Corespondenta din Melbourne : "Între două lumi” de Ben Todică.
Bună seara doamnelor si domnilor!
Am acceptat cu plăcere invitatia domnului Corin Izvenariu de a spune câteva cuvinte despre volumul „Între două lumi” recent publicat de domnul Ben Todică.
Motivele sunt simple :
• În primul rând, cartea domnului Todică deschide o poartă în inima mea de român ajuns, ca multi altii, în anul 1979 în Australia.
• În al doilea rând, cartea domnului Todică aduce o importantă contributie literară la edificiul cultural al românilor din diaspora.
Recenzia făcută de doamna profesor Aurelia Satcău acoperă contextul literar si artistic al cărtii domnului Todică. Iar eu, deoarece cred că o analiză literară a cărtii poate fi plictisitoare audientei as prefera să mentionez acele pasaje care m-au emotionat si m-au făcut să mă gândesc la legătura indestructibilă a diasporei române cu România.
„Insula zilei de ieri” scrisă de Umberto Eco, profesor de semiotică si literatură medievală în Milano, descrie paradoxul temporal al unui naufragiat în insulele Solomon, care fiind situate pe meridianul schimbării fusului orar schimbă prezentul între azi si ieri în câtiva pasi. La fel, cartea domnului Todică, prezintă cu măestrie legătura spirituală cu tara si cea materială cu Australia a celor care, ca noi au părăsit România cu multi ani în urmă.
Mândria de Român Cartea începe cu un Motto semnificativ : „Sunt român si ca român… ” (Petre Tutea) si primul capitol cu „Mândria mea de român” stabileste împreună cu spiritul crestin care emană în capitolele următoare coordonatele spatiale ale acestei remarcabile opere literare.
În Israel nu sunt evrei; sunt români, rusi, polonezi, iranieni, marocani etc. Români si „Între două lumi” suntem noi toti cei ce-am fost fortati de teroarea comunistă sau de curiozitatea de a vedea lumea să părăsim frumoasa România, tara mosilor si strămosilor nostri. Filosoful modern Douglas Hofstadter, explică paradoxul Eu-lui ca fiind ceva personal în spatele ochilor. Ce suntem noi ? Suntem români australieni or români americani or români canadieni cu un comun numitor: calitatea de a fi români.
Cu ani în urmă, Sorin, un bun prieten al meu din Canada îmi spunea că unul din motivele lui de a nu veni să trăiască în Australia este că preferă desertul de zăpadă al Canadei, desertului cultural din Australia. Cartea domnului Todică demonstrează că „desertul cultural” australian produce creatii artistice clădite pe sufletul de român care schimbă desertul în livezi, păduri si câmpii pline de viată.
Graiul nostrum si latinitatea Până acum nu am realizat că limba română are dialecte, ca cel bănătean. Unitatea natională cerea ca să fim învătati că limba română are regionalisme. O remarcabilă metonimie se poate observa în dialogul dintre tăranul bănătean si cel din Frascati care transcende particularitătile dialectului roman si a celui bănătean. Cei doi tărani se înteleg pentru că au aceleasi probleme, aceleasi bucurii si aceeasi credintă.
Pământul strămosesc esta altarul tării
Prezentarea metaforică a icoanei ca simbol al credintei si ca busolă a vietii de zi cu zi îmi aminteste de anii copilăriei când, ca si Ben, mă rugam la Îngerasul meu pentru protejarea tatălui meu si a unchilor mei trimisi de partid în vacante lungi în închisoarea de la Aiud.
Prozatorul brazilian, Paulo Coelho, ne spune că dragostea cauzează suferintă pentru că primim mai putin decât dăm. Silogismul este evident, deoarece dragostea pentru Dumnezeu nu ne cauzează suferintă, ceea ce înseamnă că noi primim mai mult decât dăm Q.E.D.
În una din scrierile lui, tatăl meu spunea că crucea este altarul pe care Iisus a fost jertfit. Conceptul de altar este intrinsec legat de jertfe si mă face să înteleg jertfele românilor de-a lungul secolelor pentru protejarea pământului românesc. Pasajul cu versurile lui Eminescu din Scrisoarea III mă face puternic, invincibil si mândru de tara si natia mea.
Partea a doua a cărtii domnului Todică este a compilare de amintiri personale din copilăria autorului revăzută cu ochii maturitătii. Crimele ecologice ale regimului comunist se întrec cu distrugerea umană. Sinecdoca care defineste efectul uraniului pe populatia Ciudanovitei exemplifică dezastrul national impus de rusi prin marionetele locale. Ca multi altii îmi aduc aminte prima poezie învătată la scoală: “Iar steluta cea de sus, oare ce-o avea de spus”. Toti stim ce vroia să spună steluta si multumim lui Dumnezeu că steluta a dispărut în «the black hole of the Communism».
Partea a treia. Poetul Ion Bencei introduce prin limbajul pur al paorilor bănăteni oda tristă a celor 40 de ani de robie adusă de rusi ca si fantasticul noptilor Valpurgiei unde sabatul vrăjitoarelor crează viziuni apocaliptice (Nechezat de cai în noapte).
Proza fantastică a lui Mircea Eliade oferă întotdeauna o alternativă mai frumoasă a realului. În acest aspect, viziunea ideală a locurilor de unde am pleca în urmă cu 30 de ani nu este afectată de evenimente tragice sau de aminitiri neplăcute. Ben explică imposibilitatea reîntoarcerii la locul de unde a pleacat care în mintea lui a rămas neschimbat.
Teatrul absurdului al lui Eugen Ionescu abundă de humor combinat cu intuitie profetică a viitorului. Ionescu observă că de sute de ani omenirea a trăit sub tiranie sau în dezordine. Interpretarea realitătii în România depinde de punctul de orgine ca si serialul stiintifico-fantastic Stargate. Terminarea dramatică a regimului comunist ne dă nouă celor de peste mări si tări speranta unei Românii puternice, avansate, libere si independente. Petru cei din tară schimbarea de regim a adus pe de o parte libertatea de a vorbi, manifesta si vizita mapamondul, iar pe de altă parte nesiguranta zilei de mâine din punct de vedere economic, sărăcie pe străzi si bogatie inimaginabilă la escroci. Participarea la NATO si la Piata Comună a creat un teatru al absurdului unde hingherii bucuresteni nu pot să colecteze câinii fără stăpân de frica doamnelor senile din Copenhaga sau Londra.
Nemurire. Întorcându-ne la Hofstadter realizăm că nu multi dintre noi vom fi amintiti de posteritate decât ca opera literară a domnului Todică vom fi transformati în informatie digitală si memorati în arhivele viitorului accesibile urmasilor nostrii.
Ben mentionează interpretarea columnei lui Traian si prânzul oferit de Dromihete lui Lisimah care caraterizează curajul si întelepciunea poporului român.
Acceptând că istoria este scrisă de învingători, noi ca români trebuie să amintim celor din alte lumi de eroii cântati nu în Chanson de Rolland or Nibelingenlied or Rilke’s song, ci în baladele lui Dan căpitan de plai, Baba Novac si Miorita. Gheorghe Doja, Avram Iancu, Horia, Closca si Crisan, alături de Stefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Vlad Tepes si Mihai Viteazul sau Dromihete, Burebista si Decebal nu sunt mai prejos decât eroii antichitătii, evului mediu si cei moderni.
Partea a patra a cărti domnului Todică prezintă interviul domnului Todică acordat doamnei Veronica Balaj, interviul actritei Stela Popescu acordat domnului Todică si un număr de scrisori cu caracter literar.
Din primul interviu am extras câteva răspunsuri interesante:
• Curiozitatea culturală nu terorarea comunistă a fost cauza exilului – exilul e făcut din emigranti politici, religiosi, economici, aventurieri si curiosi.
• Consideră că adaptarea la Occident poate fi de natură materială si nu spirituală – într-adevăr, spiritual te poti integra într-o cultură superioară nu mediocră.
• Confundă liantul societătii australiene ca fiind banul si nu democratia câstigată prin lupta grea după multe sute de ani a natiei engleze – este normal ca venind dintr-o dictatură să nu realizezi rolul primordial al democratiei în societate.
• Schimbarea culturală e o trecere de la suficientă la bogatie – adevărat, e greu ca oaia să devină berbec sau lupul să-si schimbe năravul.
• Observă dizolvarea României în Piata Europeană si discrepanta între cei care au si cei care nu au – este o opinie comună tuturor care îsi iubesc tara, român, francez etc.
Sper că nu v-am plictisit cu monologul meu si că vă mai aduceti aminte de eroul nostru popular din vremea comunismului care, ca haiducii din vechime, a rezistat până regimul s-a prăbusit. Vorbesc de Bulă si de bancurile de 2 la 7 ani închisoare care ne descreteau fruntea.
Cu voia dumneavoastră vreau să vă reamintesc de cine ne conducea cu ani în urmă tara. Leana Ceausescu, sotia cismarulului presedinte care din soldat a fost făcut de rusi general în 2 ani, nu ca Napoleon în 5 ani, se întoarce de la Paris unde fusese invitată de Madame Valery Giscard D’Estaing.
Leana este foarte impresionată de primirea făcută de francezi si o sună pe doamna Maurer, sotia primului ministru.
«Madame Maurer, francezii astia sunt extraordinari de politicosi si sotia presendintelui mă consideră Dumnezeul ei».
«Cum dragă? Păi când m-a văzut a spus Oh, Mon Dieu».
As vrea să închei disertatia cu multumiri domnului Corin Izvenariu si Bisericii Baptiste pentru invitatie si cu sincera urare de bine domnului Todică ca să creeze alte opere literare pentru românii din lumea întreagă.
Mark C. Nicolau
Melbourne, Australia
(Prezentare cu ocazia lansarii carti)
|
Mark C. Nicolau 12/22/2009 |
Contact: |
|
|
