Noi ºi fericirea
“Dacã nu zgîndãrim noþiunea de fericire ºi facem din ea un cot de mãsurat pe toate laturile viaþa unui om, sãracul rînduit e mai fericit ca bogatul. “ Tudor Arghezi
Pare cel puþin deplasat dacã nu mai rãu sã te ocupi de noþiunea de fericire în ziua de azi cînd lumea se încaierã din nimic. Adicã: þara arde ºi baba se piaptãnã. Astãzi cel mai folosit cuvînt este „terorismul”, cu care fiecare defineºte, vorba cuiva „ce vrea muºchii lui”. In cele ce urmeazã sper sã lãmuresc cele ce m-au fãcut sã discut acest subiect. Fericirea este ceva ce ne lipseºte în fiecare clipã a fiecãrei zi, de la naºtere ºi pînã la moarte. Doar aerul ne-ar putea lipsi mai mult. Sîntem nefericiþi din lipsã de bani, pentru cã ne-am pierdut sãnãtatea sau slujba, pentru cã ne-am greºit cariera, pentru cã ne-a murit cineva drag, pentru cã nu avem un prieten bun, etc. In termeni mai controlaþi, fericirea este corespondenþa cea mai bunã, dacã s-ar putea maximã între dorinþele noastre ºi realitatea îndeplinirii lor. Si mai departe: ce este dorinþa? Dorinþa este o stare de tensiune sufleteascã ce apare odatã cu ideea obþinerii unui „ceva” din lumea materialã sau din cea spiritualã. Dacã ar fi sã ne oprim aici, ceea ce ar fi un lucru înþelept, fericirea depinde de mãrimea ºi desimea valurilor de dorinþi din interiorul fiinþei noastre ce ne invadeazã trupul ºi spiritul. Marele ascet, învãþãtor, filozof ºi întemeietor de religie care a fost Buda, a încercat sã limpezeascã lucrurile ºi sã-ºi educe aderenþii, astfel încît suferinþele omeneºti sã poatã fi înlãturate. Cel de-al Doilea Adevãr Budist spune cã orice suferinþã este motivatã de o dorinþã neîndeplinitã, iar Cel de-al Treilea, cã pentru a înlãtura suferinþele trebuiesc îndepãrtate dorinþele. Adevãrurile lui Buda, ca toate adevãrurile civilizaþiei umane, sînt adevãruri relative. Astfel într-o lume în care am înlãtura dorinþele, dacã aceasta ar fi cu putinþã, n-ar mai avea loc nici fericirea, cãci ea, cum spuneam înseamnã mai mult decît absenþa suferinþei. Este fericirea o condiþie a existenþei? Oricare ar fi rãspunsul, afirmativ sau negativ, el nu va fi mai puþin relativ decît adevãrurile lui Buda. Fericirea ar trebui sã fie o condiþie pe care cel ce ar urma sã se nascã sã o impunã pentru a accepta sã existe. In lipsa ei, cei mai mulþi dintre noi, consumãm porþia de fericire în prima treime a vieþii, atunci cînd suferinþele trupeºti sînt aproape inexistente ºi cînd dorinþele ne sînt satisfãcute de pãrinþi sau ºi le satisface fiecare ajutat de o inconºtienþã tinereascã foarte sãnãtoasã. Din acel moment valurile de îngrijorãri ºi necazuri, ce carã cu ele cele cîteva mici satisfacþii, se revarsã zilnic peste obiºnuinþa noastrã. Este educaþia o condiþie a fericirii? Nici acestei întrebãri nu i se poate gãsi un rãspuns ferm. Mulþi dintre noi mai au convingerea cã fericirea a dispãrut odataã cu emanciparea societãþii umane în ultima jumãtate de veac. Cu cît individul este mai informat, intenþionat sau neintenþionat, cu atît devine mai susceptibil. Ciobanul de acum cincizeci de ani, care nu învîrtea decît cîteva idei din satul lui, nu–ºi dorea decît sã-l fereascã Dumnezeu de lup, sã vinã seara ºi eventual iubita. Toate trei dorinþele aveau cea mai mare ºansã de îndeplinire. Foarte puþin informat, el nu ºtia nici mãcar cã ar putea avea o iubitã mai frumoasã. Astãzi, conºtienþi de fluctuaþiile economiei, de deteriorarea mediului ce atenteazã clipã de clipã la sãnãtatea noastrã, de violenþa socialã a marilor aglomerãri urbane, de pericolul din ce în ce mai mare al unor conflicte militare, etc, a dormi liniºtit este pur ºi simplu o întîmplare. Pe de altã parte mai educat, omul ar avea ºansa de a pãtrunde mai adînc în înþelesurile celor efemere ºi de a se ilumina. Am urmãrit cîndva prelegerea cuiva care fãcea apel la o astfel de alternativã în cãutarea fericirii. Persoana era foarte educatã, foarte bine intenþionatã ºi foarte aplaudatã. Spunea adevãruri cam de felul acesta: sã nu cerem luna de pe cer ºi sã nu vîslim în contra curentului dacã vrem sã fim fericiþi. M-am lãsat pradã farmecului acelui personaj pînã cînd un amãnunt m-a fãcut sã mã trezesc: vorbind despre accesul ce-l avem la fericire el ºi-a amintit cum cu mulþi ani în urmã avusese o discuþie cu fetiþa lui, pe care o þinea pe piept în mijlocul piscinei lor. Amãnuntul ãsta care pentru el fusese doar o parte din decor, a cîntãrit altfel în judecata mea. Candoarea povestirii lui nu era alimentatã deci doar de înþelepciunea judecãþilor, ci ºi de liniºtea ºi siguranþa unui trai îmbelºugat. Nici o îndoialã nu am cã persoana respectivã merita ce avea, am însã toatã convingerea cã mai mult de optzeci la sutã din locuitorii acestei planete au mult, mult mai puþin decît meritã. In faþa televizorului fiind, îl aplaudasem ºi eu pe vorbitor, ca ºi cei din salã, care ulterior mi-au lãsat impresia a avea toþi case cu piscine, dar nu m-am mai simþit entuziasmat. Sã mã fi biruit invidia? Acesta e motivul care m-a împins sã scriu rîndurile de faþã. Am admirat-o pe Mama Tereza ºi îi admir în continuare memoria ºi învãþãturile, ºtiind cã ea ºi-a consumat puterile, viaþa, printre sãracii din Calcuta sau de aiurea. Imi par valoroase învãþãturile lui Buda pentru cã vin din gura unui om care a fãcut dovada spuselor sale: ºi-a pãrãsit palatul pãrintesc pentru a trãi ca cei sãraci ºi a le arãta de acolo, dintre ei, calea spre adevãrata fericire. Nu-mi vine însã sã-l cred pe cel sãtul, chiar dacã susþine logic cã a mînca prea mult e rãu. Sãtulul nu-l crede pe flãmînd, dar e gata sã-i dea sfaturi. Spuneam cã adevãrata educaþie ar putea aduce adevãrata înþelepciune, care nu este nimic altceva decît fericirea. Din pãcate puþine locuri sînt în lumea de astãzi unde educaþia þinteºte înþelepciunea. In rest ea þinteºte performanþa ºi prin ea banii. O ºcoalã ca a lui Socrate din Atena antichitãþii sau ca cea ambulantã a lui Confucius în strãvechea Chinã, sînt doar poveºti ale istoriei. Nu rãmîne decît ca de unul singur sau în doi cel mult, ca Don Quijote ºi Sancho, sã ne luptãm fãrã preget, în stînga ºi în dreapta, dimineaþa ºi seara, pentru a cuceri înþelepciunea. Conºtienþi fiind cã sîntem în toiul luptei, cred cã sîntem pe jumãtate fericiþi deja.
Viorel Neacsu
|
Viorel Neacsu - Toronto 8/5/2002 |
Contact: |
|
|