Chemarea credinciosilor la comuniune in biserică
Cultul divin public se distinge prin vechimea formelor si rînduielilor lui, care sunt deodată cu crestinismul. Este alcătuit din serviciul zilnic al celor sapte Laude, Sfintele Taine si ierurgii, fiind încununat de Sfânta Liturghie, care reprezintă rugăciunea pu¬blică prin excelentă a Bisericii. În biserică ne rugăm asa cum se rugau si primii crestini. Cultul are la bază jertfa Mântuitorului Hristos sub chipul Sfintei Euharistii si se săvârseste prin mijlocirea ierarhiei bisericesti, posesoarea harului dat de Mântuitorul sfintilor Săi ucenici si apostoli. El se caracterizează prin uniformitate si stabi¬litate, fiind săvârsit după aceleasi reguli si exprimat în formule stabilite definitiv, respectiv rugăciuni si imne obligatorii pentru toti.
Cultul cuprinde o bogătie de forme externe care se impun prin varietatea si frumu¬setea lor, folosind o multime de elemente de artă în slujba sa, ceea ce exercită o mare putere de înrâurire asupra sufletelor credinciosilor. Tot ceea ce se săvârseste în biserică este încărcat de simbolism. Atât rugăciunile si imnele cât si ceremoniile si gesturile liturgice exprimă idei doctrinare, istorice si eshatologice, făcîndu-ne să re¬trăim si să ne amintim de persoanele si evenimentele din istoria sfântă a mântuirii. Cultul ortodox cuprinde în sfera sa toată lumea, atât omul cu trebuintele sale cât si lu¬crurile si vietuitoarele de care are nevoie. De aici caracterul său universal sau atot¬cuprinzător.
Un aspect foarte important al rugăciunii si al cultului divin public săvârsite în biserică este caracterul comunitar sau eclesiologic.
Comuniunea, respectiv eclesiologia sunt acele trăsături care fac din cult o rugăciune a întregii obsti cres¬tine, mai ales prin latura sa socială. Rugăciunea în comun depăseste, înglobează si desăvârseste cerintele duhovnicesti personale ale credinciosului, cuprinzând toti membrii Bisericii sau ai comunitătii respective, de la parohie până la Biserică natională si de la Bisericile particulare la Biserica universală. Cultul Bisericii este asadar atât o rugăciune a tuturor credinciosilor uniti prin aceeasi credintă unanim mărturisită cât si o comuniune de dragoste, care face să dispară deosebirile de vârstă, sex, cultură, pozitie socială, nationalitate, rasă si apartenentă lingvistică. În cultul Bisericii noi ne rugăm pentru toti. Niciodată nu ne rugăm singuri, ci la un loc si deodată cu ceilalti participanti la slujbă si nu numai pentru noi, ci si pentru ne¬voile tuturor. Acest lucru îl arată clar structura si forma rugăciunilor si a cererilor care sunt concepute si exprimate la plural, în formă dialogată. Este suficient în această privintă să urmărim câteva din îndemnurile preotului sau diaconului pentru a ne con¬vinge de acest adevăr. Astfel, toate rugăciunile din cărtile de slujbă sunt precedate de îndemnul Domnului să ne rugăm!, iar ecteniile sunt un îndemn sub formă plurală ca să ne rugăm împreună pentru diverse trebuinte materiale si spirituale din viata noas¬tră. Iată câteva din aceste îndemnuri auzite în cadrul sfintelor slujbe:
„Să zicem toti din tot sufletul si din tot cugetul nostru să zicem!;
Să plinim rugăciunile noastre cele de seară (cele de dimineată) Domnului!;
Să ne iubim unii pe altii, ca într-un gând să mărturisim;
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte sfânta jertfă în pace a o aduce;
Sus să avem inimile!;
Să multumim Domnului;
Ale Tale dintru ale Tale, Tie îti aducem de toate si pentru toate;
Si ne învredniceste pe noi Stăpâne, cu îndrăznire fără de osândă, să cutezăm a te chema pe tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, si a zice...”
Acest caracter comunitar al rugăciunii publice are la bază cuvintele Mântuitorului: „Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinta unui lucru pe cale îl vor cere se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunati în numele Meu, acolo sunt si Eu în mijlocul lor„ (Matei 18, 19-20). În Biserica Ortodoxă caracterul acesta comunitar al rugăciunii publice se des¬prinde mai ales din Sfânta Liturghie, care este o rugăciune a întregii comunităti si sluj¬ba cea mai însemnată din întreg cultul divin, pentru că în cadrul ei se săvârseste jert¬fa cea nesângeroasă a Trupului si Sângelui Domnului. Ea este, cum frumos o numeste un mare teolog, soarele cultului divin; Sfânta Liturghie este rugăciunea tuturor pentru toti. Dacă urmărim rânduiala ei, desprindem din textele ecteniilor si ale ru¬găciunilor această functie comunitară sau eclesiologică pe care nu o aflăm nicăieri asa de clar exprimată. Astfel, în ectenii ne rugăm „pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să fim izbăviti de tot necazul, mânia, primejdia si nevoia” si ne încredintăm „unii pe altii” lui Dumnezeu. Iar din textul rugăciunilor si mai ales din rugăciunea dipticelor, adică aceea de mijlocire pentru cei vii si pentru cei morti, desprindem o seamă de idei comunitare. În această privintă este vred¬nic de reliefat continutul bogat al acestei rugăciuni din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, din care redăm câteva idei. În această rugăciune cerem lui Dumnezeu ca „pe noi pe toti, care ne împărtăsim dintr-o pâine si dintr-un potir, să ne unesti unul cu altul prin împărtăsirea Aceluiasi Sfânt Duh... si să aflăm milă si har împreună cu toti sfintii, care din veac au bineplăcut Tie: cu strămosii, părintii, patriarhii, prooro¬cii, apostolii, propovăduitorii, evanghelistii, mucenicii, mărturisitorii, dascălii si cu tot sufletul drept care s-a săvârsit întru credintă si mai ales cu Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea si pururea Fecioa¬ră Maria, cu Sfântul Ioan Proorocul, Înaintemergătorul si Botezătorul, cu sfintii, măritii si întru tot lăudatii Apostoli, cu Sfântul (N) a cărui pomenire o săvârsim si cu toti sfintii, pentru ale căror rugăciuni cercetează-ne pe noi, Dumnezeule”. De asemenea, Îl rugăm „tuturor toate le fii, Cel ce stii pe fiecare si cererea lui, casa si trebuinta lui.” Este o rugăciune impresionantă prin cuprinderea în ea a tuturor ca¬tegoriilor de oameni cu nevoile lor sufletesti si trupesti si prin îndemnul la solida¬ritate si ajutor. Sunt pomeniti „toti cei mai dinainte adormiti întru nădejdea învie¬rii si a vietii vesnice, sfânta Ta sobornicească si apostolească Biserică cea de la o margine până la cealaltă a lumii”, cei ce sunt de fată la slujbă, ierarhia biseri¬cească, conducătorii politici, cei ce nu au putut participa la slujbă sau sunt în diverse îndeletniciri, „cei ce ne iubesc si cei ce ne urăsc si toti cei care nu sunt pomeniti din nestiintă sau uitare ori din pricina multimii numelor”. Toti acestia au nevoie de mila si ajutorul lui Dumnezeu.
Prin pomenirea tuturor acestor categorii de membri ai Bisericii, Sfânta Litur¬ghie este o imagine clară a trupului mistic al lui Hristos care este Biserica. Ea apare aici ca un organism viu, însufletit de Duhul Sfânt. Spiritul comunitar îi tine strâns uniti pe toti aceia care formează Biserica lui Hristos, căci în Liturghie nimeni nu se roagă numai pentru sine, ci doar cu convingerea că fiecare nu este decât un mă¬dular al Bisericii. Această realitate este prefigurată si de ritualul proscomidiei, rânduiala pregătirii darurilor de prescură si vin pentru slujirea Sfintei Liturghii. Prin pomenirile care se fac aici, ca si prin miridele sau părtile de prescură scoase sunt amintite în rugăciuni speciale toate categoriile care alcătuiesc Bise¬rica, atât cei vii cât si cei morti.
Rugăciunea din biserică si comuniunea de dragoste care se stabileste, se întă¬reste si se perpetuează în cultul bisericesc, dezvoltă si o altă latură pozitivă. Toti credinciosii care se roagă se simt frati si egali între ei, ca fii ai aceluiasi Tată ceresc. Rugăciunea practicată în comun face să dispară inegalitătile sociale, rasiale si nationale dintre credinciosi si să se întărească sentimentul frătesc. În fata sfântu¬lui altar si a sfântului potir credinciosii depăsesc diferentele si disensiunile coplesitoare ale modernitătii, iar atmosfera creată aici se prelungeste si dincolo de bise¬rică, în acea liturghie după liturghie, contribuind la mentinerea unei solidarităti crestine si în viata socială.
La Sfânta Liturghie, alături de pericopele din Apostol si Evanghelie, care mărturisesc si îndeamnă dragostea crestină, credinciosii aud si îsi însusesc de asemenea si cuvintele „Să ne iubim unii pe altii, ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul si pe Sfântul Duh”.
Iubirea si iertarea aproapelui sunt conditii obligatorii pentru participarea si îm¬părtăsirea cu vrednicie de darurile Sfintei Jertfe. Această împăcare se concretiza în Biserica veche prin sărutarea păcii sau a iubirii, care a rămas astăzi numai în practica preotilor din altar. De asemenea, iubirea, împăcarea si lipsa de ură sunt conditii im¬puse de practica bisericească pentru primirea Sfintei Împărtăsanii. Dragostea si buna întelegere între participantii la slujbă au avut întotdeauna ca urmare firească instaurarea unei atmosfere de pace între membrii Bisericii si în raporturile din viata lor socială. Pacea, ca dorintă necurmată a omenirii dintotdea¬una, a fost unul din obiectivele de bază exprimate în rugăciunea comună a Bise¬ricii. Este suficient să amintim ectenia mare, pe care o găsim în textul majoritătii rânduielilor slujbelor ortodoxe, în care ne rugăm pentru pacea inte¬rioară, pentru pacea cu Dumnezeu si pentru pacea a toată lumea.
Toate aceste îndemnuri la dragoste, împăcare si bună întelegere, pe care cre¬dinciosii le aud repetat în sfintele slujbe săvârsite în biserică, creează în sufletele lor o stare de adevărată vietuire crestină si de cuprindere în formele iubirii evan¬ghelice a tuturor semenilor.
Pornind de la aceste adevăruri, nu trebuie să uităm niciodată că rugăciunea publică săvârsită în Biserică rămâne cadrul cel mai firesc de manifestare a religio¬zitătii noastre. Cultul divin este mijloc de sfintire a vietii credinciosilor, de instruire a lor în învătăturile de credintă, dar si de practicare a virtutilor crestine. Pentru păstrarea unitătii credinciosilor si pentru a fi feriti de influentele nefaste ale celor care răspândesc rătăciri de la adevă¬rata învătătură crestină, trebuie ca acestia sa fie strîns legati de al¬tare si atasati de cultul divin. Înainte de toate trebuie să acordăm Sfintei Liturghii importanta pe care ea o are în cadrul cultului crestin si în viata religioasă a credinciosilor, adică ea trebuie să rămînă temelia si centrul cultului divin public sau al rugăciunii obstesti.
Participarea activă la Liturghie, prin aducerea darurilor de jertfă, de pâine si vin, prin interpretarea răspunsurilor si cântărilor liturgice si mai ales prin împărtăsirea cu Sfântul Trup si Sînge al Domnului, constituie obligatia esen¬tială pentru fiecare adevărat crestin. Prin aceasta, credinciosii dovedesc si ex¬primă calitatea lor de adevărati membri ai Trupului lui Hristos. Constiinta de eno¬rias, adică de membru viu si activ al unei parohii sau comunităti bisericesti, trebuie trezită si cultivată în fiecare credincios. Reusind să ne strângem în jurul sfintelor al¬tare, la fiecare slujbă a Sfintei Liturghii, ca enoriasi ai parohiei si străduindu-ne să tinem si altora trează constiinta apartenentei la Biserica lui Hristos, ne pu¬tem ruga cu încredere pentru pacea noastră, a toată lumea, a sfintelor lui Dumnezeu Biserici si pentru unirea tuturor.
Pr. Stefan Morariu / Aurora - Ontario
|
Pr. Stefan Morariu 11/19/2009 |
Contact: |
|
|
