Note personale : Frumos si urât de-a valma
Cîte necazuri si cîte bucurii nu suflă peste noi zi si noapte, de unde nici nu te astepti! E adevărat că din primele vin parcă mai multe. Unele asteptate, altele neasteptate, unele mai mari, altele mai mici.
Cele mai multe dintre ele ne privesc personal si asta înseamnă că e aproape sigur că pe cei din jurul nostru nu-i interesează. Ca să faci distinctia între ce e interesant pentru tine si neinteresant pentru ceilalti nu trebuie sa ai studii de Teoria Curiozitătii Omenesti si nici să ai la îndemina tot timpul Dictionarul Chestiunilor Interesante.
Trebuie doar să stai oleacă pe gînduri, cu televizorul închis si să-ti imaginezi cum ai reactiona tu dacă vecinul tău ar suna la usă ca să-ti spună că pe soacra-sa o doare capul si a început să vomite.
Pentru că prea multi dintre noi nu-si îngăduie clipele astea despre care vorbeam, s-a ajuns ca în cele mai multe cazuri cel care spune ceva, nu are pic de audientă, iar cel care scrie nu are strop de cititor. Adică si unii si altii îsi pierd vremea.
Păi n-ar fi mai util si mai sănătos să ne ducem la pescuit de exemplu sau la cules de sunătoare? La o plimbare prin parcurile si pădurile astea minunate ale Canadei? Eu am fost la pescuit de trei ori in vara asta. Nu suficient, e adevărat, dar am dat totusi dovadă de ceva vointă. Pînă la urmă m-am trezit din nou cu foaia de hîrtie în fată si cu pixul în mînă. Si cu gîndul în minte care îmi dă al naibii ghes să astern sapte-opt sute de cuvinte pe hîrtie. Nu mai multe.
Am trăit zilele trecute în fata televizorului o bucurie mare si o supărare la fel de mare. De unde să fi venit ele din altă parte decît din România?
Bucuria a fost să o văd ( la TVRI) pe minunata noastra Angela Gheorghiu cîntînd in Piata Constiututiei la Serbările Bucurestiului. Ce voce, ce artă, ce frumusete! Ce mîndrie pe capul meu să stiu că m-am născut în aceiasi tară cu ea! Acum, scriind, constat, amintindu-mi amănuntele, că tot spectacolul a fost cît se poate de românesc: un amestec de sublim si de ridicol. Venind spre microfon, frumusetea aia de femeie, într-o frumusete de rochie albastră s-a văzut oprită de trena rochiei care se agătase undeva de podeaua scenei. In cele cîteva secunde cît a tras de ea să o elibereze sau să o rupă, mie îmi venea să intru sub canapeaua pe care sedeam. A reusit si a cîntat de parcă era Zîna Zînelor. Prezentatorul, amfitrionul cum am auzit a fi numit, celebrul Victor Rebenciuc, si-a găsit foile prezentării încurcate. Orchestra si dirijorul au fost la cea mai mare înăltime. Deasupra pietei pluteau norii de fum de la grătarele de mici. Vlad Mirită, cel care a cîntat în cîteva rînduri în duet cu Angela Gheorghiu, a încîntat audienta. Si asa mai departe.
La acelasi televizor, în aceiasi seară ca si în multe altele de altfel, am dat din nou cu ochii de Gigi Becali (nu explic cine e personajul pentru că din nefericire toată lumea a auzit de el). Si in loc să închid televizorul si să visez pînă a doua zi doar la angelica Angela, m-am comportat ca atunci cînd, desi esti convins că o să-ti tai mîna, continui să tai cu cealaltă felia de pîine.
Nu sunt un bun cunoscător al programelor canadiene de televiziune, dar am convingerea că prezenta unui asemenea individ n-ar fi acceptată pe nici un post de televiziune din tara asta în altă postură decit cea de acuzat. Acuzat de nerespectarea legilor, de afaceri murdare, de minciună si indecentă. Nu e de mirare că există astfel de indivizi acolo, aici sau oriunde în altă parte, pentru că ele ne arată marea diversitate a lumii, limita ei urîtă. De mirare e graba si persistenta cu care este adus aproape zi de zi pe ecranele televizoarelor din România. Imaginea în care sezînd în sala de sedinte a Parlamentului European îsi controlează în mod repetat ceasul (de aur masiv probabil) si pleacă plictisit din timpul lucrărilor, este ceva mai mult decit “cool” pentru golănimea româneasca cu drept de vot, căreia nu-i place nimic mai mult decît să dea cu tifla oricărei rînduieli.
Mai are vreun rost să facem apel la rolul imens pe care televiziunea, ca cel mai influent mijloc de informare în masă, de oriunde dar mai ales din România, îl are în a aduce si tine pe cale bună tinerele (si poate si unele bătrîne ) vlăstare ale tării? Nu.
Nu pentru că se vede de departe, cu ochiul liber, că pînă si poeti si scriitori pe care i-am admirat pe vremuri pentru curajul cu care s-au bătut cu regimul comunist, au naufragiat pe plaja bănoasă a unor moguli de televiziune de la care primesc azimutul atitudinii lor.
România va reusi poate să prindă un culoar în cursa economică europeană, dar civilizatia românească în ansamblul ei va rămîne pentru foarte vreme doar o parodie.
Viorel Neacsu / Toronto
|
Viorel Neacsu 10/20/2009 |
Contact: |
|
|
