De vorba cu Peter Jackson
RA: Salut, Peter! Din Noua Zelanda la Hollywood, vii cam de departe!
PJ: Cam asa, Ray. Dar nici tu n-ai cam stat pe loc!
RA: Am incercat sa te prind pe la marile Festivaluri din Venetia si Londra...
PJ: Da, n-am reusit anul acesta sa merg, am fost extrem de ocupat cu filmarile.
RA: In sfarsit esti aici azi si ma bucur enorm ca am reusit sa-ti vad ultimul film, LOVELY BONES.
PJ: Ma bucur.
RA: Dece tocmai subiectul asta?
PJ: Pentru ca atinge niste coarde sentimentale foarte adanci despre viata si moarte de care multa lume se ascunde.
RA: Cu adevarat! Ne este dificil sa ne gandim ca vom muri vreodata.
PJ: Cartea The Lovely Bones a lui Alice Sebold ne-a impresionat mult si impreuna cu partenerii mei in special Fran Walsh cu care sunt impreuna de cca. 25 de ani si cu Philippa Boyens de cca. 15 ani. Un trio mic de prieteni care ne place sa facem filme cu substanta care sa te faca sa gandesti dar si sa te amuze.
RA: Intr-adevar, cu asta ai reusit, fara doar si poate. Numai ca de la Lords of the Rings pina la filmul asta e o diferenta mare. Oare te-ai plictisit sa mai faci filme in genul acela?
PJ: Adevarul este ca nu atat dupa cum se nimereste, ci cum simt despre un anumit subiect care s-ar pute sa se nimereasca cu niste intrebari adanci despre viata si moarte, iubire sau o aventura fantasmagorica. Sunt un cineast aparte de stuctura unei asa zise industrii cinematografice. Nu ma las angajat de nimeni si fac filmele mai mult pentru mine decat pentru ceilalti.
RA: Si atunci ce preferi mai mult sa fi recunoscut ca scenarist, regizor sau producator? Ce-ti place mai mult?
PJ: Cand trec o granita si sunt intrebat de meserie, nu spun regizor ci cineast pentru-ca le fac pe toate cu aceeasi placere si intensitate.
RA: Interesant sa stim este cum iti alegi subiectele?
PJ: Mi-ar place sa spun ca ele ma aleg pe mine. Dar cred ca e reciproc. Sunt perioade ca nimic nu ma afecteaza. Iar alte dati apar cateva simultan care ne dau dureri de cap pe care sa le alegem mai intai. Poate sa fie o carte anumita care a facut sau face furori deoarec denota ceva esential, sau dintr-o conversatie cu cinevaa. Sau poate un peisagiu aparte in cadrul caruia m-i se nazareste o poveste care parca se naste din mediul inconjurator. Deci incep sa-mi intre in cap o posibilitate ca s-ar potrivi sa devina un film dupa car incep sa cercetez dece, cum, ce si cand? Iar pe masura ca elementele se aduna, devin din ce in ce mai excitat cu viziunea desfasurarii unei situatii care ma atrage din ce in ce mai mult in sinea ei. Iar ca rezultat, suntem mesmerizati de procesul si continutul prin care o putem reda in cadrul unui film din te miri ce.
RA: Chiar din te miri ce, dar oare acesta nu este procesul creativ al unui artist?
PJ : Probabil. Numai cand e vorba de filme devine foarte complicat de realizat pentru-ca este o arta colaborativa si din cauza asta tratez pe fiecare din echipa ca egali care contribuie cu expertiza lor la facerea filmului.
RA: Inclusiv actorii, dupa cum aud, si care se minuneaza si te aplauda in acels timp ca le dai asemenea atentie colaborativa in care si ei au de spus un cuvant, cand e necesar.
PJ: Cum adica, sa nu le dau o voce? Fara ei nu exista film! Plus ca si eu invat cate ceva de la fiecare, mai ales atunci cand ei contribuie cu o idee excelenta pentru a intari o scena sau secventa.
RA: Si pentru-ca veni vorba... poti sa-mi explici cum se face ca exista atata talent in Noua Zelanda, Australia si Sud Africa?
PJ: Poate pentru-ca avem o mentalitate asemenatoare cu instincte si idei care se nasc din traditii vechi, asemanatoare, a caror ancora e libertatea de spirit fata de cei care vor sa se impuna spunind ca daca acum 50 sau 100 de ani se lucra intr-un fell, trebuie si acum sa facem si la fel, ceeace este o aberatie deoarece progresam cu totii pe cat intelegem din ce in ce mai mult cine suntem si in ce relatii ne aflam la un moment dat. Sigur ca suntem afectati si de unde ne-am nascut sau crescut si daca am fost iubiti si protejati de la inceput sau lasati undeva pe treptele unei biserici si abandonati. Plus educatia cu care crestem, punctele de referinta si darzenia cu care vrem sa fim recunoscuti ca valoram ceva ca indivizi si ca societate, club sau tara. E in cadrul acesta ca suntem motivati sa ne comportam intr-un fel sau altul si de aici, drama sau tragi-comedia circumstantelor vietii noastre.
RA: Si atunci si intrebarea dece nu sunt mai multi care sa gandeasca asa, caci poate am ave o lume mai buna in care sa traim si mai ales fara razboaie?
PJ: Ah, o intrebare buna! Dar sa nu gresim: nu sunem singuri cei care gandim asa, numai ca unii reusesc sa iasa la suprafata si sa nu se ascunda cu nasul in nisip, cum se spune, in dosul unei catedre scolare sau cine stie ce intreprindere sau post indepartat unde n-au de aface cu dinamica pietii sau vietii politicie sau sociale pentru ca au realizat ca ei singuri nu pot face nimic ca sa schime o situatie negativa. Dar pe de alta parte, sunt indivizi care nu le este frica si vocifereaza prin tot felul de mijloace inclusiv arta (carti, teatru si filme). Cu filmele se ajunge la un public mult mai mare si mai diversificat, cu speranta ca inteleg ca sunt un element dramatic audio-visual si nu o realitate exacta.
RA: Probabil documentarele sunt mai apropriate de adevar, dar si acolo se pot manipula unele secvente care sa dea ca rezultat o intelegere anapoda decat ceeace ar fi trebuit s-o faca si deci devin unelte de propaganda falsa.
PJ: Foarte bine zis caci reponsibilitatea unui cineast este totusi sa deserveasca esenta unei situatii prin care anuminte elemnte pot provoca niste sentimente mai mult sau mai putin personale care stimuleaza spectatorul sa planga sau sa rada. Iar daca noi reusim sa facem asta, inseamna ca efotul depus a meritat.
RA: In ce masura noile tecnologii te aficteaza la selectionarea unui subiect?
PJ: Ah, incerci sa ma prinzi in mirejmele noilor tehnici electronice care sunt extraordinare in zilele astea! Da, sunt vinovat ca profit si utilizez ori ce nazbatie se inventeaza ca sa putem capta ma bine o reactie, o trasatura, o flicareala a ploapei si asa mai departe.
RA: Acum cativa ani s-a inventat „snorlu”-ul care e un tub ce poate fi introdus in gaura de mijloc a unei mese la care se joaca poker ca un fel de periscop si care poate fi manipulat sa prinda direct fetele jucatorilor decat din partea cealalta a mesei sau de pe deasupra. Iar acum s-a inventat ceeace se numste „lipstick”...
PJ: Un obiectiv care l-am cumparat si care nu costa mult. E un fel de tubulet cu lentila la capat pe care il poti introduce in spatii minuscule ca sa captezi o reactie care altfel nu s-ar fi putut filma. Dar nu gresesti daca crezi ca suntem sclavii tehnologiei...ma rog, nu eu, poate altii, caci degeaba ai tehnologii avansate daca nu ai o poveste cum trebuie. Aceste unelte au fost inventate tocmai ca sa se poata capta si inregistra elementele care contribuie ca o asemenea poveste sa fie spusa cat mai fidel cu ceeace autorul si regizorul au de spus. Pana la urma urmei producem un spectacol care apeleaza la imaginatia spectatorului ca si o carte buna.
RA: Ce poti sa ne spui despre ultimul efort de a face filme in 3D – trei dimensionale – sau care simuleaza pe actorii adevarati aproape ca papusile animate?
PJ: Despre 3D nu-i nimic nou. Tin minte cand eram copil ca mergeam la cinema unde ne dadeau niste ochelari de plastic cu diferite lentile colorate si vedeam film in trei dimensiuni. S-a reinviat tehnologia probabil si din cauza noilor generatii dar nu garantez ca va dura mult. Pe de alta parte, filme ca Polar Express si altele au pavat drumul catre filmul curent AVATAR in care tehnologia e atat de avansata incat ramane o intrebare in ce masura va putea inlocui genul realistic cu care ne-am obisnuit. E interesant ca s-a ajuns ca unui actor sa i se aplice niste fire elecronice care pot capta ori ce miscare sau reactie a corpului in fata unui ecran verde, si care mai apoi devin caracterele unei povesti in cadrul unei ambiante total imaginative. Dar daca n-ar exista o poveste care sa-l captiveze pe spectator, ar fi un fiasco care nu va lua mult sa afecteze lumea sa nu cumpere bilete ca sa vada filmul. Pe de alta parte, aceasta tehnica noua permite sa ilustram imagini, de altfel irealizabile, si sa ne duca in locuri si situatii total aparte si distractive ce nu se pot duplica altminteri.
RA: O ultima interbare .. crezi in existenta unei alte lumi dupa moarte?
PJ: Am stiut c-o sa ajungi la asta...
RA: Pai cum, dupa ce faci un film ca THE LOVELY BONES nu era de asteptat?
PJ: Okay... vreau sa cred ca exista si alte lumi dupa ce murim, si daca nu fizic cel putin lumea spiritelor noastre care sboara in afara corpului decedat si ajung intr-o alta dimensiune. Sigur ca imaginatia noastra bogata ne duce si sa ne inchipuim ca aceste spirite isi gasesc un alt corp uman sau animal si asa mai departe fapt care ne da luxul de a visa si inchipui tot felul de situatii.
RA: Crezi ca exista un Dumnezeu?
PJ: Cred in forta vietii sau a elementelor care ne-au dat viata iar mai tirziu ne omoara... cat despre religii, daca citesti si le intelegi profund, toate vorbesc si promoveaza dragostea si marinimia. Cum au deviat dela asta, pe de o parte este de neinteles, iar pe de alta: firea omeneasca care se manifesta total diferit in fiecare din noi. Si atunci, ne comportam diferit si gandim diferit si daca nu ne place ceva incercam sa ne impunem si de acolo negativitatea pana la crime si razboaie.
RA: Iar artistii trebuie sa ilustreze prostia omeneasca cand se ajunge la asemenea manifestari drastice.
PJ: Dar si intelepciunea si desteptaciunea unora far de care poate nu am putea sa traim in libertate si sa ne facem mendrele creative.
RA: Cu asta sunt total dea acord. Iti multumesc pentru interview si abea astept noile tale filme TINTIN si THE HOBBIT.
PJ: Placerea a fost a mea.
Si cu asemenea cuvinte prietenesti ne-am despartit inchipuindu-ne cum o sa fie cand ne vom vedea data urmatoare la premierele noilor sale filme.
Ray Arco
* * *
|
De la Ray Arco, corespondentul nostru din Hollywood 12/16/2009 |
Contact: |
|
|
