La multi ani, Românie !
Trăiesc într-o tară care a uitat cât e de frumoasă, care se caută pe sine si mă caută pe mine, care nu-si găseste drumul, si rostul, si glasul. Care preferă să tacă atunci când oricine si oricare se simt îndreptătiti să o înjure, care preferă să-si plece fruntea când unul sau altul o împroască de mizerii si o amenintă cu pumnul. Trăiesc într-o tară nuntită cu Soarele, dăruită ca zestre cu munti verzi si ape strălucitoare, dar eu – copilul ei, am hotărât că nu mi-a dat destul, asa că am început să-i sap în inimă ca să-mi iau „dreptul”. Mă vede lumina zilei tăindu-i copacii si otrăvindu-i apele, ponegrindu-i obârsia si numele, terfelindu-i memoria si cinstea. Pentru că nu mi se pare mare lucru să mă fi făcut Ea om pe mine pe pământ, si nici nu consider că am vreo datorie să-i dau înapoi vreo ceva…
Zilele trecute am auzit pe cineva spunând că „suntem un popor de prosti”! Si a început să-mi fiarbă sângele în vine, ca de fiecare dată când aud lucruri de-astea. Si aproape fără să-mi pot controla reactia, pentru prima dată de foarte mult timp încoace, am mormăit cu ochii plecati: „Poate poporul tău e unul de prosti!” S-a întors spre mine surprins-întrebător, pentru că nu întelesese bine ce spusesem. Atunci am ridicat capul, m-am uitat în ochii lui si am spus tare si clar: „Poate poporul tău e unul de prosti. Al meu – nu.” L-am simtit ezitând, parcă vrând a mai spune ceva, dar discutia s-a încheiat aici. Atunci am înteles: nu trebuie să mă cert cu cei care îmi jignesc tara si pe mine. Trebuie doar să nu le admit punctul de vedere. N-am cum să le schimb opinia, căci asta, despre tara natală, este una dintre opiniile acelea pe care fiecare si le face pentru sine. Dar care, tocmai de aceea, ne reprezintă. Iar pe mine, dragostea de patrie mă reprezintă. Nu e o haină pe care s-o port în fiecare zi, nici o vorbă pe care s-o spun în toată ziua. Dar din tot ce cunosc despre mine, stiu că îmi iubesc tara si că sunt mândră de ea. Si nu doar atunci când e bine… E simplu să-ti iubesti tara atunci când e bine. Ceea ce faci si ce spui atunci când e greu, însă, te defineste ca om. Iar azi e Ziua Tării mele, si atâta cât sunt eu parte din Ea, e si ziua mea. Vreau să-i aduc în dar inima mea caldă, care are bătăi pentru mama, pentru tata, pentru sor’mea, pentru bărbatul pe care îl iubesc, pentru copiii pe care îi învăt carte si pentru puii pe care-i voi naste cândva. Alături de ei toti, inima mea bate pentru Tară, si pentru tot ce reprezintă Ea bun în fiinta mea. Si stiu că nu sunt singura, căci există printre noi oameni care, tăcuti, duc în lume spiritul ancestral al Românilor. Si dacă vă îndoiti de asta, o să vă spun o poveste aflată de curând, despre cei care au muncit pentru ca doina românească să intre oficial în patrimoniul UNESCO, acceptată drept valoare inestimabilă si simbol de nezdruncinat al neamului românesc si al spiritualitătii sale. Le multumesc oamenilor acestora, putini si ascunsi, care au înteles mai bine decât noi că nu trebuie să uităm. Niciodată. Că suntem. Că dragostea de tară nu poate fi confiscată de niciun regim, de nicio clasă politică, de niciun om, de niciun glas răuvoitor. Niciodată. Iată deci, de ce îi spun astăzi „La multi ani!” Tării mele, rugând-o să mă ierte că am ales să tac atunci când am auzit-o înjurată. Si le spun „La multi ani!” tuturor celor (putini, poate) cărora vorbele astea, ale mele, de azi, le răsună în inimă.
http://blog.citatepedia.ro
|
Iulia Musat 12/1/2009 |
Contact: |
|
|