Omul deplin al culturii românesti
Dar la ce sa beau din lacul ce da viată nesfîrsită,
Ca să văd istoria lumii dinainte-mi repetită
Mihai Eminescu
Despre Eminescu, a cărui nastere o sărbătorim în ianuarie, s-au scris atît de multe încît pare că nici un plan n-a fost uitat. Costantin Noica l-a numit: Omul deplin al culturii românesti. E adevărat că sunt totusi destui români care nu pot îndruga mai mult de cinci-sase cuvinte despre poet sau despre scrisul său. După care se supără dacă i-ai deranjat cu un asemenea subiect. In fond stiu ei ce trebuie să stie si ce nu. Punct. Din păcate există si o categorie de oameni care nu fac rău necitindu-l pe Eminescu, ci citindu-l, dar nelăsîndu-se impresionati în nici un fel. Ei sunt cei cărora genialitatea altuia le face rău. Cei care dau cu tigva la asa ceva. Eminescu a fost un poet. Un poet bun si atît. Si ca să demonstreze asta se pot da chiar si de ceasul mottii. Ultima categorie cred, din cei cărora Eminescu le cade greu, sunt cei care îl acuză pe poet de boala nationalismului. Cum să-i ierte ei versurile Doinei care îi plînge pe români căzuti la ei acasă sub stăpînirea altora?
De la Nistru pîn'la Tisa
Tot românu plînsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atîta străinătate
Cum să-i ierte ei rîndurile din ziarul Timpul: "Nu oprim pe nimeni a fi ori a se pretinde român. Răul e, însă, că elemente prea proaspete în loc de a fi determinate de caracterul statornic al poporului, sunt, din contră, determinante pentru viata tării."? Cine erau ei si în ce directie erau determinanti stie aproape oricine.
Astăzi, ca si ieri si ca si mîine, detractorii ar dori să facă din Eminescu o poveste cît mai prăfuită. Sustinuti si de stupiditatea unora ca cei despre care vorbeam mai sus, cine stie unde se va putea ajunge. Mai ales acum cind marea noastră majoritate suntem la discretia banilor, deci la discrtia celor care îi învîrt. Gîndim si ne manifestăm, constient sau inconstient, cum doresc ei. Gîndim in termenii globalizării, care sulemenită zilnic pe toate lungimile de unda, suceste capul chiar si celor care cred că îl au plin cu judecăti.
" Vezi pe-un rege ce-mpânzeste globu-n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac…"
Ziua cea de mâne a unui suflet nemângâiet. Vorbe, versuri si gînduri care n-au fost împletite atît de frumos si spuse cu asemenea duh niciodată si mă tem că nu vor mai fi spuse nici de acum încolo.
A fost Eminescu cel mai profund poet romantic al lumii? Pentru noi, chiar si dacă înlăturăm subiectivismul inerent sufletului românesc pus in fata unei astfel de întrebări, el a fost, în planul poeziei filozofice, cel mai mare dintre toti. Edgar Papu, profesorul universitar de estetică, literatură universală si teorie literară, considerat cel mai mare comparatist român, spunea următoarele despre universalitatea lui Eminescu: " Iată, deci, două motive: titanismul si condtia omului superior, care-l înaltă pe Eminescu deasupra tuturor romanticilor lumii…De aceea ca si Goethe în Germania, Eminescu la noi depăseste domeniul delimitat al poeziei, si devine o expresie mai vastă a ceea ce tine de notiunea unicului. Este nu numai cel mai de seamă poet, ci si cel mai mare om pe care l-a dat pînă acum pămîntul nostru. " Imi vine să aplaud. Si să mă rusinez totodată. Dar cui nu-i vine să aplaude avînd în fata ochilor comoara eminesciană?
"La-nceput, pe cînd fiinta, nu era nici nefiintă,
Pe cînd totul era lipsă de viată si vointă,
Cînd nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns…
Cînd pătruns de sine însusi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută si nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse si nici ochiu care s-o vază,
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Si în sine împăcată stăpînea eterna pace!...
Cine ar mai putea lua sau adăuga o vorba? Sau schimba un semn? Cine? Să multumim Celui Nepătruns că in luna lui Ghenar a anului 1850 ne-a trimis in dar Luceafarul.
Viorel Neacsu = Toronto
|
Viorel Neacsu 1/13/2011 |
Contact: |
|
|
