Quo vadis, Domine ?...
" Ninge ca-n Esenin si-n poema rusã...” cu fulgi enigmatici si mari scoborâti, parcã, din lumea basmului andersenian ori din micul templu al nisiparnitei învechite de unde timpul se scurge liniar si fãrã de-ntoarcere prin firicelele mãrunte de mineral amorf. Îmi place sã ascult, aproape fãrã sã respir, linistea. Linistea unei povesti de iarnã în care oameni si animale, cer si pãmânt sãlãsluiesc dimpreunã în pace si bunãvoire, ca si când ar închipui toate la un loc un paradis alb cu vârsta încremenitã în propria-i eternitate predestinatã. Autorul unic al acestui basm viu, care se prelinge cu limpezime în sufletul omului si al vremii, este nimeni altul decât Dumnezeu însusi. Cel ce s-a înomenit în mijlocul ieslii Bethleemului spre a fi sfâsiat cu patimã în bucãti acum, la început decadent de secol XXI, un ev cãruia îi suntem nevoiti a-i respira cu silã în din ce în ce mai multe lese sufocante aerul si dezordinea provocatã.
Trebuie sã spunem însã cã actorii basmului acesta real suntem noi, noi si... ceilalti, personagiile oculte si pline de condescendentã neîntemeiatã, neputincioase de a mai fi vreodatã, mãcar si pentru o efemerã secundã pãmânteanã, oameni - o lume bizarã si pestritã, nelãsatã sã existe în voie, sã devinã, sã simtã, sã ardã, sã experieze iubirea adevãratã si purã, sã se aseze pe marginea propriului destin si sã-si recunoascã pãcatul si limitele trãirii personale pentru a le arunca, mai apoi, în focul gheenic al mitizãrilor irelevante de tot soiul ca sã ajungã în final la a se reconstrui pe sine definitiv si la a-si recompune din bucãti fiinta sfâsiatã axiologic si moral, împinsã totalmente controlat în mrejele patologicului agresiv. O lume - cimitir al propriilor sale sperante alungate - cãreia i se tot sugrumã zilnic estetica superioarã a povestii ei reale spre a i se aseza în loc nimic altceva decât un maldãr urias de iluzii macabre nãscute doar pentru propria-i îngropãciune a spiritului... Sã ne amintim în acest sens, totusi, faptul cã “Nu un public alcãtuit din tãrani sau târgoveti ignari, ci criticii muzicali si de artã cei mai avizati au negat orice valoare operei unor Wagner sau Monet.” (Mihai Dinu) Prin urmare, toate valorile umanitãtii cãlcate în picioare azi de chipurile multe aflate în spatele mãstii mondiale oculte sunt aruncate fãrã milã în spatele portilor acestui tintirim consacrat al mortii - un alt lagãr totalitar cu prizonieri contemporani -, porti avide de viatã, ce stau deschise continuu spre a înghite cu nesat... Omul.
Dupã cum se stie, orice poveste îsi are tâlcul ei misterios, ce doreste a-i fi dezvrãjit de ascultãtorul ei atent si dornic de a-i cunoaste cu o imensã curiozitate si nerãbdare sfârsitul. Basmul nostru de iarnã are însã un miez aparte. El nu se leagã de un fapt anume, ci de o... atmosferã anume - aceea a sufletului înghetat al omului din prezent, eroul principal al microspatiului uman din Univers numit simplu Pãmânt, un copil al dumnezeirii împins violent, fãrã voia lui, desigur, în noaptea ignorantei condamnabile si care este determinat zilnic sã îsi ucidã inconstient de urmãri istoria trecutã, dar si pe cea prezentã în fata unui viitor incert, însã în mare parte previzibil. Spiritul acestui personaj aparte este condamnat, iatã, prin ceea ce i se oferã ostentativ la mereu asa-zisele promotii limitate ale destinului, din ce în ce mai mult si cu grãbire subînteleasã de toti la exil definitiv în bratele mortii hulpave de orice si descãrnat sistematic de propria sa sculpturalitate interioarã îndumnezeitã întocmai ca un arc ciuntit de hiperbolã ce îsi întinde amenintãtor venele uscate de ger înspre întuneric si nu cãtre Luminã. Înspre întunericul acela al mizeriei oculte glãsuitã prin ode satanice lugubre - o ecuatie existentialã a absurdului lumesc cu Dumnezeul real lipsã, însã cu chipul mefistofelic în imagini 3D de tip Avatar strivind cu putere lemnul vechi cu pictura aproape stearsã a icoanelor sfinte. O cortinã neagrã, îmbâcsitã de minciuni si de himere, lãsatã cu stridentã nonsalantã sã cadã peste sacrificiul de sine al martirilor vremii de dinainte si ai celei de dupã Cristos si chiar peste Mântuitorul însusi ca o palmã grea datã cu nãduf Omului îndelung pãtimitor si cu rãbdare cãpãtatã prin credintã.
E greu sã-ti închipui momentul când suflul întregii umanitãti va fi aliniat ca un detasament disciplinat de soldati ai gãrzii regale la pseudocredinta impusã de mãstile oculte ale timpului actual, cu tot sirul lor de „crize” aruncate cu bunã stiintã asupra Fiintei umane spre a o supune si spre a o sclaviza cu orice pret - un pret amar si de o cruzime înfiorãtoare, anume cel al pierderii totale a libertãtii Omului de a fi -, dar nu dificil de explicat stiintific faptul cum poate fi „setat” creierul acestei omeniri tocmai pentru a actiona fãrã discernãmânt ca la o comandã experimentalã de tip pavlovian datã de cei care se hazardeazã din rãsputeri acum sã îi nege existenta lui Dumnezeu pentru a fixa în mentalitatea colectivã noua lor ordine mondialã eronatã din start si construitã pe un singur fundament putred: acela de a stãpâni completamente lumea prin puterea banului si a violentei, plecând de la acceptia ocultã cã „Banii si puterea sunt totul!”, restul nemaiavând nicio importantã funciarã decât dacã aceasta poate aduce un câstig semnificativ pe linie de marketing planetar. Nimic mai fals si mai lipsit de ratiune sãnãtoasã.
Gândire patologicã de actori sociali slabi de minte si nuli de afect, paiate efemere strânse în loji masonice ca oile în tarcuri si stoarse de vlagã la usa pierzaniei, închipuind, la cotitura destinului divin al lumii, din coapsele cadaverice roase de viermele nemilos al efemeritãtii un alt dans macabru „sui-generis”, un alt fel de poem simfonic cu acorduri mefistofelice precum cel închipuit de Camille Saint-Saëns. Iatã pretul vanitãtii bolnave cu lungul sãu sir de erori cu tot !... Poezie a existentei telurice superioare ucisã cu fiecare bãtaie de aripã a orologiului vremii la masa dictatelor totalitare ale noii dictaturi mondiale sortite ca si celelalte, de altfel, esecului sumbru într-un viitor imediat!...
În aceastã altfel de poveste hibernalã destul de tristã cu personaj unic si deloc abstract, ce se zbate zadarnic azi între anxietãti sfâsietoare si extaz ontologic cu esente negative nãscut de feluritele strategii malefice de manipulare a umanitãtii, vrem sã propunem, totusi, un final estetic, aparte, altul decât cel usor previzibil indus de atmosfera trãirii uscate de suflet de acum, un final care sã continã în el constructul obiectiv de ne-moarte a Fiintei umane, de revolutie spiritualã a acesteia prin revenirea fireascã la matca divinã si la sinele sãu propriu. Sã anulãm complet prin puterea Luminii noastre interioare grotescul si morbidul din jur conturate socant prin jocul succesiv de imagini si de sloganuri lapidare ale reprezentantilor urâti la chip ai clown-ului satanic cu rol de „mare arhitect” antidumnezeesc al Universului - un Univers, din fericire, real si cu o fortã de indiferentã fascinantã în ceea ce priveste absurdul gândirii umane oculte! E un antidot sigur al jugului actualei sclavii fortate a lumii, dar si singura poartã cãtre libertatea totalã a Fiintei umane alãturi de credinta în Dumnezeu.
Acum, când ceasul vremii pãmântene stã sã batã ultima secundã a încã unui an postcristic, nu vrem ca omenirea sã ajungã a rosti (cu inconstientã vãditã si fãrã puterea de a prevedea ori de a cuantifica urmãrile supuseniei sale ilogice de moment cãtre „mai-marii” autointitulati ai planetei) precum porcarul Zsupan al lui Johann Strauss: „...printre porci doar am stat si nu-mi pasã de poezie!” (Voievodul tiganilor), nu. Vrem însã ca toate diminetile lumii, care “se duc pe un drum fãrã întoarcere”, vorba lui Pascal Quignard, toate serile ei si timpul dintre acestea sã fie aidoma detaliilor pe care Marcel Proust le folosea într-una din nuvelele sale pentru a-si schita pur si simplu cu simplitate personajele închipuite, si anume: “Fãrã nici o bijuterie, cu corsajul de tul galben (…), prinsese în pãrul ei negru cîteva orhidee (...)" (Indiferentul) Cãci, în izvorul timpului care siroieste istorie, credinta si cultura - cele douã orhidee suave ale umanitãtii - rãmân singurele cãi de intrare în spatiul semioticii superioare a lui Dumnezeu, dar si armele unice ale detrunchierii limitelor unei gândiri contemporane oculte si reductibile, din nefericire, doar la aspiritualizarea definitivã a Omului pictat pe marea pânzã a Universului de mâna Creatorului sãu singular...
„Muzica existã pur si simplu ca sã vorbeascã despre ceea ce cuvîntul nu poate vorbi. În acest sens ea nu este întru totul umanã.", ne spune acelasi Pascal Quignard în „Toate diminetile lumii”. Povestea noastrã de iarnã este însã una esentialmente umanã. Colindul nostru hibernal trist rostit pe drum de searã „...la imaginea unui drum în formã de cerc, un drum care se întoarce mereu de unde a plecat (…)" (Ciprian Mihali, “Sensus communis - pentru o hermeneuticã a cotidianului”) ne fixeazã viata în timpul liniar al cotidianului nostru complex si banal, în aceeasi mãsurã, si ne invitã la ne-moartea spiritului colectiv al umanitãtii în cuprinsul destinului sãu tulburãtor de sinuos. Si poate cã vom fi salvati, astfel, de restristea neregãsirii de sine a Fiintei umane întru existenta sa si ne vom raporta interioritatea în dimensiunea de aici, dar si în cea urmãtoare acesteia numai si numai la Lumina vesnicã a lui Dumnezeu si la ceea ce se defineste drept dragoste purã în ansamblul ei atotcuprinzãtor. Fiindcã „a spune te iubesc este totuna cu a spune nu vei muri” (F. M. Dostoievski). Iar imago mundi si sufletul ei tocmai de asa ceva au nevoie acum pentru a reveni la starea arhetipalã proprie conceputã de Creator si pentru a se pozitiona pentru totdeauna pe nivelul altitudinal pe care îl binemeritã in infinitum.
Colindul nostru este o rugã fierbinte înãltatã cãtre Dumnezeu acum când balanta vremii se înclinã usor, usor înspre alt an. Quo vadis, Domine ?... Scapã omenirea de propria-i distrugere atâta vreme cât ea singurã nu îsi dã seama cã se va pierde în curând definitiv prin forta ochiului sasiu si lipsit de iubire adevãratã al actualului conciliu diriguitor ocult!...
|
Magdalena Albu 12/31/2010 |
Contact: |
|
|
