Modestia - Echilibrul intre arogantă si umilintă
Omul de geniu nu poate da nastere unor opere nepieritoare
decât crescându-le după dansul si asemănarea nu a fiintei muritoare ce este,
ci a modelului de umanitate pe care-l poartă în sine. (Marcel Proust)
În Egloga a VIII-a vers 63, Vergiliu glosează: Non omnia possumus omnes (Nu toti putem de toate), adică pe lângă vointă, stăruintă, de care vorbeam cândva si care trebuie să însotească visele noastre, preocupările noastre cele mai frumoase, există si neputintele noastre. Nu-l putem contrazice pe Vergiliu si nu putem crea alt dicton ca acesta: Putem face totul! si nici chiar Toti la un loc putem face totul. Există probabil o limită dată de Creator omului, în primul rând având în vedere timpul vietii noastre, dar nu numai. Si această limită trebuie înteleasă si respectată. Cereti si vi se va da; căutati si veti afla; bateti si vi se va deschide! ne învată Biblia, întrucât toate legile după care Dumnezeu a creat lumea nu sunt tăinuite, doar neîntelese încă de noi, oamenii, deci dezvăluirea lor se poate face în limita posibilului, a respectului fată de limitele date. Iată cum s-ar putea întelege modestia, adică buna cunoaștere a limitelor personale.
Am citit cu amărăciune declaratia celebrului fizician Stephen Hawking, făcută într-un interviu pentru un post de televiziune, cum că teologia nu este necesară, deoarece lumea întreagă poate fi explicată cu ajutorul științei, deci fără a invoca intervenția unui Creator; că Dumnezeu poate exista, dar știința este în stare să explice Universul fără a fi nevoie de a apela la ideea de Creator. Deoarece există o lege precum cea a gravitatiei, Universul poate si se va crea din nimic. Creatia spontană este motivul pentru care Universul există, pentru care noi existăm Cu câte argumente, mă întreb, s-au făcut toate acele afirmatii?
Vreau să amintesc că unul dintre sinonimele cuvântului modestie este lipsa de îngâmfare pe care au avut-o multi dintre oamenii de stiintă dar si dintre filosofi. Cercetând si gândind rational, adică folosind inteligenta la maximum, dar trecând totul prin suflet, au ajuns la concluzia că este bine să adopti modestia în viată, considerând-o ca o virtute. Omul modest nu are nevoie de constiinta propriei superiorităti, ea evidentiindu-se de la sine. Modestia sinceră, bazată pe o inteligentă superioară apartine, sustinea cineva, oamenilor mari. Am ajuns în secole ale dezvoltării stiintei si întotdeauna am spus că stiinta, religia si artele trebuie să formeze o frumoasă cunună. Petre Tutea spunea că Stiinta unită cu religia si cu arta înseamnă libertate si nemurire.
Au fost matematicieni, fizicieni, chimisti, astronomi care au crezut în existenta unui Creator, în existenta lui Dumnezeu: Nicholas Copernic (sec. XV-XVI) - astronomul polonez care a sustinut că planetele se rotesc în jurul soarelui si nu a văzut nici o contradictie între sistemul lui heliocentric si Biblie. Francis Bacon (sec. XVI) filozoful englez care a afirmat că Putină filozofie duce mintea omului către ateism, dar o aprofundare a filozofiei duce mintea omului către religie. Italianul Galileo Galilei (sec. XVII) - părintele fizicii, astronomiei si stiintei moderne care a afirmat că pământul se miscă în jurul soarelui: Eppur si muove (Si totusi se miscă!) a tinut foarte mult la Biblie, cu tot conflictul avut cu Biserica Catolică; el mai afirma: Dumnezeu ne-a spus cum să ajung la ceruri, dar nu cum merg cerurile sau Să dăm Stiintei ce-i a Stiintei!. Astronomul Johannes Kepler (sec. XVI-XVII) cel care a afirmat: Sunt creștin", a recunoscut că Dumnezeu a adus în ființă natura din nimic; legile sale, ale mișcării planetare au fost rezultatul credinței într-un Dumnezeu al ordinii. Rene Descartes (sec. XVII) - matematician, filozof, om de stiintă francez călăuzit de lumina ratiunii, a admis cu pietate Substanta Supremă Dumnezeu - ca fiind perfectă, existând prin sine însusi, adică fiind propria lui cauză, posedând astfel o libertate absolută. Lui i se atribuie celebra maximă: Gândesc, deci exist. Tot el a spus că nu este suficient a avea o minte bună, scopul principal fiind acela de a o folosi bine. Blaise Pascal, contemporanul lui Descartes ajunsese la concluzia că omul caută mereu un adevăr, adevărul absolut a tot ceea ce îl înconjoară: inteligența naturală este una din dovezile, am putea spune, că omul este creat de Dumnezeu cu scopul de a accede spre adevăr, dar va alerga toată viața după o himeră, lucrând cu concepte și idei abstractizate de neîncetatele căutări.Filozoful german Gottfried Leibniz (sec. XVII-XVIII) afirma: Dumnezeu nu e doar un matematician care calculează și compară proprietățile lumilor posibile, ci este și un părinte iubitor. Isaac Newton (sec. XVII-XVIII) - matematician, descoperŹiŹtorul legii gravŹiŹtatiei uniŹverŹsale, a văzut numerele ca o modalitate prin care am putea să-l întelegem pe Dumnezeu. Minunându-se de armoŹnia sisŹtemelor ceresti, spunea: Acest sisŹtem extraŹorŹdiŹnar al soareŹlui, planeŹtelor si comeŹtelor poate să apară doar din lucrarea unei Fiinte inteligente si atotputernice. În notitele de studiu ale lui James Clark Maxwell (sec. XIX) - fizician si matematician scotian, cel care a dezvoltat teoria clasică a electromagnetismului, s-a găsit o rugăciune închinată lui Dumnezeu:
Întăreste-ne ratiunea pentru slujirea Ta!. Francezul Louis Pasteur (sec. XIX) chimist, microbiolog, afirma: Cu cât studiez mai mult natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului. Michael Faraday (sec. XIX) - mare fizician, promotorul vietii noastre moderne (computere, telefoane), a fost un mare credincios. Fizicieni ca Kelvin, Max Planck (sec. XX) credeau în Dumnezeul atotputernic si spuneau: Dumnezeu nu poate fi cunoscut ci numai gândit .
Când am citit, în urma cu multi ani, cartea lui « Scurtă istorie a timpului » mi-am notat anumite idei, printre care: Un univers în expansiune nu exclude posibilitatea unui creator, dar introduce limitări asupra momentului când el ar fi putut să facă aceasta. Stiinta nu a descoperit un set de legi care să ne spună cum se va dezvolta universul în timp, dacă stim starea sa la un moment dat. Poate că ele au fost initial decretate de Dumnezeu si că de atunci a lăsat universul să evolueze si nu intervine. Se pare că Dumnezeu a ales configuratia initială a universului din motive pe care noi nu putem spera să le întelegem. Evenimentele nu se produc arbitrar, ci reflectă o anumită ordine fundamentală, care poate fi sau nu, de inspiratie divină.
De pe atunci se întrezărea îndoiala din sufletul său. Dar erau întrebări care frământau un om al stiintei. Să ne amintim că Iov a fost plăcut lui Dumnezeu! Stephen Hawking mai scria: Starea initială a universului trebuie să fi fost într-adevăr foarte bine aleasă dacă modelul Big - Bang fierbinte era corect atunci, la începutul timpului. Ar fi foarte greu să se explice de ce universul a trebuit să înceapă exact asa, în afară de faptul că a fost un act al lui Dumnezeu care intentiona să creeze fiinte ca noi. Si m-am bucurat că exista în sufletul lui lumina sperantei, a credintei în acea Singularitate de la începutul universului. Si către sfârsitul cărtii din nou îndoiala: Atâta timp cât universul a avut un început, putem presupune că a avut un creator. Dar, dacă universul este complet independent, neavând limită sau margine, el nu ar fi avut nici început, nici sfârsit; el pur si simplu ar fi fost. Si atunci la ce bun un Creator?
Este adevărat că omul a făcut optiunea în cursul căreia a renuntat la o existentă eternă si lipsită de griji în Eden, numai din curiozitate si numai pentru a ajunge la cunoastere. Cu toate că teologia a etichetat-o drept păcat originar, ea reprezintă un gest impresionant al omului, cel al cunoasterii, implicând sacrificarea nemuririi si fericirii. De atunci, probabil, au început să curgă întrebările omului peste veacurile trăite si continuă si astăzi, ca un chin, uneori ca un blestem, alteori ca o amăgire a găsirii unor răspunsuri
Si întrebările lui rationale le-am admis cu sufletul, fiindcă orice om si le poate pune: De ce există universul? A avut nevoie de un creator? Si cine l-a creat pe el? De ce existăm noi si universul? Dacă am găsi răspunsul - afirma fizicianul undeva spre finalul cărtii -, ar fi triumful final al ratiunii umane, pentru că atunci am cunoaste gândirea lui Dumnezeu.
Am admis, în sinea mea, ca om cititor, îndoiala omului de stiintă, întelegând că aceasta îl eliberează de prejudecăti, dar se pare că i-a ajutat să se detaseze de simturi, pentru a îndepărta îndoielile si a continua studiul, sondările de mai târziu. Dar, mă întreb: nu si-a pus întrebarea simplă a propriei existente? A spiritului său? Oamenii îsi schimbă părerile, sau pur si simplu se încăpătânează, spunea cineva, fiind dispusi să facă până si o împărtire cu zero de dragul de a obtine un rezultat confortabil pentru teoriile lor. Schopenhauer spunea că atunci când vointa este stăpână, constiinta este slugă, iar spiritele cu adevărat superioare depăsesc această stare inversând rolurile, admitând suveranitatea constiintei asupra vointei.
Si iată, după atâtia ani, Stephen Hawking crede cu încăpătânare că a găsit răspunsul mult asteptat, făcând afirmatii cu argumentări de care încă nu am luat cunostintă, neavând cartea, dar, sper să se fi bazat pe demonstratii foarte exacte!?, în afirmatiile: Dumnezeu nu a creat Universul, datorită gravitației universul are capacitatea de a se crea singur; explicația științifică este suficientă. Teologia nu mai este necesară; Universul s-a creat singur din nimic. Creatia spontană este motivul pentru care Universul există, pentru care noi existăm.
Albert Einstein (sec. XX), fizician american de origine germană, cunoscut pentru teoria relativitătii, explică în cartea sa Teoria relativitătii pe întelesul tuturor, că stiinta înseamnă să poti să prevezi lucruri pe care numai experienta posteritătii le va putea confirma si că orice ipoteză este o simplă conventie pe care o îmbrătisezi fără să stii dacă mai târziu nu o vei respinge în întregime.
Dar să nu uităm că toate întrebările noastre îsi au răspunsul cuviincios în Biblie, cartea care a fost scrisă în mai multe limbi (Ebraică, Aramaică si Greacă), pe trei continente (Africa, Asia si Europa), de aproximativ 40 de autori care au avut diverse pregătiri si este pe deplin consecventă cu ea însăsi, negăsindu-se inadvertente. Manuscrisele nu au erori si orice crestin adevărat cunoaste si acceptă autoritatea Bibliei. Dumnezeul nostru, prin Fiul Său, a dat întregii Creații un sistem de legi, format din Legea lui Dumnezeu, Legea Păcatului, a Morții și Legea Duhului de Viață. Prima parte, revelată prin știință, include legile date universului material și legile care guvernează lumea vie, formată din plante și animale, iar în parte a doua, esențială, include legile spiritual-morale date ființelor dotate cu inteligență, îngeri și oameni. În Biblie există si adevăruri stiintifice din care s-au inspirat si se inspiră si astăzi oamenii de stiintă si filozofii: Forma sferică a pământului; pământul suspendat pe nimic; stele fără număr; existenta văilor în mări; existenta izvoarelor si a rezervoarelor în mare; existenta căilor de apă (curenti oceanici) în mări; circuitul apei; faptul că toate ființele vii se reproduc după specia lor; natura sănătății, a igienei și a bolii; conceptul entropiei, a energiei care se consumă.
Vorbind despre Creatie, Biblia ne spune că Dumnezeu a creat universul material și spiritual din nimic (Geneza 1:1; Psalmul 33:6; Ioan 1:3; Romani 4:17; 1 Corinteni 1:28). Ne mai spune că din această cauză El este înaintea tuturor lucrurilor și mai presus de toate lucrurile. Prin urmare, întregul univers este sub controlul Său. Pentru că El a creat toate lucrurile, El poate veghea asupra creației cu ajutorul mijloacelor creației Sale. Cu privire la crearea omului, Biblia ne spune ca Omul nu este numai coroana creației, dar este și obiectul purtării speciale de grijă din partea lui Dumnezeu.
Referitor la originea sufletului Biblia specifică: Sufletul este o creație a lui Dumnezeu, datorând originea sa unui act direct de creare. Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră... (Geneza 1:26).
O idee interesantă pe care o vehiculează oamenii de stiintă dar si teologii este cea a Principiului antropic" (centrat în jurul omului), care încearcă să demonstreze că lumea aceasta dacă n-ar fi avut exact structura pe care o are, apariția vieții ar fi fost imposibilă, omul fiind produsul cel mai înalt al vieții, perfect adecvat pentru a funcționa în această lume. Nici o altă creatură nu se potrivește mai bine acestei lumi decât omul însuși! Se crede că Universul ar fi putut alege multe forme în care viata nu ar fi putut exista, în care nici măcar galaxii nu ar fi putut exista. Si atunci de ce si cine a ales-o anume pe aceasta? A fost pură întâmplare? O probabilitate între multe altele? De ce această probabilitate? Cine a făcut acel calcul al probabilitătilor si de cine a fost aleasă forma acestei vieti? A existat o fiintă inteligentă (Dumnezeu) care a ales aceasta pentru a crea fiinte constiente? Dar dacă nu ar fi existat acest univers si această fiintă numită Om, noi am mai fi putut să ne punem toate aceste întrebări? Cert este că Universul nostru este clădit pe niste legi matematice pe care mintea noastră nu le poate cuprinde decât partial.
Asa cum nu putem niciodată cunoaste pe Dumnezeu, tot asa nu putem privi ce a fost chiar înainte de Big Bang (Singularitatea de la începutul universului); ar trebui poate să ne aflăm undeva în afara sistemului în care trăim, să putem privi din afara Universului!?
Cu sfântă modestie ar trebui să considerăm spiritele noastre limitate de spatiul gândirii si de cel al timpului fată de Fiinta infinită, pe care mintea noastră nu o poate cuprinde si să tinem cont de cele stipulate în Biblie, dacă vrem să ne fie bine pe acest pământ.
Mircea Eliade spunea: Dacă nu există Dumnezeu, totul e cenusă. Dacă nu este absolut, care să dea semnificatie si valoare existentei noastre, în acest caz existenta nu are sens. S-a gândit si la acest lucru marele savant Stephen Hawking?
As dori din suflet ca marele savant să nu refuze sărutul lui Dumnezeu în pragul trecerii.
Vavila Popovici
Raleigh, North Carolina
|
Vavila Popovici 9/21/2010 |
Contact: |
|
|
