Interferentze ; Concertul de la “Koerner Hall” din Toronto
Ni se pare ca la fiecare sfârsit de an ar trebui sa facem un bilant si sa “ne punem întrebari”. Ceea ce si facem, dar, gândindu-ne bine, ne dam seama ca întrebarile sunt aceleasi pe care ni le-am mai pus si care, ramase fara vreun raspuns concret, au reaparut, eventual la un nivel mai înalt al spiralei cunoasterii.
M-am întrebat dintotdeauna, de exemplu, ce vorbesc instrumentistii unei orchestre sau studentii de la conservator între ei. Dorinta mea de a studia muzica a fost atât de puternica încât niciodata nu mi-am închipuit ca un muzician (eu am studiat chimia din motive independente de aptitudini sau pasiuni) poate vorbi într-o conversatie cu un coleg de breasla despre altceva decât despre muzica.
Mi-aduc aminte de un interviu luat lui André Rieu, violionistul care si-a început cariera într-o mare orchestra în Austria, dar care a demisionat si si-a infiintat singur o orchestra, cu care a avut succesele mondiale cunoscute. El spunea ca, desi pozitia lui în orchestra era bine remunerata si îi placea, ceea ce l-a determinat sa plece a fost faptul ca în pauzele de la repetitii, nici unul din colegii lui nu vorbeau despre muzica, ci despre pretul caselor, ipoteci si multe alte asemenea subiecte. Ori el cauta muzicieni cu care sa discute despre muzica. Am fost mirata de cele auzite, poate si pentru ca, nepracticând-o ca profesie, am idealizat calitatile muzicienilor, dar l-am înteles perfect pe André Rieu si chiar am simpatizat cu el.
Recent am asistat la unul din concertele inaugurale ale salii “Koerner Hall”, construita pentru “Royal Conservatory of Toronto”. De peste zece ani, conservatorul de muzica din Toronto avea intentia sa-si construiasca o sala de concert dupa modelul celei al scolii muzicale “Juillard” din New York. Noua sala, de peste 1.100 de locuri, are o mare eleganta, fiind o reusita nu numai ca realizare arhitectonica, dar si ca performanta acustica de înalt nivel.
Concertul a avut în program oratoriul “Israel în Egipt” de Handel în interpretarea orchestrei “Festival” si a corului “Mendelssohn” din Toronto sub conducerea lui Noel Edison, directorul artistic al acestui renumit cor reunind 160 de voci, care inaugura noua sala de concerte celebrându-si 115 de ani de existenta. Cum anul 2009 a marcat 250 de ani de la moartea lui Handel, ocazia era foarte potrivita pentru prezentarea acestui oratoriu. Unicitatea lucrarii consta în faptul ca textul este luat inetgral din biblie (“Exodus”) si din Psalmi , neexistând un libret care sa fi dramatizat textul. Cum episodul preluat de oratoriu se refera la multimi de oameni, cea mai mare parte a oratoriului este interpretata de cor.
Am ajuns în sala mai devreme de ora începerii si am asistat la venirea orchestrantilor. Câtiva dintre ei s-au apucat sa exerseze partiturile, lasându-se absorbiti de exercitiu. Ceilalti, pe masura ce veneau, angajau mici conversatii cu vecinii de pupitru. Nu puteam auzi ce discutau, desi tare as fi vrut! Era, de exemplu, o violoncelista foarte draguta care intrase în vorba cu un violonist de lânga ea, pareau amuzati de dialog. Ma îndoiesc ca a fost numai o discutie profesionala….
Coristii, a caror defilare a fost spectaculoasa si lunga din cauza numarului lor mare, au umplut trei nivele de balcoane în spatele scenei, formând un fundal care semana cu o imensa orga ale carei sunete veneau din vocile oamenilor. Sublim spectacol!
Handel a scris multe oratorii, dar desi toate sunt extrem de frumoase, cel mai cunoscut si des cântat este “Messiah”. Oratoriul “Israel în Egipt”, pe care Romain Rolland, mare iubitor al oratoriilor lui Handel, il considera drept “cea mai mareata lucrare corala epica din lume”, este, într-adevar, o compozitie cutremuratoare. Orchestra, corul, solistii, muzica, dramatismul textului, perfectiunea interpretarii, acuitatea auditiei, totul m-a impresionat atât de puternic încât cu greu am fost în stare sa ma “desprind” în pauza, de la locul meu pentru a vizita foaierul. Urmaream, în timpul executiei, fizionomiile orchestrantilor si ale coristilor în momentele lor de “pauza”. Unii erau tot atât de transportati ca si mine, altii pareau ca se gândesc la altceva. Oare acestia, ma întrebam eu, sunt dintre cei care, în timpul liber, vorbesc despre muzica sau nu?
Conceptia arhitecturala a salii este o reusita totala. Ea este realmente “atasata” la cladirea veche a conservatorului si ideea de “transparenţa” folosita de arhitecta Marianne McKenna a fost nu numai pentru a lasa lumina sa patrunda în interior, dar si pentru vizibilitatea culoarelor dintr-o parte în alta. Am trecut, în drum spre foaier, pe lânga câteva clase ale conservatorului în care, prin gemuletul usii, am vazut ca aveau câte un pian si o oglinda. Violonistii sau cântaretii trebuie sa se vada în oglinda când repeta, mi-am spus. Erau studenti care exersau, altii discutau si râdeau. Oare toti vorbeau despre muzica?
Concertul de la “Koerner Hall” m-a transportat cu ani în urma, când visam sa urmez conservatorul. A fost un concert care m-a impresionat puternic si în urma caruia am înteles ca multe raspunsuri la întrebarile pe care mi le pun an de an nu se afla în cuvinte, ci mai ales (sau poate numai) în muzica.
Sarbatori Fericite si la Multi Ani !
|
Veronica Pavel Lerner 12/21/2009 |
Contact: |
|
|
