Trezirea din vis
...asa cred eu ca schimba oamenii de oriunde, invinsi si invingatori, orice razboi petrecut oricand.
- Arta Anti- Razboiului-
O ninsoare umeda cu fulgi grei incepuse sa cada de pe la trei dupamasa. Dareen, injura in virful limbii cand, iesind din mall, incarcat cu cumparaturile de craciun, facute ca deobicei, in ultima clipa si vazu mizeria de-afara. Era un pic ingrijorat pentru ca avea de condus aproape 27 de mile pana acasa in Newmarket Ontario.
De doi ani gasise slujba asta in centrul Torontoului, la “Scotia Bank” si era tare multumit de ea. Castiga bine si asta il ajuta sa-si tina nevasta acasa, ca sa vada de cele doua fetite ale lor, Giselle si Amellie. Singurul lucru care-l supara era naveta, care dimineata era un cosmar datorita ambuteiajului de pe autostrada. Multa lume “alba” incepuse in ultimii ani sa se mute in suburbiile din nord vexata de valul imigrantiilor din Indiile de est si din Sud estul Asiei.
Nu era politic corect sa mentionezi asta, dar asa stateau lucrurile...Oamenii astia probabil veneau numai cu intentii bune, dar odata alienatii in cosmopolitul Toronto, deveneau recalcitranti si refuzau sa inteleaga deosebirile dintre lumea parasita si lumea noua...
Isi curma idea. Era de fapt un eufemism care vrea sa explice ceva mult mai “adevarat”, rasismul instinctual si conservatorismul etnic al fiecaruia, inclusiv al lui, un descendent al unor acadieni engleziti, care ura de moarte anglosaxonii si negrii, dar nu stia o boaba frantuzeste.
De multe ori in sedintele de afaceri cu parteneri din Franta sau Quebec, dupa ce se prezenta: Dareen Charboneau, oaspetii incepeau sa-i vorbeasca in franceza. Se scuza politicos pentru ignoranta lui. Oamenii il priveau uimiti, si judecandu-l, uimirea lor se transforma in dispret. Dareen observa reactia de pe fata lor. Indulgent, isi propunea ca anul urmator sa-nceapa cursurile de Franceza.
Insfirsit, iesii din labirintul centrului si reusii sa se inscrie pe Bayview extenssion inspre Don Valley park way .Stia ca o sa-i ia o vesnicie pana acasa, dar se pregatise de drum lung si enervant . Avea o cafea mare de la Tim Horton si un pachet de tigari light. Se gandii ca anul asta nou ar trebui sa se lase de fumat...
Claxona un idiot care-i taiase calea. Nu putea fi decat un chinez . Astia conduceau ca dracu’. Dupa el niciunul n-ar fi trebuit sa aiba carnet...dar erau multi si aveau bani, de acea puteau cumpara masini luxoase, si asta era bine pentru economie. Se incadra pe linia a doua care iesea in banda de nord a autostrazii, scapa si accelera...
“what a fuck...” De pe podul Bloor -Danforth peste Don Valley se prabusea ca o papusa in zbor un corp drept in mijlocul autostrazii. Franele scartiau urlind ...vazu spatele Volvoului din fata cu stopurile aprinse incepind sa se roteasca pe mizga soselei; simtii socul loviturii din dreapta al furgonetei ce-i fusese cateva secunde inainte in spate...il fulgera senzatia unei taieturi dureroase la incheitura umarului cu gatul pe unde se petrecea centura de siguranta...si se gandii,
“Doamne pazeste-mi fetele si iarta-ma...”
***
...crengile incastrate in ghiata ale mesteacanului din fata motelului reflectau lumina portocalie a felinarului de veghe.
Din cand in cand cate o pala de vint schingiua copacul intr-o miscare rigida de om batran dorindu-se gratios intr-un dans exotic. Jutha isi imagina clinchetul turturilor si sunetul sec al spargerii lor in cadere...I se parea ca e fetita cu chbrituri, de data asta, primita in sufrageria calduroasa in care trona gasca umpluta cu trufe si vedea totul prin fereastra uriasa a casei opulente din Copenhaga...senzatia nu mai era cea a fetitei opresate de circumstate aproape fara sperante, refugiata in visare.
Se schimbase, acum percepea totul ca si cum ar fi avut sub control fiecare detaliu si ar fi putut schimba fara dificultati cursul evenimentelor.
Traznii. Acum 15 ani cand a venit in America a ramas siderata cand a observat asa ceva in timpul furtunilor de ghiata...dar acum se obisnuise.
Auzea in spatele ei sforaitul usor de copil cu polipi a lui Andrew; parca asa se prezentase...
Aseara tarziu, dupa ce cinase la “Wendy” fast food ; ca deobicei s-a inghesuit printre consumatorii singurului “Bar& Grill” din Edgerton, un sat din Ohio, unde se oprise dupa o goana nebuna de vreo sase ore pe autostrazi la intamplare.
La inceputul calatoriei aproape nu vazuse nimic conducand plangand ca un copil cu convulsii si sughituri...
S-a asezat la bar fara sa se uite in jur. Dupa o vreme fetita barman a intrebat-o ce vrea
“ A double bourbon no ice, no water”. Dupa ce l-a primit a inceput sa-l soarba usor sarutandu-l ca pe un mort drag. I s-au impaienjenit dinou ochii. Auzii subconstient murmurul agonic a lui Igor soptind in ruseste “Fetita mea draga, ce nebunie te-mpinge sa ma urasti cu patima asta?...Blestemat-o”!
La televizorul atarnat deasupra barului pe CNN era un “weather alert” pentru nord vestul Ohio-ului si sudul Michigan-ului acoperind area dintre Cleveland , Toledo, Detroit si Bowling Green.
Anuntau severe furtuni de gheata si sfatuiau pe toata lume sa nu conduca pe vremea asta pina-n dimineata urmatoare. Se hotari sa ramana in Edgerton.
Intreba barmanita:”Este un hotel sau motel pe-aproape?” “Da-raspunse fetita-chiar in spatele nostru. E foarte curat si bine incazit. E bine ca nu calatoresti acum. Ce pot sa-ti mai aduc dulceato?”“Incaodata la fel” raspunse Jutha. Isi impreuna degetele in jurul paharului, ceva similar cu gestul voluptosilor bautori de cognac, si se apleca inspre-n fata, catre bar intr-un gest pios. Sorbi din pahar ca in copilarie, cand era prea mica si nu ajungea la masa. Arsura alcoolului o scutura ca un frison.
Trei locuri mai incolo in dreapta ei, aproape la capatul barului, Andrew bea o bere, cu privirea amusinind febril prinprejur ca un caine de vanatoare neantrenat, facandu-si intentiile mai vizibile decat ar fi vrut. “Fac pariu ca mucosul asta e in erectie de vreo doi ani” se gandi Jutha si zambi. Andrew ii raspunse la zambet si se-nrosi panal la radacina parului sau blond spalatacit cu semne de calvitie precoce. Magulit de privirea Juthei, Andrew isi dadu berea peste cap, ordona alta si incepu sa se caute prin buzunare. Dezamagit de rezultatul cautarilor, se adresa fetitei barman si ii dadu o bancnota , la care primii inapoi ceva maruntis. Ii mai zambi insinuant odata Juthei si se indrepta spre tonomat scuzindu-se protocolar fata de cei care-i stateau in cale. Baga cateva monede-n slot si alese o melodie. Dupa cateva secunde tonomatul se ilumina ca trezit din somn si-ncepu balada “Hei Jude”. La fel de protocolar si ridicol de politicos isi facu loc prin multime indreptandu-se spre ea. “Dansezi dulceata ?” “De ce nu”- raspunse Jutha, si se ridica de pe scaun lasandu-se prinsa de mana de Andrew. Baiatul asta avea o piele umeda si moale ca o carpa de spalat vase la un restaurant saracacios. Poate era emotionat se mai gandi in calea lor spre area de langa tonomat. Tractoristii amatori din Edgerton se dadeau la oparte, privindu-i imbecil, aburiti de berea trezita din halbele naclaite in palmele lor murdare. “ Ce specie or fi astia de danseaza la ora asta fara nici un motiv, asa ca prostii... Or fi europeni, sau mai rau broscoi canadieni”- se gandeau strafocandu-se cugetand. “Depravare” murmura unul. “Ar trebui chemat seriful” se gandi altul. “Cred ca sant musulmani - soptii fetita barman la urechea unui betiv cu camasa cadrilata - am mai vazut arabi albi de la Mecca in Toledo, anul trecut, tot asa imoral dansau”.
Palmele lui Andrew erau lipite de soldurile ei rotunde si se-ngingeau din ce in ce mai tare cu fiecare secunda care trecea. Jutha era sigura ca o sa-i ramana pe solduri doua urme rosii de forma mainilor lui. Acum nu mai era femeie, se simtea dinou o copila, gratioasa si usoara ca un fulg alunecand pe-un ring de dans din sticla iluminat feeric, nu taraindu-si ghetele pe podeaua de linoleu murdara a “Bar & Grill” din Edgerton Ohio. Simtii ca-ncepe sa transpire abundent. Sudoarea incepea sa i se scurga de subtioara, la inceput calduta, apoi racindu-se treptat pana ce aproape rece si neplacuta i se prelingea sub sani si pe solduri incomfortabil. Andrew isi lipi fata de a ei si-si indesa bazinul in coapsa ei stanga...
***
Era in primavara lui 1950, tarziu in mai. In ianuarie sosise la Frankfurt din Rusia de la munca. Statuse intr-o colonie de munca langa Minsk, in Rusia Alba aproape 4 ani. Lucrase la ferma de vaci a sofhozului “Octombrie Rosu” din Bielodrugoi. Nu-i mersese pe-acolo intodeauna asa de bine. La inceput in martie 1947 au dus-o la o topitorie de fonta langa Magnitogorsk in Urali, la capatul Europei.
La intoarcere in Germania, la Frankfurt autoritatile Germano-Americane au vrut s-o bage-napoi in scoala. A mintit spunand ca are 17 ani si ca a fost scolarizata de rusi in colonie. “Te-au tratat bine ?” a intrebat-o suspicios un sergent American. “Da” a raspuns. “Sigur?” a insistat functionarul german.”Sigur tovarase Comisar” a raspuns ea dinou. Sergentul a zambit si i-a stampilat actele convins. Neamtul s-a pleostit murmurand in barba “I-am pierdut pe toti...”, “Nu te speria ca-si revin in timp”- l-a-mpacat Americanul.
Dupa doua zile de cautari, si-a gasit de lucru la baia comunala din Kelster-Bach, o suburbie a Frankfurtului, langa Aeroportul militar. Zona fusese bombardata groaznic de englezi. Erau ruine peste tot. Oamenii curatasera strazile si incepusera sa reconstruiasca pe ici si colo. Totusi multe familii, mai ales vaduve cu copii locuiau in jumatati de case invelite-n scanduri arse salvate dupa bombardamente, sau chiar cu acoperisul complectat cu prelate de camuflaj. Barbati erau putini. Majoritatea ologi, chiori sau ciungi. Se ocupau cu mai nimic si susoteau inversunati pe la colturi. Femeile faceau totul impreuna cu adolescentii. Asa a fost si ea norocoasa cu slujba.
Programul baii populare era subventionat de Crucea Rosie Americana, si trebuia sa eradicheze tifusol, care macinase fara mila supravietuitorii macelurilor de pe front. Erau bine platiti pentru vremea aia. Glumeau intre ei si spuneau ca ei lucreaza la Auschwitzul de paduchi. Nu-o ziceau fata de straini, pentru ca multi americani care veneau la baie din baza militara, nu pentru igiena, ci insotiti de pipite flamande, fara ciorapi si cu par pe picioare; erau evrei.
Isi gasise si-o gazda la Frau Angelika Freulich, administratoarea baii. Ea locuia aproape, doi pasi de baia comunala pe fosta Himler strasse, acum fara nume, doar cu numar, ca strazile americane: strada VIII la numarul 48. Dupa bombardament, ii mai ramasese din proprietate, intacta, numai sura si grajdul pe care le adaptase pentru locuit. Nu mai avea animale, au fost ucise de sarpnelele bombelor si-au putezit in curte, langa fantana. De-atunci frau Freulich nu mai folosea fantana. Chiria ceruta era mai mult simbolica. Frau Freulich n-o luase in chirie pentru bani. Era singura cuc, barbatul ii murise la Stalingrad, iar amandoi fii in Africa sub Romel.
Jutha isi amintea de vremurile alea cu nostalgie, ca de o perioada idilica, la fel cu copilaria ei scurta petrecuta pe valea Hartibaciului la Agnita. Muther Angelika, asa ii spunea acum lui frau Freulich, o invata sa coase la masina, o vechitura Singer scapata miraculos la bombardament, sa gateasca, mai ales din cartofi si carne de cal cateodata, rar de tot. Ii placea sa faca galuste de cartofi cu prune verzi sau corcoduse. Cand pregateau asa ceva impreuna, il invitau la masa si pe Willy, vecinul, care locuia intr-un kazibo in gradina fostei case parintesti, acum distrusa. Willy, fusese camarad cu Hans Werner, baiatul cel mare a lui frau Freulich. Fusesera prieteni de mici, au fost impreuna la scoala si in Hitler Jungen. Vara mergeau in tabere impreuna. Willy povestea mereu cum Hans Werner a pierdut o noapte intreaga, intr-o tabara de linga Bohll in Padurea Neagra, ca sa sape o capcana in care sa prinda un ursulet pe care sa-l aduca acasa cadou de ziua ei lui frau Freulich. Muther Angelika era mare colectionara de ursi in uniforme, pe care le cosea si le broda singura. Avusese ursi in uniforme de dragoni, de husari de SS sau Wermacht, cu grade si arme simbolice cioplite din lemn de indemanaticul Her Freulich, ebenist de meserie, membru in breasla locala si fondator al celulei National Socialiste din Kelster-Bach.Om tare de treaba si dedicat familiei. Radeau toti iar frau Freulich scancea la sfarsitul povestii “Baietasul mamii drag si scump”. Colectia de ursi ii arsese la bombardament. Socata atunci, nici n-a bagat de seama, abia cateva luni mai tarziu a intrebat postarita, frau Muller “Draga, nu-mi amintesc unde-am ascuns ursii de bombardament”. Frau Muller a inceput sa planga “Angelika draga”
Willy venea intodeauna la masa cu o sticla de rachiu prost da’ bun pentru timpurile alea. De fapt el nu putea venii singur; il aduceau ele intr-o roaba de grajd scapata de la bombardament ca prin minune si care scartaia ingrozitor. Willy isi pierduse amandoua picioarele impreuna cu barbatia dupa ce calcase pe-o mina la Tobruk, doua zile inainte sa moara Hans Werner mitraliat si cinci inainte de Harald cel mai mic baiat al Angelikai, ars de viu intr-un tanc incendiat...
Jutha a fost atunci tare fericita. O sete sanatoasa de viata ii umplea fiecare clipa. Ii placea la munca, vedea o multime de oameni intrand la baie murdari si iesind curati. O magulea mai ales fericirea nedisimulata a cuplurilor care foloseau aceiasi cabina; barbati frumosi, chiar daca erau ciungi sau schiopi ori chiori cu fete blonde cu ochii albastrii sau verzi, sanatoase si pline de nuri. Muther Angelika ii binecuvanta “Asa renaste Germania” murmura la urechea Juthei. In unele zile Jutha era asa de fericita incat isi amintea cantecele de la colhoz, cantate de “politicele” rusoaice, cantece dulci , duioase care domoleau vacile slabanoage si nabadaioase pentru ca erau hranite mai mult cu paie din cauza secetei, In timpul mulsului daca le cantau, se blegeau si nu mai rasturnau sustarele aproape pline. Acolo la colhoz, daca nu-si faceau cota, Griska le batea pe fesele goale cu biciul de cai. Dar se invatasera. Daca o vaca rasturna laptele, mulgatoarea zicea : “Iara mi-ai aprins curul vaca dracului” si radeau toate ca proastele.
Incepea si ea sa le fredoneze relaxata frecand vanile slinoase din cabinele eliberate. De cateva ori a auzit-o Muther Angelika. S-a ratoit la ea turbata:” De unde stii tu barbariile alea curva nenorocita si criminala? Tu nu stii un lied sau macar Lily Marlene? Vaca-nputita si proasta” ! Jutha nu se supara pentru ca dupa o vreme Muther Angelika venea inapoi si-o lua in brate smarcaind: “Iarta-ma copila mea draga ! Stiu ca nu evina ta. Bolsevicii aia te-au spalat pe creer si te-au prostit. Stim noi ce experimente faceau rusii pe prizonieri, ii sterilizau si-i tineau in apa-nghetata de vii pana mureau. O prietena de-a mea din corul bisercii care s-a stabilit la Berlin, a fost violata de-un regiment de bolsevici. Dupa care a ramas gravida. Nu s-a omorat imediat, a asteptat sa vina copilul si s-a aruncat in fantana din gradina lui socru-so cu bitancul in brate. O adevarata eroina germana, a murit da’ a omorat si-un pui de bolsevic” Cateodata Jutha nu o intelege prea bine pe frau Freulich. Poate pentru ca atunci ea inca vorbea cu accent sasesc de pe Hartibaci. La scoala nu fusese acasa in Agnita numai pana in clasa a III-a la inceput. Stia mai bine ruseste si romaneste decat germana literara.
Slujba la baia comunala, pe langa un salariu bun avea si alte avantaje; in primul rand sapunul. La fiecare doua zile o furgoneta de la baza militara le aducea doua cutii uriase de sapun de fata parfumat american. Fiecare dintre ele, baiasele isi luau cateo bucata impachetata individual in hartie de matase subtire. Ele erau intodeauna curate si miroseau frumos, nu a transpiratie acra si statuta ca restul lumii care se imbaia si numai la dou saptamani, cand aveau bani. Dar nu era numai asta, primeau cibucuri de la soldatii din baza care uneori veneau la baie fara pipite. Astia le dadeau ciorapi de nylon sau chiar bani. Jutha se bucura cel mai mult de ciocolata si conservele de fasole cu afumatura. Ritualul cibucului era simplu si usor de practicat. Soldatul intra in cabina alocata si dupa o vreme suna clopotelul de serviciu. Placuta cu numarul cabinei se desprindea si se-ntorcea in balama descoperind un patrat rosu. Frau Freulich , ciocanea la use, si intra acoperindu-si ochii cu degetele rasfirate indeajuns sa vada daca e pericol intr-adevar sau doar un moft al clientului. De obicei clientii cereau inca un rand de prosoape si sa li se curete faianta din jurul vanii pe care vedeau pete imaginare. Frau Freulich trimetea fetele intr-o ordine stricta cu frecventa regulata si in conformitate cu rangul in ierarhia functionala. Cele cu salariu mic si copii mai des, cele care erau sotii de invalizi de razboi si la urma nemaritatele tinere fara multe obligatii. A trimis-o si pe ea de cateva ori. La lucru erau impracate in halate albe fara nimic pe dedesupt. La baie era tot timpul o caldura inabusitoare de la cazanele care mergeau nonstop sa incalzeascz apa sau sa produca aburi pentru sauna. Odata intrata in cabina solicitantului trebuia sa-l intrebi “ ce doreste domnul?” El de obicei raspundea mai moale sau cu artag, cum ii era felul: “Nu vezi petele alea de pe faianta?” “O ne scuzati draga domnule”. “ Nu face nimic “ raspundea el afectat.Apoi era dinou randul tau sa intrebi profesional :” Draga domnule va deranjeaza daca-mi scot halatul? Mi-e frica sa nu-l ud, pentru ca nu am altul de schimb, iar halatele de rezerva nu au venit inca de la spalatorie, pentru ca au anuntat ca au un defect acolo, iar mecanicul lor are un deces in familie.” Trebuia sa-l privesti tampa in fata cu aerul inocent al unei scolarite caruia cainele i-a mancat tema de-acasa. “Nici o problema” raspundea clientul. Te dezbracai goala pusca, apoi te aplecai cu picioarele perfect intinse, numai de la mijloc te indoiai si-ti muiai carpa de spalat in caldarea argintie de tabla. In momentul ala clientul de obicei incepea sa geama. Cand te aplecai peste vana in care era tolanit observai gesturile lui sacadate si violente sub apa cu sapun care facea din ce in ce mai multi clabuci. Pana sfrseai de curatat petele invizibile, incepand intodeauna de la picioarele clientului, cam in momentul in care ii simteai rasuflarea intre sani, auzeai si gematul lui prelung de usurare. “E bine asa spunea clientul. Poti sa pleci.” Nimeni n-a atins-o niciodata. Smecheria asta a invatat-o Herta nebuna, scapata de la Dresda, care cand bea peste masura facea crize epileptice si striga : “ Doamne scapa-ma de focul Ghenei si ma calugaresc.” Herta era catolica.
Daca primea bani, si-i strangea pana duminica cand mergea pe jos prin padurea decimata de stejari falnici dintre aeroport si Frankfurt, la poiana porcilor. Se spunea ca pe locurile alea demult fusese o padure de stejari deasa ca peria. Primavara porcarii din Frankfurt isi marcau purcelusii cu fierul rosu si le dadeau drumul in padure. Animalele semi-salbatice traiau liber si se hraneau cu jir la discretie. Toamna veneau porcarii si ii alegeau. Pe cei mai dolofani ii indopau cu cartofi si porumb sa-i taie de craciun. Obiceiul se stinsese in timp, iar pratica porcilor liberi a disparut. Dupa razboi, Her Gustav Muller, sotul postaritei, despre care se spunea ca a fost in Gestapo la Praga a deschis o taraba la care vindea hamburgeri, Berliner schnizel si ciuperci prajite sau cartofi copti in jar. Costau decent.
Jutha isi cumpara intodeauna un Berliner schnizel pe o felie mare de paine alba cu cartofi. Zeama fierbinte a schnizelului se imbiba in painea alba. Musca incet, savurand fiecare imbucatura.
Cei care nu aveau bani pretindeau ca ei nu cumpara porcariile lui Gustav. Mai spuneau ca nu au cum sa fie atitia porci in Frankfurt cate schnizele si hamburgeri vinde Muller. Mai mult ca sigur - spuneau ei - amesteca in tocatura carne de cal, caine sau pisica. In ultima vreme zona se umpluse de afise scrise la masina intr-o germana scalcita de sotiile ofiterilor din baza militara cerand ajutor local sa-si gaseasca catelusi si pisicutele pierdute. Asta ii facea pe multii suspiciosi. Ei nu-i pasa. In Rusia mancase atatea foi de varza putrezite incat devenise imuna la orice. Her Gustav era un bun macelar si grataragiu priceput. Parca asa il si chemau circotasi “Macelarul de la Lidice”. Ea nu fusese inca in partea aia de Frankfurt, dar avea sa mearga vreodata.
Era in primavara lui 1951, tarziu in mai. Acum trei saptamani o inmormantasera pe Muther Angelika. Cateva noptii inainte, prin peretele de scandura suptire varuita, care le despartea camerele din sura - casa, Jutha o auzise jelinduse mai habotnic ca deobicei. La inceput a fost ingrijorata, dar pe urma s-a gandit ca nu e usor sa-ti pierzi sotul si copiii aproape in acelasi timp si sa ramai intreaga la cap. Durerea trebuie sa rabufneasca cumva. Si la serviciu avusese cateva iesiri stranii fata de ea. Intr-o zi a oprit-o intr-o cabina decurand eliberata, pe care o curata si tinand-o strans de mana a intrebat-o cu o voce cavernoasa: “ Asculta, fetito, tu esti sigura ca nu esti evreica ?” “Nu mutty- a raspuns Jutha- daca eram evreica nu ma trimeteau in Rusia la munca de reconstructie; ma alegeau in comitetul central al Partidului Muncitoresc Roman”- si-a ras fortat. Frau Freulich nu s-a lasat “Ce fel de nume nemtesc e ala Orosz ? Mie mi se pare jidovesc. Sa stii ca sub acoperisul meu nu vreau evrei imputiti !” “Da’ mutty, numele e unguresc...” incerca ea. “Esti sigura ca nu e de evreu convertit la catolicism de Hortisti?” “Nu, io vin din Sapte orase, Transilvania, in Romania aliata Germanie si inamica Rusiei” “Lasa-i dracului pe valahi aia tradatori si mizerabili ! Sa stii de la mine ca daca aflu ca esti evreica te otravesc criminala rusoica ce esti. Pui de bolsevic imputit. Ai inteles !?” Jutha a iertat-o. Se pare ca mutty suferea cumplit, trebuia sa-si verse necazul si ea pe cineva. Jutha suferise si mai rele, inclusiv bataia lui Griska pentru lapte risipit. Incepu sa rada ca o proasta “Iara mi-ai aprins curul vaca dracului” .
Totusi a inceput sa-si gateasca singura, la fel a inceput sa cumpere mancare separat, iar la cismea dupa apa mergea numai ea. Daca isi lasa mancarea sau apa nesupravegheata mai mult timp, iar mutty ramanea acasa o arunca din precautie. Facea asta nu pentru ca era evreica, ci pentru ca mutty parea nebuna.
Mutty absorbita in bolboroseala ei parea ca nu baga de seama. Cateodata chiar se gandea ca Frau Freulich uitase incidentul...dar mai stii !?
Era putin inainte de 1 Mai 1951. Cateva fete, inclusiv Herta nebuna din Dresda, s-au hotarat sa mearga pe cheiul Main-ului in fata casei Deggusa la numarul 4 pe Untermain kai la intersectia cu Eiserner Steg, unde incepea Mainkai .Acolo incepuse constructia turnului Degussa, la inceputul anului, si erau o graza de muncitorii care locuiau prin subsolurile din Weißfrauenstrasse si Neue Mainzer Strasse.
De cand s-a-ntors din Rusia n-a mai fost in Frankfurt si o tenta. Avea si-o justificare: fetele mergeau sa sarbatoreasca cu muncitorii ziua muncii. Se zvonea ca vor fi cativa din tovarasii lui Ersnt Thelman, care scapasera-n Rusia dupa revolutia bolsevica din Berlin, imediat dupa razboiul cel mare. Ei nu-i prea pasa de astea si de inarcatura lor simbolica. Isi amintea doar ca in Rusia de 1 Mai primeau carne la cina si un stampal de vodca care le incalzea sufletele amortite. Dupa ce-si consumau ratia, cei mai invarsta incepeau sa murmure cantece nostalgice sau deocheate de pe vremea republicii de la Weimar, cand morala Germana, asa cum spunea Gobbles; decazuse dezgustator. Cantecele erau nostalgice si de dragoste. Nu era prea lamurita atunci de intreaga semnificatiei a dragostei. Nici acum nu era prea clara pentru ea notiune asta. O asocia cu remarca lui mutty cand vedea iesind din cabine cuplurile curate si imbujorate, hahaind si strangandu-se-n brate “Doamne cata iubire e-n lume, si ce dragoste patimasa intre ei saracii...” apoi incepea sa lacrimeze. Nu putea fi ceva bun-concluziona Jutha. Auzise ca se scrisera poeme sau carti despre asta, dat ea vasuse numai revistele uitate-n cabine de soldatii americani care includeau cuvantul dragoste, singurul pe care-l citea foarte bine in Germana...pline de poze cu femei frumoase goale pusca, calarite de barbatii frumosi luptandu-se parca intr-o tranta pe viata si pe moarte. Femeile goale n-o impresionau. Statuse goala in fata a nenumarati barbati urati sau frumosi, dar nici unul n-a sarit la bataie vreodata.
Pentru ca n-avut niciodata prietene de varsta ei, niciodata n-a povestit despre asta...ba parca odata Hilda, cea frumoasa impuscata de Igor pentru tentativa de evadare ii povestise ceva...da’ n-avea de-a face cu barbatii ci numai cu insule grecestii Lesbos parca sau cu Amazoanele, niste femei fara un san tragand cu arcuri.
De 1 Mai implinea 15 ani cu toate ca arata de 18 si nimeni n-ar fi crezut-o minora. Actele facute de jandarmul roman din Agnita confirmau asta. El le contrafacuse ca sa-i justifice deportarea, si sa-si indeplineasca cota de sasi trimisi la reconstruirea Uniunii Sovietice.
Seara dinaintea sarbatorii de 1 Mai, si-a calcat rochita de matase naturala azurie presarata cu margarete imprimate, si-a pregatit cirapii de nylon capatati saptamana trecuta ca ciubuc la baia comunala. A-ncercat sa doarma. N-a prea putut pentru ca mutty se vaita mai tare decat de obicei, iar expresiile ii erau mult mai virulente.
Soarele abea rasarise. Era un pic dupa sase. Prin gemuletul mic de grajd al camarutei sale, Jutha, privind afara, incepuse sa se monteze deja in perspectiva evolutiei evenimentelor zilei. Era ziua ei, 1 Mai 1951. Se imbraca incet si tacticos, cu grija sa pastreze aparenta perfectiune a hainelor ei proaspat spalate si calcate. Rulandu-si ciorapii de nylon pe picior is redescoperea urmele juliturilor din copilarie de pe genunchi si o varga de citiva centimetrii pe pulpa ramasa de la biciul unui carutas oltean ce vindea mere in Agnita. O plesnise pentru ca se agatase in jaca de caruta lui cu balanta si coviltir. Doamne ce-a mai plans.
A luat autobuzul din fata a cea mai ramas din fosta posta. Era aproape 8 dimineata. Autobuzul, un Skoda vechi dinainte de razboi, avea niste bancii de lemn fixate pe rame de teava cu suruburi evidente. Se aseza cu grija sa nu-si rupa ciorapii. In drum spre oras, realiza ce multe se schimbasera intr-un an. Daramaturile de care-si aducea aminte, disparusera. Se construiau cladiri noi, patrate si fara acoperis (ce intelegea ea prin acoperis adica). In jurul bazei americane, padurea era curatita de carcasele arse ale masinilor de razboi, bunkarele disparusera, unele inlocuite cu rondouri de flori, ca la Agnita in fata primariei. Iarba de pe marginea drumului, era cosita ,iar pomii erau vopsitii cu var alb pana la jumatate.
Jeep-uri pline cu soldati veseli si galagiosi care trimeteau bezele fetei mirate a Juthei, lipite de geamul murdar al autobuzulu, ii depaseau in tromba.
Cobora la Hauptwache in Goethe platz. Asa ii spusese Herta nebuna. Trebuia sa o ia in jos spre rau pe Katha, sa treca peste Berliner strasse la biserica Sfantul Paul. Planuise sa se opreasca acolo sa aprinda o lumanare. In capul ei ritualurile religioase erau amestecate, cele orthodoxe, pravoslavnice, cu cele catolice sau reformate, asa cum le intelesese de la altii. Cand a plecat in Rusia nu fusese inca confirmata; asa ca educatia ei religioasa era pur circumstantiala. Stia insa ca exista un Dumnezeu la care trebuia sa se roage cand e la necaz, si care in bunatatea si puterea Lui o sa o ajute...
...grandoarea a trecut peste marginile care o defineau drept un adjectiv. Se materializase intr-un substantiv si-avea nevoie de verbul care s-o activeze si sa-i dea sens...Intodeauna Igor percepuse grandoarea ca un apanaj a ceva bine definit, de sine statator, o realizare, o constructie sau un fenomen explicabil rational, chiar daca logica lui era uneori blocata de mit. Acum insa, grandoarea avea o definitie, dar el nu statea nici macar la umbra ei, si-avea doar perceptia metamorfozei semantice petrecuta undeva inafara contextului. Circumstantele care-l includeau acum, antagonizau cu redescoperirea sensului grandorii fara a se identifica cu nimicnicia conditiei lui. Dar numai el stia asta. Ceilalti ar fi putut foarte usor sa-l categorizeze drept nemernic. El insa stia ca descoperise o noua methoda a binefacerii. Inca nu era sigur ca facerile lui erau grandioase dar nu se indoia de eficienta lor imediata. Totusi pretindea subconstient o rugaciune care sa-i confirme bunele intentii si sa i le valideze in fata demiurgului, ca sa-l absolve de stigma pacatului. Igor realizase ca el era de fapt nimicul inocent, atat de nevinovat incat putea fi confundat cu maleficul. In umilinta realizarii ii soptii Juthei, horcaind agonic: “Fetita mea draga, ce nebunie te-mpinge sa ma urasti cu patima asta?...Blestemat-o”!
...ameteala-i trecuse. O clipa de slabiciune in care il auzise pe locotenentul Igor vorbind fara sens, ca atunci cand se imbata. La fel se imbatase in seara in care Hilda incercase sa evadeze si el a trebuit s-o-mpuste... nu vrea sa se gandeasca la asta acum. Nu se simtea bine si parca avea febra...
... nimic nu poate prejudicia o atitudine inainte ca aceasta sa resulte intr-o actiune evaluabila intr-o categorie inteleasa de mintea omeneasca. Tendinta evreilor de a-l blestema pe Dumnezeu si de a-l chestiona in actiunile Sale, ori de-a negocia deciziile Lui, asa cum Abraham predindea ca si-a salvat fiul (Isac or Ismail) la interventia ingerului, ii face vulnerabili la ura si dispret. Ei se pare ca sant singurii care amesteca umanitatea cu Dumnezeirea. Ei sant indirect raspunzatori de sectarismul monoteismului...dar intodeauna se salveaza performand ritualul traditional al supunerii, salvandu-se astfel de responsabilitatea pacatului blasfemiei. Venirea lui Isus si noua lui atitudine social religioasa i-ar fi privat de posibilitatea eludarii evidentei eclectismului lor traditional, de acea nu i-au recunoscut mesianismul, concluziona Richard omorand zgomotos o musca de pe masa cafenelei la care o invitase pentru intrevedere dupa o corespondenta indelungata, cu “Le Figaro”. Era toamna la Paris...
...ajunse la locul unde biserica evanghelica Sfantul Paul ar fi trebuit sa fie, si inca halucinatia peroratiei acelui Richard din Paris unde ea nu fusese niciodata, ii rasuna in urechi... nu era nici o biserca prinprejur. Locul era gol insemnat pentru o noua constructie, curatat probabil de foste ruine de bombardament. Tremura. De azi noapte un indemn nelamurit, un gand care n-a atins-o nicidata inainte o tulbura ca un repros halucinant venit de la cineva sau de undeva indemnand-o sa se roage la biserica care-ar fi trebuit sa fie aici... Se aseza jos intre doi tarusi vopsiti cu var, extenuata. In spatele ei auzi o voce:
“ Si tu ai fost botezata aici ?” Nu simtii nevoia sa se intoarca sa vada cine vorbeste, era sigura ca e o alta halucinatie ca cele dinainte. Se chinuia sa-i fie bine... asa facuse si-n trenul spre Magnitogorsk printre toti strainii aia disperati si plangaciosi si stia ca dupa o vreme o sa-i treaca...dar vocea calda de tenor cu un usor tremolo’ clara dar in acelasi timp ascunzand o taina si insinuand o revelatie continua : “ Eu am fost botezat aici inainte de razboi. E o biserica faimoasa pentru germani. In timpul revolutiei de la 1848 a fost locul unde Germanii mandrii au planuit o constitutie pentru o Germanie mare si puternica, o Germanie apartinand tuturor germanilor , cea mai nobila rasa de arieni, oameni frumosi si plini de virtuti din stirpea lui Sigfried, cavaleri, harnici si invingatori. Uzurpatori corciti din Prusia si Austria au macelarit acel ideal intarziind indeplinirea destinului si anuland clipa...furerul n-a mai putut recladi Reichul din frimiturile ramase si uite ce-am ajuns...saracii de noi...sper sa reconstruiasaca biserica asta asa cum a fost... si sa adaposteasca la umbra sa viitorii copaci ai locului asta, crescuti din pieptul vitejilor de-odinioara ca un simbol, zamislind astfel o noua Germanie...unita si puternica”. Odata Hilda ii povestise de visul lui Mohamed seleucidul care a fondat imperiul Turcesc...visul asta semana cu povestea aia... nu-i de mirare ca acum o halucina, ca si vedenia vorbelor lui Igor sau intilnirea onirica cu ala din Paris. Tremura. Intoarse capul inspre piata Gothe si-si dadu’ seama ca nu avea vedenii de la febra pe care banuia c-o are.
In spatele ei sprijinit intr-o carja vopsita alb, pornind de sub axila unui brat drept care se sfarsea la cot, imbracat cu un pantalon gri avand cracul drept impaturat, statea un om chel cu fata desfigurata de arsuri, uitandu-se la ea cu gavanul gol al ochiului stang. Langa el o femeie inca tanara, incerca sa zambeasca, dar probabil vazandu-i uimirea transformandu-se-n groaza, zambetul ii denatura intr-o grimasa marcata de-un suspin. “E logodnicul meu Hans !” se justifica necunoscuta.
Invingandu-si sfarseala, Jutha o rupse la fuga spre Gothe platz in statia de autobuz. Fugind auzii in spate vocea lui Hans estompandu-se proportional cu distanta dintre ei: “ Nu te speria, nu e moartea, sant doar eu un invins German din Luftwafe reparat de Americani!”
Se pare ca manifestatia de 1 Mai fusese scurta si saraca in participantii.
Pe cand astepta autobuzul un camion vechi oprii langa locul bisericii bombardate iar doi oameni incepusera sa descarce caramizi noi, din cele cu gauri multe si smalt stralucitor pe rama.
Se simtea foarte rau Jutha. Autobuzul asta o zgaltaia cumplit atrocizandu-i durerile.
In spatele ei erau doi manifestantii de 1 Mai dezamagiti. Comentau discursurile cu amaraciune. Politica pe care ea nu o intelegea. Vorbeau destul de tare si ea nu se putea abtine sa nu gandeasca:”Ce e rau, de bine de rau toata lumea poate sa lucreze. Cartelele s-au scos. Poti gasii carne si o poti cumpara cel putin odata pe saptamana. Sant strampali si se gaseste apa de colonie. Cartofi sant ieftini, nimeni nu mai bombardeaza. Toata lumea are liber Duminica...Ce dracu’ vor oamenii astia mai mult?”
Bloca zgomotele dimprejur si vocile celor doi calatori, inconjurandu-se de-o liniste virtuala. Privea afara lumina crepusculara, virand in violaceau, in care siluetele copacilor din padurea porcilor si cladirile-n constructie ale bazei militare isi pierdeau contururile diluandu-se in pete si umbre. In viteza autobuzului se succedau una alteia aproape suprapunandu-se, ametind-o-ntr-o molesala cleioasa, facand-o sa se simta la fel ca si cum ar fi pasit deasupra noroiului unei mlastini cu nisipuri miscatoare. Cu fiecare pas se afunda din ce in ce mai mult, iar miscarile ii deveneau spasmotice necontrolate, pasi de om ranit, la fel ca impleticeala Hildei dupa ce o impuscase Igor ...trupul alb, scheletic al Hildei, cu sanii mari balanganindu-se desincronizat, isi amitea picioarele ei lungi si frumoase indoindu-se de la genunchi ca frante, ii revedea mainile batand aerul ca niste aripi ce nu stiau sa zboare, isi amintea lichidul zmeuriu scurgandu-se din ceafa Hildei printre omoplatii mari si evidenti, apoi vazu iara “a la relanti” rotirea finala, o pirueta sofisticata, de balet, cand s-a-ntors cu fata spre troianul dupa care se ascunsese Jutha. Hilda nu mai avea fata..., era doar o gaura cat fata din care curgeau creeri si ochi si de care atarna o limba jerpelita. Cazand in zapada stralucitoare si-nghetata de gerul naprasnic, parea un gunoi vanat aruncat neglijent ...isi reamintii urletul lui Igor, de fiara infuriata si cum s-a ghemuit ingrozita, in spatele troianului care acoperea ogramada de cartofi, ramasa pe camp de asta toamna si din care venise s-adune cativa picioci degerati pentru supa de seara, a fetelor de la sofhozul “Octombrie Rosu” din Bielodrugoi.
“ Cred ca ati ajuns domnisoara. Nu va simtiti bine? Azi dimineata ati urcat aici. E penultima statie...”
“Da” raspunse Jutha. Se ridica incetisor miscandu-se anchilozat si stangaci. “Va simtiti bine?” mai intreba odata taxatorul. “Da” raspunse Jutha si cobora. Autobuzul pleca.
Privind-o pe adolescenta decent imbracata stand siderata sub lumina galbena a felinarului din statie, taxatorul is amintii nenumaratele fete asemanatoare ale copiilor adunati de pe strazi in Dresda , dupa bombardamente, care aveau aceiasi expresie de groaza intiparita pe fete, de care a avut grija la sitalul militar din Bonn, unde a fost felcer in timpul razboiului. Ii spuse soferului incet” Copiii astia n-or sa fie niciodata oameni intregi” Soferul raspunse sugrumat “Da’ ce parca noi santem !”
Primaria puses becuri pe strazi in ultimele luni. Acum nu mai dadeai in gropi , dar nici nu mai vedeai stelele. Lumina galbuie raspandita de felinare, clopot de lumina dupa clopot de lumina dadea cetatenilor un sentiment de siguranta. Strigatele guturale ale politailor si voluntarilor de la apararea antiaeriana, erau aproape uitate. Faptul ca strazile erau luminate erau semn ca nu vor mai fi bombardamente. Razboiele, spuneau ziarele, de-acum in colo se vor petrece numai la ONU in adunarea generala, toate tarile invinse si invingatoare , ca si cele neutre (mai putin Elvetia) aderasera la organizatie. Jutha nu intelegea de ce-i veneau toate aste-n minte acum. Era sfarsita ca o carpa stoarsa. Se taraia pe langa ziduri si garduri leganandu-se ca o betiva, sperand din strafundul sufletului ca odata acasa in patul ei totul va fi bine...
Dadu’ coltul pe strada Hobleintz (fosta VIII redenumita ca inainte de razboi). Intra in curte manuind poarta cu grija, sa nu scartaie, ca sa n-o scoale pe Frau , care se culca odata cu gainile. I se paru insa ca la frau e lumina...nu ca cea electrica, ci mai slaba, ca de lumanare. Dinauntru se auzea un scancet grav, nu ca si cum Frau Freulich l-ar fi facut, ci mai gros, ca de barbat...
|
George Serb 2/8/2011 |
Contact: |
|
|
