Slavă Apostolului Andrei si Mlăditelor sale alese!
Sfântule Apostol Andrei, mă podidesc luminile Mlăditelor tale, care mi se asează în pridvorul sufletului, ca verdele-n frunză, ca mireasma în floare, ca dulceata în fruct.
În fiinta noastră e o logodnă divină, o interdependentă de lumină si rugă, de sunet si culoare, care se înaltă majestuos în adâncurile fiintării din care sunt plămădite si în care se reîntorc într-o armonie de o rară frumusete.
În aceste vibratii celeste cu urcusuri pătimase se înaltă în noi taina iubirii lor, ca un torent năvalnic si impetuos al dragostei Tale.
Aceste Mlădite sacre si sfinte au rodit în continuitatea credintei si a frumusetii, a nădejdii si a jertfei, fără de care pământul dăruirii s-ar preface în pustiu, iar cerul dragostei într-o calotă de gheată.
De aceea albul credintei si mireasma nădejdii au triumfat fecundate de sângele lor martiric, care a legat rod iubirii.
Gingasele lor fiinte s-au scuturat ca lumini în Calendarul cinstirii si al recunostintei.
Fiintele lor au dezvoltat credinta în nădejde, nădejdea în dreptate, dreptatea în adevăr, adevărul în libertate, libertatea în jertfă, jertfa în frumusete, apoi au înmugurit din nou într-o nesfârsită si neîntreruptă iubire.
De îndată ce se aprinde în sufletele noastre dragostea lor, se preface într-un simbol divin ca expresie a unei desăvârsite frumuseti.
Inimile noastre răspund că jertfele lor au depus mărturie sfântă, ce certifică o extraordinară fascinatie a sublimului.
Dragostea lor le-a fost certificatul trăirii, care ne-a recomandat nouă dreptul la viată si la demnitate.
Este adevărul absolut si divin totodată că jertfele lor sunt cuminecări neîntrerupte din Cina lui Iisus si a Apostolilor Săi.
Cu adevărat din bucuria Jertfei dumnezeesti s-au născut toate dorurile lor. De aceea în menirea lor sfântă, divină, trebuie să ne aflăm si noi, ca menire umană.
Ei s-au împlinit în dragoste, dar mărturiile lor trebuie să ajungă în inimile noastre ca solii împărătesti, ca iubitul care îi aduce în dar inelul logodnicei sale, ca febrilitatea si certitudinea mântuirii.
Mărturia lor devine astfel o solie a vesnicei iubiri, care ne binevesteste frumusetea dragostei.
Jertfele lor ne mărturisesc: Iată-ne! El Cel de Sus ne-a trimis. Noi suntem solii Celui Frumos, Celui Întâi Născut, al cărui suflet e Dragostea însăsi.
Iată ! Jertfa ca taină a legăturii cu Hristos ne-a umplut sufletele cu adâncul dumnezeirii. În jertfele noastre se află libertatea împlinirii voastre.
Ceea ce pentru albină, drumul către miere este pavat cu culoare si parfum, pentru inima crestinului, calea sufletului trebuie presărată cu petalele dăruirii.
Prin libertate si har s-au născut toate făpturile alese. Prin frumusete si adevăr se tin. Iar prin dăruire rămân vesnice.
Fiinta jertfitoare se descoperă în mugurele dorului. Desfacerea sa în petale de floare izvorăste din mireasma bucuriei sale. Este în firea crestinului ca exuberanta bucuriei lui să zămislească rodul dăruirii si sublimul suferintei în jertfa împlinirii.
Cine ar putea să respire si să trăiască, dacă cerul si pământul n-ar fi pline de bucuria mărturiei si dragostea jertfei lor, transformând efemeritatea în dumnezeire?
În cadrul spatiului, ei au atins nemărginita iubire, iar pe aripa timpului au atins vesnicia.
Credinta si nădejdea lor a dezrobit toate tiparele cunoasterii, trecând peste legăturile fiintei, ca o contopire cu marele dor al suferintei pentru Dumnezeu si Neam, ca o contopire cu absolutul cosmic, ca o întoarcere la sfânta chemare, ca o trecere de la fiintă la suprafiintă, ca un suspin după plinătate, ca o lacrimă după împlinire, depăsind hotarul tuturor celor de dincoace, ca pretentie a îndumnezeirii.
Când Pomul vietii lor s-a scuturat, ne-au rămas petalele limpezirii mintii, cu miresme binecuvântate, fără frică, fără zbucium, fără îngenuncheri si căderi, fără regrete, învrednicindu-ne de slava bucuriei lor.
În grija lui Dumnezeu si a lor ne-am lăsat noi familia si Neamul. Iar noi ca recunostintă trebuie să lăsăm testamentar, recunostinta pentru dragostea lor, pentru crezul lor, pentru mărturiile mileniilor de suferintă scrise cu jertfă atunci când durerea îi împresurau si deznădejdea le stătea la pândă.
Toată amintirea lor este o avere binecuvântată, care ne împodobeste sufletele, iar cinstirea lor după slava care li se cuvine, ne înnobilează salvându-ne.
Pretutindenea în cer si pe pământ a rămas mostenirea lor: în năframa pământului si în lacrima cerului, în scâncetul pruncilor de fragă, în brazii flămânzi după astre, în apele însetate de tară, în stejarii tupilati în milenii, în flăcăii îmbujorati de credintă, în Mlăditele-ramuri de Cruce.
S-au risipit dumbrăvi din visurile lor pure si ne-au îngemănat pe unii c-o stea ce sus răsare.
Mai picură în noi oftatul lor de sânge. Ne mai privim în lacrima lor sacră. Ne mai rugăm ca dorul de Ei, să nu ni-l poată nimeni stinge.
Tie, Apostole Andrei si tuturor Mlăditelor tale alese: slavă si iubire!
|
Gheorghe Nistoroiu 11/29/2009 |
Contact: |
|
|
