Inviere
15 ianuarie 1850 – la Nasterea poetului Mihai Eminescu
Se naste un Luceafar ce a avut, se stie,
In viata, locuinta, in propria poezie –
Caci casa, garsoniera, n-a prididit, saracul –
Asa a fost poetul – si-a locuit doar, veacul –
Nici din gazetarie, nu-si castiga, ades,
Nici painea, si nici vinul – si-atunci, din interes,
Scria, spre propria pilda, Sarmanul Dionis –
Si cate multe alte pacate n-o fi scris…
Acum, cand se intoarce, cantand, la el, pe plai,
Din iad, caci umilinta nu are, pentru Rai –
Cand neevlaviosul, si bietul necucernic,
In schitul lui de versuri, e doar un biet nemernic –
Cand vine sa-si ridice din chiar tarana grea,
Un literar cadavru, uitat in debara –
Cand nici nu stim, se pare, la ce mai este bun,
A lua in seama genii, cand veacul e nebun –
Cand paine de nu este, nu e mai econom
Sa tii in bezna groasa, ideea chiar, de om –
Acum, Mihai, badie, de ziua ta, iti scriu
Mai naste-te, odata, ca iar este pustiu –
S-au inmultit toti "sfintii" in tara, si afara,
Ii doare-atat poporul, incat il tot omoara –
Cu legi spre avortare, si cod alimentar,
Cu noua reformare ce nu are nici var
A mai spoi zidire din Mosul Dictator,
Mitraliat din mila, si grija de popor...
Iti scriu, Mihai, badie, chiar daca n-ai de stire,
Din Opera, si Viata, a neamului Psaltire…
Si iti ridic, pe lume, si un temeinic schit,
Chiar de ti-l fac din pietre, si bête de chibrit…
Pentru romani ce-n inimi tot aurul il poarta,
Si pe pamant, si-n ceruri, din poarta bat , in poarta,
Mihai, ca sa-nteleaga si crucea Romaniei,
Din piatra crucii Tale, invie iar, si scrie-i…
|
