Poeme de toamnă
A VENIT TOAMNA
A venit toamna încă o dată, am mai îmbătrânit putin sunt un surub ce-a ruginit în poartă si scârtâie-n prelung suspin.
Aleargă frunze pe asfalt si se lipesc de el, prea ude, când curge ploaia din înalt fiorul toamnei mă pătrunde.
De mă cuprind melancolii nădejdea mi-e, Doamne, la Tine, Esti ratiunea mea de-a fi că-n rest toate-s desărtăciune.
A CÂTA TOAMNĂ-I ASTA?
Dansează picăturile de ploaie în toamna ce-mi aduce amintiri îsi udă vântul haina prin vechile clădiri Copacii se despoaie bătrâne frunze cad sub stropii grei de ploaie se adună apa-n vad.
A câta toamnă-i asta Ce vine lăcrimând? Nu vreau ca să le număr si nu voi sti nicicând...
IAR
Stau la geam cu capu-n mână când pisoiul toarce timpul ca pe un fuior de lână. Iar se schimbă anotimpul.
Plouă încet cu picuri mici peste câmpuri, peste floare, vântul taie ca un brici. Toamna aceasta iar mă doare.
Amintiri mă-ncearcă iar peste tot sunt frunze ude totu-mi pare în zadar as pleca dar nu stiu unde.
IZVORUL DIN TUGĂ
Când cântă gugustiucul printre blocuri îmi aduc aminte cum la mine-n sat juca, în aer, fagure, căldura, iar eu mergeam, cu tata, la arat.
Tata-ntorcea cu plugul brazde lungi iar eu eram cu gândul doar la masă când boii se vor odihni si vor bea apă si noi vom sta sub salcia pletoasă.
Tata-mi spunea atunci povesti cu zâne iar eu beam apă rece dintr-o tugă de pe stergarul alb, pe iarba verde, mâncam cu poftă ceapă, mămăligă...
Dar tata nu mai e, nu e nici plugul, nici boii ce trăgeau din greu la jug, curtea-i pustie, casa stă să cadă iar buruiana creste din belsug.
Si dacă as putea întoarce timpul să merg sub salcia pletoasă de la drum să mai mănânc asa mâncare simplă dau toate bunătătile de acum!
MAMA
Mi-e dor de tine mamă si as vrea să fi, acum, când plouă, lângă mine, s-alungi tristetea de pe fruntea mea asa cum o făceai, fiind cu tine.
Să mergem după lemne amândouă, acolo, în pădurile umbroase, să culegem si ciuperci si flori si să ne-ntoarcem, seara, bucuroase.
S-aprindem focul din surcele-n tindă, fierbând o mămăligă pentru lapte, eu să alerg, voioasă-ntr-un picior pe lângă focul scânteind în noapte...
Dar unde esti? Te caut tot mereu, iar în grădină mai este câte o floare, fac un buchet, pornesc spre cimitir, să îti aprind, cu lacrimi, lumânare..
TOARCEM AMINTIREA
Merg încet cu sufletul pustiu, singură printre atîta lume, timpul a trecut cînd nici nu stiu, oamenii din juru-mi nu au nume.
Joacă, iar, căldura verii-n aer fructele si le-a-negrit, iar, socul, clopotele bat, prelung, a vaier, si eu nicidecum nu-mi găsesc locul.
Am să mă întorc în sat curând unde mă asteaptă maica bună la lumina stelei, licărind, toarcem amintirea, ca pe lână...
ASA-I VIATA...
M-am întors la mine-n sat si-am găsit casa-ntr-o rână, nimeni nu mai stă în ea decând s-a dus maica bună.
Râul Beica clipoceste, via s-a-necat în ruguri desi nimeni n-o munceste tot mai dă vreo doi-trei struguri.
Părul, nucul si gutuiul sânt deja cam ofiliti, nu e nimeni prin ogradă să simtă că sunt iubiti.
Lângă prispă-n grădinită, Prea plăpândă, o zambilă a-nflorit si anu-acesta, îmi vine să-i plâng de milă.
De-atâta singurătate a secat apa-n fântână, cumpăna a-ntepenit si se sprijină de lună.
Parcă văd pe-a mea măicută stând la masa cea rotundă si tăind cu o ată albă mămăliga aburindă
Si pe noi, cei opt copii, râzând din orice nimicuri eram tineri si frumosi cum puteai să nu te bucuri?
S-a dus mama, s-a dus tata, sus în deal la cimitir, le-am aprins o lumânare, le-am sădit un trandafir
Si, apoi, ne-om duce noi c- asa-i viata, trecătoare, vor venii copiii nostri să ne aprindă o lumânare.
Multe as putea să fac acuma am chiar si banii dar toate ar fi în zadar nu putem întoarce anii.
Desi, asa cum se spune, niciodată nu-i târziu, am să constuiesc o casă si-am să alung acest pustiu.
COPIL DE CORCODUSE
E iarnă, Doamne,si e frig Un vânt tăios mă biciuie pe fată, Nu pot să cred si nici să înteleg Că acuma sunt la margine de viată.
Nepoata mă tot trage înapoi Cu chipu-i blând si fin ca de păpuse Si lângă ea îmi pare foarte rău Că nu mai sunt copil de corcoduse.
Să prind iar fluturii pe deal Si mama să mă strige îmbufnată, Să ascult acelas cântec din caval Redevenind copilul de altădată.
PE APROAPE E CRĂCIUNUL
Parcă-i primăvară, Doamne, iar pe-aproape e Crăciunul, caut anii tineretii si nu mai găsesc niciunul.
Umedă îmi e privirea, mângâi creanga de copac mi-o imaginez în floare înghit lacrima si tac.
Si e, totusi, iarnă, Doamne, într-un decembrie rebel ce nu vrea să intre-n schema iernii acesteia, de fel.
Câte ierni si câte toamne au trecut, nici nu mai stiu, doar atâta simt eu, Doamne, că mi s-a făcut târziu.
|
Titina Nica Tene 11/13/2009 |
Contact: |
|
|