Frămantarille unui inginer : Comunitate
Citeam zilele trecute intr-o scrisoare cam aprinsa despre un oarecare care confunda teocratia cu democratia. Sa lamurim mai intai termenii in discutie.
Teocratia este o formă de guvernământ în care puterea religioasă și laică este exercitată de cler, in timp ce democratia este o metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor importante. Asa cum citesc eu aceste definitii consider ca nu se pot confunda decat de catre “cei saraci cu duhul”. Nu ma hazardez sa fac o predictie despre care sistem e mai bun sau mai performant. Ambele au existat in lumea antica si se pare ca au continuari si in prezent. Daca despre democratie se poate spune ca exista astazi ca forma de organizare statala, intr-o forma putin modificata, la marile puteri industriale ale vestului, teocratia pare ca isi arata fruntea mai ales in regimurile islamice, care imping in fata un guvern ale carui hotarari sunt dictate practic de un consiliu de esenta religioasa. Dar exista un regim teocratic si in cadrul democratiei, si ma refer aici la conducerea parohiei bisericesti. Componenta democratica a acestui regim este consiliul parohial, compus din clerici si laici, deci toti membri participanti la actul religios, care exista spre administrarea curenta a problemelor ADMINISTRATIVE de zi cu zi (nu si religioase). Acest consiliu parohial este apararea impinsa in fata a bisericii cum ca se inregimenteaza in curentul democratic, laolalta cu toata societatea. Toate deciziile care se iau privitoare la parohie trebuie aprobate de consiliul parohial, in sedinta ordinara sau extraordinara, si apoi puse in practica sub indrumarea membrilor acestui consiliu (care membri trebuie sa fie contribuabili in parohia respectiva, adica sa plateasca taxa de membrie). Exista si un statut de functionare al acestui consiliu parohial, statut conceput de catre cler (din cate stiu eu), si care poate (si este) folosit de catre cel care conduce sedinta de consiliu pentru rezolvarea problemelor “spinoase”.
Daca ne aruncam ochii pe o programa de invatamant de la un institut teologic, descoperim acolo cursuri de contabilitate, de pedagogie, de economie politica, de muzica, de matematica, de limbi straine si bineinteles, de teologie. Nu pretind ca aceasta lista este exhaustiva, dar se poate vedea ca pregatirea este enciclopedica, similara cu insuflarea de duh sfant, insa fara a fi echivalenta cu aceasta taina, absolventii trebuind sa faca fata cu success unei pozitii de conducere in societate. Potrivit traditiei bisericesti, duhul sfant se transmite prin punerea palmelor de catre preoti, care sunt insuflati cu Duh Sfant inca de la apostoli, care la randul lor au primit Duh Sfant la cincizecime de-a dreptul de la Dumnezeu. Am si fost martor la o asemenea ceremonie (desi as fi vrut sa nu fiu si sa pot in schimb vizita catedrala Notre Dame din Paris, unde se intampla aceasta ceremonie). Un sir interminabil de preoti se perindau prin fata unui om ingenuncheat si fiecare punea palmele pe capul acestuia spunand o mica rugaciune. La inceput mi s-a parut solemn dar la un moment dat m-am plictisit si am plecat sa vizitez Sorbona, putin mai jos pe strada. Problema pe care o vad eu este cu populatia careia i se aplica aceasta conducere. Daca cel care intra in biserica are patru clase primare, receptia lui la interactiunea cu biserica va fi diferita de cea a unui absolvent de facultate sau a unui posesor de titlu doctoral. Cu cat populatia participanta la actul religios are un orizont cultural mai larg, cu atat mai dificila e pozitia celui care predica. Sloganuri de genul “Crede si nu cerceta” sau, similar unui process demonstrativ din matematica care se numeste negarea negatiei, “Cerceteaza ca sa crezi” sunt mai greu de inghitit de catre o asemenea populatie educata.
Pana la urma, se intampla ca o comunitate umana foloseste biserica ca punct de interactiune sociala, mai ales in lipsa altor forme organizate de intrunire (ca de exemplu o casa a comunitatii sau un club). Unii o folosesc pentru functia ei religioasa, altii ca simplu loc de intalnire si stat la taclale. Dar la biserica, nu se poate trece peste cuvantul preotului. In orice chestiune, de la maturatul treptelor si pana la impartasanie, fara cuvantul preotului nu se poate misca un ac. Putem spune ca avem de-a face cu o instituție în care o persoană (sau un grup de persoane) este investită cu autoritate nelimitată prin legi. Si ultima data cand am citit DEX-ul, aceasta definitie statea sub explicatia dictatura.
Doru Deboveanu din Newmarket
|
Doru Deboveanu 12/14/2010 |
Contact: |
|
|
