De vorbă cu Ileana Costea
realizat de Ben Todică la radio 3zzz, Melbourne
Ben Todică: Suntem în mileniul sexului frumos. Astăzi avem un musafir special , Prof. Dr. Ileana Costea de la Universitatea Californiană Northridge din Los Angeles. Are un master în arhitectură de la Institutul Ion Mincu din Bucuresti, un altul de la Universitatea Californiana din Los Angeles si un Ph.D de la aceeiasi universitate UCLA.
Activă international, vizitează si predă la mai multe universităti europene, participă si organizează conferinte internationale de un înalt nivel stiintific. Cercetător pasionat, asiduu în inteligentă artificială si grafica cu computerul computer grafics (CG), CAD/CAM/CAE, publicist de renume în domeniu este laureat al premiului Consiliului Inginerilor Americani din localitatea San Fernando Valley, California. Face recenzii pentru NSF si IEEE si este editor la mai multe publicatii periodice de specialitate.
_
Totodată contribuie la munca comunitară română promovând actiuni cultural-artistice si nu numai.
Doamna profesor, doamna doctor Ileana Costea, bine ati venit la noi în Australia si în emisiunea noastră. Am specificat la începutul emisiunii că dumneavoastră ati ales melodiile de azi si deschiderea am făcut-o cu melodia IUBESC FEMEIA. De ce vă aduce aminte?
Ileana Costea: Multumesc în primul rând că m-ati invitat! Este o mare plăcere pentru mine să fiu aici cu dumneavoastră la Melbourne. Orice oras, orice loc are mirosurile lui frumoase, deci eu îmi aduc aminte cu plăcere, referitor la prima melodie, de mirosul frumos al teilor, al salcâmilor si al florilor de liliac din Bucuresti, iar Iubesc femeia, evident, sunt femeie si trebuie să iubesc femeia, dar iubesc femeia în sensul că sunt o persoană care si-a dorit să-si facă o profesie bărbătească cum este considerata ingineria si cu toate astea, vreau să rămân femeie. Din motivul ăsta pot să spun că nu sunt foarte mult în "Women Liberation Movment" pentru că, dacă am decis să fiu cu profesie îmi deschid singură usa la masină. Dar cred că femeia trebuie să-si păstreze o oarecare feminitate si sensibilitate caracteristică femeii.
BT: De ce am început cu această întrebare? Pentru că am înteles că ati plecat din România de patruzeci de ani.
IC: Am stat un an la Paris si apoi în Los Angeles m-am căsătorit cu sotul meu, care din păcate a decedat în anul 2000. Era profesor de medicină la "University of California, Los Angeles (UCLA)" si am locuit toată viata mea să spun..., constientă acolo.
BT: Da! Sunteti una sau unul dintre câstigătorii emigranti, care îsi doresc să ajungă în vârful carierei profesionale. Prin învătătură si muncă, cu dăruire si seriozitate, ati realizat un portofoliu bogat, reprezentativ si astfel v-ati împlinit visul de a ajunge acolo unde ati dorit, să împărtăsiti din stiinta si experienta dumneavoastră altor generatii. Este minunat acest lucru!
IC: M-ati prezentat foarte frumos. Vă multumesc! Si ar trebui să mă scol în picioare. Dacă as fi la televiziune m-as ridica în picioare. Aici, în emisiunea de radio, nu se vede. În orice caz, mi-am dorit foarte tare să ajung profesor universitar si, interesant este că, fiind la Paris foarte săracă si neavând absolut nimic timp de un an de zile, aveam acest vis (în tinerete poti să ai vise, ba chiar si la o varsta mai matura trebuie sa ai vise), vise care se împlinesc sau nu se împlinesc dar le ai cu atâta tărie că uneori se împlinesc, si visul meu era să devin profesor universitar în America.
Mi s-a împlinit si cred foarte tare si le spun si studentilor mei; cred că mi s-a îndeplinit din mai multe motive: desteptăciune ca desteptăciune, cultura ca si cultura, dar perseverenta, cinstea si ati urmări un scop într-un mod frumos în care oamenii din jur să-ti facă loc, si ăsta este unul din lucrurile grele de făcut în special în străinătate când nu cunosti pe nimeni si când începi de la zero.
BT: Cum de ati ales meseria asta pentru că "Automation Enginering" (inginer automatizări), este o meserie pe care noi toti înclinăm să o credem croită bărbatilor? Ce v-a atras la meseria asta?
IC: Pot să spun că nu am ales-o, si îmi aduc aminte, ca o paralelă, că cel care a descoperit "Scara Richter" a cutremurelor a spus că a descoperit scara din întâmplare. Era într-un laborator, lucra în domeniul acela si a descoperit-o. În acelasi mod am descoperit eu ingineria. Aveam un master în arhitectură, am plecat din România în '73 fără să am diploma cu mine si am vrut să devin profesor universitar. Ca să devii profesor universitar trebuia să ai un doctorat si ca să am un doctorat trebuia să am cu mine diploma de master care era în România. Asa că am facut un alt master la UCLA în "Industrial Design" in cadrul studiilor de "Fine Arts" (Belle Arte), deci la bază sunt ahitect, sunt o persoană care si-a dorit să meargă în domeniul artelor. Cum stiu că dumneavoastră faceti filme documentare m-am bucurat. Nu am avut timp să discutăm pe tema aceasta suficient. Dorinta mea din copilărie a fost să fiu regizor de film si am fost cu Elisabeta Bostan la Humulesti să văd cum se filmează când aveam 17 - 18 ani. Deci ma intrebi daca visul meu a fost să fiu inginer? Nu. Visul meu a fost să fiu regizor de film. Nu mi l-am putut împlini si uneori nu îti îndeplinesti visul pe care îl vrei, dar îti îndeplinesti o dorintă pe care se întâmplă ca viata..., să te dirijeze în domeniul acela.
În timp ce studiam "Industrial Design" la UCLA, cineva m-a sfătuit să merg la un PhD în inginerie, în teoria deciziilor si mi-am spus: Stii ce? Cu masterele tale în ahitectură si în industrial design, încearcă să aplici teoria deciziilor si rezolvarea de probleme (domeniu de stiinte numit in engleza Problem Solving Theory) la design, si asta am făcut. Însemnând că m-am trezit studentă la programul de PhD fără ca să mai stiu matematica, atât de necesară parcurgerii acestor studii de inginerie. Deci au fost multe, multe nopti de întrebări: dacă sunt într-un domeniu la care pot să fac fată, dacă mă voi descurca, si multele teancuri de cărti de matematică luate de la bibliotecă pentru a-mi revizui putina matematică care se învată în scoala de arhitectură. Si asa m-am trezit inginer.
BT: Sunteti un exemplu de schimbare, un exemplu de succes al unui om care acceptă schimbarea si s-a adaptat. Deci asta ar trebui să ne facă pe multi dintre noi să ne gândim, să nu rămânem blocati în ideea de a fi numai asta sau cealaltă.
Puteti să ne explicati ce înseamnă de fapt "automatizare" si cu ce se ocupă ea, ce faceti practic ca să întelegem si noi cei dinafara domeniului acesta stiintific?
IC: Trebuie să spun că acest cuvânt "automatizare", termenul automatizare este înteles în diferite feluri în diverse universităti americane si europene. Unul este automatizare în sensul de teoria controlului si atunci este foarte mult bazat pe matematică. Automatizarea pe care o facem noi în cadrul departamentului meu se referă la tot ceea ce este automatizat în industrie pe baza ordinatoarelor, pe baza computerelor, deci ingineria, să spunem..., ajutată, controlată de ordinator. Ceea ce înseamnă că una din specialitătile mele si pasiunile mele profesionale în viată a fost grafica asistată de ordinator, a fost "Computer Graphics Design", deci modelarea tridimensională asistată de ordinator si inteligenta artificială pentru design si fabricatie. Adaosul de inteligentă, de desteptăciune la programele de computer care să fie apoi utilizate în domeniul de inginerie. Deci, as spune că întelesul pe care îl dăm noi în facultatea mea este de a automatiza procesul de design si de fabricatie cu ajutorul ordinatoarelor.
BT: Încercati să ne fascinati cu câteva exemple de viitor. La ce am putea să ne asteptăm de la automatizare, aveti preziceri? Ce ni se pregăteste?
IC: În primul rând să luăm prezentul. Prezentul este: te poti urca într-un tren si trenul nu are conducător, n-are sofer. Astazi există trenuri automate. Am fost într-un tren în la Lille, în Franta, la aeroportul din Dallas, statul Texas, SUA, complet automat, totul functionând pe pilot automat. Deci, este extraordinar că se poate folosi inteligenta umană transpusă în programe pentru a controla mecanisme, metode de transport in comun. Si automatizarea în acest sens implică o perfectiune mai mare decât este capabil omul, pentru că omul are în special calitatea creativă, calitatea de a întelege, de a avea discernământ si mult mai putin capacitatea de a repeta lucrurile cu foarte mare precizie, cu foarte mare acuratete. Deci, când pui avionul pe pilot automat, el stie mult mai bine să citească semnele meteorologice, semnele de altitudine si asa mai departe. Si mai mult decât atâta, antrenarea, să spunem, ucenicia pilotului pentru conditii foarte nefavorabile si brusc apărute, pentru că dacă esti un pilot care nu ai trecut printr-o experientă similară, e prima dată când o încerci si s-ar putea să dai gres. În timp ce astăzi cu programele de simulator de aviatie, pilotii pot să treacă prin furtuni extraordinare, prin conditii extraordinar neasteptat de grele, de criză si să învete din ele pe baza unui program de computer, pe baza unui sistem de ordinator completat de elemente vizuale tridimensionale. De fapt robotica, ramură a automatizării, a pătruns deja în casele oamenilor. Poate că nici nu ne dăm seama dar toate aparatele de uz casnic si entertainment au un microchip, o memorie. Există si robotul care face curătenie ferind lucrurile din casă. Din păcate trebuie să spun că s-a crezut la început că ordinatoarele vor lua locul oamenilor si asta s-a dovedit că nu se poate...
BT: Vreau să fiu avocatul diavolului pentru o clipă: vor rămâne oamenii fără serviciu din cauza ordinatoarelor?
IC: Cred că se schimbă modul în care omul este folosit si multă lume spune că se schimbă în rău. Eu pentru că sunt specialistă în acest domeniu spun că există si un avantaj important! În loc ca noi, fiintele umane să facem lucruri care trebuie repetate, iar noi nu suntem buni la a repeta identic acelasi lucru, era ordinatoarelor ne va face sa facem lucruri noi, mai cu creativitate, deci într-un fel, cu toate dezavantajele pe care le poate prezenta folosirea ordinatoarelor este faptul că ne dă nouă ca om, ca persoană fizică mai mult timp pentru a aborda si rezolva problemele din punct de vedere creativ.
BT: Da! Si asta ne duce de fapt la ceea ce am înteles mai devreme de la dumneavoastră că, schimbarea este foarte importantă si asta ne va stimula să ne schimbăm si să ne găsim altfel de slujbe, domenii de activitate.
IC: Da! Si cred că e, în special o caracteristica a timpurilor de azi. Si pentru generatiile tinere nici nu mai există posibilitatea dinainte în care faceai o facultate si ramâneai fixat pe ceea ce ai învătat în facultate. Astăzi facultatea te învată doar cum să înveti. Si trebuie sa continui sa înveti toată viata.
BT: Extraordinar! Aveti o meserie care mi-ar fi plăcut si mie să o practic.
Ati mai ales o melodie: Zaraza! De ce vă aduce aminte?
IC: Trebuie să vă spun că ascult cu mare nostalgie si cu mare bucurie melodiile românesti si mi-aduc aminte de copilărie, de tinerete, de mama.., nu am avut tată. A murit înainte de a mă naste eu, deci imi retrezesc in suflet tot ce era frumos în copilăria si tineretea mea din tară.
BT: Tatăl meu a crescut orfan de amândoi părintii. E greu să cresti fără tată! De ce a murit tata?
IC: Tata a murit de o infectie la rinichi. Era "sănătos", medic ca profesie, si deci nu se ducea la doctor si brusc a venit asta peste el la 49 ani. S-a dus în 3 săptămâni. Azi nu ar fi murit căci sunt tot felul de anitbiotice. Mama îsi mai amintea urletele tatei de la operatia de acasă pe viu... Si anesteziantele erau putine. Eu am suferit toată copilăria pentru că nu am avut un tată. Nu invidiez. N-am invidiat pe nimeni niciodată. Cred că nu am senzatia asta în mine. Dar mă uitam cu jind la ceilalti copii cu tati. Si îi tot spuneam mamei să îmi aducă un tată. La întrebarea "de unde?", i-am spus, cred că aveam vreo trei sau cinci ani, "de la piată". Si m-a pleznit. Era o nevricoasă în tinerete. O bună, o bine crescută, o femeie culta si foarte altruitsta ... dar jap-pac, mă pleznea. Iar eu mă răzbunam. Într-o zi, a plecat în papuci la scoală (preda la un liceu cunoscut din Bucuresti, Liceul Sincai, departe de casă ...) în mare grabă. Eu am luat pantofii si pâs-pâs după ea până la tramvai. Am stat pitită până a venit tramvaiul. Si când să se urce... i-am strigat: "Mama!", si i-am arătat pantofii. A pierdut tramvaiul, mi-am încasat palma..., dar m-am răzbunat... Si uite asa povestioare... din copilărie.
BT: Ducem dorul părintilor nostri. Ne pare rău că i-am pierdut. Ce regretati cel mai mult?
IC: Cel mai rău îmi pare pentru tata care îsi dorea enorm un copil al lui. Ajutase nouă ai fratelui său, preot la tară, orfani. Tata nu a fost orfan, a avut tată preot - un bătrân pe care nu-l cunosc decât dintr-un frumos, magic tablou care era la noi în casă, distins, cu părul si barba albă, cu ochi albastri - jumătate din familia tatălui era colorată asa, cealaltă jumătate măslinie cu ochi si părul negru, ca mine, o Ileana Cosânzeana colorată invers celei din povesti, exceptie de confirmare a regulii. Si alte câteva. Nu mi-a fost dat să am nici tată si nici unul din bunici din partea nici unuia dintre părinti. Eu am tâsnit pe lume să îi înlocuiesc pe toti... dusi de mult si care nu m-au asteptat. Toată copilăria m-a fascinat tabloul bunicului după tată, preot la Bălănesti, Oltenia, lângă Slatina. Si mama l-a făcut cadou când a plecat din România si a împrăstiat totul din casă, unui văr de-al meu, fiu al fratelui tatii, fiul preotului de ai cărui copii s-a ocupat tata, Justin Păunescu, cel care s-a preocupat cel mai mult de a întelege ideile moderne ale tatălui lui. Deci, cel mai potrivit de a fi în posesia sufletului captat în imagine a bunicului. Mi-as dori să am acel tablou... Sper ca strănepotii să simtă ca mine pentru imaginea aproape de sfânt, dar de sfânt pe pământ, a bunicului. Dar mă îndoiesc, căci distanta dintre generatii îndepărtează spiritele.
Suntem învăluiti de Tudor Gheorghe cu Sara pe deal.
BT: Musafirul nostru este doamna profesor Ileana Costea, profesor la CSUN, California State University, Northridge. Am văzut aici că sunteti un luptător, un promotor al culturii române. Participati si organizati multe actiuni comunitare. Puteti să ne spuneti câteva cuvinte în legătură cu aceste activităti; expozitii, festivaluri, ce publicati..., reviste...?
IC: Am început în 1992, după ce mi-am terminat doctoratul si am avut intrucatva mai mult timp în afara profesiei care m-a absorbit o viată ca un aspirator necrutator. Am organizat un congres ARA, al Academiei Româno-Americane la facultatea mea si cu această ocazie am cunoscut pictori români care s-au stabilit la Los Angeles, pentru că am făcut organizat in cadrul acelui eveniment doua expozitii de pictură româneasca, apoi arhitecti, organizand doua expozitii de grafică si design, o expozitie de carte si fotografie (avand ca pretiosi colaboratori pe profesoara Georgiana Fârngoaga Galateanu, care preda româna la UCLA si artistul-fotograf pe atunci californian, si vesnic român, Emanuel Tanjala) cât si un concert cu o foarte talentata tânără pianista româncă de 12 ani, Virginia Munteanu, acum avocata la Los Angeles. Deci, astea au fost primele activităti după care am tinut conferinte si am făcut prezentări pe tot felul de teme romanesti. În 2005 si 2006 am organizat două expozitii cu fotografii ale scultpurilor lui Constantin Brâncusi si Patriciu (Patick) Mateescu pentru că sotul meu si cu mine am donat la California State University, Northridge două sculpturi făcute de pictorul ceramist Patriciu Mateescu. Si motivul principal pentru care am tinut ca facultatea mea să aibă sculpturile acestea este că mi-am dorit să fie o prezentă românească pe campusul universitar unde predau eu. Cu bucurie spun astăzi că una dintre sculpturi intitulată "Cinci mâini", mâini ceresti, cum le numeste sculptorul reprezentând într-adevăr cinci mâini înalte de zece picioare inspirate din traditia binzantina sunt puse pe fatada Colegiului de Artă de la universitatea la care predau din 1979.
Am fost vicepresedinta uneia dintre cele două societăti românesti din Los Angeles; "Viitorul Român Society". Am adus o artistă din România. Nu foarte cunoscută pe atunci dar extrem de talentată care e specialistă în recitări de poezii: Blaga, Bacovia si mai recent Eminescu, Lidia Lazu. Si am organizat patru recitaluri pe tema Blaga, în California, la trei biserici românesti (din Hollywood, Hayward – Casa Româna, si Palm Springs) si la un "Rotary Club" (din Newbury Park din zona Los Angelesului). Artista a fascinat publicul cu trilurile ei, pentru că are un mod foarte special de a dânsa si a cânta între poezii. Am adus un scriitor român despre care cei din Europa stiu foarte mult: Bujor Nedelcovici, care a scris romanul "Al doilea Mesager", o carte destul de importantă pentru literatura română, demascatoare a totalitarizmului Ceuasist când acesta era incă in plină fortă în tară. Am organizat pentru dânsul câteva vizite la diverse universitati si diverse alte organizatii din California, ca de exemplu Asociatia Aliance Francaise, din Riverside, unde pe atunci era Presedinta romanca, Elena ?. Iar mai recent am încercat să scriu cât mai multe articole în ziarele din California: ziarul "Meridianul Românesc", revista "Clipa", si un ziar românesc din Colorado, "Gândacul de Colorado". Am publicat două articole în "România Liberă" : unul despre recitalurile Blaga in California in 2008, celalalt un interviu luat la Paris în 2010 scriitorului Bujor Nedelcovici. Subiectul meu principal este: Prezente românesti surpriză în străinătate.
BT: Timpul fuge, e automat! Ne pare bine să vă avem ca oaspete aici la radio 3zzz Melbourne, Australia si vă rugăm, doamana Costea, să reveniti cât mai curând.
IC: Vreau să închei această întâlnire prin a spune că dorinta mea este ca toti acei care sunt aici în Australia să se gândească că la rândul meu sunt undeva departe, în Los Angeles si că noi, cu totii trebuie să tinem în minte si în suflet cu dor România cu tot ce are frumos, cultural si artistic, oamenii cu nobletea lor sufletească.
Si acum o mică mărturisie de dupa fapt si dupa cortină ... La Melbourne eu fiind departe de colectia mea dragă de muzică românească din Los Angeles, melodiile pe care vi le-am spus pentru emisiune le-am ales sfătuindu-mă la telefon cu niste rude ce-mi sunt si buni prieteni, Silvia (fost Păunescu – nici o legatură cu Adrian ..., nepoată de văr dupa tată) si Mihai Bogdan sotul ei, si pasionati de muzică românească ssi filme si cu care mă simt mereu pe aceeasi lungime de undă de trăiri si simtiri si care-mi stiu gusturile.
BT: În momentele acestea grele prin care trece Australia, când apele ne-au inundat, viforul ne-a smuls casele si trecem prin clipe grele ne-am bucurat să o vedem pe doamna Hillary Clinton oferindu-ne ajutor, fiind mândră să ne numească cei mai buni prieteni ai Americii. Cum vorbeste americanul de rând despre noi?
IC: Nu am auzit pe nimeni vorbind de rău. Trebuie să spun cu regret că, în general, în America pe care o stiu eu nu se vorbeste prea mult nici de Europa, nici despre Australia, însă sunt sigură că doamna Clinton doreste într-adevăr să vă ajute si am fost extraordinar de impresionată de drama pe care am văzut-o la televizor cu inundatiile din diferitele localităti si regiuni din teritoriul Queensland si din orasul Brisbane. Sper că ajutorul va fi binevenit si mai doresc ca toată aceasta nenorocire locală să fie oprită într-un fel si să nu aibă efecte puternice asupra întregii economii australiene, asupra australienilor si asupra românilor care trăiesc aici pentru că vă doresc din tot sufletul o viată frumoasă, cu bucurii, cu ploaie ca să fie vegetatie si mâncare, dar fără inundatii.
BT: Doamna Profesor Doctor Ileana Costea vă multumim din toată inima si vă dorim să ne faceti mândri pe mai departe!
Pe durata emisiunii, Doamna Profesor a mai ales trei melodii: Cântec de pădure - Ion Zubascu, Ciuleandra - Maria Tanase si Mugur de fluier – Phoenix si da, de ce sa nu mărturisesc, a avut tot timpul lacrimi în coltul ochilor, de emotie si dor.
Vă multumesc!
Interviu cu Prof. Dr. Ileana Costea
realizat de Ben Todică la radio 3zzz, Melbourne, Australia, 15 Ian. 2011
Ben Todică: Suntem în mileniul sexului frumos. Astăzi avem un musafir special tocmai din America, Prof. Dr. Ileana Costea de la Universitatea Californiană Northridge din Los Angeles. Are un master în arhitectură de la Institutul Ion Mincu din Bucuresti, un altul de la Universitatea Californiana din Los Angeles si un Ph.D de la aceeiasi universitate UCLA.
Activă international, vizitează si predă la mai multe universităti europene, participă si organizează conferinte internationale de un înalt nivel stiintific. Cercetător pasionat, asiduu în inteligentă artificială si grafica cu computerul computer grafics (CG), CAD/CAM/CAE, publicist de renume în domeniu este laureat al premiului Consiliului Inginerilor Americani din localitatea San Fernando Valley, California. Face recenzii pentru NSF si IEEE si este editor la mai multe publicatii periodice de specialitate.
_
Totodată contribuie la munca comunitară română promovând actiuni cultural-artistice si nu numai.
Doamna profesor, doamna doctor Ileana Costea, bine ati venit la noi în Australia si în emisiunea noastră. Am specificat la începutul emisiunii că dumneavoastră ati ales melodiile de azi si deschiderea am făcut-o cu melodia IUBESC FEMEIA. De ce vă aduce aminte?
Ileana Costea: Multumesc în primul rând că m-ati invitat! Este o mare plăcere pentru mine să fiu aici cu dumneavoastră la Melbourne. Orice oras, orice loc are mirosurile lui frumoase, deci eu îmi aduc aminte cu plăcere, referitor la prima melodie, de mirosul frumos al teilor, al salcâmilor si al florilor de liliac din Bucuresti, iar Iubesc femeia, evident, sunt femeie si trebuie să iubesc femeia, dar iubesc femeia în sensul că sunt o persoană care si-a dorit să-si facă o profesie bărbătească cum este considerata ingineria si cu toate astea, vreau să rămân femeie. Din motivul ăsta pot să spun că nu sunt foarte mult în "Women Liberation Movment" pentru că, dacă am decis să fiu cu profesie îmi deschid singură usa la masină. Dar cred că femeia trebuie să-si păstreze o oarecare feminitate si sensibilitate caracteristică femeii.
BT: De ce am început cu această întrebare? Pentru că am înteles că ati plecat din România de patruzeci de ani.
IC: Am stat un an la Paris si apoi în Los Angeles m-am căsătorit cu sotul meu, care din păcate a decedat în anul 2000. Era profesor de medicină la "University of California, Los Angeles (UCLA)" si am locuit toată viata mea să spun..., constientă acolo.
BT: Da! Sunteti una sau unul dintre câstigătorii emigranti, care îsi doresc să ajungă în vârful carierei profesionale. Prin învătătură si muncă, cu dăruire si seriozitate, ati realizat un portofoliu bogat, reprezentativ si astfel v-ati împlinit visul de a ajunge acolo unde ati dorit, să împărtăsiti din stiinta si experienta dumneavoastră altor generatii. Este minunat acest lucru!
IC: M-ati prezentat foarte frumos. Vă multumesc! Si ar trebui să mă scol în picioare. Dacă as fi la televiziune m-as ridica în picioare. Aici, în emisiunea de radio, nu se vede. În orice caz, mi-am dorit foarte tare să ajung profesor universitar si, interesant este că, fiind la Paris foarte săracă si neavând absolut nimic timp de un an de zile, aveam acest vis (în tinerete poti să ai vise, ba chiar si la o varsta mai matura trebuie sa ai vise), vise care se împlinesc sau nu se împlinesc dar le ai cu atâta tărie că uneori se împlinesc, si visul meu era să devin profesor universitar în America.
Mi s-a împlinit si cred foarte tare si le spun si studentilor mei; cred că mi s-a îndeplinit din mai multe motive: desteptăciune ca desteptăciune, cultura ca si cultura, dar perseverenta, cinstea si ati urmări un scop într-un mod frumos în care oamenii din jur să-ti facă loc, si ăsta este unul din lucrurile grele de făcut în special în străinătate când nu cunosti pe nimeni si când începi de la zero.
BT: Cum de ati ales meseria asta pentru că "Automation Enginering" (inginer automatizări), este o meserie pe care noi toti înclinăm să o credem croită bărbatilor? Ce v-a atras la meseria asta?
IC: Pot să spun că nu am ales-o, si îmi aduc aminte, ca o paralelă, că cel care a descoperit "Scara Richter" a cutremurelor a spus că a descoperit scara din întâmplare. Era într-un laborator, lucra în domeniul acela si a descoperit-o. În acelasi mod am descoperit eu ingineria. Aveam un master în arhitectură, am plecat din România în '73 fără să am diploma cu mine si am vrut să devin profesor universitar. Ca să devii profesor universitar trebuia să ai un doctorat si ca să am un doctorat trebuia să am cu mine diploma de master care era în România. Asa că am facut un alt master la UCLA în "Industrial Design" in cadrul studiilor de "Fine Arts" (Belle Arte), deci la bază sunt ahitect, sunt o persoană care si-a dorit să meargă în domeniul artelor. Cum stiu că dumneavoastră faceti filme documentare m-am bucurat. Nu am avut timp să discutăm pe tema aceasta suficient. Dorinta mea din copilărie a fost să fiu regizor de film si am fost cu Elisabeta Bostan la Humulesti să văd cum se filmează când aveam 17 - 18 ani. Deci ma intrebi daca visul meu a fost să fiu inginer? Nu. Visul meu a fost să fiu regizor de film. Nu mi l-am putut împlini si uneori nu îti îndeplinesti visul pe care îl vrei, dar îti îndeplinesti o dorintă pe care se întâmplă ca viata..., să te dirijeze în domeniul acela.
În timp ce studiam "Industrial Design" la UCLA, cineva m-a sfătuit să merg la un PhD în inginerie, în teoria deciziilor si mi-am spus: Stii ce? Cu masterele tale în ahitectură si în industrial design, încearcă să aplici teoria deciziilor si rezolvarea de probleme (domeniu de stiinte numit in engleza Problem Solving Theory) la design, si asta am făcut. Însemnând că m-am trezit studentă la programul de PhD fără ca să mai stiu matematica, atât de necesară parcurgerii acestor studii de inginerie. Deci au fost multe, multe nopti de întrebări: dacă sunt într-un domeniu la care pot să fac fată, dacă mă voi descurca, si multele teancuri de cărti de matematică luate de la bibliotecă pentru a-mi revizui putina matematică care se învată în scoala de arhitectură. Si asa m-am trezit inginer.
BT: Sunteti un exemplu de schimbare, un exemplu de succes al unui om care acceptă schimbarea si s-a adaptat. Deci asta ar trebui să ne facă pe multi dintre noi să ne gândim, să nu rămânem blocati în ideea de a fi numai asta sau cealaltă.
Puteti să ne explicati ce înseamnă de fapt "automatizare" si cu ce se ocupă ea, ce faceti practic ca să întelegem si noi cei dinafara domeniului acesta stiintific?
IC: Trebuie să spun că acest cuvânt "automatizare", termenul automatizare este înteles în diferite feluri în diverse universităti americane si europene. Unul este automatizare în sensul de teoria controlului si atunci este foarte mult bazat pe matematică. Automatizarea pe care o facem noi în cadrul departamentului meu se referă la tot ceea ce este automatizat în industrie pe baza ordinatoarelor, pe baza computerelor, deci ingineria, să spunem..., ajutată, controlată de ordinator. Ceea ce înseamnă că una din specialitătile mele si pasiunile mele profesionale în viată a fost grafica asistată de ordinator, a fost "Computer Graphics Design", deci modelarea tridimensională asistată de ordinator si inteligenta artificială pentru design si fabricatie. Adaosul de inteligentă, de desteptăciune la programele de computer care să fie apoi utilizate în domeniul de inginerie. Deci, as spune că întelesul pe care îl dăm noi în facultatea mea este de a automatiza procesul de design si de fabricatie cu ajutorul ordinatoarelor.
BT: Încercati să ne fascinati cu câteva exemple de viitor. La ce am putea să ne asteptăm de la automatizare, aveti preziceri? Ce ni se pregăteste?
IC: În primul rând să luăm prezentul. Prezentul este: te poti urca într-un tren si trenul nu are conducător, n-are sofer. Astazi există trenuri automate. Am fost într-un tren în la Lille, în Franta, la aeroportul din Dallas, statul Texas, SUA, complet automat, totul functionând pe pilot automat. Deci, este extraordinar că se poate folosi inteligenta umană transpusă în programe pentru a controla mecanisme, metode de transport in comun. Si automatizarea în acest sens implică o perfectiune mai mare decât este capabil omul, pentru că omul are în special calitatea creativă, calitatea de a întelege, de a avea discernământ si mult mai putin capacitatea de a repeta lucrurile cu foarte mare precizie, cu foarte mare acuratete. Deci, când pui avionul pe pilot automat, el stie mult mai bine să citească semnele meteorologice, semnele de altitudine si asa mai departe. Si mai mult decât atâta, antrenarea, să spunem, ucenicia pilotului pentru conditii foarte nefavorabile si brusc apărute, pentru că dacă esti un pilot care nu ai trecut printr-o experientă similară, e prima dată când o încerci si s-ar putea să dai gres. În timp ce astăzi cu programele de simulator de aviatie, pilotii pot să treacă prin furtuni extraordinare, prin conditii extraordinar neasteptat de grele, de criză si să învete din ele pe baza unui program de computer, pe baza unui sistem de ordinator completat de elemente vizuale tridimensionale. De fapt robotica, ramură a automatizării, a pătruns deja în casele oamenilor. Poate că nici nu ne dăm seama dar toate aparatele de uz casnic si entertainment au un microchip, o memorie. Există si robotul care face curătenie ferind lucrurile din casă. Din păcate trebuie să spun că s-a crezut la început că ordinatoarele vor lua locul oamenilor si asta s-a dovedit că nu se poate...
BT: Vreau să fiu avocatul diavolului pentru o clipă: vor rămâne oamenii fără serviciu din cauza ordinatoarelor?
IC: Cred că se schimbă modul în care omul este folosit si multă lume spune că se schimbă în rău. Eu pentru că sunt specialistă în acest domeniu spun că există si un avantaj important! În loc ca noi, fiintele umane să facem lucruri care trebuie repetate, iar noi nu suntem buni la a repeta identic acelasi lucru, era ordinatoarelor ne va face sa facem lucruri noi, mai cu creativitate, deci într-un fel, cu toate dezavantajele pe care le poate prezenta folosirea ordinatoarelor este faptul că ne dă nouă ca om, ca persoană fizică mai mult timp pentru a aborda si rezolva problemele din punct de vedere creativ.
BT: Da! Si asta ne duce de fapt la ceea ce am înteles mai devreme de la dumneavoastră că, schimbarea este foarte importantă si asta ne va stimula să ne schimbăm si să ne găsim altfel de slujbe, domenii de activitate.
IC: Da! Si cred că e, în special o caracteristica a timpurilor de azi. Si pentru generatiile tinere nici nu mai există posibilitatea dinainte în care faceai o facultate si ramâneai fixat pe ceea ce ai învătat în facultate. Astăzi facultatea te învată doar cum să înveti. Si trebuie sa continui sa înveti toată viata.
BT: Extraordinar! Aveti o meserie care mi-ar fi plăcut si mie să o practic.
Ati mai ales o melodie: Zaraza! De ce vă aduce aminte?
IC: Trebuie să vă spun că ascult cu mare nostalgie si cu mare bucurie melodiile românesti si mi-aduc aminte de copilărie, de tinerete, de mama.., nu am avut tată. A murit înainte de a mă naste eu, deci imi retrezesc in suflet tot ce era frumos în copilăria si tineretea mea din tară.
BT: Tatăl meu a crescut orfan de amândoi părintii. E greu să cresti fără tată! De ce a murit tata?
IC: Tata a murit de o infectie la rinichi. Era "sănătos", medic ca profesie, si deci nu se ducea la doctor si brusc a venit asta peste el la 49 ani. S-a dus în 3 săptămâni. Azi nu ar fi murit căci sunt tot felul de anitbiotice. Mama îsi mai amintea urletele tatei de la operatia de acasă pe viu... Si anesteziantele erau putine. Eu am suferit toată copilăria pentru că nu am avut un tată. Nu invidiez. N-am invidiat pe nimeni niciodată. Cred că nu am senzatia asta în mine. Dar mă uitam cu jind la ceilalti copii cu tati. Si îi tot spuneam mamei să îmi aducă un tată. La întrebarea "de unde?", i-am spus, cred că aveam vreo trei sau cinci ani, "de la piată". Si m-a pleznit. Era o nevricoasă în tinerete. O bună, o bine crescută, o femeie culta si foarte altruitsta ... dar jap-pac, mă pleznea. Iar eu mă răzbunam. Într-o zi, a plecat în papuci la scoală (preda la un liceu cunoscut din Bucuresti, Liceul Sincai, departe de casă ...) în mare grabă. Eu am luat pantofii si pâs-pâs după ea până la tramvai. Am stat pitită până a venit tramvaiul. Si când să se urce... i-am strigat: "Mama!", si i-am arătat pantofii. A pierdut tramvaiul, mi-am încasat palma..., dar m-am răzbunat... Si uite asa povestioare... din copilărie.
BT: Ducem dorul părintilor nostri. Ne pare rău că i-am pierdut. Ce regretati cel mai mult?
IC: Cel mai rău îmi pare pentru tata care îsi dorea enorm un copil al lui. Ajutase nouă ai fratelui său, preot la tară, orfani. Tata nu a fost orfan, a avut tată preot - un bătrân pe care nu-l cunosc decât dintr-un frumos, magic tablou care era la noi în casă, distins, cu părul si barba albă, cu ochi albastri - jumătate din familia tatălui era colorată asa, cealaltă jumătate măslinie cu ochi si părul negru, ca mine, o Ileana Cosânzeana colorată invers celei din povesti, exceptie de confirmare a regulii. Si alte câteva. Nu mi-a fost dat să am nici tată si nici unul din bunici din partea nici unuia dintre părinti. Eu am tâsnit pe lume să îi înlocuiesc pe toti... dusi de mult si care nu m-au asteptat. Toată copilăria m-a fascinat tabloul bunicului după tată, preot la Bălănesti, Oltenia, lângă Slatina. Si mama l-a făcut cadou când a plecat din România si a împrăstiat totul din casă, unui văr de-al meu, fiu al fratelui tatii, fiul preotului de ai cărui copii s-a ocupat tata, Justin Păunescu, cel care s-a preocupat cel mai mult de a întelege ideile moderne ale tatălui lui. Deci, cel mai potrivit de a fi în posesia sufletului captat în imagine a bunicului. Mi-as dori să am acel tablou... Sper ca strănepotii să simtă ca mine pentru imaginea aproape de sfânt, dar de sfânt pe pământ, a bunicului. Dar mă îndoiesc, căci distanta dintre generatii îndepărtează spiritele.
Suntem învăluiti de Tudor Gheorghe cu Sara pe deal.
BT: Musafirul nostru este doamna profesor Ileana Costea, profesor la CSUN, California State University, Northridge. Am văzut aici că sunteti un luptător, un promotor al culturii române. Participati si organizati multe actiuni comunitare. Puteti să ne spuneti câteva cuvinte în legătură cu aceste activităti; expozitii, festivaluri, ce publicati..., reviste...?
IC: Am început în 1992, după ce mi-am terminat doctoratul si am avut intrucatva mai mult timp în afara profesiei care m-a absorbit o viată ca un aspirator necrutator. Am organizat un congres ARA, al Academiei Româno-Americane la facultatea mea si cu această ocazie am cunoscut pictori români care s-au stabilit la Los Angeles, pentru că am făcut organizat in cadrul acelui eveniment doua expozitii de pictură româneasca, apoi arhitecti, organizand doua expozitii de grafică si design, o expozitie de carte si fotografie (avand ca pretiosi colaboratori pe profesoara Georgiana Fârngoaga Galateanu, care preda româna la UCLA si artistul-fotograf pe atunci californian, si vesnic român, Emanuel Tanjala) cât si un concert cu o foarte talentata tânără pianista româncă de 12 ani, Virginia Munteanu, acum avocata la Los Angeles. Deci, astea au fost primele activităti după care am tinut conferinte si am făcut prezentări pe tot felul de teme romanesti. În 2005 si 2006 am organizat două expozitii cu fotografii ale scultpurilor lui Constantin Brâncusi si Patriciu (Patick) Mateescu pentru că sotul meu si cu mine am donat la California State University, Northridge două sculpturi făcute de pictorul ceramist Patriciu Mateescu. Si motivul principal pentru care am tinut ca facultatea mea să aibă sculpturile acestea este că mi-am dorit să fie o prezentă românească pe campusul universitar unde predau eu. Cu bucurie spun astăzi că una dintre sculpturi intitulată "Cinci mâini", mâini ceresti, cum le numeste sculptorul reprezentând într-adevăr cinci mâini înalte de zece picioare inspirate din traditia binzantina sunt puse pe fatada Colegiului de Artă de la universitatea la care predau din 1979.
Am fost vicepresedinta uneia dintre cele două societăti românesti din Los Angeles; "Viitorul Român Society". Am adus o artistă din România. Nu foarte cunoscută pe atunci dar extrem de talentată care e specialistă în recitări de poezii: Blaga, Bacovia si mai recent Eminescu, Lidia Lazu. Si am organizat patru recitaluri pe tema Blaga, în California, la trei biserici românesti (din Hollywood, Hayward – Casa Româna, si Palm Springs) si la un "Rotary Club" (din Newbury Park din zona Los Angelesului). Artista a fascinat publicul cu trilurile ei, pentru că are un mod foarte special de a dânsa si a cânta între poezii. Am adus un scriitor român despre care cei din Europa stiu foarte mult: Bujor Nedelcovici, care a scris romanul "Al doilea Mesager", o carte destul de importantă pentru literatura română, demascatoare a totalitarizmului Ceuasist când acesta era incă in plină fortă în tară. Am organizat pentru dânsul câteva vizite la diverse universitati si diverse alte organizatii din California, ca de exemplu Asociatia Aliance Francaise, din Riverside, unde pe atunci era Presedinta romanca, Elena ?. Iar mai recent am încercat să scriu cât mai multe articole în ziarele din California: ziarul "Meridianul Românesc", revista "Clipa", si un ziar românesc din Colorado, "Gândacul de Colorado". Am publicat două articole în "România Liberă" : unul despre recitalurile Blaga in California in 2008, celalalt un interviu luat la Paris în 2010 scriitorului Bujor Nedelcovici. Subiectul meu principal este: Prezente românesti surpriză în străinătate.
BT: Timpul fuge, e automat! Ne pare bine să vă avem ca oaspete aici la radio 3zzz Melbourne, Australia si vă rugăm, doamana Costea, să reveniti cât mai curând.
IC: Vreau să închei această întâlnire prin a spune că dorinta mea este ca toti acei care sunt aici în Australia să se gândească că la rândul meu sunt undeva departe, în Los Angeles si că noi, cu totii trebuie să tinem în minte si în suflet cu dor România cu tot ce are frumos, cultural si artistic, oamenii cu nobletea lor sufletească.
Si acum o mică mărturisie de dupa fapt si dupa cortină ... La Melbourne eu fiind departe de colectia mea dragă de muzică românească din Los Angeles, melodiile pe care vi le-am spus pentru emisiune le-am ales sfătuindu-mă la telefon cu niste rude ce-mi sunt si buni prieteni, Silvia (fost Păunescu – nici o legatură cu Adrian ..., nepoată de văr dupa tată) si Mihai Bogdan sotul ei, si pasionati de muzică românească si filme si cu care mă simt mereu pe aceeasi lungime de undă de trăiri si simtiri si care-mi stiu gusturile.
BT: În momentele acestea grele prin care trece Australia, când apele ne-au inundat, viforul ne-a smuls casele si trecem prin clipe grele ne-am bucurat să o vedem pe doamna Hillary Clinton oferindu-ne ajutor, fiind mândră să ne numească cei mai buni prieteni ai Americii. Cum vorbeste americanul de rând despre noi?
IC: Nu am auzit pe nimeni vorbind de rău. Trebuie să spun cu regret că, în general, în America pe care o stiu eu nu se vorbeste prea mult nici de Europa, nici despre Australia, însă sunt sigură că doamna Clinton doreste într-adevăr să vă ajute si am fost extraordinar de impresionată de drama pe care am văzut-o la televizor cu inundatiile din diferitele localităti si regiuni din teritoriul Queensland si din orasul Brisbane. Sper că ajutorul va fi binevenit si mai doresc ca toată aceasta nenorocire locală să fie oprită într-un fel si să nu aibă efecte puternice asupra întregii economii australiene, asupra australienilor si asupra românilor care trăiesc aici pentru că vă doresc din tot sufletul o viată frumoasă, cu bucurii, cu ploaie ca să fie vegetatie si mâncare, dar fără inundatii.
BT: Doamna Profesor Doctor Ileana Costea vă multumim din toată inima si vă dorim să ne faceti mândri pe mai departe!
Pe durata emisiunii, Doamna Profesor a mai ales trei melodii: Cântec de pădure - Ion Zubascu, Ciuleandra - Maria Tanase si Mugur de fluier – Phoenix si da, de ce sa nu mărturisesc, a avut tot timpul lacrimi în coltul ochilor, de emotie si dor.
Vă multumesc!
|
Ben Todică 2/8/2011 |
Contact: |
|
|
