Sf. Apostol Andrei si Doctrina zamolxiană a lui Iisus
În Biblie, vorbirea ucenicilor în limbile natiilor la care aveau să aducă Noua Lege instituită de Iisus este cunoscută sub numele de Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea, praznic ce cade la 50 de zile după Înviere si la 10 zile după Înăltarea Domnului.
Este una dintre cele mai scumpe sărbători ale Ortodoxiei, pentru că atunci, s-a întemeiat Biserica noastră crestină. Pogorârea Sfântului Duh fusese proorocită cu sute de ani înainte de venirea Mântuitorului în lume, mai întâi de Dumnezeu însusi, prin proorocul Ioil (2: 28-38), apoi de Sfântul Ioan Botezătorul (Matei, 3: 11). Dumnezeiasca făgăduintă s-a împlinit, într-adevăr, la 50 de zile după Pasti, când Sfântul Duh-Mângâietorul s-a pogorât peste Apostoli, în chip de limbi de foc, dându-le darul glosolaliei, adică al vorbirii în limbi: „Din cer, fără de veste, a venit vuiet ca de vijelie si a umplut toată casa unde sedeau ei (Apostolii, n.n.). Si li s-au arătat, împărtite, niste limbi de foc, si deasupra fiecăruia dintre ei s-a oprit câte una. Si s-au umplut toti de Duhul Sfânt si au început să vorbească în alte limbi, precum Duhul le dădea ca să vorbească.” (Faptele Apostolilor, 2: 2-4). Cel dintâi semn al acestei îmbelsugate revărsări, peste Sfintii Apostoli, a darurilor cerului a fost acela al grăirii în limbi, întrucât multimea evreilor – venită la Ierusalim pentru sărbătoarea Cincizecimii – se mira auzindu-i vorbind fiecăruia pe limba sa (Faptele…, 2: 7-11). Nedumerirea lor a fost risipită de Sfântul Pavel, cel mai în vârsta dintre Apostoli, care a rostit o cuvântare, vorbind despre Iisus celor ce nu auziseră încă de Domnul (Faptele…, 2: 14-40). Se stie că cel care a adus Cuvântul Domnului pe plaiurile scitice, în Dobrogea, a fost Apostolul Andrei, cunoscut în popor sub numele de apostolul lupilor… Ei bine, oricine îsi poate pune întrebarea cum a putut un străin să convingă localnicii să îmbrătiseze noua religie, dacă nu ar fi cunoscut atât limba, cât si traditiile acestora, stiut fiind faptul că în privinta credintei/ a religiei, la vremea respectivă oamenii erau cu mult mai conservatori? Cu sigurantă, Apostolul Andrei însusise de la Învătătorul său „lectia” despre spiritualitatea geto-dacilor – cultură/ traditii si limbă. Care ar fi putut fi acea limbă de comunicare ? Aceasta era limba pelasgilor – proto-getii –, lingua prisca – cf. dr. Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmasii Romei (Editura Impact, Bucuresti, 2002, p. 39). Numai astfel un străin a putut să intre în dialog cu localnicii, iar acestia să adopte încetul cu încetul noua religie, care, în fond, era cea veche în haine noi.
În cartea Mosul din Carpati: mistica iconică (Editura Platytera, 2009), ieromonahul Ghelasie Gheorghe, de la Mănăstirea Frăsinei, aminteste de o traditie „tainică” referitoare la continuitatea spirituală a „duhului de trăire în acest specific de caracter carpatin”. Este vorba despre o traditie păstrată si comunicată de la un pustnic la altul, până în zilele noastre, referitoare la momentul trecerii geto-dacilor la crestinism:
„Se vorbeste de o traditie care spune ca in acest loc a fost ultimul urmas al ultimului «preot al dacilor», după cucerirea de către romanii lui Traian. Acesta «s-a ascuns» în munti, «sub chipul unui iconar-purtător de icoană»… Se zice ca marele preot a venit aici cu o icoană ce reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos în brate. Trădat, l-au găsit, dar când au vrut să-l omoare, minune, un foc a iesit din icoană. Si ostasii au orbit, scăpând astfel. Întors pe pământul străbun din călătoria la învătatii piramidelor din Egipt, ultimul urmas al lui Zalmoxis descoperea Dacia cucerită de romani, cu populatia care nu vrea să se supună decât legilor străbune. După moartea lui Decebal, marele preot-mag, ascuns prin sihăstrii cunoscute doar de băstinasi, travestit în iconar, (…) încearcă să arate Noua Taină geto-dacilor. La început, a fost suspectat că si-a schimbat credinta strămosească, punându-i-se clar, într-o adunare, problema alegerii: Zalmoxe sau Hristos. Iată ce le-a răspuns «mos-magul», de data aceasta, cu «limba preotească»: «Poporul meu iubit, stiti din mosi-strămosi că Întelepciunea Cerului S-a pogorât si pe acest pământ prin chipul magului preot, al cărui nume de taină era Zalmoxe. Din neam în neam, mos-magul lasă un altul după chipul si asemănarea sa si Glasul de Sus niciodată nu lipsea. Au trecut si peste noi si zile bune si zile rele… Dar Puterea de Sus prin magul de jos le spulbera… Lumea căzu din chipul creat, dar Ziditorul nu putea lăsa chipul cel stricat. Iată taina ce de acum lumii se arată: Însusi El din cer pe pământ vine, ca nimeni să nu-L mai închipuie în zei si idoli si în întelepti. Iată poporul meu ce trebuie să vă spun: Eu, magul – urmasul Zeului – Mos al acestui pământ, pe Cel ce este Însusi Dumnezeu Care coboară din cer si se descoperă la fată, eu L-am cunoscut si L-am întâlnit si I-am căzut în genunchi, la picioare, si El mi-a pus mâna pe cap si chipul meu de mag s-a prefăcut în alt chip. Asa, poporul meu, de acum nu mai aveti pe magul-bătrânul, ci pe preotul lui Hristos. »
La o asemenea mărturisire, preotul a fost acuzat de trădare, dar el le-a explicat că însusi Zalmoxe a lăsat cuvânt: «Când v-a veni Însusi Dumnezeu pe pământ, chipul meu va trece în alt chip. Că eu sunt doar umbra acestuia. Asteptati marea zi pe care s-o primiti cu toate inimile deschise, că sufletul acestui neam are deja taina lui… Recunoasteti, poporul meu, în chipul lui Hristos si pământul neamului nostru. Eu, magul, preotul acestui neam, am împlinit porunca lui Zalmoxe». Apoi un ostas, concluzionând, întreabă: «Vasăzică, te-ai crestinat ?, după care îi spune: «Se vorbeste că un apostol al lui Hristos a venit în Dacia noastră si tu însuti, marele mag, l-ai primit si din pestera de taină a lui Zalmoxe ai făcut biserică», după care îl condamnă: «Bătrânule mag, va trebui să mori pentru această schimbare de credintă. Lasă-ne în schimb un urmas, un alt mag ca să nu rămână pământul nostru fără legătură cu cerul.» Preotul-mag spune poporului că el nu a trădat, ci că a împlinit credinta în Chipul ei mult asteptat. «Apostolul lui Hristos, Andrei, într-adevăr a fost la noi si ne-a adus chipul lui Hristos în fata Căruia eu, chipul lui Zalmoxe, am îngenunchiat si am dezbrăcat haina de mag si am primit haina nouă de preot al lui Hristos. » Preotului lui Zalmoxe, îmbrăcat în haina cea nouă, i se cere să moara, dar să lase un urmas de mag, lucru acceptat: «Voi merge până la Zalmoxe căruia îi voi duce haina de crestin în locul celei de mag, haina sufletului dac, care începe o nouă nastere de viată nemuritoare, asa cum a crezut din mosi-strămosi că se va împlini si această mare zi». Magul le spune celor care îl ascultau că în curând vor auzi din sufletul însusi glasul lui Hristos, după care a săvârsit primul botez al vietii făgăduite, noul preot fiind numit Andrei, după numele apostolului ce ne-a adus pe Hristos. «Eu însumi am noul nume tot de Andrei, în locul celui de Zalmoxe». Aruncat în suliti, de către trei ostasi legati la ochi, solul mag este primit de zeul Zalmoxe, ca ultim urmas al lui, devenit preot al lui Hristos, chip probat cu însăsi jertfirea sa. Astfel, ultimul urmas al lui Zalmoxe a devenit primul mucenic dac crestin, sângele lui sfintit ridicând acest pământ la cer, care s-a făcut haina lui Zalmoxe, ce de acum nu va mai fi zeu si întelept, ci preotul lui Hristos, pentru că doar Hristos este Adevărul si Unicul Dumnezeu al Cerului si Pământului.”
Coroborând cele expuse de noi mai sus în legătură cu Apostolul Andrei cu legenda relatată de părintele Ghelasie, vom conchide că translatia de la credinta zamolxiană la crestinism pe meleagurile carpato-danubiano-pontice s-a făcut în mod firesc, „corpul” enoriasilor nu a respins „grefa” spirituală, ci a asimilat-o în mod firesc, datorită similitudinilor, pe care noi le-am punctat în acest studiu. Poporul fusese pregătit/ avertizat că va veni un trimis al lui Zamolxis – cum spuneam si noi – într-o nouă haină spirituală, iar trimisul lui Zamolxis cel Nou – Iisus – le-a adus Noua Lege a Vechiului Cod zamolxian.
Prof. Dr. Const. MIU
|
Const. Miu 11/30/2009 |
Contact: |
|
|
