Ioan Miclău : “Frunze de toamnă aurie”
Multumesc pentru dar, Badie! Acum când este frig, si totul parcă este încremenit, cartea mi-a încălzit casa…
"Numai pomul dezrădăcinat stie gustul pământului de acasă; numai omul dus peste mări si tări stie cât de grea este povara dorului de Tară; numai poetul arde ca o tortă, în fiecare zi, în fiecare noapte. Nu stiu dacă I. Miclău si-a luat tărană din grădina casei părintesti, ca să-si învelească trupul cu ea când o fi să fie. Sunt sigur, însă, că a luat cu sine atâtea amintiri, cât să-i ajungă pentru o vesnicie. Îsi înveseleste sufletul cu ele, când îl pătrunde frigul străinătătii; îsi oblojeste rănile ce i le fac săgetile singurătătii; îsi sterge lacrimile dorului, îsi doineste neîmplinirile si putinele bucurii ale vietii. Si toate astea le rabdă cu stoicism, stiind că astfel îsi ispăseste vina de a fi POET." (Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda).
Ioan Miclău, “purtându-si Duhul de Românie, neatins de vremi…”, în noul său volum, “Frunze de toamnă aurie”, apărut la Bârda – editura “Cuget Românesc”, 2010, le mai lasă urmasilor o parte din sufletul său”, o dragoste tainică, de românism incurabil.
“…M-as simti gol, secunda risipită, / De n-as avea-n iubire al gândului izvor…“ , ne spune poetul Ioan Miclău, pentru “acest Neam frumos” căruia îi apartine, “cel al Românilor”, el scrie si trăieste prin credintă, fiecare secundă, pentru istoria Românilor, pentru cei dragi lui, mânat parcă de Duhul celui ce ne-a creat, “Duhul adevărului”.
“Eu voi ruga pe Tatăl, si alt mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veci, adică Duhul adevărului” (Ioan XIV, 16, 17).
“Cum o secundă este viata întreagă, / Cu-a Natiunii fiintă s-a unit, / Căci Timpul – Neamul merge înainte, / Chiar de orologiul gongul si-a oprit!”
Mândria de Român este prezentă în scrierile autorului, asa cum iubirea, pacea sufletească sunt roadele Duhului Sfânt.
Un îndemn pentru fiecare din noi de a ne aminti ce ne spune Apostolul Pavel, “roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea”. (Gal. V. 22). “Ia aminte, cât de întocmai se rosteste Apostolul si în ce mare legătură stau cuvintele lui, el pune dragostea înainte, apoi vorbeste despre urmările ei. El începe de la rădăcină, si apoi arată roadele. El pune întâi piatra fundamentală, si apoi asează zidirea. El face începutul cu izvorul si apoi vine la râu. Adică dragostea - rădăcina si izvorul si mama a tot binelui. Ea, asemenea unei rădăcini, produce mii de ramuri ale faptei-bune, se varsă ca un izvor în nenumărate pâraie, si asemenea unei mame îmbrătisează pe toti cei ce scapă la dânsa. Fiindcă Sfântul Apostol Pavel foarte bine stia aceasta, a numit-o rod al Sfântului Duh. Dar într-alt loc îi dă el o numire asa de mare, încât o numeste plinire a legii“. “Dragostea, zice el, este plinirea legii” (Rom. XIII, 10).
Căci unde este dragostea, de acolo lipseste micimea sufletului; unde este dragostea, de acolo pier patimile cele nebune ale inimii, căci dragostea, zice Apostolul, “nu se trufeste, nu se îngâmfează, nu se poartă cu necuviintă,, (I Cor. XIII, 4, 5).-( din “Predici la duminici si sărbători”, Sfântul Ioan Gură de Aur).
Ioan Miclău este unul dintre acei truditori ai cuvântului, a faptei bune, a dragostei neconditionate. O ramură în toamnă, ce-si duce rugăciunea cu evlavie pentru Neamul Românesc, constient de rădăcina sa sănătoasa, de coroană, frunze si rod.
Volumul “Frunze de toamnă aurie” apartinând scriitorului Ioan Miclău, emană miros de floare de câmp, trăiri si amintiri unice. Se doreste a fii păstrat în amintirea nepotilor, ca o rugăciune de ne-uitare. Citind paginile, am simtit prezenta mentorului său, profesorul ARTUR SILVESTRI. Fiecare din noi, am învătat câte ceva, acel ceva, ce ne va zidi în cuvânt. Fascinatia lui pentru cele “două mari dimensiuni ale duhului românesc cel vesnic”, basmul si “Aminul Neamului Românesc duhul Revelator-Identificator-Călăuzitor de Neam, MIHAI EMINESCU”, te coplesesc prin simplitatea simtirii, a harului.
Poetul Ioan Miclău este “cânt pe marginea unei prăpăstii, / Sub care curge fluvial infinit; / este “lacrima ce sună în ocean, / Precum secunda-n timpul nesfârsit.”…”Culorile sunt vârste, simboluri, si cărări, / Frunzele anii ce repede trecuti, / O, Doamne ce valuri vin pe Mări, / Iar omenirea fuge de-a Tale îndurări! “.
“…Ardeleanul, româno-australian IOAN MICLĂU este, el însusi, prin harul zicerii/povestirii si prin setea sa de cunoastere, întru Duhul Crestin Autentic Românesc, un “HOROIES”! Un Traco-Dac Gigantic, din cei adevărati de la care, cum îi zicea Horoiesului din legendă, fiicei sale celei curioase si miloase, “VOM MOSTENI” Lumea cea authentic-Românească / Omenesc–Dumnezeiască!!!” (Prof. Dr. Adrian Botez).
|
Mariana Gurza 2/2/2011 |
Contact: |
|
|
