că n-am mai avea parte de aceste felicitări de complezentă.
Am picat si eu câtiva ani la rând, în păcatul trimiterii de urări pe cale electronică (mai ales că se pot compune felicitări multimediale, cu cântece, cu imagini animate, etc.), dar de câtiva ani mi-am propus să le trimit doar pe cale clasică. Mi-am făcut o listă cu persoanele cărora vreau să le trimit o felicitare, le-am cumpărat sau am căutat în rezerva creată anii trecuti, am scris fiecăruia un text separat, pe măsura sentimentelor pe care le simt pentru destinatar. Apoi am lipit timbrele si am mers la cutia postală de la coltul străzii si am avut un nespus sentiment de bucurie. Fiindcă felicitarea clasică se poate vedea oricând, se pune de obicei în raft, în bibliotecă, într-un loc separat, la vedere. Cea electronică se sterge după vizionare, sau se păstrează pentru a fi trimisă la anul viitor altcuiva.
Da, este frumos să scrii felicitări si scrisori, să vezi cum se usucă cerneala pe hârtie reală, să crezi că acea hârtie pe care tu o vezi, o va privi si cel căruia i se adresează. Dar probabil că eu sunt un demodat, si ... cine stie, peste câteva generatii nu se va mai sti că au existat felicitări din hârtie... ci doar felicitări electronice.
Desi o umbră de sperantă tot mai am: dacă fenomenul trimiterii de felicitări sau scrisori electronice cu ocazia sarbătorilor traditionale precum Crăciun, Anul Nou, Paste, Mărtisor va persista, de ziua cuiva drag cred că fiecare va trimite întotdeauna o felicitare pe hârtie!
Post Scriptum
Consider ecranul unui computer ca fiind o hârtie „trucată”. Corespondenta pe cale electronică este un lucru indispensabil, la serviciu sau în domeniul privat.
Pledez însă pentru o diferentiere. Există mesaje care trebuie „materializate”, care au nevoie de o hârtie reală, palpabilă, poate colorată, si care îsi pierd din valoarea sentimentală când sunt „digitalizate”.
Pledoaria mea pentru hârtie se înscrie în discutia mai generală legată de semnalul „analog” si semnalul„digital”. Citez aici un text clarificator: „Un semnal analog este un semnal cu o variatie continuă, în contradictie cu cel digital, ce are o variatie în trepte. Un exemplu bun de analog vs. digital este cazul ceasurilor” (http://www.circuiteelectrice.ro/curent-continuu/semnale-de-instrumentatie/semnale-analogice-si-digitale). Sau diferenta dintre calitatea muzicii pe un disc (vynil) si aceeasi muzică pe un CD digitalizat.
Asadar pledez pentru o comunicare „analoagă”, în situatii „de suflet”, importante. Comunicarea „digitală” are limite, de care ar trebui să tinem seamă. Poate înlocui un „emoticon” dintr-un email o emotie reală? ( cuvântul analog mai are un alt sens: ANALÓG2, -OÁGĂ, analogi, -oage, adj. Asemănător; corespondent. – Din fr. analogue, lat. Analogus, sursa: http://dexonline.ro/definitie/analog)
De fapt, pe un plan si mai general, discutia pro si contra legată de scrisoare/felicitare electronică în comparatie cu cea pe hârtie reală, sau cea legată de „analog” si „digital” sunt parte integrantă a dilemei timpurilor moderne de azi: goana sustinută de „digitalizare” trebuie contracarată cu timpul fără stress, fără grabă, în care ne regăsim pe noi, sufletul si Divinitatea. De fapt, în această de-accelerare a vietii, în aceste intervale de timp, pe care ar trebui să ni le dăruim cât mai des, cred că ne curătăm de „zgura” produsă de frecarea si încingerea la care ne supune viata „în goană”, fie că este provocată de noi sau de altii. Ajungem poate asa la miez, la însumi, unul din cuvintele preferate ale lui Constantin Noica, la misterul lui Blaga, la Divinitate. Cum spune întelepciunea latină: „Grăbeste-te încet”. Si revino la hârtie si stilou. Căci lumea aceasta materială si sufletele noastre sunt suportul acestei lumi digitale, virtuale. Adică Dumneata, cititorule! Si nu invers!
|
Alexandru Drăghici 2/9/2011 |
Contact: |
|
|
