Note personale : Libertatea falsificată
Am auzit zilele trecute la radio o declaratie care m-a socat si m-a pus pe gînduri.
Cel care a făcut-o era un nord-coreean, scăpat, cum-necum, peste granită în China. Acum, nici în China un asemenea personaj nu mai e de nebăgat în seamă. Interviul despre care scriu acum i-a fost luat după ce bietul om si-a tras sufletul si pantalonii să nu-i piardă, a mîncat cît mîncase poate în ultimul an si a umblat gură-cască pe străzile orasului vreo două zile.
Cum a reusit să scape, de cîte peripetii a avut parte, toate astea si multe altele le-am ascultat curios, dar de rămas în mintea mi-a rămas o remarcă pe care a făcut-o spre sfîrsit, cînd si-a spus primele impresii despre China: Eu cred că aici este prea multă libertate. Si nici asta nu e bine. Ei ce să spui despre o asemenea remarcă?
Primul impuls ar fi să spui: Asta e nebun! Cum adică e prea multă libertate în China? In China? Al doilea: Săracul de el, ce să înteleagă el în două-trei zile? Si al treilea: Dacă vii din Coreea de Nord cu creierii spălatii, sigur că spui prostii.
Vorbele coreeanului mi-au amintit de-o vorbă a vecinului bunicului meu ( un sugubăt pe care l-am mai citat si altă dată): Să stiti domnu Ganea că nici prea bine nu e bine!
De o vreme, cînd am un pic de timp, sed pe prispă, privesc strada si vorba ardeleanului: cuget. Trec prin fata motociclisti care se plimbă doar ca să-i scoată din minti pe privitori cu huruitul asurzitor pe care-l lasă in urmă, masini cu esapamente amputate ca să facă acelasi lucru, puhoaie de alte masini ce cară cîte-un singur pasager, pusti ce se scălămbăie pe skate-borduri, grupuri de băieti cu pantalonii în vine, fete cu cercei în nas în limbă si prin buze, cersetori beti si tot felul de alte neplăcute reprezentări. Dacă intru în casă si deschid televizorul pot să mă aleg si cu altele de felul ăsta, culese de aici sau de aiurea.
Zilele trecute, într-un magazin, mi-au căzut privirile pe pieptul dezvelit a unui domn ce-si purta cămasa descheiată. Si ce-am văzut? De amîndouă sfîrcurile pieptului atîrnau cercei. Abia pe urmă, socat, l-am privit în întregime: cincizeci-cincizeci si cinci de ani, blond, cam chel, dar cu părul legat în coadă de cal. Nu-mi mai pierd timpul în alte amănunte. Era dizgratios. Si agresiv atîta vreme cît îsi etala în public o voită indecentă, semnele unor predispozitii pentru anormal.
Poate că multora asemenea imagini nu le provoacă nici o îngrijorare. Li se par semene clare ale libertătii de opinie, de atitudine. Mie, si mă gîndesc ( cu o oarecare îngrijorare e adevărat) că si majoritătii celorlalti cetăteni, de oriunde ar fi ei, ni se par scăpătări ale democratiei.
Ce-ar fi zis coreeanul văzînd ce vedem noi în fiecare zi aici, oricît m-as strădui, nu pot să-mi imaginez. Societatea canadiana de acum cincizeci de ani să zicem, o democratie coaptă cu multe decenii înainte, ar fi fost ofuscată să descopere că un om sănătos, nu un nebun, se plimbă prin magazine cu cămasa descheiată ca să-si arate cerceii. Si nu numai societatea canadiana. Oricare alta.
Dar legile scrise si nescrise ale acestei democratii, ale tuturor democratiilor s-au modificat încet-încet în favoarea celor care din sfidare îsi fac un mod de viată. Dacă lucrurile evoluează în aceiasi directie, accelerîndu-se fireste, pervertind mintea celor tineri începînd cu grădinita, nu ne-am putea astepta în următorii ani la mizerii pe care astăzi nici nu ni le-am putea închipui? Adică să fi neacceptat sau eventual doar un tolerat dacă nu arăti semne vizibile că simpatizezi cu societatea celor care beau apă pe nas sau a celor care nu se spală pe picioare.
Imi imaginez acum cel putin o întrebare inevitabilă: Si cum ai vreau tu să aduci lucrurile la “normalul” tău? Să interzici prin lege purtatul chilotilor peste pantaloni? Sunt si multe alte întrebări ale căror răspunsuri se lasă de mult asteptate. De ce? Pentru că cu cît societatea omenească scapătă mai adînc în asemenea manifestări, cu atît se îndepărtează de firescul ei, de coeziunea ei, de întelepciunea ei, cu atît e mai incapabilă de a se organiza, de a fi viabilă, gata să se apere de cei ce vor să si-o subordoneze.
O societate care îsi găseste rostul în a perpetua normalul, munca, bucuria inocentă, dragostea, repectul naturii, e puternică, nu intra în criză pentru că e echilibrată. Doar pe pielea individului ce trăieste însingurat, speriat, neajutorat, care bravează sau sfidează, beat, drogat, “ lipitorile” îsi pot lipi botul. Asa că cei ce fac jocurile trec cu vederea sau încurajează dezordinea sub pulpana democratiei de nestirbit. De la radicalismul societătii spartane s-a ajuns la lascivitatea zilelor de azi în care putini îsi mai simt cu adevărat sîngele curgîndu-le prin vine.
Să fim toleranti! asta e falsa deviză. Să fim îngăduitori că asa e de cînd lumea! sunt lozicile care te îndeamnă la a nu lua atitudine, a lăsa totul în voia sortii. Este vremea cînd te poti trezi acuzat de intoleranta, de anti-…chiar dacă relatezi lucruri care sunt clare ca lumina zilei. In sectorul ăsta nu e loc de nici un strop de libertate.
Eu cred că libertatea deplină, neviciată de nimeni si de nimic, cea care se prefigurează la capătul unui asemenea drum, va fi libertatea de a trăi o viată mizeră.
|
Viorel Neacsu 9/14/2009 |
Contact: |
|
|
