De vorbă cu Ion Haiduc
Actorul Ion Haiduc (sau Ucu, asa cum îl numesc prietenii), s-a născut pe 3 decembrie 1947 la Oradea si este urmasul unui haiduc adevărat, Novac, pe linia descendentă a mamei. De la tatăl lui, mare iubitor de pictură, muzică si teatru, se pare că a mostenit talentul si înclinatia pentru artă. Datorită meseriei părintilor, în copilărie s-a mutat des si a călătorit mult. A locuit la Gheorgheni, la Sighetul Marmatiei, la Salonta si la Timisoara, unde a absolvit liceul pedagogic. A fost căsătorit cu Gina, timp de 21 de ani si au împreună o fiică, Bianca Ioana, de la care a primit două nepotele superbe. Bianca a cochetat si ea cu actoria si a jucat alături de tatăl său în Richard al III-lea.
Este o fire curioasă, iar în adolescentă a fost pasionat de stiintele naturii, yoga, de ezoteric si paranormal. Visa să devină medic, până într-o zi, când a descoperit Scoala de Artă de la Timisoara si sectia ei de Teatru. A dat examen la IATC si a intrat din prima încercare. Este credincios, iar Dumnezeu i-a dăruit talent, noroc si har. Realizările lui, desi par uneori inexplicabile, provin din credinta sa din ajutorul unei puteri superioare, din capacitatea sa de automotivare, care-l inspiră si actionează asupra lui ca un ghid. Ion Haiduc îsi urmăreste cu tenacitate viziunile, are un fel ingenios de a-si pune în aplicare planurile, inteligentă creatoare si este total dedicat pasiunilor sale, familia si meseria. Dotat cu o putere de concentrare fantastică, Ion Haiduc trece cu usurintă de la rolurile clasice, de pe scena Teatrului Notarra, la rolurile de pe platoul de filmare, dinamice, moderne, complet diferite. În calitate de professor, a dăruit cu generozitate bucăti de suflet elevilor săi.
Înainte de 1989, Ion Haiduc a jucat teatru, a interpretat personaje din filme istorice si din scenarii bazate pe romane si nuvele clasice. După 1990, îl regăsim pe actorul Ion Haiduc în cele mai diverse ipostaze, care atestă alte valente ale talentului său, un potential si o energie uimitoare. În ultimii 20 de ani, a jucat în peste 30 de pelicule, începând cu: “Doi haiduci si o crâsmarită”, “Mandroid” si “Bloodstone: Subspecies II” (1993), iar recent în rolul profesorului Dragos din “Gun of the Black Sun” (2009). A interpretat rolul locotenentul Marin in “Subspecii II, III si IV”; Angelo in “Trancers 4 si 5”; a fost Bogdan din “Strigoii”; vrăjitorul din “Spellbreaker: Secret of the Leprechauns”; asasinul din “Dark Angel: The Ascent”; profetul din “Aliens in the Wild, Wild West”; soferul de taxi din “Orasul în miniatură”; cowboy-ul din “Orasul fantomă”; maistrul din “Ultima suflare”; criminalistul din “Nekro”; căpitanul gărzii în “ Boudica” si Man în Squat în “Code inconnu: Récit incomplet de divers voyages”. A jucat în “Dulcea saună a mortii” în 2003 si în “My Name Is Modesty” în acelasi an; “Valsul Lebedelor” în 2002; “Manipularea” în 2000; “Magic In the Mirror” 1996 sau “Michelangelo Superstar” în 2005. Este un actor prolific, a turnat cel putin 2-3 filme pe an si a interpretat, în acelasi timp si roluri pe scena teatrului Notarra. Este un om deosebit, orice întalnire cu actorul Ion Haiduc, la teatru, într-un cinematograf sau într-un cadru privat, este o lectie de suflet, care te marchează profund.
Simona BOTEZAN: Ultima dată te-am văzut live la Washington D.C. anul trecut, interpretand rolul lui Nae Ipingescu din “O noapte Furtunoasă” de I.L. Caragiale. Ce ai mai făcut între timp? Ce surprize ne mai pregătesti?
Ion HAIDUC: Deocamdată încerc să îmi revin după un Crăciun de exceptie petrecut în Maramures cu fiica mea, mama ei (fosta mea sotie), cele două nepoate si ginerele meu, un neamt autentic, dar care la sfârsit mi-a declarat “Eu sunt rumun!”. În Maramures am închiriat o pensiune la un mare artist olar, român adevărat, unde am avut parte de cel mai autentic Crăciun - sacrificiul porcului, pârlire cu paie, sorici, coadă si urechi mâncate la fata locului pe un butuc de lemn, colindători cu măsti si zurgălai, vin fiert, zăpadă si plimbare cu sania trasă de cai. Am vizitat Mănăstirea Rohia dându-i binete lui Nicolae Steinhardt, am fost la Bârsana si în cimitirul vesel de la Săpânta. După cinci zile petrecute acolo, am mai luat o gură de românism la Revelionul din cetatea Alba Iulia, cu tot ce implică ea. Am venit acasă la Bucuresti, unde mă astepta Sfântul Ion, care m-a întâmpinat cu o viroză de toată frumusetea, drept pentru care am închinat cu invitatii cel mai veritabil ceai de tei. Deci merit un mic concediu!Vorbind serios, sunt in cautarea unui regizor cu care să încep repetitiile la un text de teatru, primit de la o scriitoare din Ungaria. În rest, Moliere cu al său “Sot Păcălit” a reusit să mă păcălească în a douăsprezecea stagiune. Se joacă tot cu casa închisă. Vine apoi “Blues” de Arthur Miller, o piesă foarte îndrazneată, cântec de lebadă al autorului, care ne intreabă provocator ce ne-am face dacă, brusc si instantaneu, Mesia ar apărea printre noi. E o întrebare bună, nu-i asa? Si pentru ca sunt prins în serialul de televiziune “Narcisa Salbatică” si am semnale că e receptionat până in Japonia, continuăm filmările pentru al doilea sezon, care va avea optzeci de episoade. Nimic mai frumos pentru un actor decât să aibe de lucru.
Simona BOTEZAN: Faci parte dintr-o generatie de actori de exceptie, ai jucat zeci de roluri memorabile în teatru si în film. A fost exclusiv destinul cel care te-a facut să alegi actoria sau ai avut si câteva modele în carieră?
Ion HAIDUC: Am mai spus-o si am să o spun din nou - si in teatru, ca si in viată, norocul e hotărâtor. Trebuie să ai sansa - să te nasti unde trebuie, la ora care trebuie, să te întâlnesti cu cine trebuie, în momentul în care trebuie si în locul în care trebuie. Dacă toate acestea se întâmplă acest lucru este destin. Sigur că am avut idoli, dar în mod cert, dacă Dumnezeu nu îmi scotea în cale afisul Scolii Populare de Artă, cu sectia ei de teatru, sectie care mi-a tras cu ochiul, astăzi probabil eram un bun chirurg, meserie pentru care m-am pregătit asiduu. Dar am intrat pe portile Scolii Populare de Artă, am dat examen la teatru, am avut o profesoară de exceptie, actrita Geta Anghelută, care pe parcursul celor doi ani de cursuri m-a îmbolnăvit definitiv, iar după bacalaureat am dat admiterea la Institutul de Teatru din Bucuresti. Vă întreb atunci: pot să am insolenta si să spun că eu am hotărât?
Simona BOTEZAN: Îti mai amintesti prima ta aparitie pe scenă? Cum a fost?
Ion HAIDUC: Da, m-am făcut de râs la scoala când furat de valul interpretării, pe la mijlocul poeziei… am uitat textul. Bineînteles, toate cerurile si tavanurile au fost în capul meu!
Simona BOTEZAN: Îti place să improvizezi? Povesteste-ne o situatie în care ai fost nevoit să te abati de la rol si să improvizezi.
Ion HAIDUC: Nu sunt adeptul improvizatiei. Să ma explic. Iubesc si folosesc improvizatia pe tot parcursul pregătirii unui spectacol. În momentul în care spectacolul a iesit la public, improvizatia pe marginea textului si a relatiilor deja stabilite, dau nastere la ceea ce numim degradarea spectacolului. Desigur în situatii accidentale, când cineva nu e la replică, n-a intrat în scenă, sau mai nou sună vreun celular prin sală, apelăm la improvizatie ca la un colac de salvare. Mi s-a întâmplat de curând, la Sotul Păcălit, să sune telefonul unei doamne. M-am oprit, am făcut pauză, si foarte calm i-am spus doamnei: spuneti-i că nu puteti vorbi pentru că sunteti la teatru.
Simona BOTEZAN: Ai interpretat abordat multe roluri, genuri si ipostaze artistice. Spune-ne istoria unui moment (rol) pe care îl consideri reprezentativ pentru cariera ta.
Ion HAIDUC: Rolul Arturo Ui, din piesa Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi Oprită, de Bertoldt Brecht. Regizorul Emil Reus, Dumnezeu să-l odihnească, a muncit cu mine la acest rol într-un mod cu totul si cu totul original. De exemplu, ca să obtină grobianismul personajului, vreo două luni m-a obligat să spun toate monoloagele si replicile ca si când as fi un porc. Mă refer la animal. Ei bine, două luni de zile mai mult am grohăit decât am vorbit. După două luni, orice lucru as fi spus, cât de duios, delicat ar fi fost el, tot ti se ridica părul pe sira spinării de odios ce eram. Rezultatul a fost că am obtinut premiul pentru cel mai bun actor al tării în 1983. Coincidentă sau nu, în acelasi an, Stefan Iordache lua acelasi premiu ex equo pentru Richard al III-lea.
Simona BOTEZAN: Unii dintre colegii tăi spun că cinematografia româna a făcut prea multe filme de propagandă; că replicile lui Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân sau Vlad Tepes semănau izbitor cu “linia PCR”; altii spun că atunci s-au pus bazele adevaratei cinematografii în România. Tu ce părere ai?
Ion HAIDUC: Si înainte de ’89 în România a existat viată. S-a făcut teatru, s-a făcut film, otel, pâine si de toate cele trebuincioase omului. Desigur, s-au facut si multe netrebuincioase omului. Dostoyevsky spunea că: „în materie de crimă omul a atins perfectiunea”. Nici noi n-am fost scutiti. E de discutat de ce am suportat ce am suportat. Revenind la filme, 90% din populatia României consumă cu mare plăcere aproape toate productiile cinematografice de dinainte. Si nu putem să spunem că avem 90% nostalgici. Discursurile eroilor din filmele istorice într-adevar semănau cu plenarele Tovarasului. Nu era bine! În filmele de astăzi ale tinerilor regizori nu vedem decât gunoaie, tigani, mizerie morala mai ales, si minunate expresii cum ar fi „zgura mă-tii” si altele din aceeasi zonă. Nici asta nu e bine! Trebuie să ne găsim linistea, o cale de mijloc, demnitatea de a fi români, si poate pe aceea de a cultiva, de sus până jos, un pic mai mult respect pentru părinti, pentru grâu, pentru pâine, pentru un nor, si chiar pentru o frunză…
Simona BOTEZAN: Crezi ca deschiderea României către occident a adus noi oportunităti actorilor, producătorilor, regizorilor?
Ion HAIDUC: Marele câstig de după ’89 este libertatea de miscare, de exprimare, faptul că (să luăm cazul meu), din cele peste 50 de filme pe care le-am făcut, majoritatea sunt co-productii cu studiouri cinematografice din SUA, Franta, Germania, Canada, Ungaria etc. Asa am avut ocazia să cunosc actori, regizori, scenaristi, scenografi, cu care înainte de ’89 n-as fi putut vorbi decât asistat de un “tovaras” de încredere de la partid, cadre, secu, sau mai stiu eu de unde. Iar dacă nu era nici unul prin preajmă, trebuia să fac a doua zi note informative, pentru că am stat de vorbă cu un cetătean străin.
Simona BOTEZAN: Care dintre colegii tăi ti-a fost prieten apropiat si în afara sălii de spectacol sau a platoului de filmare? Povesteste-ne ceva inedit despre această persoană.
Ion HAIDUC: Pe primul loc l-as pune pe Adrian Pintea, să-i fie tărâna usoară. Ne-am legat si datorită faptului că eram doi ardeleni, care ne acomodaserăm destul de greu printre “Mitici”. Am fost parteneri în primul meu film, Pădureanca, iar la Bucuresti am jucat împreună în primul meu spectacol de la Nottara, în Henric al IV-lea, apoi a urmat Transfer de Personalitate si apoi el a plecat… Am fost tentat să mă casătoresc a doua oară, cu Camelia, o studentă la Regie, iar prietenul si colegul meu Adrian Pintea urma să ne fie nas de cununie. Din păcate, relatia cu Camelia n-a mai ajuns în fata altarului. În anul 2001, Camelia a fost furată de mirajul Americii, unde a făcut o căsătorie de convenientă si a filmat “Cântarea Americii”, un film dedicat evenimentelor de la 11 Septembrie. Filmul a fost premiat si difuzat de CNN. Camelia s-a întors în 2002, spunându-mi: “Nu pot trăi fără tine, Haiduc!” Cu toate acestea, relatia nu a functionat nici ulterior. Cu Stefan Iordache am avut deasemenea o relatie specială.
Simona BOTEZAN: Ai simtit vreodată că mass-media promovează sub-cultura doar ca să facă rating? Ce ar trebui făcut pentru a aduce la normalitate perceptia societătii românesti fată de actul artistic si fată de adevăratele valori ale României?
Ion HAIDUC: Mi-e foarte greu să raspund la aceasta întrebare. Ar necesita o dezbatere publică a societătii civile din România si nu numai. Parcă suntem blestemati. Am înteles democratia total anapoda. Ne-am dobândit o libertate cu care nu stim ce să facem. Oamenii de bun simt au fost încălecati definitiv si coplesitor de prostul gust, de sub-mediocritate, agramatism. Nici nu stiu cum să le mai definesc. E o disolutie totală a institutiilor morale, în primul rând. Nu e de mirare, atât timp cât cei din clasa politică (am convingerea asta!), la un test de dictare de clasa a VII-a, ar cădea în proportie de 70-80 la sută. Într-un clasament al vinovatiilor, mass-media, cea scrisă si audio-vizuală, ocupă unul din primele trei locuri.
Simona BOTEZAN: Spune-mi, te rog, câteva cuvinte despre activitatea ta de profesor de actorie.
Ion HAIDUC: Mi s-a propus să fiu profesor imediat după ’90. Eram mult prea ocupat cu filmele si am renuntat. În ’99 am înfiintat prima scoală de actorie de film particulară, iar după stiinta mea era prima din Europa de Sud-Est. Suferitorii de cultură m-au taxat spunând ca e scoală de telenovele. La vremea aceea noi nu aveam asemenea productii, drept pentru care, dupâ un an “a murit francu”, cum ar zice nenea Iancu, si m-am întors la ce stiam.
Simona BOTEZAN: Ce părere ai despre UNITER, despre Institutul Cultural Român? Cine ar trebui să se mai implice pentru a promova cultura si valorile noastre peste hotare?
Ion HAIDUC: Si UNITER-ul si Institutul Cultural Român, după părerea mea, îsi justifică numele si existenta, dar pentru promovarea valorilor culturale ale României peste hotare poate că ar trebui să ne implicam mai plenar cu totii, si noi si voi. Poate ar fi bine să ne uităm putin cu coada ochiului peste gard, la vecini (la unguri de exemplu) si să vedem cum fac ei? Nu i-am văzut niciodată porcăindu-se în văzul lumii. Poate de aici ar trebui să începem.
Simona BOTEZAN: Se spune că în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie extraordinară. La tine este valabil? Bianca, Gina, Camelia ti-au influentat cariera?
I Ion HAIDUC: Toate femeile din viata mea m-au influentat în viată si în carieră, fiecare în felul ei. Gina (impresar de teatru) a fost alaturi de mine de la începuturi timp de douăzeci de ani, perioadă în care a aparut Bianca, fiica noastră. Apoi am avut doisprezece ani alături de Camelia Moise (regizor TV), iar acum sunt un tânăr liber în căutare de sprijin spiritual. E o glumă! Orice relatie cu o femeie presupune un troc.La mine a functionat în primul rând cel spiritual. Dacă trocul nu există, relatia nu stă in picioare.
Simona BOTEZAN: Ai fost recent pe Coasta de Est a Americii, împreuna cu câtiva colegi de la Nottara, National si Teatrul din Bacău si ati încântat sute de spectatori. Ce impresie ti-au lăsat oamenii pe care i-ai întâlnit?
Ion HAIDUC: În SUA si Canada am fost de trei ori. Ca de fiecare dată, întalnirea cu spectatorii din diaspora mă emotioneaza profund, pentru că simt în privirea fiecăruia bucuria reântâlnirii cu cineva de acasă, cu ceva de acasă, cu limba de acasă, cu o înjurătură de acasă, si întotdeauna se sfârseste cu o lacrimă de acasă.
Simona BOTEZAN: Intentionati să reveniti în SUAsau pregătiti turnee în alte tări?
Ion HAIDUC: Personal, as veni în America în fiecare an, mai ales că am o mică frustrare - n-am văzut Coasta de Vest mai jos de Seattle. Turneele pe care le facem peste hotare, de regulă sunt initiate de impresari de la voi, pentru că unui impresar român i-ar fi imposibilă organizarea unui turneu fără logistica necesară (cazări, săli, promovare, sistem informational si, nu în ultimul rând, cadrul legislativ).
Simona BOTEZAN: Spuneai, într-o emisiune televizată, că te-ai gândit să intri în politică. Vorbeai serios? Ce ai face în calitate de politician?
Ion HAIDUC: Nu, nu vorbeam serios! Dupa Revolutie, la Timisoara, am fost numit în conducerea judetului si probabil că as fi ajuns senator sau mai stiu eu ce om de vază cu cravată si geantă diplomat (câh). Am fost numit din oficiu membru FSN si am fost primul demisionar. Sunt membru fondator al Societătii Timisoara, cu proclamatia ei si cu celebrul punct opt. În primul număr al ziarului Liber Timisoara, am scris un articol în care explicam de ce un actor nu trebuie să facă politică. Păi, eu trebuie să fiu tot timpul în opozitie cu cel de la putere - Hitler, Stalin, Ceausescu, Obama, Băsescu. Începând cu teatrul antic, eroii s-au luptat pe rând cu zeii, apoi cu tiranii, apoi cu regii s.a.m.d.
Astăzi avem în politică si câtiva actori. Uitati-vă la ei cât sunt de penibili!
Simona BOTEZAN: De curând ai împlinit 63 de ani. Zodiacul spune că esti ingenios, creativ, vizionar, perfectionist, total concentrat pe carieră si orientat spre rezultate. Esti un Săgetător tipic?
Ion HAIDUC: Tot ce spune zodiacul despre zodia mea si respectiv despre mine îmi asum si mă recunosc sută la sută.
Simona BOTEZAN: Îti multumesc! La început de an, un călduros La Multi Ani si mult succes îti transmit colegii din redactie si cititorii nostri. Îti doresc să rămâi la fel de spiritual, să fi sănătos si să ne mai încânti încâ pe atâtia ani.
Ion HAIDUC: Îti multumesc si eu, te iubesc si LA MULTI ANI! Pentru românii din diaspora, e foarte simplu si foarte scurt: “Nu uita că esti român!”
Simona BOTEZAN
Wahington DC, SUA
20 ianuarie 2011
|
Simona Botezan 1/20/2011 |
Contact: |
|
|
