Copacul din noi
Ce-ati spune daca ati vedea un om care, în loc să facă focul în sobă, ar sufla aer cald asupra teracotei cu ajutorul unui uscător de păr ca s-o încălzească. Pare un lucru, pe cât de hilar, pe atât de nebunesc. Totusi, majoritatea dintre noi face acest lucru, cel putin o dată pe zi, sub diverse forme, oferindu-si, chiar si numai pentru o clipă, gramul de confort de care are nevoie ca să obtină un strop de fericire.
Ce spuneti de banalul televizor sau de INTERNET, prezente azi, atât în casa bogatului, cât si în cea a săracului, menite nu numai să ne informeze, ci să ne alunge plictiseala, să ne bucure privirea si mintea sau să ne încălzească sufletele chinuite de încercările vietii. O revistă, o fotografie, o petrecere, un spectacol grandios, un film, cadouri scumpe, o masă la restaurant, o mărire de salariu, o promovare la serviciu – toate ne pot oferi, într-o clipă, plăcutul sentiment al omului stăpân pe propria-i soartă, intangibil si indestructibil.
Dupa aceea însă, când toate acestea se consumă precum o lanternă cu baterii, ce ne mai rămâne, oare? Nu cumva, singurătatea, disperarea si depresia vor veni pe întuneric si, profitând de ocazie, ne vor împinge insensibile în prăpastia neputintei?
Suntem tentati, atunci, să căutăm răspunsuri si solutii peste tot în jurul nostru: la prieteni, în cărti, pe internet, pe stradă, la scoală, la medic sau la psiholog si, în cel mai fericit caz, la preot sau la duhovnic dar, aproape niciodată,... la noi însine.
Biblia ne îndeamnă „.să căutăm mai întâi Împărătia Cerurilor, pentru că toate celelalte ne vor veni pe deasupra. Tot cartea sfântă ne dă si indicii privind locul în care ar trebui să căutăm: „Împărătia Cerurilor este în voi”.
Ne este teamă? Nu suntem destul de încrezători sau nu suntem constienti de potentialul nostru?
„Împărătia Cerurilor se aseamănă cu un grăunte de mustar pe care l-a luat un om si l-a semănat în tarina lui. Grăuntele acesta, într-adevăr, este cea mai mică dintre toate semintele; dar după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile si se face un copac, asa că păsările cerului vin si îsi fac cuiburi în ramurile lui” (Matei 13:31-32)
Poate, dacă ar fi fost comparată cu un palat sculptat în marmură scumpă, ori cu un spectacol grandios sau cu o proprietate luxoasă, oamenii ar fi fost mult mai curiosi s-o descopere ca s-o profite. Prea mică si banală, grăunta de mustar nu oferă însă perspectiva măreată la care visăm. Cei mai multi dintre noi, daca-ar primi-o în dar, ne-am simti, nu numai rusinati de ridicolul gestului, dar si revoltati de imposibilitatea întrebuintării ei imediate. Aproape toti vom fi tentati, fie s-o aruncăm la cosul de gunoi, fie s-o păstrăm uitată într-o cutie printre alte măruntisuri.
Mă tem însă, că tocmai lucrurile mici si, aparent, neînsemnate, ascund comori nepretuite. Ca, de pildă, celulele STEM care, desi vizibile numai la microscop, au o capacitate uriasă de proliferare, fiind codificate să se transforme în orice altă celulă din corp si de aceea sunt folosite la crearea de tesuturi noi care să le înlocuiască pe cele alterate.
În mod similar, sământa de mustar are codificat în genele ei proiectul unui copac urias, în toate detaliile lui. Comparatia Împărătiei Spirituale (a Cerurilor) cu o sământă, nu e deloc întâmplătoare, ba mai mult, ne oferă indicii despre ce este spiritul si ce atribute are divinitatea: energie si potential condensate ca-ntr-un microcip, univers ascuns în pliurile unei celule microscopice, simplă si tăcută, blândă si inofensivă, disponibilă si îndatoritoare cu oricine se opreste măcar o clipă s-o asculte, încărcată de daruri pentru cei care aleg să n-o subestimeze, oferindu-i locul cel mai de cinste în casa sufletului lor...
Direct sau indirect, pe fiecare pagină, Biblia ne promite ca răsplată, pentru gândurile pozitive si faptele bune, intrarea în gratia divină, cununa care nu se ofileste niciodată, Raiul cel fără dureri sau Împărătia în care guvernator este Dumnezeu. Toate acestea ne par nu numai foarte îndepărtate, dar si intangibile, între noi si ele existând o prăpastie de netrecut, astfel că ne multumim doar cu a visa si a spera că după părăsirea lumii materiale de pe pământ, printr-un miracol, cineva ne va întinde mâna , ajutându-ne să păsim acolo.
Una din conditiile ca o sământă să încoltească, punându-si în valoare potentialul genetic cu care a fost înzestrată, este să fie pusă într-un pământ fertil si apoi udată.
Odată răsărită, planta are nevoie de lumină. Nu credeti că la fel se întâmplă cu spiritul uman pe care Dumnezeu l-a plantat ca pe o sământă în fiinta fiecăruia, asteptând s-o hrănim ca să se dezvolte precum copacul care-si oferă tuturor ramurile, frunzele si fructele? Ne punem în mod firesc întrebarea: ce să facem ca să hrănim si să transformăm sământa din noi în acel ceva grandios si folositor celor din jur?
Cred că primul pas este să privim în sipetul uitat, în cel mai întunecos cotlon al fiintei si să căutăm, mai întâi, sâmburele spiritual lăsat acolo. La început, pipăind si bâjbâind nesiguri, dar convinsi de potentialul lui urias. Să începem să-l udăm în fiecare zi cu gânduri bune, smulgând fir cu fir din jurul lui buruienile pizmei, invidiei, urii, egoismului, imoralitătii; să-i facem si putin foc în sobă, nutrind sentimente calde de compasiune, iubire, tolerantă fată de cei din jur; să-i turnăm mirul bunătătii si puritătii, si, mai ales, să deschidem fereastra inimii ca să intre raza de Sus astfel ca planta, plăpândă la început, să se pună în rezonantă cu Lumina lui Dumnezeu si să crească tot mai viguroasă.
Odată hrănit si expansionat copacul din parabola biblică, vom putea întinde mâna spre roadele lui ori de câte ori vom fi înfometati sau însetati după adevăr ori dreptate, după facerea de bine, după iertare sau pace. Dar nu numai noi, ci toti cei din jur se vor putea bucura de ele ca de niste daruri din mâna lui Dumnezeu.
Mai mult decât atât, când copacul spiritual din noi se va dezvolta, vom constientiza că fiecare suntem, de fapt, o fântână care oferă trecătorilor paharul de apă de care au nevoie si că, oricâte pahare ar împărti izvorul, acesta rămâne mai departe să curgă inepuizabil. De obicei, cei mai multi dintre noi, atunci când este înzestrat cu inteligentă sau cu un talent, ori are acumulat un bagaj mare de informatie, devenim zgârciti atunci când ni se cere să dăruim din ele si altora, făcând, cel mai adesea, afirmatii de genul: „să muncească si el” sau „îi dau dar numai contra cost” sau „nu sunt obligat să-l ajut”. Uităm că ceea ce dăm altora este mult prea putin fată de cât ne rămâne nouă si că nu ceea ce oferim este cel mai valoros lucru al nostru, ci ceea ce ne rămâne, fiindcă tot ce avem vine din Dumnezeu.
De aceea, dacă Împărătia Cerurilor este în noi si o crestem ca pe un copac urias, de ce ne-am mai teme să ne consumăm energiile în folosul altora, de ce am fi zgârciti cu sentimentele noastre pozitive, cu gândurile benefice si cu faptele bune?
Dacă însă, lăsăm sâmburele divin uitat într-un colt la întuneric, ne vom simti goi si de aceea vom dărui totul cu portia, fiindcă nu te poti hrăni si nici nu vei dori să împarti altora din confortul tău spiritual efemer si subtire, alimentat din surse exterioare precum un biet uscător de păr...
|
Sabina Negrut 9/25/2009 |
Contact: |
|
|
