Interferentze : Turismul si Internetul
Învatz zilnic să mă acomodez facilitătzilor tehnice care ne invadează realitatea imediată, iar excursia făcută în Rockies, cu fiul si prietena lui, mi-a deschis si mai mult ochii asupra avantajelor Internetului.
Pentru a vizita “Glacier Park” din Statele Unite si parcurile acelorasi munti din Canada, am stabilit punctul de întâlnire la aeroportul din Calgary, de unde am închiriat o masina si am pornit împreuna spre USA.
Primul popas, de o noapte, l-am facut la un motel din Canada, unde o tinerica simpatica, grasutza si vesela ne-a oferit cele doua camere solicitate. Fiecare camera avea frigider si cuptor cu microunde. Facusem cu o zi inainte de plecare o prajitura cu visine din care le-am adus si tinerilor, ba chiar am transportat si sita de zahar pudra, pentru a-l presara peste prajitura încalzita. Confortul de a avea cuptor cu microunde în camere permitea “prepararea” prajiturelelor. Ca la toate cuptoarele de microunde, am găsit imediat butonul, aici de formă lunguiatză, pe care scria în stânga “start” si în dreapta “stop”. Am deschis usa cuptorului si am facut toate manevrele posibile ca să “start”. Am apasat în stânga butonului pe “start”, în dreapta butonului, pe “stop”, am verificat priza, am vazut ca electricitatea functiona, infine, fiecare dintre noi si-a încercat talentele, dar n-am reusit să-l pornim. Ne-am încercat atunci norocul la cuptorul microunde din cealaltă cameră, unde era un alt tip de cuptor, cu doua butoane, unul “start”, altul “stop”. Cuptorul a pornit de cum am apasat pe “start” si ne-am putut delecta cu prajiturelele. Când am coborât am întrebat-o pe tinerica de ce nu merge cuptorul microunde într-una din camere. “Ah, mă iertati, am uitat să vă spun că la acel tip de cuptor trebuie să apăsati la mijlocul butonului, nu la stânga sau la dreapta unde scrie “start” sau “stop”. Uitase să ne spună! De ce n-or fi scris niste instructiuni?! Am urmat sfatul ei si da, asa a mers!
A doua zi am pornit spre Statele Unite, unde tinerii rezervaseră prin Internet “o cabina”. Când am auzit termenul “cabina”, m-am gândit la o căsutza mică, nestiind că americanii numesc “cabin” orice constructie de lemn, cât ar fi ea de mare. Casa era, din descrierea de pe Internet, foarte mare, avea patru dormitoare, doua bai, un adevărat lux. Tinerii aveau adresa exacta a casei si instructiunile de intrare. Totul era “fără om”. Am ajuns deci la casa respectivă, ei au folosit un cod cu care au deschis o cutie postală unde se afla cheia casei si am intrat. Da, era o minune, asa cum ziceau descrierile. Ne-am debarasat de greutăzi, am lăsat cheile, foile cu datele de pe Internet si telefoanele celulare înauntru, ca să mergem la masina sa aducem bagajele. Iesind, evident, n-am încuiat usa. Casa avea o usa exterioara, transparentă, fără chei. Am revenit cu bagajele, dar usa de sticla, neîncuiata, nu se mai deschidea. Cheile erau înauntru, dar ele n-ar fi folosit, ca usa principală era deja descuiată. Celularele si hârtiile cu numerele de telefon erau înauntru, asa că eram afară după ce, de fapt, intrasem. Lângă usă era un minuscul biletzel pe care scria: “atentie, usa se întzepeneste, împingetzi si apoi tragetzi”. Am încercat toti, în zadar, manevrele respective, usa era total recalcitrantă. Pâna când unuia dintre noi i-a venit ideea salvatoare de a încerca manevrele invers decât erau scrise pe bilet, si, minune, usa s-a deschis! Da, iata acel “human error”, mi-am spus, pe care informatica încearc~a sa-l evite.
După acest incident am avut mare grijă să nu ne mai blocăm afara cu usa care nu se încuia cu cheie. Ca sa fiu sincera, mai securitara mi s-a părut această usă, care se întzepenea, decat cea cu cheie! Frumusetzile peisajelor însa, ca si comoditatzile acelei superbe “cabine” ne-a facut sa uitam repede aventura de la venire si să petrecem ceva zile de vis.
Ultimul popas a fost din nou în Canada, unde am locuit ultimele zile într-un apartament condominium la Canmore, o localitate pitoreasca de lânga Banff. Locul a fost rezervat tot de catre tineri si tot prin Internet. Si, dacă în “cabina” din Statele Unite mai gasisem o urma de “om” în biletzelul scris de mâna, aici totul era impersonal. Codul garajului subteran si cel al usii de la apartament fusese aflat prin Internet. Umblam, în loc de chei, cu hârtiutze pe care erau notate codurile prea complicate pentru a le retzine. Toate celelalte amanunte ale functionarii apartamentului le-am aflat dintr-un bogat dosar cu instructiuni.
Mărturisesc ca m-a impresionat organizarea asta aproape perfecta. “Aproape”, caci am avut o mica problema: n-am stiut, când gunoiul s-a umplut, unde sa găsim un nou sac de plastic. După ce am căutat peste tot fara succes, am hotarât să folosim sacii de plastic de la cumpărături (în Alberta sunt încă pe gratis). Dar n-a fost nevoie pentru că, scotzând sacul plin din pubelă, am constatat ca jos, sub sacul initzial, erau câtziva saci de rezervă.
Dupa această excursie mărturisesc că am devenit o admiratoare a Internetului în privintza turismului. Alte zone ale Internetului sunt cele care mă descurajează, dar despre ele voi vorbi într-un alt articol.
|
Veronica Pavel Lerner 11/12/2009 |
Contact: |
|
|
