De sărbători, dulcele plâns
Fiecare zi, una după alta, a curs firesc până în seara de dinainte de Crăciun, când am venit de la mine din sat, frânt de obosit. Revăzusem mormântul părintilor si, ca într-un dialog în doi, le spusesem ce voiam să fac în viitor. Fără măcar să mănânc, m-am întins si am atipit aproape o oră. Când m-am trezit, am deschis calculatorul. Olesya mă căutase în dimineata zilei deja trecută, si-mi lăsase, pe ecran, pupici, inimioare arzând si o adresă de internet la care am găsit colinde. Ideea mi s-a părut a fi a unui suflet de copil. Nu m-am putut abtine si am sunat-o, însă telefonul, când închis, când ocupat. M-am mirat, însă nu am băgat prea mult în seamă. Ceva mai târziu, cineva mi-a bătut la usă.
- Vreun vecin sau o vecină! - mi-am zis. - Îmi aduce vreo factură, altfel... Tocmai acum, de sărbători!
Când am răsucit cheia în usă, am avut o presimtire si a sfârâit inima în mine. Am deschis. Olesya mi-a sărit de gât.
- Nu se poate! Tu?! De ce nu mi-ai spus?
- Eee! Si supriza?!
***
Târziu, aproape de miezul noptii, mi s-au confirmat presupunerile. Oly era gravidă. Un amestec ciudat de emotie si viată ne-a zguduit pe amândoi. O clipă, mi s-a părut că alunecăm spre rădăcinile fiintei, ca într-un sac fără fund, în cealaltă, că ne scăldam în nori, alături îngerilor..
- Ea-El, copilul din pântecul tău, începuturi, si cer si pământ. Nu peste mult timp, poate fi un altfel de a fi. În plus, un altfel de început si un nou pod peste Prut. – am zis în timp ce am mângâiat si sărutat tandru burtica ei usor tuguiată.
- Nick, m-am gândit să fac avort, desi...
- Nu ai gândit bine! Copilul rămâne! E primul semn că noi ne-am vrut.
- Păi da, dar dacă se încurcă itele?! Si pentru mine, si pentru tine...
- Se încurcă, se descurcă... În lumină si în iubire, până la ură, totul trebuie să fie bine!
- Asa zici tu?!
- Eu? Nu, Lumea, Dumnezeu...
***
Chiar în ziua de Crăciun, a ajuns la noi si Yanina. Am asteptat-o la gară. Adusese cu ea tot felul de materiale pro Viktor Ianukovici, candidatul opozitiei rămas în campania electorală din Ucraina.
- Draga mea, ce faci cu chestiunile astea aici, în România? –am întrebat-o după ce mi-a oferit din fiecare afis câte un exemplar.
- Ei, ce? În România, ca în România, dar de aici, plec la Cernăuti, cu Olesya. Iar acolo, populatia e pro Iulia... O vă ia vouă insula...Vedeti voi pe dracu! Insula Serpilor!... Spălăcita aia care, cică, ne-ar duce în Europa.
- Si ar fi rău?
- Eu stiu?! Cert e că ai ei, cu portocaliul, în câtiva ani, ne-au dus la sapă de lemn. Tarul, Putin, pe bună dreptate, s-a făcut al dracu! Petrol, nu, gaze, nu... Iar europenii ne dau sfaturi! Că de sfaturi ducem noi lipsă!
- Nici noi! ...Si, totusi, în Occident e cultura lumii!
- Să fim seriosi! Istoria civilizatiei, un fel de vesnic război al omului, contextual, bestie, oriunde s-ar afla! Ce te face să crezi că în Siberia, sau în Extremul Orient, n-ar fi? După mine, cam totul e nuantă a omului si a felului său de a se manifesta. Iar dacă suntem sinceri, spiritul Indiei, al Chinei, Mesopotamiei, Marele Babilon, strălucirea Semilunii Verzi, civilizatii vechi, au fost cu mult înaintea Greciei, a Romei... Recunoaste cineva?
- Si da, si nu prea!
- Da?! Mira-m-as! Tracia, ca civilizatie, a recunoscut-o careva?
- Ba!
- E, păi, vezi? Iar Traian cu romanii, când au venit, nu au găsit aici, doar dihănii si porci mistreti. Conducătorii din Occidentul de acum, cu sopârle, cu o fi si o păti... În realitate, vor câstig. Domnule profesor, omul, de la noi, are nevoie de pace, liniste în casă si copii la masă. Restul sunt bazaconii! Intrigi spre globalizarea pământului!
- Si rusii?
- Sunt vecinii nostri! Vrei, nu vrei, tot la ei, peste gard, ceri! În plus, nu trebuie uitat că sunt, în răsărit, cât vezi cu ochii. ...Apoi, Dostoievski , Tolstoi, Puskin!... Ultimul a trecut si prin Chisinău si prin Odesa. De la ei, un gram de suflet, un altul de minte, e si în mintea si în sufletul omenirii. Ce zici, e putin?
- Nu prea!
- Oly, draga mea, ca să auzi si tu, ,,nu prea”?
- Mânca-l-ar mama! Mi-e îmi place, oltean, sadea!
- Si dacă n-o să câstigati? – am întrebat-o.
- Ce-am avut, si ce-am pierdut!
- Asta să o crzi tu?! Îti spun eu, ai cam dat de dracu!
- Mă omule, arăt asa de rău, sau, ti-a luat ametita asta mintile?! E, ce zici? – m-a incitat Yanina în timp ce si-a etalat soldurile si talia de viespie.
- Mă abtin!
- Ce e aia? Mă băiatule, ori una ori alta, nu asa precum curvele ălea, care ar sta si nu prea, dar bani ar lua! Uită-te si tu la subsemnata!... Dar ce să mai vezi?! S-a lipit asta de tine si... ai orbit rău! Până pe la vreo trezeci si cinci de ani, pot avea un loc chiar si în centrul Parisului, pe Champs Elysees !
- Ehe!... Nu prea! Lui Sarkozy i-a luat mintile Carla Bruni, pe vremea când tu nu aveai nici măcar chilotei!
- De unde stii mă, de unde stii?!
***
Zilele din preajma Anului Nou, le-am petrecut pe Valea Prahovei. Ne-am cazat la Sinaia, într-o pensiune de pe strada Zadei. Gazda noastră, familia Nădăsan, cunostintă mai veche, ne-a primit cu aceeasi căldură. Ceaiuri înmiresmate si băuturi din fructe de pădure ne-au fost aduse de cum am intrat în casă. Ne-am ales două camere la demisol, cu intrări separate, intime si tocmai bune de făcut nebunii. Încă din prima zi, ne-am simtit bine, însă Yaninei aproape că i-a venit să plângă, când a trebuit să se culce singură. După ce i-a spus noapte bună, Olesya l-a sunat pe Igor, moldoveanul din Chisinău.
- Igor, dragul meu, cum să îti spun...
- Iar se simte rău olteanul tău! Ventuze! Ventuze, ti-am mai spus! Ori stai la capitolul ăsta prost? Îti împrumt eu!
- Mă, ia vezi! Nu fi obraznic! Olteanul e al meu si-l tratez după cum vreau. Mă gândeam însă...
- La picioarele Măriei Voastre...
- Olesyei, poate vrei să spui! Lasă prostiile si zii, unde esti?
- La Bucuresti, singur cuc, cu o o sticlă de vodcă în gât si mintea la femei! Asta pentru că una, a mea, Măriuca, de pe aci, s-a dus la mumă-sa în Maramures. Cică, să-i dea tâta!
- Si tu?
- E, m-as fi dus si eu, numai că ăia umblă cu hangerul la brâu! Odată îi apucă si harsc, fuduli la frigare! Mai stii?! S-a zis cu mostenitorii!
- Fugi, mă, românii sunt la fel ca noi! Se mai aprind ei, dar au suflet bun. Uite, tocmai din acest motiv îti propun să vii la Sinaia si am să-ti prezint...
- Castelul Peles! Fără domnite, la ce bun?!
- O rusoaică!
- O ce?! Ălea, nu!
- Stai, nu te aprinde, că si ea tot om e! Din Odessa! Vorbeste româneste, ruseste, turceste... O fi ea rusoaică dar de pe aici, din Dobrogea... Când ai să o vezi, o să-ti pierzi mintile. ...Vii?
- Eu stiu?! Dacă Măriuca s-a dus la mumă-sa...
Spre miezul noptii, am mers împreună la gară. Igor a venit la timp, însă usor ametit. Ne-am întors toti trei la gazda noastră. Yanina dormea chiar si când am ajuns, desi ceva zgomot tot s-a făcut. Oly nu s-a putut abtine si s-a dus la ea.
- Scumpa mea, ti-a pus Dumnezeu mâna în cap! Vino să-ti prezint un Făt-Frumos, tocmai de la Moscova!
- Vezi ce rea esti?! Ce-ti pasă tie dacă ai pus mâna pe zăpăcitul ăla?!
- E, zăpăcit! Taci că te aude si te strânge de gât! Hai, vino! Nu glumesc!
Yanina a întrat în cameră, într-o cămăsută de noapte transparentă, încât Igor, când a văzut-o, parcă a orbit, iar mie, pe loc, mi-a ajuns stomacul în gât.
- Draga mea, i-ai văzut! Bărbatii, tot bărbati! Mă, tu ce te uiti?! ...Si pune mâinile la gură! Lasă-l pe băiatul ăsta! Cumva tot trebuia să se trezeacă si el din betie! Igor, ce zici, dragă?
- Vai di mini! Mi s-a luat orice piuit!
- Au, au! Păi, rusu-i rus! Ăsta…
- Nu te grăbi! E băiat destept. În plus, la Chisinău, ai si tu un om al tău, că doar e campanie. …Iar la un adică, e chipes, nu-l vezi? De tăvălit, o noapte , două, e tocmai bun!
- Nu zici rău! Igor, dragă, hai!
- Hai, dacă zici, hai! Vai di capul meu! Măriucă dragă, să mă ierti că tot la tâtă ajuns-am si eu!
***
În ziua următoare, am mers la Busteni. Am urcat la Babele. Câteva ceasuri, a fost senin. Peste tot, în jur, agitatie, chicoteli. Unii schiau, altii beau vin fiert si admirau spectacolul naturii.
După masă, am coborât. Neastâmpărul, intrat parcă si în oase, ne-a dus în Poiana Brasov. Acolo, puzderie de oameni. Pârtia era plină, iar pe alei, nici că puteai merge fără a te împiedica de vreun rătăcit ca si noi.
- Doar cu vin fiert, parcă nu se poate! – ne-a zis Olesya, lihnită.
- Eu as mânca si lemne coapte! – a completat-o Yanina.
Am intrat, pentru că tot ne era în drum, la Sura Dacilor. Acolo, totul, un vacarm. Oameni la masă, altii în picioare. În aer, miros de sarmale, fripturi, hamsi, cafele, tutun… Trebuia să fii om cu plămâni buni ca să poti să respiri!
- Of, hai, desi...
- Să nu cumva să avortezi pe-aici, că… Spune-mi ce poftesti si eu ti-aduc! – i-am zis, în soaptă, Olesyei.
- Orice, îmi este foame si mie si copilului…
În fata noastră, la câtiva pasi, Coliba Haiducilor. Ruptă parcă din timp, cu iz de basm, cu chelnerite, parcă domnite la vânat, ne-a ademenit, chiar dacă, acolo, preturile te puneau pe un usor oftat. Si, totusi, am intrat. În interior, mirosea a specific românesc. Mâncăruri alese, muzică populară si voie bună. Nu era aglomerat, însă nici locuri libere nu prea se găseau. Dintr-un colt al sălii, s-a ridicat, atunci, nea Titu Tudosie, om de afaceri, un generos al soartei, căutător de folclor în sufletul oricăruia putea spune ceva despre un anume trecut, pe care el îl putea învia. Mă observase. Prieten mai vechi, s-a îndreptat spre mine de cum m-a zărit. Abia atunci, am putut vedea, peste umărul său, la masă, pe Irina, sotia sa, apoi pe Gelu Boerică, un om bogat al Craiovei, si filantrop cu adevărat. Lângă el, Diana si Mihaela, printesele lui. Elegante si gingase, atunci, farmecul locului. Vis-a-vis, Amer, sirianul din Aleppo, omul în ochii căruia puteai privi întreaga Persie. În partea cealaltă a mesei, Rodica, nevasta sa.
- Ce mică este lumea, si ce onoare! – am salutat pe Tudosie, în timp ce am prezentat pe cei ce mă însoteau: ea este Olesya din Cernăuti...
- Iubita sa, ca să stiti! Acum, moartă de foame! - a glumit Oly, zâmbind.
- El, Igor, o cunostintă de prin Chisinău, iar ea, Yanina...
- Rusoaica din Odessa!... m-a completa fata.
- Domnule profesor, de curând, parcă, prin Franta, acum, la brat cu Ucraina, cu Rusia! Esti mare, domnule! Ar trebui să te pună Guvernul la externe... dar până atunci, ne-ar face plăcere dacă ai sta cu noi! Români de soi!
- Ce să mai zic, as fi chiar onorati... Totul e să nu deranjăm! – am oscilat eu, mai ales când am văzut că nu aveam de ales.
La masă, din nou, prezentări. În câteva clipe, s-a făcut ceva loc, s-au mai adus scaune si s-au asezat, pentru noi, tacâmuri. Între două glume, am mâncat, apoi, ca oamenii pusi pe chef, am iesit la joc. Spre miezul noptii, am aflat că Boerică scosese, de curând, un album si, incitat, s-a dus în fata formatiei. A făcut spectacol. S-a aplaudat întruna în timp ce vinurile au dezlegat bine si limbile, si, larg, pungile.
- Cum e, domnule profeosr? - m-a întrebat domnul Tudosie după ce a dat niste bani la lăutari.
- Bine, cum să fie?! Sincer, nu mă asteptam! – m-am bâlbâit eu.
- Ce noutăti mai ai?
- Mă însor! – i-am răspuns eu involuntar.
- Fratilor, gata, liniste!... Fratele nostru are, pentru noi, o veste! Se însoară!
Toti au bătut din palme. Numai Yanina parcă a rămas cu gura căscată, iar Olesya s-a îmbujorat.
- Domn` profesor, nu vrei să-ti dau eu o afacere, la fel de proastă? – a glumit Boerică.
- Frate! Nu se poate! Frate de-al nostru s-a însurat! – le-a zis Amer.
- Abia acum avem motiv să o facem lată!... – l-a completat Tudosie.
- Asta ziceam si eu, că, la voi, pretextul e unde e! – a râs Amer
- Pupă, mă frate, mireasa! Că nas, dacă vrei, o să-ti fiu chiar eu! – m-a îndemnat Gelu.
- Noi, cum doar tu?!... Păi, frate, ne lasi asa, cu marfa în drum?! – a intervenit Amer.
- Dragul meu, ne facem de râs! – s-a rusinat Olesya.
- Nuuu! În seara asta, oficial, cu martori, chiar ne-am luat! – i-am zis eu în timp ce am scos din buzunar un inel, pe care îl cumpărasem, într-o zi, de salariu, înainte de aveni ea, la Craiova.
- Punct ochit, fapt împlinit! La orice mă puteam astepta, dar la asta, ba! – si-a zis Yanina, ca pentru ea.
- Tu vorbesti serios? - m-a întrebat Olesya, aproape ametită.
- Da! Actele o să le avem în curând! Cred că ar fi mai bine, în România, dar vom vedea!... am asigurat-o eu.
- Bravo! Să vină sampania! ...Hai, si...la multi ani! Multi ani trăiască, multi ani trăiască!...La multi ani! – a dat Tudosie tonul, iar ceilalti s-au ridicat în picioare si au început să cânte.
- Toti sunt olteni de-ai tăi?
- Altfel, de unde?
- Si el, cel cu mustată, care nu prea vorbeste bine româneste ?
- Si! Oltean get-beget! Doar cu limbajul e în devenire...
- Doamne, o altă lume! Voi parcă n-ati fi de pe pământ!
- Păi, află! Doar ti-am zis că, la mine, e o lume, cum să-ti spun, din altă lume!
***
Noaptea de An Nou, am petrecut-o în acelasi anturaj, însă, într-un restaurant mai mare. Mâncăruri, care mai de care, program de noapte, dansatoare, vinuri selecte si cupe de sampanie. În ziua următoare, eram toti mahmuri.
- Frumosilor, orice început are si un sfârsit! - le-am zis, pe seară. Acum fiecare, pe drumul său.
- Si eu? – a glumit Oly.
- Tu? Poti să o iei încotro vrei! Oricum, tot la mine o să ajungi! Dăcă ne-am luat, ne-am luat! De acum, oameni cu responsabilitate! Nu ai zis asa?
- Ai dreptate! Numai că, de data asta, am să mă duc tot la Cernăuti. Le spun la ai mei, o ajut cu afisele pe Yanina, si de Anul Nou...
- A, nu, acum!... An Nou?
- Al nostru!
- După stil vechi! – a completat-o Yanina. - Dragă, m-ai dat gata!
- Deci când? – am vrut eu să lămurec timpurile.
- Peste vreo săptămână si ceva...o să vin cu ei... Cu mama, cu tata...
- Atunci să te văd pe unde scoti cămasa?! – s-a amestecat si Igor.
- Mă, tu să taci! ...Că dacă ai fi bărbat, m-ai lua, asa,... cum a luat-o el pe ea! Draga mea, să stii că, pentru prima dată, te invidiez!
- Păi... – s-a bâlbâit Igor.
- Păi?! Au, au! Până una, alta, te duci la tine la Chsinău si... Nu uita: pro Ianukovici, pro Rusia!
***
Ne-am despărtit în primul rînd de Igor. Pe Olesya si Yanina le-am condus, din nou, până la Suceava.
- Dragul meu, mă descurcam si singură, dar dacă asa ai vrut tu... Multumesc si să nu uiti că te iubesc mult, mult!
- Cât?
- Până la cer si mai sus!
***
La întoarcere, spre Craiova, am făcut un popas în Brasov. M-am dus la Biserica Neagră. În interior, la început de an, oameni contemplând. Circa o jumătate de oră, mi-am odihnit si eu, acolo, gândurile. După ce am trecut dincolo de vârfurile pietroase, pe traseul Rucăr-Bran, si am coborât dealurile subcarpatice, am întâlnit ciobanii, cântând la fluier, cu oile si mielusei fragili după ele. Coborau la vale, spre Dunăre.
- Probabil asa vorbesc ei cu muntii, cu mioarele...- mi-am zis, în timp ce mi-am amintit de organistul Bisericii Negre care, pe ritmuri, parcă se întelegea cu divinitatea.
***
Imediat, după sărbători, am reînceput scoala.Eram obosit. Programul de lucru mă extenua. În fiecare zi, abia asteptam să ajung acasă. Uneori, nici nu apucam să schimb câteva vorbe cu Oly si, instantaneu, adormeam. Într-o vineri, în ultima zi de lucru a primei săptămâni, am procedat la fel. Am dormit până târziu, aproape de miezul noptii. Când m-am trezit, am deschis calculatorul, am încercat să o contactez pe Olesya, însă nu mi-a răspuns. Calculatorul ei era închis.
- Probabil, la ora asta doarme !- mi-am zis si am încercat să mânânc ceva, în timp ce urmăream programul de stiri.
Accidente rutiere, furturi, hotii, violuri, ca în fiecare zi! Nimic interesant. Spre sfârsit însă, prezentatoarea s-a oprit si a anuntat o stire, de ultimă oră, venită pe canalele internationale de informare.
-,,Grav incident în Ucraina, în zona Cernăuti! Un grup de tineri angrenati în campania electorală, au fost bătuti. Mai vedem că, în altercatie, grupările rivale au folosit bâte furci, topoare. Ni se semnalează si răniti. Vom reveni atunci când vom avea amănunte si imagini.”
Pentru câteva clipe, mi s-a părut că nu mai văd în fata ochilor. Presimtiri negre mi-au zguduit sufletul. Într-un fel de disperare, am sunat în Ucraina. Nu mi-a răspuns. Am deschis, iarăsi, calculatorul, însă, al Olesyei era tot închis. Câteva clipe mai târziu, mi-a venit ideea să o sun pe Yanina.
- Unde esti? – am întrebat-o imediat cum a deschis telefonul.
- Au! Doamne, Doamne!... La Cernăuti! – mi-a răspun tipând.
Convorbirea mi s-a întrerupt. Am încercat din nou să o prind însă în zadar. Aproape fără să stiu, m-am îmbrăcat, am luat actele, banii, apoi am pornit la drum. Timp de peste două ore, am condus aproape năuc. M-am dezmeticit lângă Pitesti.
- Doamne, unde mă duc? – m-am întrebat la fel de disperat si am sunat. Nimeni! După lungi insistente, mi-a răspuns Yanina.
- Am fost bătuti! Sunt tranchilizată si abia te aud...
- Si Oly?
- Si ea... – abia mi-a răspuns si iar a închis.
Aproape de prânz, în ziua următoare, eram, deja, la Consulatul General al Ucrainei, la Suceava. Povestea era cunoscută, însă se încerca, în mod diplomatic, să nu se facă din incident, o adevărată catastrofă, desi situatia era suficient de gravă. În urma mai multor încercări, pe telefonul Olesyei, au răspuns părintii săi. Plângând, mi-au spus că ea intrase în comă, imediat ce un besmetic, în seara de dinainte, îi înfipsese o furcă între coaste. M-am dus din nou la Consulat.
- Domnule, ce-mi cereti aproape că nu se poate. Nu avem acorduri în acest sens. În plus, ea trebuie dusă urgent cu un elicopter, cu un avion... Se parecă ar fi vorba de un transplant... La Kiev, e prea departe... Sunt probleme... Dar să vedem... Trebuie să avem răbdare!
- Ce răbdare, domnule Consul, când fata asta moare, iar în pântecul său, poartă si copilasul meu?
Diplomatul m-a privit uimit.
- Si ce pot face eu?
- Să o aducem aici, la Suceava apoi, de spitalizări, transport, operatii, mă voi acupa eu. La Târgu Mures sunt specialisti, spital mare!...
- Totul ar fi posibil, dacă ar fi nevasta ta cu acte...
- Nu! Orice se poate dacă ati vrea! Excelentă, vă rog să întelegeti că dacă se întâmplă ceva cu viata acestei femei, mă voi adresa instantelor internationale si vă voi acuza de crimă! Însă asta nu-mi rezolvă problema, ce Dumnezeu!
- Domnule, nu întelegi că nu e si cetătean român?! Că cineva trebuie să plătească... În plus, ce garantii avem noi că, ceea ce spui e adevărat?1
- O să vă convingeti... De ce nu o întrebati? Dar până una, alta, dacă rezolv cu SMURD-ul din România, tratamentul, transportul, o aduceti până aici, la Suceava?
- Să zicem! Încercăm!
Usor împăcat, l-am sunat pe Tudosie. I-am spus unde sunt, apoi i-am povestit, în grabă, cele întâmplate.
- Domnule profesor, sincer, mi se rupe sufletul! Doctorul Raed Arafat, seful de la SMURD, e din Damasc, din Siria... Doar fratele Amer... sau Boerică pot rezolva o astfel de chestiune! Banii, nu sunt o problemă! Asteptati o secundă!
Cu o oarecare sperantă, m-am asezat pe un scaun si am sunat, din nou, pe Olesya. Mi-a răspuns mama sa. Plângea! O clipă mai târziu, am auzit-o si pe ea. Respira. Mi-a sus ceva, în soaptă, însă nu am înteles.
- Va fi bine! Fii tare! Ai să vezi, vei scăpa! – i-am zis, apoi am închis pentru că lacrimile îmi curgeau siroaie. Toti ce-i din Consulat mă priveau cum plâng, fără a putea să mă abtin. Câteva minute mai târziu, mi-a sunat, iarăsi, telefonul.
- În cel mult o oră, elicopterul de la Târgu Mures v-a fi la Cernăuti. Boerică a vorbit, nu am idee unde, însă la Ambasada Ucrainei a rezolvat problema survolării granitei. Asa că stai linistit! Eu si Amer vom fi peste câteva ore acolo.
- Of, Doamne, cum să vă multumesc! Acum zbor peste Muntii Moldovei!
Când am ajuns la spitalul din Târgu Mures, Olesya era deja la terapie intensivă. M-au lăsat să o văd doar câteva clipe. Parcă mă astepta. Când i-am sărutat mâna, m-a simtit si a clipit usor.
***
În următoarele ore, specialistii au făcut tot felul de analize, de investigatii, apoi au decis să extirpeze un rinichi aproape sfârtecat si să o treacă pe dializă, întrucât nici celălalt nu era tocmai în formă. Radiografiile îl arătau tumefiat, dar încă mai functiona.
- Ne-ar trebui, urgent, un donator! – mi-a zis medicul în supravegherea căruia era Olesya.
- Mda!? – m-am aprobat în gând! Dacă se poate, acela voi fi eu! – i-am zis, fără a mai sta pe gânduri.
***
Fratele Amer si Tudosie ne-au găsit deja în sala de opreatie. Pe o masă eu, pe cealaltă ea, de jur împrejur, medici, deasupra noastră, a tuturor, cu sigurantă, Dumnezeu! În ziua următoare, la reanimare, paturile, unul lângă altul. Când s-a trezit Oly a clipit. Am privit dincolo de ea si abia atunci, am căzut într-un somn adânc.
|
