Dileme : Sufletul comertului ?
Chiar asa o fi? Este cu adevarat reclama sufletul comertului?
Parerile sunt impartite. Unii afirma ca nu reclama e sufletul si ca reclama e doar suprafata, ambalajul. Sufletul, spun ei, e insasi produsul, calitatea lui. Altii, cu mai mult timp liber, sustin ca da, reclama e totul si ca fara reclama, competitia nu ar putea exista.
Si totul este lasat pe seama si la judecata cetateanului cu mana in buzunarul cu parale, ca el sa fie cel care hotaraste destinul unui cutare sau cutare produs.
Mai este si credinta ca necesitatea alege ce e bun si ce e mai putin reusit pe piata si, la urma urmei asta e adevarat. Daca nu-ti trebuie, poate sa se scuture magazinul, ca tot nu cumperi. Cu unele exceptii pe care le cunoastem, cand te trezesti in casa cu obiecte doar ca erau “on sale”.
Inapoi cu ani si ani, in Romania incepuse sa incolteasca bobocii reclamelor la radio. In alte capitale europene, practica era deacum o rutina. Si, cu toate stangaciile inceputului, unele prezentari placeau enorm ascultatorilor. Fratii Grigoriu au pus pe o melodie cateva produse de panzeturi, crema “Puca” era recomandata impotriva ridurilor si batranetii, parfumul “Diavolo” era “o taina a firii, parfumul iubirii si lacrima unui dracusor” Jonny “ era un baiat de treaba si toata lumea se intreba cum isi tine el pantofii atat de luciosi cu crema de ghete “Gladys”.
Mai vreti si altele? Sampania “Mott” e o minune, e cea mai buna din cele bune. “Vrei o bere? Bea bere Bragadiru.” In toamna, cand “fas-fasul” venea la moda si fulgarinul era menit sa ne apere de ploaia ce nu mai contenea, toata lumea, sau aproape toata, fredona reclama : “De trei zile ploua foarte tare/ Iara noaptea ploua mai putin./ Eu am o mare suparare/ Ca n-am fulgarin../Uite afara este ploaia gata/ Eu stau in casa si ma-nchid/ Ma uit pe geam in vaiet si in chin/ Ca n-am fulgarin.”
“Buna ziua domnisoara,/ Buna ziua domnule./ Fiindca ploua rau afara/Am intrat in magazin/ Ca sa-mi iau un fulgarin./ Uite-afara ploaia este gata/ Am uitat de chinuri si venin/ Poate acum sa ploua cu galeata/ Eu am fulgarin.”
Melodia era vesela, saltareata pe alocuri. “Parinti, da-ti copiilor cat mai mult zahar” striga cu litere de o schioapa un panou in Piata Sf. Gheorghe.(Lansata desigur de catre Associatia Dentistilor). “Imbracati-va la “Sora, sursa tuturora”. “Toti copiii, mari si mici, ii imbraci la Solavici”. “Mama, sora si cu tata, cumpara pantofi la “Bata”.
Pe timpul “tovarasilor” singura reclama era “Citeste si da mai departe”.
Si poposiram in tara tuturor posibilitatilor, chiar daca nu se numeste America.
Ajunsi aici si incercand sa ne tragem sufletele, ne lovim de molima uriasa care se numeste “commercial”. La orice pas e o reclama. Pe strazi, in magazine, la cinematografe, nimic nu scapa toianului de reclame, luminoase, tiparite, incrustate in piatra, pe ambalajul targuielilor, peste tot. Sau invers La radio nici nu mai vorbim ! La televizie? Cinci minute program, trei minute reclama.
Si nu al unui singur produs. Se insira cate 7-8 “commercials” ca uiti unde a ramas filmul cu scena intrerupta. “We’ll be right back”! Poti sa iesi si sa-ti speli masina intre timp. “Advertising”, “Tele-market” aceste nascociri moderne iti mananca nervii.
Cateodata ele sunt o insulta a inteligentei noastre si nu rareori te intrebi care este legatura dintre reclama oferita si produsul in chestiune. Important e doar ca prezentatoarea e “sexy”.
S-a ajuns la concluzia ca reclama e nimic altceva dacat un substitut pentru un argument si ca singurul ei scop este a ne inccerca, a ne convinge ca un produs slab e totusi bun. 85% confuzie si 15% commission. Periuta de dinti care vorbeste, hamburgherul care ne face cu ochiul, broscuta verde care da sfaturi d-lui director, medicamentul x mai bun decat y, Toyota, Audi, Hiunday,puzderia de masini.
Adevarul gol-golut e ca reclama e ea insasi un produs, un business de milioane si platitorii suntem tot noi care am dori sa se scada pretul reclamei din obiectul asezat in culori pe tejghea.
Harry Beer / Thornhil
|
Harry Beer 11/17/2009 |
Contact: |
|
|
