Esti fericit, prietene?
O nouă mărturie si un reînnoit îndemn
Nu de mult am scris despre un subiect generos, visând că întrebarea "Esti fericit, prietene?" si-a găsit drumul spre Cititorii de pretutindeni, împreună cu mesajul si îndemnul pe care i le-am încredintat. Nu mi-am închipuit la acea vreme că ecourile scrierii mele despre fericire se vor face simtite atât de curând, dintr-o directie nesperată, cu totul si cu totul nebănuită.
Inspirat de articolul pe care l-am scris în memoria celui care mi-a fost dascăl de engleză în primul an de liceu - scriitorul si profesorul Mihai Rădulescu -, tatăl meu a hotărât să pună pe hârtie amintiri povestite si repovestite de nenumărate ori. Astfel s-a născut o scriere personală ce dă glas dragostei si pretuirii fată de un om deosebit, al cărui nume, fapte si creatie s-au pierdut în ceata uitării si nerecunoasterii adevăratelor valori, asa cum se întâmplă deseori cu multi dintre semenii nostri.
În urma unor repetate fracturi ale piciorului, tata a avut tăria s-o ia de la capăt cu învătatul mersului nu o dată ci de câteva ori, curaj pentru care îi port o nemărginită admiratie. Si iată că la cei 83 de ani purtati cu stoicism, tatăl meu îmi dă o nouă lectie de viată - nu o pildă de "mers" încet si sovăitor, precum te-ai astepta de la un octogenar înaintat în vârstă, ci o adevarată lectie de “zbor”, arătându-mi spre ce înăltimi te poate purta spiritul biruitor în lupta cu bolile si povara bătrânetii.
Scrierea care urmează în continuare, prin care tatăl meu a tinut atât de mult să omagieze un om de înaltă omenie, vă va face cunostintă cu Maiorul Anastase Tomita Răzăsul, cel care prin nobletea si generozitatea sa sufletească a marcat destinele a 12 copii săraci, dar dornici de învatatură, din satul natal. Cuvintele simple, izvorâte dintr-un sentiment de adâncă recunostintă, evocă episoade de “viată obisnuită”, cu bune si rele, aparent lipsite de strălucire, dar tulburătoare prin frumusetea intentiilor, curajul hotărârilor si firescul transpunerii lor în realitate.
Dintotdeauna m-a impresionat imaginea apelor linistite, care la atingerea unei simple pietricele se trezesc la viată si miscare, unduindu-se în cercuri din ce în ce mai largi, tot mai cuprinzătoare. Si iată că precum miraculoasa pietricică, după ani si ani de zile de la lansarea ei, întrebarea “esti fericit, prietene?” continuă să-si croiască drumul spre inimile si mintile noastre. Acum, că mă aflu pe acelasi val cu părintele meu, îndrăznesc să cred că tot mai multi vor fi aceia care, urmându-ne exemplul, vor face primii pasi spre o trăire adevărată a vietii, spre cunoasterea fericirii ce se ascunde în lucrurile “mici”, în faptele “mărunte” si actiunile “minore”, dar nicidecum neînsemnate...
Închei această scurtă prezentare cu un aforism al lui Montaigne: "Mi-ar plăcea să fiu mai putin lăudat, în schimb - temeinic cunoscut". N-am nici o îndoială că atât domnul profesor - scriitorul Mihai Rădulescu cât si Domnul Maior - scriitorul Anastase Tomita Răzăsul ar fi încuvintat punctul de vedere al marelui filozof. În acest scop, al cunoasterii si recunoasterii adevăratelor valori umane, eu si tatăl meu ne-am unit condeiele.
Nota Observator :
Va propunem sa cititi articolul " Domnul Maior Tomită Răzăsul" la rubrica Note de cariera -
|
Monica Levinger 1/26/2011 |
Contact: |
|
|
