Poveste de pescuit vise
Din nou, timpul, parcă fără timp! Asteptam. Doar începutul si sfârsitul povestilor pe care mi le citeau, când unul, când altul, mă făceau să tresar si să întreb:
– Si… după aceea, ce-au făcut?
– Au trăit fericiti până la sfârsitul vietii, cum ti-am spus…
– Da? …Adică da, asta am înteles eu, dar după aceea…?
– După aceea… după aceea, omul mai si moare! – îmi răspundea Iba cam cu o jumătate de gură.
– Moare!?... Iar dacă moare, moare?
– E, cum să-ti spun…? Moare si nu prea …
– Adică … Te-am prins! Mă păcălesti!
– E, cum să te păcălesc eu tocmai pe tine…?!
– Atunci, ori moare ori nu moare?
– De! Stiu eu ce să zic?
– Dacă tu nu stii!… Povestea ce zice?
– Povestea? Povestea spune că…
– Păi, dacă spune, înseamnă că asa e…
– Este si nu prea!...
– Nu? Aaa! Hai, mă, cum nu? Of, si eu care credeam că oamenii mari stiu tot!
– Tot si nu prea!
– Adică? Ori stiu ori nu stiu?
– Cu tine n-o mai sfârseste omul! Stii cum e cu stiutul ăsta? E ca si cum te-ai duce la un pescuit de vise. Arunci năvodul…
– Si?
– Astepti! Si iar astepti… Visele dau năvală! …Dar ce folos?! Plevuscă! Năvodul tău vrea pe cel mare! Iar ăla nu mai vine! Si iar astepti! După o vreme… simti năvodul greu! Gata, zici! De astăzi am Universul la degetul mic! Tragi si iar tragi, vrei să-ti pui visul în barca ta si să pleci cu el, ehe, departe. …În lume! Iar visul… zbâc! Uite-l, si nu e! Te trezesti, si năvodul, gol!
– Si?
– Iar si?! Ei, dacă mai apuci, arunci din nou năvodul.
– Mda! Dar hai, mai povesteste-mi!
– Uite:
,,A fost odată ca-n povesti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătesti,
O prea frumoasă fată.
Si era una la părinti
Si mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinti“
– Sfinti?
,,Si luna între stele“
– Ce sunt aceia sfinti?
– Aoleo! Mă omori! …Sfintii sunt niste… să zicem, niste îngerasi ca tine!
– Da?! – m-am mirat, însă Iba, obosit, ador¬mise. L-am învelit si m-am culcat si eu. Când genele stăteau gata, gata, să-mi cadă somnoroase, am aruncat năvodul...
|
Nicolae Balasa 1/26/2011 |
Contact: |
|
|
